imitatie

Zona de confort distruge: Încrederea în tine, pentru că neavând curaj să greşeşti, nu ai cum să îţi dezvolţi abilităţi. Inteligenţa emoţională, pentru că netrăind experienţe emoţionale, bune şi rele, nu te maturizezi. Personalitatea, pentru că neavând curaj să te exprimi şi să fii tu însuţi, rămâi doar o clonă, o imitaţie ieftină, o felie mică din ceea ce eşti cu adevărat. Relaţiile de iubire, pentru că nimic nu distruge mai rapid relaţiile dintre oameni decât rutina. Iubirea este intensă iar zonei de confort îi place să nu simtă nimic. Şansa de a avea bani, pentru că a face bani e un lucru ce necesită acţiune, iar zona de confort vrea pasivitate şi lene. Prieteniile, pentru că în prietenii şi relaţii sociale trebuie să te implici însă zona de confort te vrea doar pentru ea. Vocaţia, pentru că atunci când ai vocaţie sufletul tău arde mai tare ca oricând, iar zona de confort nu vrea flăcări şi nici măcar fum. Zonei de confort îi place doar cenuşa în care se bălăceşte ca un porc în propria-i mizerie.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciudat roman, America lui Kafka: într-adevăr, de ce şi-a situat tânărul prozator de douăzeci şi nouă de ani acţiunea primului său roman pe un continent unde n-a călcat niciodată? Alegerea arată o intenţie clară: aceea de a nu face realism, mai mult, de a nu face ceva serios. Nici măcar nu s-a străduit să-şi suplinească ignoranţa prin studiu; şi-a format propria idee despre America după lecturi de mâna a doua, după tot soiul de reprezentări populare, şi, într-adevăr, imaginea Americii este (intenţionat) alcătuită în romanul său doar din clişee; în ce priveşte personajele şi trama povestirii, sursa de inspiraţie este (aşa cum aminteşte în jurnal) Dickens, în special David Copperfield (despre primul capitol al Americii, Kafka spune că e o pură imitaţie a lui Dickens): el preia motive concrete, se inspiră din personajele lui, şi mai ales din atmosfera în care se scaldă toate romanele sale... America lui Kafka este o literatură inspirată de literatură, ba este chiar, în genul respectiv, o operă clasică, dacă nu chiar fondatoare.

Milan Kundera în Testamente trădate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buimac

Înalţă ochii către oglinda dimineţii
să-l trezească din visul uitat
şi nu face decât să-i crească dezamăgirea,
de copilul gândului...
Nu mai crede în propriul sărut Placebo,
în "mens sana in corpore sano";
nu există decât uzura, încă de la concepţie
sau înainte...
... Bile de-un rulment uriaş,
se adunând înebunite de elixirul frotării evidenţei
şi care cad fărâmiţate de timp în dizgraţia mâzgăi, jos,
unde se topesc încet...
Şi s-ar turna, se spune, în forme noi
de-amestec;
de noi, cu rugină,
rămânând doar sufletul... rotirii!
Oare cine-l deţine?...
Îşi pleacă ochii
loviţi de sticla ce nu pot pătrunde
pupilele străfundului,

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imitaţie

Aproape nimic nu se întâmplă,
între două înghiţituri de vorbe;
doar un gând căzut în dezamăgire
renunţă la el din lipsă de libertate.
Degeaba te răsuceşti absurd pe idee,
amarul îţi umple gura cu sânge,
sărat, iute şi greu de ingerat.
Ecoul împlinirii a murit departe,
s-a supărat pe fluturii din părul tău
alb de aripile obosite ale timpului.

Bolta din sufletul meu
e un tavan pe care se arcuieşte noaptea,
în văluri de toamnă cu ultimile fulgere
din care-mi redobândesc lumina.
Îmi umplu memoria cu trecut
ca un nor încărcat cu ploi,
aştept dimineaţa să mă nasc iar
fără să repet plânsul acela bizar.
Vreau să râd cu gura plină, să surâd,

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (23 septembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măsor cu Ochi pătrunzător

Măsor cu Ochi pătrunzător
Orice Durere-mi iese în cale -
Mă-ntreb de cântăreşte cât a Mea
Ori mai uşoară pare.

Mă-ntreb de e răbdată mai de mult
Ori tocmai a început -
De Când o am pe a Mea - nu ştiu -
A-mbătrânit de mult

Mă-ntreb - Acei loviţi în viaţă
De-ar fi să îndure a doua oară
Şi de-ar putea alege - ar mai încerca -
Ori poate ar vrea să moară -

Pe Unii-i văd - cum suferă îndelung -
Şi-ntr-un târziu, un zâmbet au pe chip -
O imitaţie a Luminii
O pâlpâire de Opaiţ sleit -

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Emily Dickinson, traducere de Ileana Mihai-Ştefănescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miere şi sare ( extras)

Cât ţine dragostea?
Cât un balon de sticlă mânuit cu grijă
sau cât două orhidee de seră lăsate-n viscol
sau cât o nicovală imobilă de oţel
călită la flacăra unei suduri inexorabile –
sau uneori dragostea poate dăinui
cât şase fulgi, şase fulgi hexagonali de nea,
şase fulgi hexagonali de nea plutind în aer
sau cât jurământul dintre oxigen şi hidrogen
într-un pahar cu apă de izvor
sau cât ochii de pe bancnotele de-un dolar
sau cât două dorinţe călărind
pe-o pală de vânt iarna în zori
sau cât piatra de temelie a unui altar antic
menţinut sacru pentru rugăciunile tale intime
sau cât praful ridicat într-o trombă solemnă
purtată de vânturi schimbătoare.

Există sanctuare care păstrează mierea şi sarea.
Există cei care risipesc şi care cheltuie.

[...] Citeşte tot

poezie de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul de sticlă

oraşul s-a umplut deodată de un revărsat de bătrâni
cum dă pe-afară apa din canalizare şi inundă parcul
toţi au feţe crispate, supte, mâncate pe dinăuntru de venin
căciuli de astrahan, paltoane întoarse, mănuşi găurite de imitaţie
seamănă unii cu alţii, nişte boşorogi urâţi, încrâncenaţi în luptă
şi astăzi, întotdeauna, lupta de clasă
ascund şoapte, şuşoteli, intrigi, minciuni, în vorbe de lemn
canalul înfundat de fecale împute tot oraşul de sticlă
e o complicitate vicleană în piesa asta de teatru prost
care ascunde sângele adevărat ce strigă din morminte albastre
apartamente închisori făcute pe oasele tinerilor ucişi
de torţionarii colaboraţionişti cu drag de tortură transformaţi azi
în pensionari mizeri milogi, conştiinţe însângerate
comunişti şi securişti, turnători şi activişti, membrii
aplaudaci interesaţi ai crimelor comise pentru liniştea lor
cu mâinile murdare până la cot de sânge de intelectual
tuburi digestive primitive născute din putregaiurile pământului
ca să tacă, să nu gândească, să nu simtă, au tot primit
posturi, haine, mâncare, apartamente, cartele, frig,
şi ei au fost mulţumiţi, şi-au alungat copiii din casă

[...] Citeşte tot

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bat clopotele în turnul amintirilor...

Ieri, mi s-a dărâmat un vis măreţ,
visul dragostei, cândva puternic şi foarte optimist.
Pe cât de greu l-am construit în timp,
atât de uşor a fost abandonat de el, de omul drag;
El, un om simplu,
asemeni celor care se joacă uşor cu sentimentele oamenilor,
fără nici o prejudecată.
M-am consolat cu gânduri pozitive impuse, foarte greu,
spunându-mi că dragoste cu sila nu se poate
şi că orice sfârşit este un nou început, dar...
Dar, în naivitatea mea, nu înţeleg totuşi uşurinţa
cu care unii oamenii aruncă în coşul uitării
toate sentimentele frumoase adunate cu migală în timp,
dărâmâd fortăreaţa dragostei fără nici o remuşcare,
din motive cum nu se poate mai mărunte.
Ştiu bine, că orice început are şi un sfârşit,
sau că din prea multă dragoste se naşte involuntar gelozia, ura...
dar maturitatea sau conştiinţa oamenilor,
nu mai ajută chiar la nimeni şi la nimic?
dar prietenia? numitorul comun al atâtor ani petrecuţi împreună,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (3 februarie 2010)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirea e probabil o casă de zăpadă

A venit iarăşi toamna iar eu am inima descoperită şi dreaptă
îmi spuneai
că sunt băietul unchilor mei
şi nu cad pe
genunchi
decât atunci când picioarele mele se înmoaie
pentru cea pe care o aşteptam de foarte de mult timp
să vie
să steie
descoprit este umărul ei, căci taina nu este a nimicului,
căci toate, odată, se află,
şi pentru că toate se află,
ai mei întârzie mult, nu mai îmi cumpără ceaiuri şi ierburi,
şi mereu este brumă în lume, toamnele nu se sfârşesc niciodată,
dar nici via nu cade la pământ;
seminţele nu se sfârşesc niciodată, pentru că anii curg astfel,
pentru sănătatea ierburilor
şi pentru cerbi;
şi
atunci

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirea este probabil o casă de zăpadă

A venit, iarăşi, toamna, iar eu am inima descoperită şi dreaptă,
îmi spuneai că sunt băietul unchilor mei
şi nu cad pe
genunchi
decât atunci când picioarele mele se înmoaie
pentru aceea pe care o aşteptam, de foarte mult timp,
să vie,
să steie,
descoprit este umărul ei, căci taina nu este a nimicului,
căci toate, odată, se află, sub ceruri,
şi pentru că toate se află, ai mei întârzie mult, nu mai îmi cumpără ceaiuri şi ierburi,
nu mai îmi cumpără viaţă,
şi, mereu, este brumă în lume, toamnele nu se sfârşesc niciodată,
dar nici via nu cade la pământ,
dar se usucă.
şi se umple de alb.
ca şi oamenii.

Însă, seminţele nu se sfârşesc niciodată, pentru că anii curg astfel,

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!