rechizite scolare

Tu ai spus

Tu ai spus – nu cer nimic,
Nici cerul nu poate cere,
Tu ai spus, evoluăm pe raze diferite,
Este bine, iradiem ceva, tu ai spus,
Nu suntem nici aproape, nici departe,
Este drept, noi doar suntem,
Tu ai spus, nu este momentul,
Aşa este, nicio execuţie nu se potriveşte cu momentul,
Pentru mine nu există decât ACUM,
Dar nu ai cum înţelege, ai ceasul tău,
Nu-ţi sunt străin cât timp ne aflăm în această lume,
Tu ai spus, iubirea este-n tine, fals,
Iubirea mea este la tine, iubirea ta nu este nicăieri,
Poate că este în cuvinte, dar ce sunt cuvintele?
Pui de vrăbii, zboruri de rândunele, vorba Minulescului,
Cel ce pierduse cheia, pălăria şi bastonul,
Tot mai departe ne vom roti, mâine vom fi departe,
Acum este deja mâine, everyone around me is dying,
Fiecare pleacă în alt tren, avion, au rămas un pantof fără toc,
Un toc fără peniţă, din joacă se nasc iubirile,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

■"Reflectez la calitatea "specialiştilor" care au conceput proiectele legilor invăţământului. Intr-o democraţie minimală ar trebui la toate proiectele de lege să se facă publice numele celor care au "trudit" la elaborarea lor. Se lasă impresia că obiectivele urmărite politic vizează promovarea in instituţiile şcolare/universitare a cadrelor didactice protejate ca grupuri clientelare de partid, şi-atunci desfiinţezi instituţii, le comasezi şi în felul acesta, chiar dacă înalţii specialişti în educaţie sunt titulari prin concurs rămân fără locuri de muncă şi la discreţia decidenţilor politici din Educaţie, sau de oriunde. Există o practică de tip mafiot guvernamentală, numeşti miniştrii să facă "reforme", adică să dea legi de desfiinţare instituţională, comasarea, infiltrezi propriile cadre în sistem, distrugi cariere de excepţie din învăţământ, după care miniştrii sunt extraşi (au produs deja răul!) şi mutaţi la alte ministere, tot pentru a le reforma."■
☆Adrian Ibiş

Adrian Ibiş în Cartea " Cugetări. Reflecţii etice şi socio-filosofice", Editura Pansofia, Bucuresti
Adăugat de Adrian Ibiş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai ieri

Mai ieri mi-a dat o bere clopotarul,
Să-i trag o sfoară pentru zile mari,
Iar popa s-a-ncruntat de o sprânceană
Că nu vreau să dau mită la gropari.

Un popă n-ar avea nimic de spus
În faţa-Nalt Sfinţiei Sale, Statul...
Că s-au tras sfori, s-au tras, nimic de spus,
Dar s-a-nălţat c-o treaptă plagiatul.

Şi la putere, (Dumnezeu să-i ia!),
De când cu noua mea candidatură,
Se luptă toţi lingăii pe ciolan,
Deşi sunt cei mai mulţi doar buni de gură.

Să vezi şi în sistemul sanitar,
De n-or să-şi scoată ochii cu penseta,
Şi promovând gropar după gropar,
Îşi vor toca degeaba clarineta.

[...] Citeşte tot

pamflet de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boboci de şcoală

BOBOCI DE ŞCOALĂ

Ca într-un buchet, bobocii
de băieţei şi fetiţe
păşesc pe drum nou al vieţii,
la şcoli sau la grădiniţe.

Îmbrăcaţi ca de sărbători,
îşi duc emoţii în ghiozdan.
Ducând bucheţele!
păşesc timizi în primul an.

Iar în fragedă mlădiţă,
cu vis de emancipare
duc măreaţă năzuinţă
în performanţe şcolare.

În vacarm de gălăgie
prin clasă şi pe coridor,
îşi consumă energie

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Filipoiu din Visele copilăriei (2014)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În februarie 1948, conducătorul comunist Klement Gottwald apărea în balconul unui palat baroc din Praga pentru a le ţine un discurs sutelor de mii de cetăţeni adunaţi în Piata Oraşului Vechi. Era momentul unei mari cotituri în istoria Cehiei. Un moment fatidic, cum nu întîlnim decît unul sau două într-un mileniu. Gottwald apărea flancat de tovarăşii săi, în imediata-i apropiere aflându-se Clementis. Ningea, se lăsase frigul şi Gottwald avea capul descoperit. Grijuliu, Clementis şi-a scos căciula de blană şi a pus-o pe capul lui Gottwald. Secţia de propagandă a reprodus în sute de mii de exemplare fotografia balconului din care Gottwald, cu căciula de blană pe cap, înconjurat de tovarăşii săi, se adresează poporului. Pe acest balcon a început istoria Cehiei comuniste. Orice copil cunoştea această fotografie pe care o vedea în manualele şcolare, pe afişe sau în muzee. Patru ani mai tîrziu, Clementis a fost acuzat de trădare şi spânzurat. Secţia de propagandă l-a şters imediat din istorie şi, bineînţeles, din toate fotografiile. De atunci, Gottwald apare singur pe balcon. Acolo unde odinioară se afla Clementis, nu se mai vede decît zidul golaş al palatului baroc. Din Clementis n-a mai rămas decât căciula de blană pe capul lui Gottwald.

Milan Kundera în Cartea râsului şi a uitării
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Globus

Nu m-am gândit niciodată până acum (şi gândesc aproape de când mă ştiu)
că întrebările ce nu sunt urmate de niciun răspuns bătut în cuie
constituie cele mai sigure scurtături către minciună.
Există întrebări care nu figurează în manualele şcolare,
în scrisorile patetice de dragoste, în propunerile de căsătorie
şi nici în interviurile derizorii,
simulacrele acelea pentru care trebuie să dai totul pe teren,
cum zic fotbaliştii, şi să te prezinţi ireproşabil
ca la un circ cu maimuţe fragrante
ce candidează pentru un codru de pâine.

Nicio întrebare nu trebuie să stea înaintea celei pe care o voi adresa în continuare.
Nici măcar întrebarea care ne face să ne gândim
dacă viaţa merită sau nu să fie trăită (asta ar urma după,
chiar dacă Albert Camus a zis că trebuie să fie prima)!
Deci:
cine a demonstrat că există sau nu dreptate?
Cine ştie mai bine decât mine să arunce primul piatra cunoaşterii!
"Nimeni nu a spus nimic concret în acest sens, doar speculaţii aburinde
şi ridicări tardive din umeri", îmi veţi răspunde.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Popa (2012)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casabianca

Băiatul stătea pe puntea-n flăcări mari, o mie;
Coechipierii-n viaţă fugiseră – nişte bieţi vătui;
Focul mistuia epava-n marea bătălie
Şi-şi revărsa lumina peste oamenii morţi din jurul lui.

Frumos şi strălucitor, niciun pas nu dădea-napoi,
Parcă era stăpânul pălălăii – enormă;
O fiinţă dintr-un sânge nobil de eroi,
O mândră, deşi copilărescă formă.

Flăcările creşteau tot mai înalte – el aştepta
Ca tatăl să-i permită să părăsească vasul;
Tatăl, care sub punte-atunci tocmai se sfârşea,
N-avea cum fiului să-i audă glasul.

Striga-n mijlocul incendiului: "Spune, tată, spune,
Nu-i aşa că mi-am îndeplinit datoria pe deplin?"
El nu ştia, dar căpitanul zăcea ars cărbune
Şi nu-i putea răspunde, el fiindu-i Styxului vecin.

[...] Citeşte tot

poezie de Felicia Hemans, 1793 -1835, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!