În februarie 1948, conducătorul comunist Klement Gottwald apărea în balconul unui palat baroc din Praga pentru a le ţine un discurs sutelor de mii de cetăţeni adunaţi în Piata Oraşului Vechi. Era momentul unei mari cotituri în istoria Cehiei. Un moment fatidic, cum nu întîlnim decît unul sau două într-un mileniu. Gottwald apărea flancat de tovarăşii săi, în imediata-i apropiere aflându-se Clementis. Ningea, se lăsase frigul şi Gottwald avea capul descoperit. Grijuliu, Clementis şi-a scos căciula de blană şi a pus-o pe capul lui Gottwald. Secţia de propagandă a reprodus în sute de mii de exemplare fotografia balconului din care Gottwald, cu căciula de blană pe cap, înconjurat de tovarăşii săi, se adresează poporului. Pe acest balcon a început istoria Cehiei comuniste. Orice copil cunoştea această fotografie pe care o vedea în manualele şcolare, pe afişe sau în muzee. Patru ani mai tîrziu, Clementis a fost acuzat de trădare şi spânzurat. Secţia de propagandă l-a şters imediat din istorie şi, bineînţeles, din toate fotografiile. De atunci, Gottwald apare singur pe balcon. Acolo unde odinioară se afla Clementis, nu se mai vede decît zidul golaş al palatului baroc. Din Clementis n-a mai rămas decât căciula de blană pe capul lui Gottwald.

Milan Kundera în Cartea râsului şi a uitării
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balaurul se zvârcolea de durere şi plesnea din coadă, de te lua fiori de spaimă, viteazul nostru însă se lupta de moarte şi obosise, iară tovarăşii săi dormeau duşi. Dacă văzu el că tovarăşii săi nu se deşteaptă, îşi puse toate puterile, se mai aruncă o dată asupra grozavului balaur şi-i tăie şi capul ce-i mai rămăsese. Atunci un sânge negru lasă din ea, fiară spurcată, şi curse, şi curse, până ce stinse şi foc şi tot. Acum ce să facă viteazul nostru, ca să nu găsească focul stins, când s-or deştepta tovarăşii lui, căci legătura lor era ca să omoare pe acela care va lăsa să se stingă focul. S-apucă mai întâi şi scoase limbile din capetele balaurului, le băgă în sân şi iute, cum putu, se sui într-un copaci înalt, şi se uită în toate părţile, ca de va vedea undeva vro zare de lumină, să se ducă şi să ceară niţel foc, ca să aţâţe şi el pe al lor ce se stinsese. Cătă într-o parte şi într-alta şi nu văzu nicăiri lumină. Se mai uită o dată cu mare băgare de seamă şi zări într-o depărtare nespusă o schinteie ce abia licărea. Atunci se dete jos şi o porni într-acolo.

Petre Ispirescu în Balaurul cel cu şapte capete
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era odată un rus, pe care îl chema Ivan. Şi rusul acela din copilărie se trezise în oaste. Şi slujind el câteva soroace de-a rândul, acuma era bătrân. Şi mai-marii lui, văzându-l că şi-a făcut datoria de ostaş, l-au slobozit din oaste, cu arme cu tot, să se ducă unde-a vrea, dându-i şi două carboave de cheltuială. Ivan atunci mulţumi mai-marilor săi şi apoi, luându-şi rămas bun de la tovarăşii lui de oaste, cu care mai trase câte-o duşcă, două de rachiu, porneşte la drum cântând. Şi cum mergea Ivan, şovăind când la o margine de drum, când la alta, fără să ştie unde se duce, puţin mai înaintea lui mergeau din întâmplare, pe-o cărare lăuntrică, Dumnezeu şi cu Sfântul Petre, vorbind ei ştiu ce. Sfântul Petre, auzind pe cineva cântând din urmă, se uită înapoi şi, când colo, vede un ostaş mătăhăind pe drum în toate părţile.

Ion Creangă în Ivan Turbincă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

şi-a pierdut capul

ca un erou din filmele de multe
milioane de dolari şi nu-i o dramă
pentru că aşa-i stă bine poetului
să lupte pe cal fără capul la îndemână
tot scenariu de film sau poate o carte
jucată dur de scriitor chiar într-un singur
poem aruncat pe hârtia din geam

şi-a pierdut capul pentru femeia
care nu era regină autentică, nu era
franţuzoaică cu secretele de rigoare
ascunse în negre pânze şi aşezate
în sipete pitite în pivniţe sau poduri

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndată a ieşit domnul Iacobache, primarele, cu slujbaşii; şi Ghiţă, cel mai spătos şi mai de ispravă fecior boieresc, s-a crăcănat în capul satului, cu mânile-n şolduri, şi-a dat căciula pe ceafă şi a prins a striga cumplit, cum îi era obiceiul, de s-auzea până-n vale, peste zece hudiţi: — Ascultaţi... oameni buni!... Vine apa mare şi ia podul! Ascultaţi... poruncă boierească: să iasă din fiecare liţă câte doi oameni! — Iar a început să buciume Ghiţă în capul satului...

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minciună, blană luxoasă...

Minciună, blană luxoasă,
Prietena vinovaţilor, de orice rasă,
Sfidezi orice greşeală, orice pedeapsă,
Tupeistă, înfrunţi dreptatea,
Făcând-o să se umilească,
Ca sărăcimea, la curtea boierească,
Cum, să scapi fără pedeapsă?

Minciună, blană luxoasă,
Zâmbăreaţă şi sfătoasă,
Dar în simţiri zdrenţuroasă,
Cu limba caldă şi mieroasă,
Vulpe de soi, arătoasă,
Alergi din casă în casă,
Prefăcută în un pui de rasă,
Să-ţi impui statutul tău
Înspre tot ce e mai rău,
Cum să scapi fără pedeapsă?

Minciună, esenţă crasă.
Vorbă veche, vorbă falsă,
Ieşi, din viaţa tumultoasă!
Şi te du cât vezi cu ochii,
Fiţi-ar viaţa doar deochi-uri!
Să nu mai struneşti pe nimeni,
Cu promisiuni de bine,
Cât mai ai viaţă în lume,
Cum să scapi fără pedeapsă?
Minciuna blană luxoasă.

Minciună, blană luxoasă...
Te blestem, să mori din faşă,
Să-ţi piară sămânţa grasă.
Otrăveşti lumea frumoasă,
Staţi-ar năravul pe piatră!
Cum stă piatra în drum călcată,
Minciună blană luxoasă.
Cum să scapi fără pedeapsă?
Iederă prea vinovată
Iederă cu faţă falsă,
Minciună, blană luxoasă.

poezie de Valeria Mahok (5 iulie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

În piaţă, băieţii îşi prindeau uneori săniuţa de câte o căruţă şi se duceau aşa o bucată de drum. Era minunat. De data asta a trecut pe acolo şi o sanie mare, vopsită cu alb, şi în sanie şedea cineva înfăşurat într-o blană albă şi cu o căciuliţă albă pe cap. Sania a făcut de două ori înconjurul pieţei şi Karl, când a văzut că vine iar, şi-a prins repede săniuţa de ea şi a pornit în urma ei. Sania cea mare aluneca tot mai repede şi mai repede şi a cotit într-o uliţă alăturată. Vizitiul întorcea din când în când capul şi-i făcea semn prieteneşte lui Karl, parcă l-ar fi cunoscut, şi ori de câte ori băiatul voia să-şi desprindă săniuţa, cel care stătea în sanie făcea din cap şi Karl rămânea aşa cum era. Au ajuns la barieră şi au ieşit din oraş.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex privi şi el spre "Ucigaşă", tăcut şi îngândurat. Simţea că nu-şi găseşte cuvintele potrivite, prin intermediul cărora să-şi exprime recunoştinţa faţă de această fiinţă, o domnişoară body-guard, o tipă care ştia să-şi facă meseria, căreia el îi era foarte dator, însă tăcu, nu-i zise nimic. O privi însă cu admiraţie, altfel decât până atunci; nu mai era tipa de care dorea să scape cu orice preţ, doar din cauză că se temea de reacţia colegilor săi, sau din cauză că nu dorea să se râdă de el, pe motiv că ar avea nevoie de protecţia unei fete; acum ar fi răspuns oricui, fără a mai sta mult pe gânduri, că da, avea nevoie de protecţia unei tipe ca ea şi că se simţea onorat de faptul că tocmai ea îi asigura lui protecţie, iar într-un fel avea dreptate. Chiar se putea mândri cu acest amănunt, pentru că "Ucigaşa" nu accepta cu uşurinţă să asi-gure protecţie unei anumite persoane; pe Alex însă îl acceptase destul de repede, dar el nu cunoştea acest lucru.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria esete satanizată. Adică planul diavolului a mers foarte departe, a încercat şi încearcă să-l facă pe om să-şi distrugă propria istorie, aidcă să-şi taie singur craca de sub picioare. În momentul când te raportezi la istoria patriei tale, ai cu ce să te identifici. Dar în momentul în care declari că te identifici cu istoria lumii, adică cu cea a cîtorva sute de popoare, înseamnă că nu mai aparţii nici unei patrii. E ca şi cum te-ar lua cinva şi te-ar scoate din casa ta şi te-ar arunca în stradă, aşa e ieşirea din istoria patriei tale ca să te "globalizezi" cu istoria lumii...

Iustin Pârvu în Părintele Iustin Pârvu. Daruri duhovniceşti
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mare şi puternic, mai voinic chiar decât câinii din Pirinei, Dingo era un specimen minunat al acelei varietăţi de dulăi din Noua Olandă. Când se ridica în două labe, dând capul pe spate, era cât un om de înalt. Sprinteneala şi forţa muşchilor săi făceau din el unul din acele animale care atacă fără şovăire jaguarii sau panterele şi care nu se tem să ţină piept ursului. Cu blana deasă, coada stufoasă şi ţeapănă ca o coadă de leu, cu părul roşcat-închis, Dingo avea numai pe bot câteva pete albe. Când îl apucau furiile, animalul acesta putea să devină primejdios; se înţelege deci pentru ce Negoro nu fusese deloc încântat de primirea pe care i-o făcuse acest straşnic exemplat al rasei canine. Cu toate că nu era prietenos, totuşi Dingo nu era un câine rău. Părea să fie mai curând trist.

Jules Verne în Căpitan la cincisprezece ani
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am nicidecum intenţia de a expune aici doctrina din Tratatul despre revoluţiile (sau mai degrabă "transmigrările") sufletelor, fiindcă, la drept vorbind, nu cred că am priceput-o prea bine nici eu. Cel mult, e vorba, în ultimă instanţă, despre copularea Celui Drept, care scoate un suflet din mijlocul "cochiliilor" (sau "cojilor": qelipoth) ca să-l aducă pe lume; la moartea omului, acest suflet e mântuit. Dar va trebui aşteptat mult până la sfârşitul lumii, care va avea loc atunci când toate sufletele poporului ales vor fi mântuite, fiindcă, în principiu, numărul total de suflete este cuprins între aceste două cifre fabuloase care sunt şase sute de mii la puterea şase sute treisprezece şi şase sute de mii la puterea şase sute de mii.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mişcarea aripilor unui fluture azi poate produce o mică schimbare a atmosferei. Din această cauză şi de-a lungul unei anumite perioade de timp, atmosferă se va schimba. Peste o lună poate, o tornadă care trebuia să lovească coasta Indoneziei nu va mai apărea. Sau din contră, tocmai din această cauză va apărea.

citat din Edward Lorenz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare casă are acoperişul conform construcţiei, la fel ca şi omul căciula. Întotdeauna acoperişul sau căciula sunt mai bune sau mai rele funcţie de ce acoperă.

Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haydn formează împreună cu colegii săi mai tineri Mozart şi Beethoven (dar să nu uităm că i-a supravieţuit cu 18 ani lui Mozart) ceea ce în istoria muzicii este cunoscut sub numele de "trinitatea calsică vieneză". El nu are nimic din acel bătrân timid a cărui imagine ne-a fost transmisă de secolul al XIX-lea. Contrar lui Mozart, a fost mult mai puţin preocupat de convenţii. Încă din timpul vieţii, i-a fost reproşat violent faptul că şi-a degradat arta prin umor şi trăsături plebee. A fost tipul creatorului original. Din 1760 până la sfârşitul secolului, istoria muzicii devine din ce în ce mai mult a sa şi el va termina prin a o orienta într-o direcţie care s-a menţinut, în bună măsură, timp de 150 de ani.

în Dictionar de mari muzicieni. Larousse (2000)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Ceahlău trebuie să te uiţi cu capul descoperit, altfel îţi cade căciula de la sine-şi!

citat celebru din Vasile Alecsandri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unul cu căciula prea mare...

Fiindcă-i mare handicapul,
Iar şefii-n braţe nu-l mai ţin,
Acesta a plătit cu capul;
Şi totuşi, l-a costat puţin...

epigramă de Ştefan-Cornel Rodean (2009)
Adăugat de Ştefan-Cornel Rodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

La toate făpturile, capul îşi are locul lui deosebit. Dacă din întâmplare, o naţiune face să-i cadă capul la picioare, ea va băga de seamă, mai devreme sau mai târziu, că s-a sinucis. Întrucât naţiunile nu vor să moară, ele se străduiesc atunci să-şi facă la loc un alt cap.

Balzac în Istoria celor treisprezece, Ducesa de Langeais
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fac declaraţia de adeziune la istoria romanului, deşi din toate romanele mele emană oroarea faţă de Istorie, faţă de această forţă ostilă, inumană, care, nepoftită, nedorită, ne invadează şi ne distruge vieţile. Şi totuşi, nu e nimic incoerent în această dublă atitudine, pentru că Istoria omenirii şi istoria romanului sunt lucruri total diferite. Dacă prima nu-i aparţine omului, dacă i s-a impus ca o forţă străină asupra căreia n-are nici o putere, istoria romanului (a picturii, amuzicii) s-a născut din libertatea omului, din creaţiile sale absolut personale, din opţiunile sale. Sensul istoriei artei se opune sensului Istoriei pur şi simplu. Prin caracterul său personal, istoria unei arte este o răzbunare a omului împotriva caracterului impersonal al Istoriei omenirii.

Milan Kundera în Testamente trădate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul cu pietrele de picioare şi fata fugătoare porniră împreună, fiecare cu câte două urcioare, şi aide, aide, de vorbă, ajunseră la Fântâna Ielelor. Aci, fata umblă cu şmecherii. Şi cum era şi cam nurlie, mâglisi pe omul cu pietrele de picioare şi îl înduplecă să se puie cu capul în poala ei, până s-or mai odihni niţel, şi să-i caute în cap. Tot căutându-i în cap, el adormi. Fata cum îl văzu că adormi bine, luă o căpăţână de cal uscată ce era acolo alăturea, îi puse capul binişor pe dânsa, îi vărsă urcioarele lui, ia p-ale ei şi o plecă la sănătoasa. Nici drumul ei, nici picioarele ei. Ţugulea cu ai săi sta pe o măgură şi se uita înspre locul de unde trebuiau să vie cei trimişi să aducă apă. Când, vede pe fată. Unde venea, măre, venea ca vântul. Omul nu se vedea, nu se auzea.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minciună, blană luxoasă...

Minciună, blană luxoasă,
Prietena vinovaţilor, de orice rasă,
Sfideazi orice greşeală, orice pedeapsă,
Tupeistă, înfrunţi dreptatea,
Făcând-o să se umilească,
Ca sărăcimea, la curtea boierească,
Cum să scapi fără pedeapsă?

Minciună, blană luxoasă,
Zâmbăreaţă şi sfătoasă,
Dar în simţiri zdrenţuroasă,
Cu limba caldă şi mieroasă,
Vulpe de soi, arătoasă,
Alergi din casă în casă,
Prefăcută în un pui de rasă,
Să-ţi impui statutul tău
Înspre tot ce e mai rău,
Cum să scapi fără pedeapsă?

Minciună, esenţă crasă.
Vorbă veche, vorbă falsă,
Ieşi, din viaţa tumultoasă!
Şi te du cât vezi cu ochii,
Fiţi-ar viaţa doar deochi-uri!
Să nu mai struneşti pe nimeni,
Cu promisiuni de bine,
Cât mai ai viaţă în lume,
Cum să scapi fără pedeapsă?

Minciună blană luxoasă...
Te blestem, să mori din faşă,
Să-ţi piară sămânţa grasă.
Otrăveşti lumea frumoasă,
Staţi-ar năravul pe piatră!
Cum stă piatra în drum călcată,
Minciună blană luxoasă.
Cum să scapi fără pedeapsă?
Iederă prea vinovată
Iederă cu faţă falsă.

poezie de Valeria Mahok (5 iulie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căciula şi paharul

Când văd un pahar cu vin,
Scot căciula şi mă-nchin;
Când văd numai un pahar,
Mă închin mai mult fugar,

Dar plec jos smerita frunte,
Când văd două şi mai multe
Şi pân-la pământ mă plec,
Când văd un butoi întreg!

Ş-apoi cum să nu te pleci
Drept gârliciul unui beci!
Te tot pleci şi te închini,
Până ieşi din beci pe mâini...

Când văd un pahar cu vin,
Scot căciula şi-l închin.
Nu-l închin c-aşa se cere,
Ci să nu-l iau n-am putere,
Căci mă-ndeamnă toţi aşa:
- Ori îl iei, ori nu-l lăsa!

Când văd un pahar cu vin,
Scot căciula şi mă-nchin,
Iar Moldova-i ţară mare:
Tot butoaie şi pahare!

Deci cât umblu până seară
Ţin căciula subsuoară.
Şi cât umblu îmi dau seama
Că Moldova-i toat-o cramă.
Ţine-i, Doamne, veşnic harul!
Jos căciula, sus paharul.

poezie de Petru Cărare
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!