+cantec +marii

Cântec

Dacă vocea mea va muri pe ţărm,
coborâţi-o la nivelul mării
şi lăsaţi-o pe plajă.

Coborâţi-o la nivelul mării
şi daţi-i grad de căpitan
de fregată.

O, vocea mea decorată
cu medalia "Onoare Maritimă":
deasupra inimii o ancoră
şi peste ancoră o stea
şi deasupra stelei vântul
şi peste vânt o pânză de corabie!

poezie clasică de Rafael Alberti, traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de sirenă

Cu algele dorului, sfinte,
Să te împresor îmi doresc.
Şi-n zbuciumul mării, cuminte,
În taină să mi te vrăjesc!

Lasă a lumii scenă
Şi braţelor mele, te dă!
Iar cântului meu de sirenă,
Jertfeşte-i, a ta inimă!

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor

Să mă desprind uşor de lume,
Să mă înalţ şi să ating un nor,
Să mă învăluie cu ploi de vară,
Ce curg din zori şi până-n seară.
Aroma florilor de câmp mă împresoară,
Mă leagănă o stea pe cerul moale,
O pasăre m-alintă cu zborul de vioară,
Un cântec ce ne învaţă că iubirea
ne înalţă-n zbor măreţ.
Mă înfioară şoaptele tale încolăcite de valurile mării,
Ce se izbesc continuu de ţărmul inimii.

poezie de Anca-Maria David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbeşte-mi, marinar, despre marea albastră

Se spune că tauri albaştri colindă
Slobozi primăvara mării,
Că soarele-i nostrom acolo-întotdeauna,
Că voaluri sunt norii pe-a bolţii oglindă,
Că ei stăpânesc şi cheamă furtuna.
Se spune că tauri albaştri colindă
Slobozi primăvara mării.

Vorbeşte-mi, marinar, despre marea albastră.
Spune-mi că-i adevărat
Tot ce se-aude despre ea.
Eu n-o pot vedea de la fereastră,
Marea nu se vede
De la fereastra mea.
Vorbeşte-mi, marinar, despre marea albastră.
Spune-mi cum te simţi
Când eşti acolo, lângă ea.
Eu nu pot să ştiu asta
Privind pe fereastră,
Marea nu se vede

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Rafael Alberti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa grăit-a Eufratul

"Nebunilor,
le-a grăit Eufratul
morocănoşilor bătrâni:
Niciodată noaptea
nu a fost întuneric.
Cine-ar putea
de-ndrăgostiţi să ascundă
genunea
roditoare de adâncuri,
de alte genuni născătoare?
De dincolo de Calea Lactee,
când noaptea-i privighetoare,
au nu vedeţi
luceferii
cum unul din altul se-aprind
dorul luminii să-l beie?
Aşa-i cânta îndrăgostitul din Sumer. 71
Urgisiţilor,
cine-ar putea
îndrăgostiţilor să fure

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Ichim din Aşa-i cânta îndrăgostitul din Sumer
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kilmeny (Un cântec de pe traulere)

Pe ecranul apusului roşu se vedeau umbre întunecate,
Driftere lansând lungile lor plase peste bord;
Şi uleioasele ape verzi se legănau somnoroase
Când cu refluxul Kilmeny a ieşit printre geamanduri din port.
Şi nimeni nu ştia unde va călători acea domnişoară,
Un soi de vrajă-i ascundea destinu-n foi de ceţuri dese.
După aproape-o săptămână, Kilmeny a revenit acasă,
Dar nimeni, nimeni nu ştia unde Kilmeny fusese.

Avea la prova un tun, dintre toate din Newcastle cel mai bun,
Iar la pupa altul nou-nouţ, adus din Clyde-ul acoperit de nori,
Şi mai era acolo şi-un secret – de căpitan nimănui dezvăluit,
Nici măcar scumpei lui mirese, la plecare-n zori;
Şi-o antenă de telegraf deasupra, un pitic vorbind în şoaptă;
Râsetele din Londra, laudele din Berlin slăvind nişte succese.
O, poate mai erau nişte sirene care-o ademeneau spre zare,
Dar nimeni, nimeni nu ştia unde Kilmeny fusese.

Era întuneric când Kilmeny s-a întors din acel voiaj acasă,
Comanda navei unde murise căpitanul era-n purpuriu vopsită,

[...] Citeşte tot

poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feciorul de împărat fără stea

În vremi de mult trecute, când stelele din ceriuri
Erau copile albe cu părul blond şi des
Şi coborând pe rază ţara lor de misteruri
În marea cea albastră se cufundau ades;
Când basmele iubite erau înc-adevăruri,
Când gândul era pază de vis şi de eres,
Era pe lumea asta o mândră-mpărăţie
Ce-avea popoare mândre, mândre cetăţi o mie.

Domnea în ea atuncea un împărat prea mare,
Bătrân, cu ani o sută pe fruntea lui de nea,
Şi mâna lui zbârcită, uscată însă tare,
A ţărilor lungi frâuri puternic le ţinea.
Şi tările-nflorite şi-ntunecata mare
La glasul lui puternic gigantic se mişca.
Dar nu se miră lumea de braţu-i ce supune,
Ci de a lui adâncă şi dreaptă-nţelepciune.
În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară,
Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond,
Cu arcuri ce-şi ridică boltirea temerară,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prezentând vinul

Priveşte cum apele Fluviului Galben coboară din cer,
Intrând în ocean pentru a nu mai reveni niciodată.
Priveşte ecluzele strălucind ca nişte oglinzi acolo sus, în munţi,
Mătase neagră azi dimineaţă, acum se alintă-n argint.
... O, lasă-l pe omul de spirit să se aventureze unde doreşte,
Tu nu închina cu el niciodată o cupa goală în faţa lunii!
De vreme ce pronia cerească ţi-a hărăzit talent, foloseşte-l!
Aruncă în aer o mie de monede de argint, toate se întorc pe pământ!
Frige un batal, taie un viţel, aţâţă-mi apetitul –
Şi pregăteşte-mi, din trei sute de butoaie, o sorbitură lungă!
... Pentru bătrânul maestru, Tsen,
Şi pentru tânărul învăţat, Tan-chiu,
Aduceţi vinul!
Nu lăsaţi niciodată cupele să lenevească!
Vă rog, daţi-mi voie să vă cânt un cântec!
Urechile sunt datoare să asculte!

Ce sunt clopotele şi tobele, tacâmurile scumpe şi comorile?
Lăsaţi-mă să fiu veşnic beat şi niciodată rob raţiunii!
Oamenii solemni de odinioară şi înţelepţii sunt uitaţi,

[...] Citeşte tot

poezie de Li Bo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memento mori (Panorama deşertăciunilor)

Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur,
Când a nopţii întunerec - înstelatul rege maur ­-
Lasă norii lui molateci înfoiaţi în pat ceresc,
Iară luna argintie, ca un palid dulce soare,
Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare,
Când în straturi luminoase basmele copile cresc.

Mergi, tu, luntre-a vieţii mele, pe-a visării lucii valuri,
Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri,
Cu dumbrăvi de laur verde şi cu lunci de chiparos,
Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină,
Unde sfinţii se preîmblă în lungi haine de lumină,
Unde-i moartea cu-aripi negre şi cu chipul ei frumos.

Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite,
Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite
Tu încerci a stoarce lapte din a stâncei coaste seci;
Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur,
Alta unde cerci viaţa s-o-ntocmeşti, precum un faur
Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru toate mările şi toate navele

Despre căpitani de cursă lungă, tineri sau bătrâni, despre marinari,
despre ofiţeri de marină, despre toţi oamenii mării care-arar cuvântă,
despre cei puţini la număr, de stirpe-aleasă, temerari
pe care niciodată soarta nu-i surprinde, nici moartea înspăimântă...

poezie de Walt Witman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!