Prezentând vinul

Priveşte cum apele Fluviului Galben coboară din cer,
Intrând în ocean pentru a nu mai reveni niciodată.
Priveşte ecluzele strălucind ca nişte oglinzi acolo sus, în munţi,
Mătase neagră azi dimineaţă, acum se alintă-n argint.
... O, lasă-l pe omul de spirit să se aventureze unde doreşte,
Tu nu închina cu el niciodată o cupa goală în faţa lunii!
De vreme ce pronia cerească ţi-a hărăzit talent, foloseşte-l!
Aruncă în aer o mie de monede de argint, toate se întorc pe pământ!
Frige un batal, taie un viţel, aţâţă-mi apetitul –
Şi pregăteşte-mi, din trei sute de butoaie, o sorbitură lungă!
... Pentru bătrânul maestru, Tsen,
Şi pentru tânărul învăţat, Tan-chiu,
Aduceţi vinul!
Nu lăsaţi niciodată cupele să lenevească!
Vă rog, daţi-mi voie să vă cânt un cântec!
Urechile sunt datoare să asculte!

Ce sunt clopotele şi tobele, tacâmurile scumpe şi comorile?
Lăsaţi-mă să fiu veşnic beat şi niciodată rob raţiunii!
Oamenii solemni de odinioară şi înţelepţii sunt uitaţi,
Dar marii băutori rămân întotdeuna faimoşi.
... Când prinţul Chen la un banchet în Palatul Perfecţiunii a cumpărat
Pentru zece mii de monede o damigeană de vin, mulţi au râs,
Considerând pierduţi acei bani plătiţi în exces.
Du-te şi cumpără vin, şi-l vom bea împreună!
Roibul meu cu pete albe, ca o floare,
Blanurile mele scumpe,
Dă-le servitorului să ne cumpere vin bun,
Vin în care vom înneca necazurile şi nenorocul a mii de generaţii!

Li Bo (701-762)

poezie de Li Bo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii oameni vin şi pleacă şi sunt uitaţi. Sunt însă alţi oameni care fac parte din destinele noastre. Ei vin, pleacă, dar nu sunt niciodată uitaţi. Ei vin, pleacă, dar şi după ce pleacă, rămân aici. Nu pleacă niciodată cu adevărat dintre noi.

citat din C. JoyBell C.
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un poet a spus odată: "Întregul univers este un pahar de vin." Noi probabil că nu vom şti niciodată în ce sens a spus-o, pentru că poeţii nu scriu pentru a fi înţeleşi. Dar este adevărat că dacă ne uităm la un pahar de vin destul de aproape noi putem vedea întregul univers. Avem lucrurile din fizică: lichidul stors care se evaporă în fucţie de vât şi vreme, reflexia din pahar; şi imaginaţia noastră adaugă atomi. Paharul este un distilat din rocile pământului, şi în compoziţia sa vedem secretele vârstei universului, şi evoluţia stelelor. Ce mulţime ciudată de chimicale sunt în vin? Cum s-au format? Avem fermenţii, enzimele, substraturile şi produsele. Acolo în vin se găseşte o mare generalizare; toată viaţa este o fermentaţie. Nimeni nu poate descoperi chimia vinului fără să descopere, precum a făcut Louis Pasteur, cauza atâtor boli. Cât de viu este vinul roşu imprimându-şi existenţa în conştiinţa celui care îl priveşte! Dacă minţile noastre mici, pentru convenienţă, divid acel pahar de vin, acest univers, în bucăţi - fizică, biologie, geologie, astronomie, psihologie şi aşa mai departe... -- amintiţi-vă că natura nu ştie asta! Aşa că să asamblăm totul la loc, şi să nu uităm în cele din urmă pentru ce este. Să-l lăsăm să ne dea încă o ultimă plăcere; beţi-l şi uitaţi tot!

citat din Richard P. Feynman
Adăugat de Cătălin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţire

Ieri am auzit că şi el ne-a părăsit;
Azi dimineaţă mi-au spus că a murit cutare.
Mai mult de trei sferturi dintre prieteni şi cunoştinţe
Au suferit o schimbare, trecând în Ţinutul Duhurilor.

Pe cei care-au plecat nu-i voi mai revedea niciodată;
Ei, din păcate, sunt descompuşi pentru totdeauna şi pierduţi.
Cei rămaşi – unde-s acum?
Împrăştiaţi – o mie de mile între ei.

Cei pe care i-am cunoscut şi iubit în viaţa mea,
Pe degetele unei mâini – câţi mai pot număra?
Doar pe guvernatorii provinciilor T'ung, Kuo, Li şi Fēng,
Doar patru.

Tânjind unul după altul, am albit cu toţii.
Ne-am rostogolit prin lumea trecătoare ca un val de maree.
Ce păcat că festinurile şi glumele zilelor de demult
Au dispărut, devenind amintiri,
Iar noi am ajuns ceea ce suntem acum!

Când ne vom întâlni iarăşi şi vom bea un pocal de vin
Şi, râzând, ne vom privi ochi în ochi?

poezie de Bai Juyi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul dricarului (I)

Toate care au viaţă trebuie să aibă o moarte;
un sfârşit timpuriu nu înseamnă că ai trăit puţin.
Aseară eram la fel cu ceilalţi oameni;
în această dimineaţă sunt înrolat pe lista morţilor.
Când sufletul şi respiraţia sunt spulberate, unde se duc? –
de ce forma se risipeşte şi este încredinţată golului din lemn?
Băieţelul meu, plângând, îşi caută tatăl;
prietenii apropiaţi mă regretă şi jelesc.
Acum când nu mai ştiu nimic despre pagubă şi câştig;
cum aş putea distinge ce este bun de ce este rău?
O mie de toamne după zece mii de ani
cine va şti dacă-am trăit în onoare sau în ruşine?
Am un singur regret: cât am fost pe această lume
n-am băut niciodată vin pe săturate!

poezie de T'ao Ch'ien, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinul bisericesc

De mii de ani (nu-s născociri)
Se face vin la mănăstiri,
Desigur, pentru liturghii,
Dar vin şi pentru veselii.

Şi papii, patriarhii, iată,
Sunt oameni care se desfată:
Din cele omeneşti ‒ chiar vin,
Nimic lor nu le e străin.

Vezi Patriarhul Daniel
Ce roşu e în obrăjel,
Chiar nasul uneori i-e roş
("Nu-i fac" acuma un reproş):

Desigur, este "vinovat"
Vrun Cabernet, Merlot curat.
Luaţi aminte viaţa toată:
Şi-un vin mănăstiresc îmbată.

pamflet de George Budoi din Elogii vinului şi viei (5 ianuarie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Justificare

Dacă cerul nu ar fi iubit vinul,
Nu exista Steaua Vinului pe cer;
Dacă pământul nu ar fi iubit vinul,
Nu exista Izvorul Vinului pe pământ.
De vreme ce Pământul şi Cerul iubesc vinul,
Ar fi cuminte ca muritorul iubitor de vin să se ruşineze?
Aud că transparentul vin,
La fel ca tămăduitorul, are darul de a calma şi de a alina;
Se spune că fantezia lui grandilocventă este bogată
Asemeni minţii fertile a înţeleptului.
Amândoi, tămăduitorul şi înţeleptul, sunt mereu însetaţi –
De ce am căuta clarvăzători printre zâne şi zei?
Trei cupe deschid larg uşa paradisului;
Bea o carafă plină şi universul îţi aparţine.
Deşi extazul dăruit de vin este nemărginit,
Abstinenţii nu-l vor cunoaşte niciodată.

poezie de Li Bo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinul şi cumpătarea

Când vin, de orice soi, tu bei,
Chiar vin ce e iubit de zei,
Să fii atât de cumpătat,
Să n-ajungi niciodată beat.

poezie de George Budoi din Elogii vinului şi viei (8 ianuarie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primele iubiri (I)

Azi, iată, am văzut un curcubeu
Deasupra lumii sufletului meu.
Vin cerbii mei în goană să se-adune
Şi către el privirile-şi ţintesc-
Un codru nesfârşit de coarne brune,
În care mii de stele strălucesc.
Sosind din dunga zării de argint,
Vin păsările-mi mari de sărbătoare
Şi-nchipuiesc pe ceruri, fâlfâind,
Un ocean de aripi mişcătoare.
Întreaga lume-a sufletului, vie,
Palpită-ntr-o frenetică beţie.
Azi sunt îndrăgostit. E-un curcubeu
Deasupra lumii sufletului meu.
Izvoarele s-au luminat şi sună
Oglinzile ritmându-şi-le-n dans,
Şi brazii mei vuiesc fără furtună
Într-un ameţitor, sonor balans,
În vii vibrează struguri străvezii-
Cristalurile cântecelor grele-
Şi stropi scăpărători de melodii
Ca roua nasc în ierburile mele.
Eu curg întreg în acest cântec sfânt:
Eu nu mai sunt, e-un cântec tot ce sunt.

poezie celebră de Nicolae Labiş din Primele iubiri (1956)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om bun

I

Un om bun nu moare niciodată –
Cu o rugăciune şi o vorbă bună,
Cu braţe-ajutătoare şi inimă curată,
E unde trebuie, fie cer senin, fie furtună:

Trăieşte pentru tine şi pentru mine –
Pentr-o lume de nevoi împovărată,
E reazem şi lumină, har graţiei divine.
Un om bun nu moare niciodată.

II

E cel care-acceptă să ia-n spate, generos,
Partea ce-i revine de trudă şi de stres,
Iar pentru alinarea omului căzut jos
Se-apleacă şi-i uşurează povara, în exces.

S-ar putea prăbuşi într-o nefericită zi,
Cu ochii şi pumnii strânşi, acolo-n zloată –
Dar, deşi noi vom fi cu toţii trişti şi vom jeli,
Un om bun nu moare niciodată.

poezie de James Whitcomb Riley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea, vin ploi...

vin ploi, iubita mea, vin ploi
şi se aşează peste noi
şi nu vom şti de suntem doi,
şi nu vom şti de amândoi

vin valuri, draga mea, vin valuri,
vom fi în larg de două maluri
şi sus pe cer micuţii grauri,
vor ciripi cărându-şi daruri

vin stelele, sunt multe stele,
iubita mea, nu-s ale mele,
eşti orişiunde printre ele,
pe constelaţi cu inele

vin norii noştri, pufăind
eşti prinsă de un vânt profund,
eşti prinsă între foi arzând
un vers îţi scriu, îmi este gând

vin amintiri rămase-n urmă,
de-acum pe noi ploua şi tună,
vin visele pe lângă lună,
dar ele nu ne mai adună

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cântec de pahar

Bachus e demult în văile declinului
Azi eu sunt singurul Zeu al Vinului!
Sărăcuţul n-are talentul care se cuvine
Pentru a intra-n competiţie cu mine,

Eu pot, mai mult ca el, bea zece balerci. Pline.
Întocmiţi o altă lume, o, voi, puteri divine!
În care să existe doar Vin cu arome fine:
Unde Vinul să fie singurul produs; în fine,

Să fie aer, mare şi pământul care ne suţine –
Iar tot Vinul... doar pentru mine.

poezie de Henry Carey, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bând singur sub lumina lunii

Eu aici printre flori – cu o singură cupă de vin;
Fără prieteni apropiaţi, îmi torn singur.
Ridic cupa către luna plină, îi implor compania,
Apoi mă întorc cu faţa către umbra mea – şi deja suntem trei.
Luna nu ştie cum să bea,
Iar umbra mea nu poate decât să-mi urmeze trupul.
Totuşi, pentru o vreme fac luna şi umbra tovarăşii mei;
Pentru a avea bucuria întreagă, ea trebuie să ţină până în zori.
Cânt – luna se leagănă încoace şi încolo.
Dansez – umbra se răsfiră şi tremură.
Cât sunt treaz, ne bucurăm împreună;
Când mă îmbăt, fiecare o apucă pe drumurile lui.
Fac legământ să călătoresc întotdeuna liber de sentimente,
Dându-le întâlnire departe, în Calea Lactee.

poezie de Li Bo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crima frumoasă

A sta două mese la un om
fiecare cu un scaun în faţă
şi ultimele tramvaie din buzunar
să le bea biletele.
*
Iată! Se paraşutează
elevii din spaţiu
vin cu inelele lui Saturn
la gât
vin cu flori de meteoriţi
prăbuşiţi
vin cu aer pe zâmbet de vid.
Vin!
Vin din mame burţi
Vin din case curţi
Vin din beciuri vin
de pământ se ţin
vin se duc iar vin
Dumnezeu e plin!
*
Noaptea când doarme ziua în cortul cu textură
de apă se aud păsările cum fredonează
din ciocul pământului un soi de băutură
de amiază.
*
A sta doi oameni la o masă
e o crimă
frumoasă!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necazurile

Sunt nenorociri, belele,
Suferinţe, daravele,
Rele,-amaruri, neplăceri,
Chinuri, boli, tristeţi, dureri,

Care, spun cu fermitate,
Toate vin şi nechemate.
Iar când vin, eu vă asigur,
Că nu vine unul singur,

Ci, direct sau cu ocoluri,
Vin mai multe, chiar în stoluri.
Ba, sunt multe, multe cazuri,
Când puhoaie de necazuri

Vin pe bietul om în valuri,
Precum marea către maluri.
Iar atunci când ele vin,
Îl lovesc ca din senin.

poezie de George Budoi din Poezii (23 iunie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină pentru sufletul meu

mai îndură-te de mine Dumnezeule Doamne
împovărată sunt de batrâneţe şi de vremi
vreau să mă scutur ca arborii de toamne
să fiu pregătită atunci când mă chemi.

atunci când am căzut mereu m-ai ridicat
mai sus decât eu mi-am putut imagina
cu mii şi sute de splendori m-ai fermecat
curcubee, scumpe ploi mi-au spălat paragina.

uneori m-ai făcut să simt că am aripi
că pot zbura şi eu între pământ şi cer
ca păsările libere, m-au învăţat a ciripi
şi m-au însoţit cu triluri prin raiul prosper.

cu spiritul credinţei cred că nu voi risipi
iertările, învăţăturile pe care ţi le cer.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă gândesc la nimic. Da, măi. Simt totul de trăsneşte!

o să fii pe deplin fericit
mi-a spus viaţa
dar prima dată o să-ţi rup oasele
ca sā devii puternic
pe urmă inima să simţi
toţi dumnezeii
dement de vii ai iubirii

sentimentele vin sau sunt
acolo mereu
numai oamenii pleacă şi sunt
mereu prea departe de tine

doar oamenii tac cu obstinaţie
chiar din ambiţie
aşa
ca să îţi minimalizeze apropierea

iată motivul pentru care se vine
se simte
da se simte
şi nu se mai pleacă niciodată

tot ce pleacă nu pleacă din iubire
tot ce tace nu tace din inimă
de fapt dezertează silenţios
în utilitarisme nenoricite

da omule te-am învăţat
să gândeşti ca mine
te-am simţit că simţi ca mine
dar niciodată n-o să-ţi dea
nimeni puterea şi bucuria
să iubeşti ca mine

pentru că
mie viaţa mi-a rupt oasele
mie mi-a sfâşiat inima
şi eu sunt ultimul
din specia mea
de mattador dement iubit
de cel mai animalic dumnezeu

poezie de George G. Asztalos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ardealu' meu de pe cer

de unde vin eu călătorule
e scena unui amfiteatru cu formă de vie
săpat de tata printre alţii pe când
îşi mai exercita facultăţile vitale şi când era beat
de îndrăgibil

dincolo de munţi şi păduri
dincolo de dracule noctambule
şi de certuri pe naţia
lu' mama lu' Dumnezeu

de unde vin sunt oameni nu peisaje
de plastic cu manechine
nu ciudăţenii cu fiţe turistice
sunt eu şi tu şi toţi care mai credem
în gramul ăla dubios de omenie

de unde vin singura viţă nobilă
care ne adevereşte e pâinea
şi sarea pământului
e tot ce ne ţine liberi şi de nebuni
aşa împreună

de-acolo mi-am montat pe ochi
un fel de risipire turmentată de zădărnicie
pentru că via s-a hâit şi peste ea
sau chiar peste tata creşte pădure
iar bucuria mea
e un fel de vis şi de ciudă
cu lacrimă înghiţită mereu
de mânie

poezie de George Asztaloş din Zoon poetikon (2009)
Adăugat de George Asztaloş
Comentează! | Votează! | Copiază!

La chanson passive de la nuit

Căderea grea a somnului
trosneşte mai greu decât căderea ploii pe mii de maşini
mii de grădini, mii de umbrele sub care se ascund
mii de capete cu mii de iluzii.
Fire de iarbă lungi se întind
ca îndrăgostiţii dimineţilor
se amestecă prin genele noastre negre, somnoroase
atinse adesea de frunze ce cad ca şi cum nu ar fi fost niciodată.
Cad ca stramoşii, cad resemnat.
Vom învăţa şi noi, oare, căderea?
Ne vom ţine timid de mână cu timpul
şi când ne va da drumul, îl vom lăsa să ne întoarcă spatele?
Purtăm pe sub pleoape lacrimi
şi-n somn uităm de durere
ca să uitam în durere de somn.
La buletinul de ştiri nu vor spune niciodată
că s-a inventat un leac
pentru uitare.

poezie de Diana Dancu (9 decembrie 2009)
Adăugat de Diana Dancu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mie de mine... (transcendent)

Mii de oglinzi reflectă chipul meu...
Niciuna nu m-arată cum sunt eu!
Privesc la o străină... un străin...
Pe un fundal ce n-arată senin.

Mii de priviri se-aruncă asupra mea,
Şi toate ale mele... despre ea;
Niciuna nu m-alege să exist...
Şi plâng... şi râd... şi nu mai rezist!

Cumplite simţăminte s-aleg dintre trăiri,
Şi mă privesc în una... cum respiri;
Şi stai şi te priveşti a te găsi...
Dorind să intri în puterea lui A FI.

Mii de oglinzi mă taie cu ochi mulţi...
Să îmi vorbesc, când tu nu ştii s-asculţi...?
Nu ştiu care din ele sunt din mine,
Zăresc doar străluciri divine.

Mii de cuvinte le-aud cum mă numesc...
Şi strigă nume noi, ce nu le desluşesc.
Aşa de tulburată mă aflu eu cu mine,
Atât de împărţită între oglinzi străine...

Cobor spre sine întru a mă pătrunde,
Găsesc doar lumină, întuneric... unde
Speram să fie una care să-mi zâmbească,
Pe chipul ei lumina să se nască!

Mii de oglinzi reflectă chipul meu...
Niciuna nu m-arată cum sunt eu!
Mă aflu-n faţa ei... stau în faţa mea...
Şi m-a ars durerea coborând în ea!

S-a spus povestea doar în parte...
Şi pagini tot se-adună... într-o carte;
Rămâne un sfârşit pe care-l scriu acum...
Şi-apoi închid final vechiul album.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucrez în publicitate: ei, da, poluez universul. Sunt tipul care vinde rahat. Ăla care să face să visaţi la lucruri pe care n-o să le aveţi niciodată. Cer veşnic albastru, gagici care nu sunt niciodată nasoale, o fericire perfectă, retuşată pe Photoshop. Imagini bibilite, muzică ultimul răcnet... Vă droghez cu noutatea, iar avantajul noutăţii e că niciodată nu rămâne nouă. Există întotdeauna o noutate proaspătă, care s-o învechească pe precedenta. Apostolatul meu este să vă fac să vă curgă balele. În profesia mea, nimeni nu vă doreşte fericirea, pentru că oamenii fericiţi nu consumă.

Frederic Beigbeder în 13,99 lei
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!