Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Tu ai spus

Tu ai spus – nu cer nimic,
Nici cerul nu poate cere,
Tu ai spus, evoluăm pe raze diferite,
Este bine, iradiem ceva, tu ai spus,
Nu suntem nici aproape, nici departe,
Este drept, noi doar suntem,
Tu ai spus, nu este momentul,
Așa este, nicio execuție nu se potrivește cu momentul,
Pentru mine nu există decât ACUM,
Dar nu ai cum înțelege, ai ceasul tău,
Nu-ți sunt străin cât timp ne aflăm în această lume,
Tu ai spus, iubirea este-n tine, fals,
Iubirea mea este la tine, iubirea ta nu este nicăieri,
Poate că este în cuvinte, dar ce sunt cuvintele?
Pui de vrăbii, zboruri de rândunele, vorba Minulescului,
Cel ce pierduse cheia, pălăria și bastonul,
Tot mai departe ne vom roti, mâine vom fi departe,
Acum este deja mâine, everyone around me is dying,
Fiecare pleacă în alt tren, avion, au rămas un pantof fără toc,
Un toc fără peniță, din joacă se nasc iubirile,
Ca furtuna-n aprilie, copleșit îmi plec fruntea,
Parcă ieșeam din spital sau din închisoare,
Mă simt ca o libelulă, adică liber, în jurul meu moare timpul,
Acest fluviu pe care plutesc cadavre invizibile,
Eins, zwei, copii împușcați în fața mamelor,
Mame împușcate în fața copiilor, cine să-i mai plângă?
Istoria se scrie de jos în sus, apoi se autodecapitează,
Buzele mele mușcă aerul, pântecul aerului, mormânt aerian,
Am scos sabia de aur de sub nisip, ca Lancelot,
Pălăria lui Hamlet a fost uitată la rechizite,
Veneau lupii și urinau peste tot,
Departe urlă felinele mari,
Mă acund și repet, toate sunt vânare de vânt.

poezie de
Adăugat de Boris Marian MehrSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

 

1
gică contra [din public] a spus pe 16 iulie 2015:
Tu ai spus... eu am "ascultat".
Și mi-a plăcut.
2
Iulia Mirancea [utilizator înregistrat] a spus pe 16 iulie 2015:
Ba nu!
Tu ai spus și ... eu am acceptat!
Și m-a durut!

Am acceptat de dragul tău
Dar ... cât regret!

Fiecare pleacă în alt tren, alt avion,
alt infinit galactic, altă fantezie ...

Superbă poezie! O rezonanță magnetică
la plus infinit!

Sunt supărată pe acest autor! Rău!

Așa am spus dar, în fața acestui miraj
totul pare inutil!

Ah, avionul meu!

Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Cineva are nevoie de răspunsul tău: Ce sait pot afișa pentru a găsi jocuri friv? Fii primul care răspunde!
Direcționează
2%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!