odoare

Fuga din cotidian

Prostii. Se 'nvârteşte pământul?
Nu e smeu pocit vântul?
Nu strănută noaptea, nu rîd blonzii nori?
Ah, camarade, să râzi şi să mori.

Ce 'ndrugă lunganul acela?
Doar e tatăl domnişoarei Manuela
Îl ştiam normal şi om de lume!
De când face asemenea glume!

Iată basme călări pe cocostârci
Demoni înjugaţi cu năpârci
La carul osândei – îngeri apoi
Măturând paradisul doi câte doi.

Şi câte mai sunt. Cavaleri, cosânzene,
Miracole, greeri, petale, migrene,
Mere de aur, parcuri de aur
Crunt străjuite în jur de balaur.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Ion Pena din Simple nimicuri (1940)
Adăugat de Anisoara Elena Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era

Era-nceput de toamnă, pe pajişti adiind
Şi frunze se-aprindeau prin părul tău bălai,
Iar chipul tău iubit ce-n soare îl scăldai
În suflet mi-alerga, prin vale rătăcind.

Era-nceput de toamnă cu stoluri călătoare,
Cu struguri copţi în vii şi nucul fremătând
Sub care aţipeam în curtea mea visând
La ochii de smarald şi buzele odoare.

Era-nceput de toamnă, iar greierii cântau,
Dar eu cu ochii-nchişi gândeam să te sărut,
Sperând ascuns în suflet că şi tu ai fi vrut
Şi vântu' ascultam şi toamna te-aşteptam.

Era-nceput de iarnă când însă ai apărut
Din vise infinite, din nori şi fulgi de nea
La fel cum te vedeam în gând pe strada mea
Şi cum tu niciodată nu cred că ai ştiut.

[...] Citeşte tot

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţii noştri

Părinţii noştri, ce-s odoare sfinte,
Ai grijă, Doamne, dă-le sănătate,
Duioasă-a noastră aducere aminte
Şi-o inimă ce doar iubire bate.

Când ei trăiesc, suntem şi mai puternici
Şi împreună încet îmbătrânim,
Cu orice zi parcă devin cucernici,
Că drumul se-ngustează şi noi ştim.

De s-ar putea tot tineri să rămână,
Asemenea, de s-ar putea şi noi,
Dar timpul cel puternic nu ne-amână
Şi nu ne dă o clipă înapoi.

Sfioasa vorbă ne înduioşează,
Ce pare-a fi misterios balsam,
În inimă ni se strecoară-o rază,
Gingaşe flori parcă-nfloresc pe ram.

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine vremea

Vine o vârstă, vine o veste, vine o vreme,
Vine o vamă, vine o voce, vine, cheamă,
Cheamă ziua, cheamă ora, cheamă clipa tuturora.
Cheamă, pleacă, vine, este!

Vine vama să-mi măsoare porţia de har,
Vine vama cu închisoare, căci am fost tâlhar.
Vine ziua să coboare discul meu solar,
Vine ziua să fiu boare, cer şi aer clar.

Vine vestea să-mi strecoare că respir mai rar,
Vine vestea că-i răcoare pe itinerar,
Vine ora care doare, scrisă în calendar,
Vine ora ca odoare să vă las în dar.

Vine vârsta cînd dogoare patul de coşmar,
Vine vârsta de rigoare şi de somn sumar.
Vine clipa să înfioare mitul necesar,
Vine clipa cînd mioare în folclor tresar.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Romulus Vulpescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Armonie în amurg

E vremea când pe lujer, în seara ce se stinge,
Vibreaz-asemeni unei cădelniţi orice floare;
Acum parfum şi sunet de-a valma-ncep să zboare,
Vals trist şi moleşeală ce farmecă şi-nfrânge!

Vibreaz-asemeni unei cădelniţi orice floare;
Vioara ca un suflet pe care-l chinui, plânge;
Vals trist şi moleşeală ce farmecă şi-nfrânge!
Frumos şi grav e cerul ca bolta din altare.

Vioara ca un suflet pe care-l chinui, plânge;
Un suflet blând pe care nimicnicia-l doare!
Frumos şi grav e cerul ca bolta din altare;
Şi soarele în zare s-a înecat în sânge...

Un suflet blând pe care nimicnicia-l doare
Vestigii luminoase din vremi trecute strânge!
Şi soarele în zare s-a înecat în sânge...
În mine amintirea-ţi e-o lacră cu odoare!

poezie celebră de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cascadoria timpului

Rătăcitorul de corăbii pe spatele peştişorului
Face spume de aur la îmbrăţişarea uitării,
Se piaptănă prudent cu sideful dinţilor solari
Apoi dă foc orizontului de pe coamele zării.

E o cascadorie prelinsă tumultuos în viaţă,
Mărul discordiei muşcă din inimi hapsân,
La izvorul fierbinte de mirt îngerii se-nchină,
Strigătul tău aduce suferinţe ochiului stăpân.

Noaptea lăcrimează stelele ascunse în nori,
Felinele umane sub lună pornesc să doboare
Fânul nopţii reavăn înţesat cu bunurile lumii
Înveşmântându-se cu noi nestemate, odoare...

E cascadoria timpului nostru veşnic rapace,
Dintr-un slugoi supus, cu ochii în pământ,
Se ridică înotând prin scârnă şi prin sânge
Un borfaş politic, aiurea, el se crede sfânt.

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul ticăie uşor

Se întunecă văzduhul,
Nori de praf se urcă-n cer ;
Nu-i esenţă de crepuscul
Când din juru-ţi toate pier.

Nu e zi, nu e nici noapte,
Nici vreun vag iz de mister,
Nu bat în timpane şoapte,
Lumea nu e-n şantier.

Timpul s-a topit pe dată,
Spaţiul nu e infinit,
Din înalt, încet se-arată
Un alai desăvârşit

Ce coboarâ ca o boare
De divin strălucitor
- fără a purta odoare -
Proslăvesc pe Domnul lor.

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (13 mai 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Port Lumina Ta

Port Lumina Ta Isuse
Si in scrieri si-n vorbiri
Floarea lacrimilor scurse
Chiar din vremile apuse
De mine sa nu te miri

Mi se zvanta pasii-n zare
Pe sub flori de curcubeu
Caci eu caut indurare
Sa am parte de salvare
O Isuse Domnul meu

Si prin larma grea a lumii
Tot alerg si tot alerg
Pacea grea a-ntelepciunii
Sa ne prinda azi oe unii
Adanc viata s-o-nteleg

Port in mine focul viu
De-a-l avea pe Domnul Vietii

[...] Citeşte tot

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil din flori...

... ca şi cum fructu-ar fi mereu bastard
sau din iubire ies miresme încântătoare
doar de-i frugală, ca sămânţa ce-ar da floare
doar de-i boboc de-un jurământ ascuns sub fard...

... aşa pupila de-un desfrâu sau patimi
ori pajul de adulter crescut în palma
credinţei "padre" dedicată-n şir de lacrimi
o viaţă, cum secret păstrat ca şi altele, de-a valma...

... aşa ar putea fi şi ruşinea, ce nici oceanele nu spală,
cu chip de adolescentă se pierzând pe sine
plecată de la bal într-un vertij de tremur, goală,
lăsată pradei de-un amor îmbietor de bine...

... un pic nedrept e apelativul plin de mângâiere
ce parcă merit dă doar vieţii din păcat,
ca şi cum vina ar da mai mult drept la plăcere
şi castul, îndurarea, cinstea n-ar fi "meritat"...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecând către oraşul în care locuia părinţii şi fraţii săi, îmbrăcat fiind în haine proaste ţărăneşti, întâlni nişte drumeţi şi află de la dânşii că fraţii lui au luat de soţii pe fetele care le-a trimis el, după cum le hotărâse însuşi, că părinţii lui erau foarte mâhniţi de pieirea fiului lor celui mai mic, că fata cea mică e îmbrăcată în negru şi-l jeleşte şi că nu voieşte a se mărita nici în ruptul capului, măcar că a peţit-o mai mulţi fii de împărat; că acum, în cele din urmă, fraţii lui i-a adus un ginere prea frumos şi că o silesc cu toţii să-l ia şi că nu se ştie de va putea scăpa. Prâslea, auzind de toate acestea, nu puţin s-a întristat în sufletul lui şi, cu inima înfrântă, a intrat în oraş. Mai cercetând în sus şi în jos, află că fata a zis împăratului că, dacă voieşte să o mărite cu tânărul care i-l aduseră, să poruncească a-i face şi a-i aduce la odoare o furcă cu caierul şi fusul cu totul de aur şi să toarcă singură, fiindcă aşa îi făcuse şi zmeul şi asta îl plăcea mult. Mai află că împăratul chemase pe starostea de argintari şi-i poruncise zicându-i: "Iată, de azi în trei săptămâni să-mi dai gata furca care o cere fata mea cea mică; că de unde nu, unde-ţi stau picioarele, îţi va sta şi capul"; şi bietul argintar se întoarse acasă trist şi plângând.

Petre Ispirescu în Prâslea cel voinic şi merele de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!