dangat

Răsună dangăt,
Cerul de pământ leagă –
Clopotele bat

haiku de Vlad Chirinciuc
Adăugat de Vlad Chirinciuc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin omătul amintirii trece săniuţa copilăriei. Cu ecou de clinchet şi dangăt...

aforism de N. Petrescu-Redi din Reverber (2005)
Adăugat de Mariea Petrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie

am ochii unui condamnat

mă târăsc prin culoare
şi nu pot
să respir prea mult
dincolo de liniile trasate
sub lut
se topesc durerile
în alte anotimpuri
nimic nu pare să fie ce a fost
doar un dangăt de clopot
împlineşte ruga

cineva se plimbă prin mine
şi tace

... e doar septembrie

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantasme...

Fac ravagii în stele
orbitele mele-
ocne secate de sare,
curg paralele
lacrimi- mergele,
zâmbete rupte din soare...
Stă să se spele
cu rouă
de rele
cerul timid la culoare...
Nişte surcele
sar înde ele -
de la rărunchi
la vâltoare...
Două nuiele
din trei proptele,
scot disonanţe fugare
clopote grele,
murmură pe schele
dangăt din valuri de mare...

poezie de Iurie Osoianu (26 iunie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor amuţiţi

O, nebunia marelui oraş, căci seara
Pe ziduri negre se holbează pomi schilozi
Din argintia mască al răului duh priveşte;
Lumina cu magnetică plagă alungă noaptea cea de piatră.
O, scufundatul dangăt al clopotelor serii.

Curvă, care-n fiori de gheaţă naşte un mort copil.
Turbat biciuie a Domnului mânie fruntea obsedatului,
Plagă violetă, Foamete, zdrobeşte ochii verzi.
O, hidosul râs la aurului.

Dar liniştită-n negre grote mută omenire
Adaugă din aspru metal capul mântuitor.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prolog

Calea-i pieptişă. Eu urc ne-ncetat.
Seara-i sublimă. În poartă îţi bat.

Bat-dar, distantă, tu nici nu tresari
Şi peste tot nestemate presari.

Turnu-i înalt şi amurgu-a murit.
Taina cea roşie-n turn s-a suit.

Cine-a dat foc? Oare cine-a-ndrăznit?
Turnu-i de Însăşi Regina zidit.

Orice căluţ de pe brâul sculptat
Scapără flăcări, ca fermecat.

Sus se avântă cupola,-n azur,
Joacă-n ferestre văpaia din jur.

Dangăt de clopot. Veşmântu-asfinţit
De primăvară-i acum aurit.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Aleksandr Blok (28 decembrie 1903), traducere de Emil Iordache
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea aceea, gata de orice, m-am culcat cu faţa în sus în aşteptarea durerii de pe urmă, în prima clipă a celor nouăzeci şi unu de ani ai mei. Am ascultat dangăt de clopot undeva, departe, am simţit mireasma sufletului Delgadinei dormind pe o parte, am auzit un strigăt în zare, suspinele cuiva care murise poate cu un secol în urmă în iatacul său. Atunci am stins lampa cu ultima suflare, mi-am împletit degetele cu ale ei ca s-o duc de mână şi am numărat cele douăsprezece bătăi de clopot de la ora douăsprezece cu cele douăsprezece lacrimi de pe urmă, până când prinseră a cânta cocoşii şi îndată dangătele triumfătoare, petardele de sărbătoare ce proslăveau bucuria nesfârşită de a fi supravieţuit, teafăr şi nevătămat, vârstei de nouăzeci de ani.

Gabriel Garcia Marquez în Povestea târfelor mele triste
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioran

de ce plângi, maestre,
şi priveşti printre ferestrele copacilor
lumea
care se-neacă într-un timp efemer?
lacrima ta e picur de lună
pe roua nopţilor de vară;
glsul tău- dangăt de clopot
ce bate
într-un oraş medieval
cu turle, ogive, creneluri şi ciori;
dorul tău- călător,
rătăcit pe neunde,
cerşind o clipa de fericire
printre mormintele cimitirelor
uitate de vreme;
chipul tău- mucenic răstignit
la răscruce de drumuri
cu ochii scoşi
de barbare cohorte de iluzii;
gândul tău,

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (14 mai 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta iertării

Sub cerul unde liniştea m-aşteaptă
Cu crini în mâini, spre care n-am mai mers,
Ce mare e femeia care iartă
Un om de neiertat în Univers?!

M-am fost crezut oracolul stihiei
Şi împăratul clipei, mai ales,
Şi-adesea—avocatul Veşniciei
Şi-abia acum, târziu, am înţeles

Că toatele-s în van de nu-i durerea
Primordialul schit, spre care-n zori
Cuvântul meu a-ncendiat tăcerea
Şi-a-ngenuncheat în faţa unei flori,

Care e Ea, a lumii mele soartă,
O sfântă-n amintirea de neşters.
Ce taină e femeia care iartă
Un om de neiertat în Univers?!

[...] Citeşte tot

poezie de Traian Vasilcău (2016)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străvechiul Tron îndoliat

În memoria Regelui Mihai I

S-a-ndoliat drapelul peste al Ţării plai
Şi clopotele bat cu dangăt plin de jale,
Căci s-a mutat la ceruri Regele Mihai,
Sfârşindu-şi lupta grea din zbuciumata-i cale...

A fost în fruntea Ţării un demn conducător;
Respect avea oriunde: şi-aici, şi la duşmani.
Ştia cum să-şi impună prezenţa cu onor
Şi îşi iubea poporul, ca vechii suverani.

Era-nţelept şi harnic, lucrând chiar munci de jos
Sau prefera să fie pilot de încercare.
Era-n război sau pace un rege curajos,
Voind să facă Ţara puternică şi mare.

Dar bolşevicii roşii avură un alt plan
Şi cu armata rusă, ei l-au forţat să plece...
Din depărtări, alături ne-a stat an după an,

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Petru Bălan (8 decembrie 2017)
Adăugat de Cristian Petru Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!