Cioran

de ce plângi, maestre,
şi priveşti printre ferestrele copacilor
lumea
care se-neacă într-un timp efemer?
lacrima ta e picur de lună
pe roua nopţilor de vară;
glsul tău- dangăt de clopot
ce bate
într-un oraş medieval
cu turle, ogive, creneluri şi ciori;
dorul tău- călător,
rătăcit pe neunde,
cerşind o clipa de fericire
printre mormintele cimitirelor
uitate de vreme;
chipul tău- mucenic răstignit
la răscruce de drumuri
cu ochii scoşi
de barbare cohorte de iluzii;
gândul tău,
pasăre rătăcită pe catarge-n derivă
într-o mare ce se zbuciumă;
vântul îţi suflâ-n oase
de necaz şi de vântoase;
din cavoul tău din stei
a rămas o rază caldă,
un suspin ce urcă-n zări
raza dulce-a dimineţii
care mi-a-nvrăjbit poeţii.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (14 mai 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Votează! | Copiază!