+gara +de +nord

Trenl neuitării

Vara obosită a plecat spre seară
într-o zi senină, fără paşaport,
când, pe ocolite, apăruse-n gară
trenul neuitări izgonit din port.

A lăsat în urmă toamna revenită
cu un vânt sihastru rece şi tăios
şi buluc de frunze, fără recuzită,
pe uliţa strâmtă întoarsă pe dos.

Nopţile haine îmbrăcate-n brume,
pe ascuns plecate de la polul nord,
au ajuns deodată, într-o zi anume,
pe un dor de ducă dintr-un mic fiord.

Ah, ce amăgire, la-nceput de iarnă,
îmi aduce-n cuget dorul incomplet,
într-o simfonie care vrea să cearnă
zeci de noi regrete dintr-un triolet.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate, Ed. ePublshers, Bucureşti, 2919 (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă cu iarnă

M-am întâlnit cu Iarna la Predeal…
Era-mbrăcată ca şi-acum un an,
Cu aceeaşi albă rochie de bal,
Păstrată vara sus, pe Caraiman…

Călătoream spre ţara unde cresc
Smochine, portocale şi lămâi…
Eram într-un compartiment de clasa I,
Cu geamul mat, pietrificat de ger,
Şi canapeaua roşie de pluş,
Sub care fredona-n calorifer,
Sensibil ca o coardă sub arcuş,
Un vag susur de samovar rusesc…

Şi-am coborât în gară, pe peron,
Să schimb cu Iarna câteva cuvinte…
Venea din Nord,
Venea din Rosmersholm -
Din patria lui Ibsen şi Björnson,
De-acolo unde,-n loc de soare

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secrete

Secretele lăsate la marginea uitării
pe rafturi nevăzute, întinse peste timp,
mai vin câteodată, cu valurile mării,
pe plaje fără visuri şi fără anotimp.

Noi am uitat de ele, era o toamnă rece,
venită fără veste cu vântul de la nord,
când trenul resemnării întârzia să plece
în aşteptarea crudă a unui fals acord.

Departe la cazarmă fanfara militară
ne amintea întruna că trenu-ntârziat,
în clipa fără oră, se va urni din gară,
lăsându-ne în cuget o urmă de păcat.

Păcatul neiertării ce încă ne aduce
o altă amintire la margine de gând,
pe notele fanfarei, oprită la răscruce,
uitarea s-o înece în apa fără prund.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un biet moldovan...

Sunt un biet moldovan
Şi mi-e soarta amară
Nu-s Ion ci Ivan
Şi nu domn ci tovărăş

Desparţit de ai mei fraţi
De ghimpat ă hotară
M-am lăsat împăcat
Cu a mea soartă amară

M-au făcut comunist
Şi-am ajuns de ocară
Stalinist- bodiulist
Şi mancurt fără ţară

Cu fanfare întîlneam
Pe "nacealnici" la gară
Şi-n Rusia căram
Pîinea mea cea amară

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (6 mai 1990)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La nouăsprezece ani, am fost în stare să dorm pe ziare, în prag de iarnă, în Gara de Nord, fară să mă sinchisesc de riscuri. Reuşisem la admitere la toate cele trei facultăţi unde dădusem examen, dar, tot aşteptând deschiderea cursurilor, nu m-am dus acasă. Apoi, am amânat, din motive de economie, mersul la Lisa pentru vacanţa de Crăciun. Locuiam, provizoriu (c'est le provisoire qui dure), pe strada Tufelor, cum se numea atunci. Coana Veta, originară din Lisa, îmi oferise posibilitatea să fiu al treilea chiriaş în singura ei odaie. O cămăruţă în care abia încăpeau două paturi.

Octavian Paler în Deşertul pentru totdeauna
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este rândul meu

am uitat să zbor, aripile mi-au fost lipite
pe-o uşă
scria mare şi neciteţ, intrare interzisă
cuvinte mâzgălite, neglijent
ultima literă însă, zâmbea cu buzele vopsite-n roşu

dincolo se zbiera, eşti o târfă
eu am trei doctorate şi un masterat
o bufnitură
un idivid gâfăind ieşi din lift
ducea din greu două sacoşe, burduşite

asteptaţi aici vă rog, la domnul ministru?
ochi îi erau umflaţi
Nu, ascult doar... Eu sunt nevasta!
atunci vă pot da dumneavoastră nişte bani
nu mult, două milioane?

uşa se dechise şi brusc, un trup, jumătate gol
trecu cu viteză de accelerat

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce plângi mamă? (baladă, în memoria celei ce mi-a dat viaţă)

De vei citi aceste versuri,
Vei înţelege foarte mult,
Vei şti că dragostea de mamă,
E prea puţin, un... cult.

Când îţi văd privirea tristă
Şi pleoapele-n lăcrimate,
Simt că inima-mi plesneşte
Şi deodată nu-mi mai bate.

Să-mi revin mă uit la soare,
Îmi şterg fruntea şi obrazul
Şi-ncercând să-ţi fur o vorbă
Te-ntreb mamă: -Ce-i necazul?

Tu te-ntorci, privind spre mine,
Îţi stergi ochii cu năframa
Şi c-o voce tremurândă
Spui zîmbind: -Mânca-te-ar mama!

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!