destramare

Cine sunt eu?!

Cine sunt eu?!
Sunt omul ce simţindu-se necesar
Uită de sine.
Iubirea de semeni
E cumpăna ce mă leagă
De Dumnezeu.
Braţul meu întins
În rugi spiralate spre transcendent
E poruncă divină.
Sfidez iadul
Spovedindu-mă dumnezeirii,
Suportându-mi povara...
Duhovnicească lumină
Din calendarul destinului
Se coboară peste pleoapa ochiului gri
În care a încolţit lutul.
Aripi de miere
Mă unesc cu infinitul solar...
Cine sunt eu?!
Nimicul călător spre mirare,

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decalog în destrămare

Ajungă-i zilei răutatea ei
şi mie fericirea de-a fi trist
nevoie n-am de votcă sau femei
sunt singur Doamne deci exist

Dă-mi fericirea de-a fi trist
e pâinea mea cotidiană
iar dacă nu e nu insist
tratează-mă cu altă rană

E pâinea mea cotidiană
nevoie n-am de votcă sau femei
dar şi singurătatea trece-n goană
ajungă-i zilei răutatea ei

Şi mie fericirea de-a fi trist
mă sinucid iubito deci exist

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme (1 mai 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradis în destrămare

Portarul înaripat mai ţine întins
un cotor de spadă fără de flăcări.
Nu se luptă cu nimeni,
dar se simte învins.
Pretutindeni pe pajişti şi pe ogor
serafimi cu părul nins
însetează după adevăr,
dar apele din fântâni
refuză găleţile lor.
Arând fără îndemn
cu pluguri de lemn,
arhangheli se plâng
de greutatea aripelor.
Trece printre sori vecini
porumbelul sfântului duh,
cu pliscul stinge cele din urmă lumini.
Noaptea îngerii goi
zgribulind se culcă în fân:
vai mie, vai ţie,
păianjeni mulţi au umplut apa vie,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mă grăbesc

Sângele aleargă
într-un dus întors, fără somn.
Eliberate dintr-o ploaie
lucrurile îmi intră toate în ochi,
fiecare luptându-se pentru sine
în spaţiul statornic pentru un timp.

Tu intri peste ele până-n cer
umblând printre stele
şi timpul ce îmi ceri să îl nasc
e sugrumat în pieire.

O lumină albastră rămâne udă
curgând vertical peste mine şi timp.
Iluzia ruptă dintr-o perdea de fluturi
începe nepriceput să te contemple,
distingându-te în destrămare.

Lumea simultană muşcă din mine
devenind o pradă a zilei de azi.

[...] Citeşte tot

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimpoaiele Galiciei

O, cimpoaie-ale Galiciei, când vine primăvara,
Cântaţi mai dulce decât privighetoarea din zăvoi!
Cântece vesele la-început, cântece triste-apoi,
Adânci ca marea care-şi boceşte popoarele de morţi, amara.

Cântaţi. Acesta-i anotimpul! Voioşi, ca stropii ploii zâmbitoare,
Dansaţi în ritm cu versurilor mele, golind nectarul din pahar;
Cum v-a repetat de-atâtea ori Ecleziastul, iar şi iar,
O, cimpoaie-ale Galiciei, există pentru toate-un timp sub soare! –

Vreme pentru semănat şi vreme pentru strâns recolta în hambar,
Vreme pentru-a ţese pânza şi vreme pentru destrămare,
Vreme pentru râs şi vreme pentru-a plânge-amar,
Vreme pentru speranţă şi vreme pentru disperare,
Vreme pentru logodnă şi vreme pentru a plodi,
O vreme pentru a te naşte şi-o vreme pentru a muri...

poezie de Ruben Dario, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirintul iubirii

Aripi de future orb
Ard în a zborului trufie
O, Viaţă, ce să te mai rog
Dacă eu însumi sunt Poezie?!

Petale înflorite peste tot
Roua cuvintelor în psalmi
Scumpă adiere de clopot
Sună peste, peste ani!...

Aripi de future orb
Ard în a zborului trufie
O, Viaţă, ce să te mai rog
Dacă eu însumi sunt Poezie?!

Gânduri se topesc în labirint
Destrămare unică-n suferinţă
Lacăte-n ispite, fluiditate, alint
La preţul de ortodoxă credinţă!

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiri apuse

Se face iar târziu în templul din noi
Răsare cenusiul din depărtari nefaste
Nimic din ceea ce-am fost doi
Nu mai păstrează rugul atingerilor caste.

Spre noi pornim din nou mai neatenţi
Nu mai avem corăbii să ne poarte
Suntem tot mai săraci, mai imprudent
Iar fluierele lui Pan ne duc departe...

Pe menuete stranii ne oprim
Cu acelaşi ritm de zodii infidele
Spre marea destrămare poposim-
Îngeri ai sortii, despartiti în stele.

Fii ai eterului, c-ofrande deşteptam
Luminile ce-au fost cândva zeiesti-
Plenara noastră clipă o păstrăm
Sfidând retorica iubirilor lumeşti.

[...] Citeşte tot

poezie de Veronica Stănilă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Centura de siguranţă

de la o vreme încoace
toate se precipită
Soarele spre faţa nevăzută a planetei
râurile spre evaporare
muşuroaiele de maşini către centrele de casare
insectele către tălpile trecătorilor
componentele materiei spre reciclare
oamenii, ca nişte navetişti ursuzi
între entuziasm şi disperare
către capătul de linie
al sângelui

toate se grăbesc spre nicăieri
cu o viteză pe care nici măcar electrozii
nu ar putea-o percepe
toate aleargă cu o nerăbdare haotică
spre puncte imaginare
spre fatale găuri negre

nu mai există nici măcar o particulă statică

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi era ceva

razant am trecut pe lângă o închipuire
şi tare aş fi crezut că eşti chiar tu.
arăta aşa a o destrămare de amurguri inteligente
pe sub sentimentale streşini de case.
parcă zăream un zid aciuat în rană de tăcere
sau... ceva a nişte captive aripi cu creşteri spre afunzimi de sine;
aproape o dezmierdare de lut în suflarea lirică a cuvântului
arăta cred.

totuşi era ceva:
poate o metaforă a ezitării de-a fi.
o reaşezare a simbolurilor în unduirea chemărilor...
pare -mi-se, un imprecis şiret de bocanc lăsat
să biciuiască umbra dată în gustul
a mă cunoaşte de îndată.

sau sunt nişte obsesii de ale mele
cum ale mişcărilor de crengi divorţate de senin,
ce imediat încropesc hărţi etnografice
peste joaca fluturilor,

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirintul singurătăţii

Să nu mă judece Doamne alţii
Când Tu nu vrei a mă judeca
Sufletul e-o artă a singurătăţii,
Nu-l mai şlefui o, cu lacrima Ta!

Fiecare destrămare are-un început
Fiecare surâs are-o lacrimă-n ascuns...
Fără de credinţă, trupul moare-n lut;
Fără de credinţă nu mai ajung eu SUS!

Să nu mă judece Doamne alţii
Când Tu nu vrei a mă judeca
Sufletul e-o artă a singurătăţii,
Nu-l mai şlefui o, cu lacrima Ta!

Fiecare abis e un zbor închis ciudat
În care aripi însângerate se tot zbat...
Fără de credinţă, metaforele fiinţei ard stelare;
Fără de credinţă nu este iubire, nu este iertare!

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!