Ceasul ticăie ușor
Se întunecă văzduhul,
Nori de praf se urcă-n cer ;
Nu-i esență de crepuscul
Când din juru-ți toate pier.
Nu e zi, nu e nici noapte,
Nici vreun vag iz de mister,
Nu bat în timpane șoapte,
Lumea nu e-n șantier.
Timpul s-a topit pe dată,
Spațiul nu e infinit,
Din înalt, încet se-arată
Un alai desăvârșit
Ce coboarâ ca o boare
De divin strălucitor
- fără a purta odoare -
Proslăvesc pe Domnul lor.
Este foc în rugăciune,
Totu-i plin de Duhul sfânt...
E ceva ce... nu pot spune
Eu, un om de pe pământ.
O lumină ca de lapte
Rupe negura-n fâșii ;
Vine-n lume să se-arate
Domnul sfânt al celor vii.
Peste toate se revarsă
Glasul milei picurând:
- Am venit la voi acasă,
Să-mi deschideți aveți când?
Unde-ați pironit iubirea?
Cui slujiți neîncetat?
Îngerii îmi sunt oștirea
Ce-am pornit' la căutat.
Spune-mi tu, cel ce veghează
Doar la ce e trecător!
Sar din somn, deja-i amiază ;
Ceasul ticăie ușor...
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (13 mai 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre înălțime
- poezii despre întuneric
- poezii despre îngeri
- poezii despre timp
- poezii despre spațiu și timp
- poezii despre somn
- poezii despre sfințenie
- poezii despre religie
- poezii despre perfecțiune
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.