odoare

Culpabila tăcere

Ştiaţi?
Vai, nu ştiaţi...
De când e pe Pământ,
greşeala ţine-n sipet
două odoare scumpe:
sentinţa-i prima!
Iar cea de-a doua,
precum ştiţi,
e dreptul la iertare!
Atâta că, Iertarea,
naivă şi credulă,
Duce-n spinare, greu,
o crâncenă rivală:
condamnarea!
Fără dreptatea judecăţii!
De ce? E simplu:
ca să-i prindă locul!
Urmeaz-apoi, desigur,
înghiterea găluştii!
Înghiterea găluştii e...

[...] Citeşte tot

pamflet de Iulia Mirancea (22 octombrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă...

Pe vechile cărări îmi lunecă iar paşii,
Bătrânul codru mă-ntâmpină-n pridvor,
Acasă mă întorc mereu cuprins de dor,
Cum din războaie se-ntorceau arcaşii.

Nimic mai scump ca glia cea străbună,
Nimic mai drag ca locu-acesta-n care
Trudiră toţi ai mei, căzuti azi în uitare -
Doar gândul meu le mai păstreaza urmă.

Au fost, trecute vremuri! Acum pare poveste,
În tot ce-avem au pus strop de sudoare,
Au adunat mereu şi au păstrat odoare,

E-un fir ce-n generaţii se sporeşte -
În marele păcat mai vezi căzând pe unii
Scoţând pe la mezat ce le-au lăsat străbunii!

poezie de Valeria Tamas Iacob
Adăugat de Valeria Tamas Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când m-a creat Dumnezeu

Dumnezeu, când m-a creat,
a zis -drăguţul de el- că ar fi bine ca,
lutul meu să aibă o plămadă cât mai consistentă!
Aşa că, înainte de a trece la frământatul divin,
a chivernisit în covată, cu multă râvnă,
Cutia Pandorei, cu trei căpeţele de speranţă:
un cântar pentru jumătăţi de măsură,
un cuţit cu două tăişuri
şi un potir pentru fericire, cu gura în jos!
Dar, din lipsa obiectului muncii,
-norocul- aceste odoare sfinţite, vor fi rivalizat
atât de mult între ele, încât, după încăierare,
din fiecare au rămas numai nişte cioturi:
din jumătăţile de măsură, doar măsura;
din cuţit doar partea care secţionează fericirea;
şi, din potir, doar un ciob!
Dumneazeu, când m-a creat...

pamflet de Iulia Mirancea (15 septembrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atenţie la pâine

Să nu calci pâinea în picioare,
Ca pâinea nu-i nimic mai sfânt,
Nici cele mai regeşti odoare,
Nici al privighetorii cânt,

Şi orice minunat castel,
Cu trudă s-ar zidi sub soare,
Să nu dai pâinea pentru el,
Să nu calci pâinea în picioare,

Căci fără pâine viaţă nu-i,
Nici primăvară nu-i, nici floare,
Zadarnic Himalaia sui,
De tropăi pâinea în picioare...

De calci o pâine în picioare,
A ta făptură însăţi frângi,
Căci până-n inimă te doare,
Durerea pâinii şi-ai să plângi

[...] Citeşte tot

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fuga din cotidian

Prostii. Se 'nvârteşte pământul?
Nu e smeu pocit vântul?
Nu strănută noaptea, nu rîd blonzii nori?
Ah, camarade, să râzi şi să mori.

Ce 'ndrugă lunganul acela?
Doar e tatăl domnişoarei Manuela
Îl ştiam normal şi om de lume!
De când face asemenea glume!

Iată basme călări pe cocostârci
Demoni înjugaţi cu năpârci
La carul osândei – îngeri apoi
Măturând paradisul doi câte doi.

Şi câte mai sunt. Cavaleri, cosânzene,
Miracole, greeri, petale, migrene,
Mere de aur, parcuri de aur
Crunt străjuite în jur de balaur.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Ion Pena din Simple nimicuri (1940)
Adăugat de Anisoara Elena Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era

Era-nceput de toamnă, pe pajişti adiind
Şi frunze se-aprindeau prin părul tău bălai,
Iar chipul tău iubit ce-n soare îl scăldai
În suflet mi-alerga, prin vale rătăcind.

Era-nceput de toamnă cu stoluri călătoare,
Cu struguri copţi în vii şi nucul fremătând
Sub care aţipeam în curtea mea visând
La ochii de smarald şi buzele odoare.

Era-nceput de toamnă, iar greierii cântau,
Dar eu cu ochii-nchişi gândeam să te sărut,
Sperând ascuns în suflet că şi tu ai fi vrut
Şi vântu' ascultam şi toamna te-aşteptam.

Era-nceput de iarnă când însă ai apărut
Din vise infinite, din nori şi fulgi de nea
La fel cum te vedeam în gând pe strada mea
Şi cum tu niciodată nu cred că ai ştiut.

[...] Citeşte tot

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţii noştri

Părinţii noştri, ce-s odoare sfinte,
Ai grijă, Doamne, dă-le sănătate,
Duioasă-a noastră aducere aminte
Şi-o inimă ce doar iubire bate.

Când ei trăiesc, suntem şi mai puternici
Şi împreună încet îmbătrânim,
Cu orice zi parcă devin cucernici,
Că drumul se-ngustează şi noi ştim.

De s-ar putea tot tineri să rămână,
Asemenea, de s-ar putea şi noi,
Dar timpul cel puternic nu ne-amână
Şi nu ne dă o clipă înapoi.

Sfioasa vorbă ne înduioşează,
Ce pare-a fi misterios balsam,
În inimă ni se strecoară-o rază,
Gingaşe flori parcă-nfloresc pe ram.

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine vremea

Vine o vârstă, vine o veste, vine o vreme,
Vine o vamă, vine o voce, vine, cheamă,
Cheamă ziua, cheamă ora, cheamă clipa tuturora.
Cheamă, pleacă, vine, este!

Vine vama să-mi măsoare porţia de har,
Vine vama cu închisoare, căci am fost tâlhar.
Vine ziua să coboare discul meu solar,
Vine ziua să fiu boare, cer şi aer clar.

Vine vestea să-mi strecoare că respir mai rar,
Vine vestea că-i răcoare pe itinerar,
Vine ora care doare, scrisă în calendar,
Vine ora ca odoare să vă las în dar.

Vine vârsta cînd dogoare patul de coşmar,
Vine vârsta de rigoare şi de somn sumar.
Vine clipa să înfioare mitul necesar,
Vine clipa cînd mioare în folclor tresar.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Romulus Vulpescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Armonie în amurg

E vremea când pe lujer, în seara ce se stinge,
Vibreaz-asemeni unei cădelniţi orice floare;
Acum parfum şi sunet de-a valma-ncep să zboare,
Vals trist şi moleşeală ce farmecă şi-nfrânge!

Vibreaz-asemeni unei cădelniţi orice floare;
Vioara ca un suflet pe care-l chinui, plânge;
Vals trist şi moleşeală ce farmecă şi-nfrânge!
Frumos şi grav e cerul ca bolta din altare.

Vioara ca un suflet pe care-l chinui, plânge;
Un suflet blând pe care nimicnicia-l doare!
Frumos şi grav e cerul ca bolta din altare;
Şi soarele în zare s-a înecat în sânge...

Un suflet blând pe care nimicnicia-l doare
Vestigii luminoase din vremi trecute strânge!
Şi soarele în zare s-a înecat în sânge...
În mine amintirea-ţi e-o lacră cu odoare!

poezie celebră de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cascadoria timpului

Rătăcitorul de corăbii pe spatele peştişorului
Face spume de aur la îmbrăţişarea uitării,
Se piaptănă prudent cu sideful dinţilor solari
Apoi dă foc orizontului de pe coamele zării.

E o cascadorie prelinsă tumultuos în viaţă,
Mărul discordiei muşcă din inimi hapsân,
La izvorul fierbinte de mirt îngerii se-nchină,
Strigătul tău aduce suferinţe ochiului stăpân.

Noaptea lăcrimează stelele ascunse în nori,
Felinele umane sub lună pornesc să doboare
Fânul nopţii reavăn înţesat cu bunurile lumii
Înveşmântându-se cu noi nestemate, odoare...

E cascadoria timpului nostru veşnic rapace,
Dintr-un slugoi supus, cu ochii în pământ,
Se ridică înotând prin scârnă şi prin sânge
Un borfaş politic, aiurea, el se crede sfânt.

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!