identificare

Relele lumii sunt cauzate nu de agresivitatea primordială a indivizilor, ci de identificarea lor cu grupurile. Când renunţi la identitatea individuală pentru a te identifica cu un grup care nu este întreaga specie umană, devii parte dintr-un subgrup al umanităţii. Mai devreme sau mai târziu, vei considera grupul respectiv ca fiind central, iar celelalte grupuri ca fiind periferice. Vei ajunge să vezi lumea împărţită în "noi"şi "ei": noi înşine şi ceilalţi, proletari şi burghezi, salvaţi şi condamnaţi, opresori şi victime, tribul acesta şi alt trib. Şi întotdeauna consideri că cei cu care te identifici sunt superiori celorlalţi. Divizarea în grupuri duce inevitabil la inegalităţi sau la iluzia inegalităţii. Vârful evoluţiei umane este atins prin găsirea identităţii proprii şi refuzul de a ne pierde pe sine printr-o identificare cu grupul care transcende sinele.

citat din Arthur Koestler
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea manifestată este slujită de Ceea Ce Îl Susţine Existenţa. Sunetele plutesc în interiorul Liniştii - formele văzute plutesc în interiorul Nevăzutului. Însă, rareori, văzutul devine conştient de Nevăzut, tocmai pentru că văzutul este atras în permanenţă de lumea văzută. E adevărat: Nevăzutul devine plictisitor pentru mintea văzutului, deoarece Nevăzutul nu poate fi cuprins, delimitat sau caracterizat - ceea ce îl face imposibil de înţeles. Iar dacă nu poate fi înţeles, mintea devine brusc neinteresantă, căci încercarea de a înţelege are loc doar în ograda minţii. Şi pentru că oamenii tind să se identifice total cu mintea lor, conştientizarea Nevăzutului devine o reală raritate. Cel ce renunţă la interpretarea văzutului va primi vizita Nevăzutului, tocmai pentru că eliberarea de identificare îi permite fiinţei să se scufunde blând în spaţiul liber - iar acolo unde este spaţiu, este prezent şi Nevăzutul.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Identificare

Nu, nu este numai câmpia aceasta
Îmbătată de lumină
Străbătută de tainice zămisliri

Nu sunt doar munţii aceştia
Martirizaţi sub destinul înălţimilor
Nici neliniştea apelor
Răsfrântă peste ecourile triumfale
Sau miracolul săpat
În tainice, foşnitoare păduri
Nici doar cerul ocrotit
De izvorul seninului
Ci mai este şi plaiul
Pe care
Tâmpla vremii l-a vrut leagăn
Nemuririi lui Decebal

Şi bulgărele acela
Din cremene
Înfirbântat cu ideal

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Armenescu (1 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Starea de nou

trebuia să sucesc nişte mâini
fără să întrerup aplauzele
rar găseşti pe cineva să respecte legea
iubirii
înaintea cuvintelor n-a fost nimic
explicit
cu nume de om fericirea mă strigă
pe cine îngropi cu o slujbă aşa de frumoasă

sunt ghinionistul care nu-şi permite emoţii
deşi undeva păstrez o batistă
mereu întreb unde mi-e locul

cei de acasă ies în stradă
cu mimica schimbată cu strângeri de inimă că
nu fac nimic
pentru împăcarea cu moartea
ora trei dimineaţa este cea mai potrivită muzicii de jazz
până la primul adio
îi aud ticăitul

[...] Citeşte tot

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin diverse metode, omul încearcă să scape de "eu". A auzit că "eu" este problema, că "eu" este duşmanul şi se apucă de treabă. Nu ştie cine este acest "eu", dar vrea să scape de el. Evident, eşuează lamentabil. Cu cât încearcă mai mult, cu atât devine mai frustrat. Puţini sunt cei care înţeleg că nu poţi scăpa de ceva până când nu îl vezi. Şi mai puţini înţeleg că "eu" pe care pretind că îl au, nu este al lor. Ceea ce consideră a fi "eu" este un puzzle construit din piese împrumutate. Sunt cioburi adunate de ici-de colo, unite prin asumare şi identificare, formând un "eu" fracturat şi scindat. Un "eu" în care cioburile sunt în continuu conflict pentru că nu aparţin nimănui şi aparţin tuturor. În aceste condiţii, cum poţi scăpa de el? E ca şi cum ai lupta cu umbrele. Pentru a "scăpa" de "eu" este necesar ca acesta să devină evident, clar, cristalizat. Omul trebuie să ştie ce este al său şi ce nu, ce e împrumutat şi ce e propria sa creaţie. Trebuie să devină egoist, să îşi consolideze şi să îşi lustruiască în mod conştient "eu-l", până când îi observă toate componentele şi faţetele. Abia când "eu" este solid, conturat, personal, abia atunci omul poate renunţa de bunăvoie la el.

citat din Paul Avram
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimitir globular - Oceanul Antlantic de Nord

φ = 048o60'N
λ = 036o06'W

Volturno. Dimensiunile reperului
pe o scară neconvenţională – zero!
nicio guvernare,
presiunea, densitatea şi căldura
au hotărât soarta răzleţelor vestigii.
De aur aripile celui care se reîntoarce
şi pleacă imediat,
într-un dialog mut
cu eul destinului său.

Ca o lumină care bate între două carturi,
copleşitoarea linişte
în care totul se trezeşte
fără a te duce cu ea până se pierde,
fără să mângâie nesfârşirea trecerii ei.

Sunt ochi care veghează competenţe

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Durloi
Adăugat de Vasile Durloi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semn al cunoaşterii de sine

Dedic aceste rânduri omului simplu şi fain Grigore Leşe.

tăcut şi nud o vreme-am străbătut cărări pierdute-n uitare,
am răscolit păduri scrijelind în lemnul alb chip de iele,
(dintr-o nefirească dorinţă de identificare şi definire a iubirii mele)
în scorburi găujoase am răsădit cenuşa sufletului pustiit,
şi visele le-am atârnat pe ram cât mai sus,
sus în bătaie de vânt, înşiruite înmiit...

când mâinile au prins miros de-împreunare,
şi-n scurtul timp rămas capătă profil de lumânare-

binecuvântează mamă pruncul din mine,
dar mai cu samă, luminează-mi drumul spre cunoaşterea de sine...

tu,
ştii mamă dorinţa-mi veche de-a da contur lumesc sufletului meu,
când prunc fiind,
am început să lipesc în unghiurile adiacente sufletului
câteun boţ de lut sub formă de Eu,

[...] Citeşte tot

poezie de Stelu Pop din Cine sunt eu? (2016)
Adăugat de Stelu Pop
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucifix

El este zeul, sărmanii-au îngenuncheat,
El este chinul şi oglinda-n tină,
Un palid zeu, scuipat şi profanat,
Opriţi ruşinea morţii pe colină.

Îngenuncheaţi în faţa cărnii roşii ce împarte
Smerenia cu voi să se-mpletească,
Şi ultima-i privire noapte, moarte,
A voastre inimi reci să încălzească.

Inima-i deschisă, pământeni creştini
Spre paradisul sărăciilor ţinută
Al nopţii sale capitol de spini,
Pierdutul înger palid vă salută

Comentarii

Poemul provine din "Colecţia 1909", aleasă de Trakl însuşi după 2 august 1909, din textele sale timpurii, dar nu a fost destinată publicării. În consecinţă, Trakl nu a acceptat acest text ca parte a lucrării sale. Totuşi prezent aici, este pentru că textul defineşte mai clar geneza textelor şi imaginilor ulterioare şi oferă şi un contrast util pentru ceea ce sunt apreciate textele de maturitate ale lui Trakl. Titlul clarifică de la început zona imaginii căreia îi aparţine poezia şi care este de asemenea eficientă în cele trei catrene şi anume suferinţele lui Hristos.

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acalmie

A trecut mai mult de-o oră de la ultima explozie
Adică un mic răgaz pentru-o scurtă poezie,
Dar gândul ferecat devreme rămâne intenţie
Pentru că-n el nu coboară nici-o inspiraţie.
Şi câte n-ar putea să fie imortalizate-n vers
Însă starea de război impune exact invers.
A... dar iată-n fundul groapei dintr-o crăpătură mică
Mirător de precaută cum apară o furnică.
După ce-ncet tatonează numai cu antenele
Marginile crăpăturii şi împrejurimile
Spre mai multă siguranţă şi convingere deplină
Iese-ncet pe jumătate într-a soarelui lumină,
Priveşte interiorul, dezolant, precar şi mic
Dar cu toată-amănunţimea nu descoperă nimic.
Pentru că-n colţul opus fără altă preocupare,
Urmăresc incursiunea nefăcând altă mişcare.
În sfârşit, asigurată că nu e nici un pericol
Porneşte-n mare viteză vrând să dea groapei ocol.
Însă se opreşte brusc şi priveşte cu mirare
Umbra mea ce îi provoacă oarecare-ngrijorare.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!