+a +trai +sau +a +exista

Respingere

Motto:

Celui ce-a fost... este, şi va fi...
Raţiunea şi vocea inimii...
Celui ce-mi este jumătate,
Completându-mă întru tot şi toate...

De câte ori tu m-ai respins pe mine,
De-atâtea ori, am învăţat să mă iubesc!
Îţi mulţumesc că am trăit prin tine...
M-am regăsit şi nu mai rătăcesc.

De câte ori eu te-am chemat spre mine,
De-atâtea ori tu te-ai îndepărtat...
Lăsându-mă în urmă, în suspine...
Şi ridicând ziduri care m-au marcat.

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre oameni şi peşti

Straniu, năucitor, o arătare cu cap triunghiular
Şi cu o gură ciudată molfăind ciurucurile mării,
Înghiţind continuu apa plină de otrava mâlului şi-a sării,
Cu sânge, chiar dacă roşu, mai rece decât e un gheţar –

Şi mut, deşi-şi duce viaţa sub a valurilor gălăgioasă oaste;
La fel sunt şi-alte forme acvatice ca el, tot un soi de peşti –
Unele sferice, altele turtite sau lungi, dar toate diavoleşti,
Fără picioare, insenzitive şi, trebuie s-o spun, cumplit de caste.

Alunecoase, pline de oase, umede, holbate panarame,
Ce faceţi? Ce fel de viaţă duceţi în apă, ochi sticloşi?
Cum vă-nveseliţi acolo zilele şi nopţile infame?
Cum vă petreceţi duminicile? Nu v-aţi plictisit, solzoşi

Jongleori, să faceţi veşnic baie? Mereu presaţi de foame,
Pândind, ciupind, leorbăind, aventurându-vă sau codindu-vă fricoşi!?

[...] Citeşte tot

poezie de James Henry Leigh Hunt, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ulanem

Dacă există Ceva care devorează,
Mă voi arunca înăuntrul său, chiar dacă ar fi să ruinez lumea,
Lumea care se interpune între mine şi prăpastie,
Am s-o sfarâm în bucăţi cu blestemele mele neîntrerupte,
Îmi voi arunca braţele în jurul realităţii ei aspre,
Iar lumea va trece mută, îmbrăţişându-mă,
Ca apoi să mă scufund într-o nimicnicie absolută,
Pierind în neant; aceasta înseamnă a trăi cu adevarat.

poezie clasică de Karl Marx
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteva maxime ale lui Hafiz

I
Dacă seara-n serai Tânărul cade-n contemplare lângă-un havuz,
Se testează căutându-şi pacea, numărând hurmuz după hurmuz?
Dacă Ea-i plăcută privirii, ce-ar putea Tânărul spune oare?
"Iată,-i bucuria ochiului, daţi-mi astăzi mie-această floare!"

II
Într-adevăr, după ce moare, kafirul* e scutit de-a iadului osândă
Dacă se-mprumută de la muslimi cu şaizeci la sută pe-an dobândă.

III
Nu punem cataplasme fierbinţi când avem bursati*? Inima afectată,
Când eşti respins de-o fată,-i vindecată fiind respins de altă fată.

IV
Loialitatea prietenilor, iubirea soţiei şi, la pian, noi refrene –
Câte dintre cele trei vor mai fi lângă tine la sfârşitul verii indiene*?

V
Cine-s conducătorii Indiei – în faţa cui genunchii la pământ să pun?

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un coş plin cu pâine proaspătă

Profetul Mohamed a zis:
"Nu există tovarăş mai bun
pe acest drum decât faptele tale. Ele îţi vor fi
prietenii cei mai buni – sau, dacă eşti crud şi egoist,
faptele tale vor fi şerpi veninoşi
trăind în groapa ta."

Dar spune-mi,
poţi desfăşura o muncă de calitate fără a avea un învăţător?
Poţi măcar şti ce înseamnă aşa ceva în lipsa
unui Maestru? Gândeşte-te că pentru a trăi, chiar modest,
e nevoie de o minimă instruire.

Mai întâi vine cunoaşterea,
apoi, îndeplinirea muncii propriu-zise. Mult mai târziu,
poate după ce vei murit, va creşte ceva
din ceea ce ai făcut.

Caută ajutor şi îndrumare
în oricare ar fi meseria pe care o înveţi. Caută un învăţător

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nihil Sine Deo

Vin pe furiş în primăvara vieţii tale,
Să-i fac cadou, o rază de culoare şi splendoare,
Nu îmi doresc putere, faimă, ori bogăţie...
Lumea ar fi mai bună, doar Bunul Dumnezeu să le deţie.

Dumnezeul iubirii veşnice este lumina conştiinţei noastre,
Să Îl conştientizaţi trebuie să vă uitaţi în sufletele voastre.
Visele albastre şi senine îs blânde ca de vară,
Culoare ca nestemata de opal, tot sufletul îl spală.

Aduc comori culese dintre astre,
Lumea ca să se bucure de nopţile albastre,
Pe toata lumea aş vrea s-o fac ferice,
Oamenii niciodată ca să nu se oftice.

Femeia-i dulce de-ţi vine să-i dai Luna,
S-o cucereşti e imperativ să îi araţi şi să-i explici natura şi scriptura.
Frenetic zboară fluturi coloraţi şi albi prin iarbă,
Nunta de vis, nimeni în veac să nu le-o şteargă.

[...] Citeşte tot

poezie de Cînepă Ştefan (1 martie 2021)
Adăugat de Cînepă Ştefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i nimica mai presus

Niciodată nu s-a scris
Altceva mai de valoare
Să ne ofere-n Paradis
Chiar viaţa viitoare

Niciodată pe pământ
Altceva nu s-a mai dat
Ca al vieţii viu Cuvânt
Pentru sufletul curat

Nu-i nimica mai presus
Ca şi scrierile sfinte
Ce ni-l pun azi pe Isus
Nouă iată înainte

Evanghelia cea vie
Cartea Sfântă a lui Ioan
Ne transferă-n veşnicie
Din prinsoarea lui Satan

[...] Citeşte tot

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zepeline peste piaţa Bucur-Obor

Zepeline lungi planau peste piaţa Bucur-Obor
erau ochii tăi lungi, văzuţi prin retrovizor.
Cine mai văzuse glisând uriaşe, atâta de-aproape
zepeline cu gene, cu cearcăne, cu fard albăstrui peste pleoape?
Cetăţenii priveau prin ferestrele farmaciei, patiseriei, C. E. C.-ului,
magazinului de confecţii pentru bărbaţi, femei & copii
indicatoarele de circulaţie se muiaseră de plăcere
ţigăncile cu gumă de mestecat cu poze de Alfa-Romeo
îşi suciseră vertebrele cervicale în sus
iar ochii tăi intrau în nori, sclipeau în soare, îndreptându-se mereu
spre apus...

Erau nebuneşti, aveau expresia nebunească pe care ţi-o văzusem în holul
blocului, când ne sărutasem în lumina beculeţelor de la lift,
erau extraordinari şi ameninţători, erau instrumente de război, ovale
zepeline care nu ţineau seama de galbenul zilei de
iunie, de emailul maşinilor de mic litraj parcate în
faţa magazinului Materna
erau pure maşinării, mecanisme de ceas care nu-nţelegeau alfabetul
cosmeticelor, limbajul peltic al costumaşelor pentru copii,

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alienare (versuri)

Sigur, iubita îmi spune –
Eşti un nimeni,
Sunt un nimeni,
Dar de unde vine vocea iubitei?
Iubita este în vinele mele albastre,
Ea circulă prin vase, prin inimă, prin creier,
Peste tot ea spune, un nimeni, un nimeni, un nimeni,
Nu mă îndoiesc nici o clipă, nu o contrazic,
De când m-am născut ştiam că sunt un nimeni,
Iubita era scaietele din curte, era drumul pustiu,
Eşti un nimeni îmi spune norul plutind precum albuşul
În crema lichidă, un nimeni, un nimeni, un nimeni,
Iubita pe numele ei, Mengele, Himmler sau Bormann,
Iubita este un bărbăţel în chiloţi, nu vă speriaţi, ea nu este femeie,
Ea este tot ce nu a fost feminin niciodată, ea nu este din coasta
Bietului Adam, este o mult mai veche fiinţă, fosila pe care noi
N-o vom găsi niciodată şi leagă maimuţa de om, ca răspuns
La-ntrebarea pusă de Domnul.
***
Eram păgân, aveam un munte,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru prietenia ta, omule...

.. în trecerea timpului, cu toţii am observat că pe un drum neumblat cresc repede spinii
şi buruienile, într-o brazdă de pământ bătucită cu talpa întărindu-se o prietenie frumoasă
cum nu mai poţi să ai la fel alta chiar dacă vei lega mereu alte legături, că-ntre semeni un
om nu poate trăi singur nici atunci când ar avea-n curte o fântână să-i curgă-n găleată cu
arginţi încontinuu, pentru că, oamenii, nu vor înceta să aibă mereu nevoie unii de alţii aşa
cum sunt, buni sau răi, cuminţi-necuminţi, amicii adevăraţi valorând mai mult decât fraţii
aşezaţi printre aceia falşi şi prefăcuţi care te-nconjoară ca umbra atât cât în viaţa ta este
soare, aici pe pământ existând o singură cale să poţi avea prieteni buni, căutând tu însuţi
să fii un prieten bun semenilor, ca un sfătuitor de bine, nu ca cei care le laudă nebuniile şi
apoi râd ca netrebnicii pe seama lor, lipsiţi de ruşine... o mână ce-ţi şterge lacrima atunci
când te doare, ochii, care-ţi văd calităţile, ştiindu-ţi toate defectele, un spate care te cară-n
vremi de război rănit în spinare, vocea aprigă ce se ridică spre-a-ţi lua apărarea, căutând
pentru tine dreptăţile, e prietenul tău bun, omule, în toate dăţile... dintr-o prietenie ce nu a
înflorit în margini de drum... că-i mult în viaţă s-ai un prieten, doi, şi mai mult însemnând,
ca să ai trei, aproape imposibil fiind... un prieten, semănând cu o poartă de rai, el văzând
pentru tine ce pentru el vede într-o lume a lumii cu lumea-n vălmăşie, deficitară-n a crede,
toţi întâlnind pe cărări şi hoţi de suflete care muşcă şi fug deznădăjduindu-ne, un cerc de
prieteni, fără să-l poţi trasa cu compasul nici când i-ai alege cu dinadinsul, tu, trebuind să
afli singur că prietenia-i posibilă doar între oamenii buni şi că pe prietenii buni nu-i pierzi
niciodată, dar c-un prieten nărod ajungi să umbli din pod în pod făr-a trece peste niciunul,

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!