Ceasul ticăie ușor
Se întunecă văzduhul,
Nori de praf se urcă-n cer ;
Nu-i esență de crepuscul
Când din juru-ți toate pier.
Nu e zi, nu e nici noapte,
Nici vreun vag iz de mister,
Nu bat în timpane șoapte,
Lumea nu e-n șantier.
Timpul s-a topit pe dată,
Spațiul nu e infinit,
Din înalt, încet se-arată
Un alai desăvârșit
Ce coboarâ ca o boare
De divin strălucitor
- fără a purta odoare -
Proslăvesc pe Domnul lor.
Este foc în rugăciune,
Totu-i plin de Duhul sfânt...
E ceva ce... nu pot spune
Eu, un om de pe pământ.
O lumină ca de lapte
Rupe negura-n fâșii ;
Vine-n lume să se-arate
Domnul sfânt al celor vii.
Peste toate se revarsă
Glasul milei picurând:
- Am venit la voi acasă,
Să-mi deschideți aveți când?
Unde-ați pironit iubirea?
Cui slujiți neîncetat?
Îngerii îmi sunt oștirea
Ce-am pornit' la căutat.
Spune-mi tu, cel ce veghează
Doar la ce e trecător!
Sar din somn, deja-i amiază ;
Ceasul ticăie ușor...
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (13 mai 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre înălțime
- poezii despre întuneric
- poezii despre îngeri
- poezii despre timp
- poezii despre spațiu și timp
- poezii despre somn
- poezii despre sfințenie
- poezii despre religie
- poezii despre perfecțiune
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Noapte lucie, albastră
Când luna pe cer apare
Întunericul pălește.
Lumina zilei dispare,
Sufletul se odihnește.
Noapte lucie, albastră
Peste sat încet se lasă.
E liniște-n casa noastră
Și-n pădurea răcoroasă.
Somnul e stăpân pe toate
Câte-n cer și pe pământ.
El în fiecare noapte
Ne-apropie de Domnul Sfânt.
Îngerii din cer coboară
Să vegheze somnul dulce,
Cu vise ne împresoară
Și la pernă ne fac cruce.
Îmbrăcați în alb veșmânt
Ne veghează până-n zori.
Apoi urcă la Cel Sfânt,
Până dincolo de nori.
Nu știm când se odihnesc,
Fiindcă în grădina lor,
Multe suflete-ngrijesc,
Ale celor care mor.
Asfel, porunci împlinesc.
Asta e menirea lor.
Pe Dumnezeu îl slujesc,
Al lor, și-al nostru creator.
Împreună cu Isus
Multe vise împlinesc.
Ei, veghind acolo sus,
Multe, alte, plănuiesc
Pentru omul muritor,
Pentru-al lumii viitor.
poezie de Dumitru Delcă (1 noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre odihnă, poezii despre lumină, poezii despre visare, poezii despre viitor sau poezii despre suflet
Spune-mi...
Spune-mi, câte stele vor mai pieri,
câte vise s-or nărui,
printre stropi de ploaie deasă
ce-mi bat astăzi la fereastră?
Ce cuvinte mai pot spune,
acum când soarele apune
peste cărări, peste poteci,
peste iubiri ce pier pe veci?
Spune-mi, câte dureri sunt pe lume,
câte tăceri pline de nume,
ce nu mai vor să fie spuse
când inimile-s de dor răpuse?
Ce stele mai străluce acum,
când ceru-i plin de praf și fum,
când ploaia cade neîncetat
la poarta sufletului însetat?
Spune-mi, de unde atâta melancolie,
în sufletele noastre de hârtie,
când norii acoperă gândul
măturând de dor și foc pământul?
Spune-mi, de lupt sau sper,
la un alt cer
fără nori, fără furtuni,
fără zilele de luni,
vei mai opri din stropi de ploaie
să-mi stingă ultima bătaie?
poezie de Adriana Monica Burtea (30 martie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre ploaie, poezii despre nori, poezii despre zile, poezii despre tăcere, poezii despre prezent sau poezii despre melancolie
Melancolii
Te-am așteptat... Te-aștept și-acum să vii
Din "lumea" ta cea singularizată
Cu zid înalt și fără nici o poartă
Și cu ghivece-adânci cu păpădii.
Mi-e inima profund ultragiată
De-acest prinos de clipe sângerii
Ce-au desfăcut un suflet în fâșii
Din carnea mea ce stă neînviată.
Te mai zăresc hipnotic sigilată
De-acele nefirești anomalii
Ce te sugrumă-ncet, fără să știi
Și nici pe mine-n fine nu mă iartă.
Te-aștept și-acum la fel ca-ntâia dată
Cu dorul cast prin frunze ruginii
Să-mpărtășim, duios, melancolii
Și să îmi mângâi tâmpla grizonată.
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (8 noiembrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre roșu, poezii despre păr cărunt, poezii despre inimă, poezii despre iertare, poezii despre frunze sau poezii despre dor
Nu te-aștept
Azi nu mai cat prin amintiri
Când strălucește luna ;
Prin păr, nu ești să îmi răsfiri
Cu dor ca-ntotdeauna.
Nu mă așez la privegheat
Cum soarele răsare -
Cu bună pace șed în pat,
În piept nu mă mai doare.
Nu-mi mai trec nopți neasfințit
Când liniștea se lasă,
Mi-e focu-n vine domolit
Și gânduri nu m-apasă.
Nu lăcrimez neînțeles,
Nu mai doinesc pe cale,
Nici ciocârlia de prin șes
Nu mai tânguie-a jale.
Eu nu te mai aștept să-mi vii
În susur de izvoare...
Răsar pe cer steluțe mii
Ce n-au să mă-nfioare.
Din toate, azi a mai picat
Din deznădejde una
Și nu mă mustră vreun păcat,
Nu mă blestemă luna
Căci te-am iubit mai înadins
Cu fiece clipită
Ce nu m-a vrut în paradis
De dragoste-mplinită.
De voi sui din nou pe cer
Cu vise călătoare,
Iubirii stelelor ce pier
Nu-i voi mai da crezare.
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre stele, poezii despre rai, poezii despre păr, poezii despre pace sau poezii despre noapte
Mare este Domnul Psalm 48
Mare este Domnul, laude Îi cânt
Mare este Domnul în cetatea mare
Care stă pe munte, Muntele cel sfânt
Bucuria lumii, loc de închinare.
Înspre miazănoapte e lumina ei,
Împăratul nostru și-a ales-o casă,
Turnul de scăpare este pentru cei
Ce se-ncred în Dânsul lumea când o lasă.
Iată ca-mpărații toți s-au adunat
Au privit-o-n silă cum privești o slugă
Însă o durere când i-a apucat
S-au privit cu spaima și s-au pus pe fugă.
I-ai bătut cu vântul cel din răsărit,
Cu durerea celei care sta să nască
Tocmai cum din vremuri fost-am auzit
S-a-ntâmplat ca Domnul să Se proslăvească.
Doamn-n veșnicie toate le-ai supus
Numele și slava fă-le să răsune
Dincolo de mare și de cer mai sus
Dumnezeul nostru imn și rugăciune.
Sfântul munte strigă plin de bucurii
Vesele sunt toate a lui Iuda fiice
Când cu judecată dreaptă temelii
Pui Cetății Tale ca să se ridice.
Să se-ntindă faima-i dincolo de nori,
Cercetați palate, turnuri în lumină
Să-L vedeți pe Domnul îmbrăcați în flori
Să-L vestiți pe Domnul celor ce-or să vină...
poezie de Adriana Cristea (30 mai 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre munți, poezii despre durere, poezii despre bucurie, poezii despre vânt, poezii despre vinovăție sau poezii despre spaimă
Meșterul din Univers
Proverbe 8:22-31
Pe Mine Domnul m-a făcut
Chiar întâia Lui lucrare
Să fiu un soare și un scut
Lumină să fiu îndurare
Mai "nainte de-nceput
Eu am fost din veșnicie
Nici pământul când făcut
Nu a fost atunci să fie
Adâncuri nu existau
Nici izvoarele de apă
Undele nu-și revărsau
Apa nefiind creată
Însumi Eu am fost născută
Mai "nainte decât munții
Când lumina nevăzută
Nu își regăsea pierduții
Mai "nainte de-ntărirea
Munților Eu am venit
Căci sunt dragostea iubirea
Omului neprihănit
Nici pământul nu era
Și nici cea dintâi fărâmă
Lumea când nu exista
Nici izvoare de lumină
Eu lucrarea cea dintâi
Sunt o iată-n veșnicie
Credincios tu să rămâi
Dragostea țintă să-ți fie
Domnul când a întocmit
Cerul Eu eram de față
Norii când i-a pironit
Pe cer să aibe viață
Hotar mării când i-a pus
Mai departe să nu treacă
Ci cu valul ei supus
Să rămână-n a ei matcă
Pământului temelii
Domnul când i-a întocmit
Eu eram din veșnicii
Atunci Meșter iscusit
Și la lucru lângă El
Eu îi eram desfătarea
Îi eram și scop și țel
De a-și săvârși lucrarea
Pe-a pământului orbită
Eu jucam neîncetat
În lumina întocmită
Plăcând Celui Prea Înalt
Plăcând Tatălui iubit
Pe Mine ce m-a născut
Ca să fiu în infinit
Tot ce are mai plăcut
Eu sunt Meșterul lucrării
A planului Său măreț
Și sunt apa îndurării
Al iertării sfinte preț
Tatăl m-a făcut lumină
Eu să fiu pe veci Cuvântul
Ca pe palme să mă țină
Căci am întocmit pământul
După planul Lui cel sfânt
Am dat viață am dat rost
Și în cer și pe pământ
C-am rămas în veci la post
Când în planul de-ntocmire
Pe om Însumi l-am văzut
Am simțit a lui iubire
Duhul că mi-a răscolit
Omul ființa aceasta plină
Și de sensuri și priviri
Ce se vrea o rădăcină
Plină de închipuiri
Mi-a rămas o țintă vie
Un liman plin de iubire
Să îl iau în veșnicie
Drept comoară să îmi fie
Pe Mine Domnul m-a făcut
Chiar întâia Lui lucrare
Să rămân pe veci un scut
Milă să fiu îndurare
Un liman al mângăierii
S-aduc viața pe pământ
Și surâsul fericirii
Duhului mereu înfrânt
Tatăl Sfânt doar m-a născut
Eu să fiu în veci Lumina
Adevărul nevăzut
Mersul vieții-ntodeauna
Slavă dar Lui Dumnezeu
Cinste glorie onoare
Căci mă vreau copilul Său
Să văd viața viitoare
poezie de Ioan Daniel Bălan (8 iunie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre naștere, poezii despre meșteri sau poezii despre apă
Un ultim "te iubesc"
Mai spune-mi înc-o dată "te iubesc"
Să pot lua iar cerul subsuară
Și chiar de mi-o vei zice într-o doară,
O clipă să mă mint că mai trăiesc!
De mână să mă ții, fermecătoare,
Să simt de pulsu-ți e rostogolit ;
Deși-i doar un post-scriptum, negreșit
Și-un ultim răsărit naiv de soare.
O rază se va rupe-atunci din soare
Să-mi fie călăuză-n asfințit
Căci iezerele-n ochi mi s-au topit
Și-n beznă par, încet, să se coboare.
Mai spune-mi înc-o dată "te iubesc"-
Tăcerile din noi mă înfioară ;
O stea era de rând, pe cer, să moară
Și, Doamne, eu cât sunt de pământesc!
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (1 noiembrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naivitate, poezii despre moarte, poezii despre minciună, poezii despre declarații de dragoste, poezii despre Soare sau poezii despre Pământ
Și în cer și pe pământ
Picură din Lună raze
Precum lacrimi de argint,
Printre stele - kamikaze
Învelite-n hiacint.
Junele Luceafăr, însă,
Doar pe Ana are-n gând
Și-n lumini de Lună plânsă
Cântă dorul nopți la rând.
- Cărui rost nemărginirea
Cerului într-un cuvânt
Dacă ea-mi fură iubirea
Și a dus-o pe pământ?
Vede, Luna, cu-ntristare
Cum acest nebun amor
Sorți de împlinire n-are.
- Un Luceafăr muritor?!
Dar și veșnicia doare
Când Luceafăru-i flămând
De imensa ei candoare
Ce îl arde nopți la rând.
- Poți începe, Lună bună,
Toate stelele s-aduni
Și pe mine mă cunună,
Să fim amândoi nebuni!
El s-a coborât pe dată
Și sfios și temător
Să-și dea veșnicia toată.
"-Să iubesc și-apoi să mor!"
Admirând-o lung pe Ana
Prin fereastra din iatac,
Simte cum în pieptu-i rana
Fără ea nu are leac
Și i se perindă-n minte
Toate nopțile de dor
Când jurase-n necuvinte
Să îi vină în pridvor.
Ana se așează-n rugă
Ne-nțeleasă și suspin ;
Câte-o lacrimă, în fugă
Inundând chipu-i senin,
Apoi dulce și suavă
Se ascunde-n așternut.
"Ce folos în ceruri slavă
De nu am al ei sărut?"
- Hai de mă primește-n lume,
Doamne blând și iertător,
Să-mi dai trup și grai și nume
Ca de pământesc fecior!
Ea la tine ruga-nchină
Ție și eu să mă rog:
Dă-mi iubirea ei deplină
Și las ceru-ntreg zălog!
Preschimbându-se pe dată
Din Luceafăr în fecior,
Luna foarte supărată
S-a pitit după un nor
Încetând a da strigare
Celui prăbușit din cer.
"Alt Adam căzut, se pare..."
- O, dar câte stele pier!
Tânărul frumos, la harpă,
A-nceput un cânt sublim
- tremurând încet din pleoapă -
Cu un glas de heruvim
Ce, pe Ana răscolește
În copilărescu-i vis ;
Gura-i roșie zâmbește:
E Luceafărul promis.
Doarme-adânc, visând în pace
La iubitul cel dorit.
La copilele sărace
Vreun Luceafăr n-a venit...
Junele-a cântat întruna,
Ceru-ntreg s-a luminat.
- Ce minune - zise Luna -
Un Luceafăr întrupat!
Risipiții zori ai zilei
În lumina din preaplin
Temenele-nchină milei
Către cel acum Dorin.
N-a mai fost iar să apună
Un Luceafăr întristat
Și nici Luna nu-i cunună,
Nici vreun falnic împărat.
Sunt frumoși ca două stele,
Ea e Ana, el - Dorin
El sărută viorele -
Ochii ei de cer senin.
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (28 martie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, poezii despre sărut, poezii despre muzică sau poezii despre frumusețe
Pe Noul Pământ
Cuvântul Sfânt azi ne arată
că cerurile și pământul vor pieri
în ziua de judecată
cerul când se va topi
pământu-ntreg atunci va arde
într-o flacără de foc
universul iată cade
și nu își mai află loc
stelele se vor topi
și planetele de asemeni
când sfârșitul va veni
cu pedepse pentru oameni
se va pune odată capăt
universului de acum
ce va trece atunci cu trosnet
pe-al pieirii groaznic drum
lună stele pământ soare
atunci toate vor pieri
de a focului dogoare
care le va acoperi
universul va dispare
și timpul se va sfârși
din a Domnului cărare
care tot va împlini
un cer nou eu am văzut
Ioan iată apoi ne spune
un nou pământ a fost făcut
să cuprindă o nouă lume
ce e vechi a dispărut
iată nou totul apare
Dumnezeu a conceput
tot parcă într-o splendoare
un cer nou și-un nou pământ
unde marea nu era
a primit un locaș sfânt
din ceruri care venea
și din cer s-a coborât
cetatea Ierusalimul
pentru sufletul cel sfânt
care l-a iubit pe Domnul
cu oamenii a venit
cu sfinții de pe pământ
fie Domnul proslăvit
al vieții drag Cuvânt
din scaunul de domnie
un glas eu am auzit
iată cortu-n veșnicie
cu oamenii pregătit
iată cortul Lui Dumnezeu
cu oamenii a Lui popor
ei îl vor slăvi mereu
până-n vecii vecilor
orice lacrimă va șterge
Dumnezeu din ochii lor
căci doar El îi înțelege
și le e Mântuitor
nu va mai fi tânguire
nici durere și nici chin
ci doar pace fericire
bucurie pe deplin
toate lucrurile noi
El le fac pentru-omenire
ca să-mi fiți popor de soi
trăind numa-n sfințenie
iată tot s-a isprăvit
Eu sunt Alfa și Omega
început până-n sfârșit
să îmi înțelegeți voia
celui ce îi este sete
îi voi da fără de plată
să ia căile-nțelepte
în viața adevărată
celui ce va birui
îi voi da aceste lucruri
și el fiul Meu va fi
nu va rămânea pe drumuri
unul dintre cei șapte îngeri
ce-au vărsat a lor potire
mi-a vorbit atunci din ceruri
despre acestă înnoire
vino să-ți arăt mireasa
Mielului de pe pământ
căci ea doar este aleasa
Lui Hristos Sfântul Cuvânt
și în Duhul el m-a dus
pe un munte foarte mare
ca mireasa Lui Isus
să-mi arate-n sărbătoare
și-am văzut Ierusalimul
din cer ce se pogora
să-l aibă în veci pe Domnul
pururea de partea sa
a cetății vii lumină
avea slava Lui Dumnezeu
strălucind pe veci Divină
pentru oameni Fiul Său
ca o piatră de iaspis
străvezie cum cristalul
era chipul ei deschis
și mai scump decât coralul
douăsprezece porți avea
și la ele doișpe îngeri
pe când zidul strălucea
într-o operă de frângeri
douăsprezece temelii erau
în zidul sfânt al cetății
și pe ele străluceau
apostolii Divinității
a lor nume erau scrise
fiecare pe o temelie
ca-ntr-o flamură de vise
lăsată în veșnice
de iaspis zidul era
iar cetatea doar din aur
ca să stai pe veci în ea
ea însăși fiind tezaur
c-a ei scumpe temelii
erau doar de pietre scumpe
safir smarald topaz să-ți ia ochii vii
de nuanțe așa de multe
douăsprezece porți erau
din tot atâtea mărgăritare
pe când străzi de aur străluceau
în lumină fiecare
acolo nu-i trebuință
nici de soare nici de lună
căci a Mirelui Ființă
o inundă cu lumină
slava sfântă a Lui Dumnezeu
acolo doar luminează
Mielul fiind doar mereu
făclia ce-o colorează
nimic iată întinat
acolo nu va intra
ci doar cei ce și-au predat
Mielului deplin ființa
poezie de Ioan Daniel Bălan (5 decembrie 2018, Mănăștur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre foc, poezii despre sfârșit, poezii despre oi sau poezii despre nuntă
Lepăda-m-aș!
Lepăda-m-aș eu de mine
Și m-aș lepăda de toate!
Să iubesc nu îmi mai vine,
Nici de-a-ntregul, nici în rate.
Ce-i cu mine nu mai știe
Nici mușcata din fereastră,
Nici răvașul din cutie
Ce-ncepu iubirea noastră.
Să pun focul cel mai mare
Dorurilor mele toate
Și să calc totu-n picioare
Că mi-s buzele sărate!
Să mă lepăd eu de mine,
Asta zic și eu dreptate!
Nu mă pot deloc abține
Să duc vise roz în spate.
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre superlative, poezii despre roz, poezii despre picioare sau poezii despre dreptate
Dor
Undeva, cândva, într-o lume mai bună
Trăiam fericit și pluteam în Lumină
Nu simțeam că în jur norii negri se-adună
Și voi fi aruncat într-o lume străină.
Dar soarta e crudă, nu te-ntreabă ce-ți place
Dacă vrei să trăiești în văzduh sau mizerie
Căci ea toate le face și apoi le desface
Și te-mpinge din cer înapoi în materie.
Că așa-i de când lumea, noi suntem văpăi
Fără milă alungate din tărâmul cel sfânt
Ne închidem în trupuri, devenim buni sau răi
Și-amintirea ne-o pierdem când venim pe Pământ.
Însă-n mine, ascuns, mai există un dor
Ce mă-mpinge să merg înainte mereu
Și îl simt neîncetat, de mi-e greu sau ușor
Este dorul de casă și de Dumnezeu.
Iar o voce în suflet îmi șoptește plăcut
Că deși pe Pământ nimeni nu-i fără vină
Dacă pot să iubesc, să fiu bun, să ajut,
Voi ajunge într-o zi să mă-ntorc în Lumină.
poezie de Octavian Cocoș (31 iulie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre voce sau poezii despre trup și suflet
Bun-rămas
Mi-ai spus, aproape fără glas
Că-ți voi rămâne amintire,
Dar ceasul cel de bun-rămas
Mi-a stat în urmă c-o iubire.
Iubita mea, tu nu mai știi
Că nu-i o glumă între glume
Să spui că suntem doar copii
Ce nu știu viața să-și asume?
Te-ai frânt la în ceput de drum
Când năzuiam către lumină ;
Mai fericit decât acum
N-a fost Cerul să mă mai țină.
Ce fel de înger interzis
Te-a aciuat pe lângă mine
Să-mi dai mireasma ta de vis
Ce vrea acum să se termine?
Tu spune-mi cum și în ce fel
Iubirea este pururi vie
Căci dorul e copil rebel
Ce face-ades câte-o prostie?
Nu vreau să știu de bun-rămas
Când toate porțile-s deschise
Iubirea ta nu pot s-o las
Unde dorințele-s ucise!
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre umor, poezii despre prostie, poezii despre interdicții sau poezii despre fericire
Cer străin - Lume pustie
Străin Cer, străin Pământ, străin trup de,, sfânt",
nu-i,, gând" fără de răspuns, nici timp de omorât
(iertat), nu-i cale de reîntors viața la ce-a fost...
nu-mi amintesc, nici nu am cui să cer răspuns!
Gândul meu... simțirea mea... gându-i fără de
simțire, simțirea... fără conexiune, în derivă... Eu
și Lumea, totul pare a pustie, totu-i fără,, viață",
vraja... farmecul ori cântul ploii, sunt tăcute...
Moartea vie, fantomatică, domină natura lipsă,
latura umană...,, terfelită" între vieți, timpuri fără
de 'nțeles, glas de prunc țipând în vis, încă
nenăscut, mama lui încă... se zbate între vieți!
Pare a vis fără de noapte, pare a somn între
vieți, acum e liniște, chiar prea multă liniște, nu
mai plouă, nici nu ninge, nici a viață nu se
simte, parcă totu-i negru, chiar e negru, chiar...
Chiar e noapte, seară târzie, e chiar iarnă... iarnă
fără de poveste, chiar prea multă liniște,
lipsește... glasul iernii, glasul... suflul vântului,
lipsește albul zăpezii, lipsesc toți oamenii!
Timpului... veacurilor le-a trebuit o clipă să
schimbe rânduiala lumii, lumii i-a trebuit milenii
ca 'ntr-o clipă să cadă... să prăbușească Cerul,
și să aducă lumea într-un război tăcut... al lor!
Doar război, doar oameni, dincolo e,, pace", nu
s-ar putea spune, dincolo e pace, n-a scăpat
ceva neatins de talpa lumii, poate doar Luna,
dar, încă nu ne spune, ea e sigura la,, locul" ei!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iarnă, poezii despre gânduri sau poezii despre zăpadă
Floarea lacrimilor
N-am găsit nici-o ființă
Nici în cer nici pe pământ
Să-i dau viața prin credință
Decât Fiul Celui Sfânt
Domnul este Dumnezeu
El Isus Hristos Mesia
Ce mă ia pe brațul Său
Și-mi e pacea bucuria
N-am găsit nici-o făptură
Pe acest pământ străin
A cărui învățătură
Să ne abată de la chin
Omul gingaș să-l salveze
Curățindu-l de păcat
Și în rai să îl așeze
Cu chipul imaculat
Nimenea de pe pământ
Nu a fost și nu e-n stare
Cuvântul Acelui Sfânt
Să îl pună-n aplicare
Fără pată în lumină
Să fie ca un izvor
Cu vorbirea fără vină
Pentru omul muritor
Caut un om să stea în spărtură
Dar omul vai nu-i nicăieri
Ca să trăiască Sfânta Scriptură
Viu în lumină nu în păreri
Caut un om dar nimenea nu-i
Sfințenia el s-o păstreze
Imaculat în fața Domnului
Cu drag el să se așeze
Dar nimeni nu-i nimeni n-a fost
Curat sfânt și fără vină
Să rămâie crin la post
Îmbrăcat doar în lumină
Și astfel a trebuit
Domnul Vieții să coboare
Singurul neprihănit
Și războinic de sub soare
Domnul Vieții El Lumina
Și Adevăru absolut
Cel ce dăruie cununa
Celui sfânt neprihănit
Fiul Celui Prea Înalt
Creatorul plin de slavă
El viața Lui și-a dat
Pentru ființa omului bolnavă
Dezbrăcat de-a Lui mărire
Și de gloria cerească
Străpuns de-a noastră iubire
I-a fost dat jos să pășească
Să ne-nvețe ce-i iubirea
Ce-i Lumina și Cuvântul
Ca trăind neprihănirea
Noi să părăsim pământul
A Lui Sfântă-nvățătură
De aici totu-a dărâmat
Nefiind o umplutură
Ci Cuvântu adevărat
Cuvântul Cel din vecie
Al Celui Sfânt și Prea Înalt
Veșnic ce e Pâinea Vie
Și viața ce s-a dat
Cu ochii cum o vedem
Și cum e în veșnicie
Doar de El să ascultăm
A Lui goria să fie
Toți au fost hoți și tâlhari
Înainte ce-au venit
Numai Domnul celor mari
Și al tuturor ne-a oferit
Și iubirea și credința
Tatălui de-a se arăta
Curată păstrând ființa
Și-mplinind doar voia Sa
Cât de scump ne ești Isuse
Al Lui Dumnezeu Sfânt Fiu
Floarea lacrimilor scurse
Pe acest pământ pustiu
Tu ești lacrima iubirii
Pentru omul muritor
Ființa desăvârșirii
Al vieții sfânt izvor
Numai Tu și azi ne scalzi
Și-n lumină și-n cântare
Și de dorul nost"Tu arzi
Să ne vezi cântând onoare
Să ne vezi în palma Ta
Plini Isus de-a Ta iubire
Împlinind făgăduința
Însă în nepihănire
Doar Isus ne e destinul
Și viața și menirea
Ne e Calea ne e drumul
Dacă vrem desăvârșirea
poezie de Ioan Daniel Bălan (25 martie 2018, Betania Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștinism sau poezii despre Iisus Hristos
Vino, Tu, Doamne
Vino, Tu, Doamne ceresc,
Vino, ce mult Te doresc
Vino când stelele pier
Vino și du-mă în cer.
Cânt pentru Tine mereu
Sfânt, minunat Dumnezeu
Cânt pentru dragostea Ta
Ține-mă, Doamne, în ea.
Vino, Tu, Doamne al meu
Vino să vezi că mi-e greu
Vino, Tu, Domnul meu sfânt
Că-i tare greu pe pământ.
Stau în lumină din zori
Vino, Tu, Doamne pe nori
Haina subțire de in
Fie-mi veștmântul divin.
poezie de Adriana Cristea (8 iunie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație sau poezii despre dorințe
Preumblare
Printre stele răsfirate de orgoliul unui nor
A pornit în preumblare nevăzută al meu dor ;
Întâlnind pe cale luna croșetând la amintiri
Îi zâmbi sorbind lumina revărsândă-i din priviri.
-Mă călătoresc întruna să-ntâlnesc iubirea mea...
Nu ai știre de-i pierdută pe vreo răpitoare stea?
Din înalturi vezi departe, poate-mi ești de ajutor...
Mi-aș jertfi zilele toate pentr-o clipă de amor.
-Vezi tu, dorule, ca tine mii de mii au întrebat,
Promițând câte în soare și jurând cuget curat.
Printre stele nu-i iubirea, ci doar rugi și întristări ;
Ea în inimi se ascunde când.. aletgi în depărtări!
Iute fă cale întoarsă, eu te luminez cu drag,
Inimii îi intră-n casă, iubirea te-așteptă-n prag ;
Ieși apoi în nopți senine când voi scânteia din cer
Să îmi spui că-ți este bine și speranțele nu pier!
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre știri, poezii despre zâmbet, poezii despre tristețe sau poezii despre orgoliu
Era o noapte...
Era o noapte limpede, curată
Întinsă peste ceruri și pământ
Foșnea prin iarba caldă, tremurată
O adiere molcomă de vânt.
Dormeau adânc păstorii în câmpie
Și-n flori de vis gemeau încetișor
Plutea-n văzduh parfum de iasomie
Și stelele vegheau asupra lor.
Într-o colibă mică printre vite
Având lumina-un bulgare de seu
S-au împlinit cuvintele vestite
Și S-a născut un Fiu de Dumnezeu.
Alai de îngeri I-au sfințit venirea
Au coborât, s-au închinat la Cel
Sortit să ne aducă mântuirea,
Cristosul sfânt, iubit, Emanuel...
Trei crai veniți pentru-un copil anume
Călăuziți de steaua din apus
Sosiți străini din margine de lume
Tămâie, aur, smirnă I-au adus.
Treziți din somn se închinau pastorii
Și îngerii cântau în jurul lor
Cu limbi de foc li se vestiră zorii:
Păstorii-aveau de-acuma un păstor...
Era o noapte limpede, curată
Întinsă peste ceruri și pământ
Când s-a-mplinit făgăduința dată
Și, Doamne, ni L-ai dat pe Fiul sfânt...
Amin!
poezie de Sanja Cristea Tiberian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glasul care strigă
Într-o piele de cămilă
Sta unu-mbrăcat mereu
Și-a venit la el o dată
Unul mare fariseu.
- Cine ești? fu întrebarea
Unui preot ce-i Levit
Împlinitu-sa scriptura
Mesia El a venit?
- Nu-s Ilie, nici prorocul
Și nu sunt eu nici Isus
Cum în file de scriptură
Este zis și este spus.
- Dar răspunde la întrebare:
Cine ești? Ca noi să știm
Căci botezi și nu departe
De oraș Ierusalim.
- Eu sunt glasul care strigă
În pustie neîncetat
Netezi-ți-I voi cărarea
Pentru cel adevărat.
Cel ce vine după mine
Este înaintea mea
Să-I dezleg încălțămintea
Nu sunt vrednic, n-oi putea.
Eu botez spre pocăință
Cu apă, cum sunt trimis
Dar botezul Lui e altul
Cu Duh Sfânt, așa e scris.
Cine-n apă se botează
Nu se spală de păcat
Ci el dă o mărturie
Doar că viața a schimbat.
Cu Duh Sfânt și foc botează
Domnul cel adevărat
Și el are și puterea
Ca să curețe păcat.
poezie de Toma Adrian Frențiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre botez, poezii despre Biblie, poezii despre încălțăminte sau poezii despre schimbare
Nu...
Nu te-am pierdut în nici o clipă petrecută fără tine!
Doar mi-ai lipsit puțin dintr-o privire în viața asta trecătoare!
Și nici nu mi-ai lipsit prea mult, doar atât cât Tu ai vrut!
Nici nu te-am așteptat prea mult, erai acolo printre gânduri!
Când îmi lipseai, te pictam într-o icoană printre îngeri!
Și-n glasul meu te auzeam doar pe tine printre timpuri!
În ochii mei doar Tu îmi străluceai luceferi în orizonturi!
Și-n nopțile fără de stele, doar Tu erai în cerul meu o Stea!
Nici timpul nu-mi era stinger, doar Tu îmi ești perechea mea în Cer!
Nici stelele nu pier, nici Tu nu pieri, ci doar revii
în zori!
Și-o altă zi ne-mbată cu roua de pe flori,
ne-aduce ziua fără nori!
Nici Tu nici Eu nu mai cerșim iubirea când apare Luna!
Nici noaptea nu ne mai desparte, nici stelele nu ne mai sunt străine!
Totul e-atât de aproape, nu ne mai pierdem printre șoapte!
Nici moartea nu alungă ce viața a născut din praf de stele!
Nici aurul nu ne rezistă Nouă, nimic nu poate pune sfârșit în noapte!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rouă sau poezii despre ochi
Singurul nebun
Ce multe aș avea să spun
Când cerul e preaplin de lună!
Aș vrea să-mpart, aș vrea s-adun,
Să mi se ia, să mi se pună!
Nu mai încerc să presupun,
Să nimeresc altă lacună,
Nici nu renunț, nici nu-mi impun,
Nu opresc ceasul care sună!
Iubirea nu-i un bun comun?
Unde-i firescul "împreună"?
Cred că sunt singurul nebun
Ce-și spune singur NOAPTE BUNĂ!
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nebunie sau poezii despre ceas