Dezmembrări

E salamandric visul că tot putem reface
După ce ardem scrum pân' la aneantire
Golind oameni de suflet, lăsaţi o carapace
De bani, averi, de sex, cu cinstea o amintire.

De atâta egoism blamăm căsătoria,
Iubim în aventuri, familia-i anostul;
Separaţi divorţăm şi judecătoria
E între noi un troc... copiii doar fac rostul.

Edificări de secole, milenii, le-am pus jos;
Mânăstiri cu conace şi case părinteşti,
Palate, şcoli, spitale, lăcaşul cuvios,
Poştalioane, han, iubiri copilăreşti.

Tăiem păduri ce-au fost străbunilor odor
Şi vindem lemnu-n seva ce plânge-o fălnicie.
Din vânătoare facem un simplu abator...
Pământuri asecăm într-o sălbăticie.

Însăşi din corpul viu ne luăm din biopiese
Denaturând săracul să prelungim hainul.
Dezaliem breslaşul de calfă atât de-adese,
Lucrător de patron, doar să-nfăşcăm tainul.

Cât scrâşnet e-n maşina tocată pe bucăţi,
Turtită de amintiri, călătorii de vise
Şi adevăr de şcoli trecute-n mii de cărţi
Sunt demontate agnost de politici promise.

Cât rău ne asumăm de-a renega perfectul
Clădit cu atâta grijă, făcând din har oroare;
Papirusuri am ars, am profanat Gizehul!
Martirizăm un Rege... făloşi în dezmembrare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!