Totuşi era ceva

razant am trecut pe lângă o închipuire
şi tare aş fi crezut că eşti chiar tu.
arăta aşa a o destrămare de amurguri inteligente
pe sub sentimentale streşini de case.
parcă zăream un zid aciuat în rană de tăcere
sau... ceva a nişte captive aripi cu creşteri spre afunzimi de sine;
aproape o dezmierdare de lut în suflarea lirică a cuvântului
arăta cred.

totuşi era ceva:
poate o metaforă a ezitării de-a fi.
o reaşezare a simbolurilor în unduirea chemărilor...
pare -mi-se, un imprecis şiret de bocanc lăsat
să biciuiască umbra dată în gustul
a mă cunoaşte de îndată.

sau sunt nişte obsesii de ale mele
cum ale mişcărilor de crengi divorţate de senin,
ce imediat încropesc hărţi etnografice
peste joaca fluturilor,
pe unde ar trebui înfloratul cer a umbla
când ferestrele îţi deschid aripile-n lumi,
adânci în lumi nevăzute
ca o posibilă mângâiere de însingurare
să-i atingă o tentaculă de cale-lactee cumva.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spuneai ceva?

Spuneai ceva? Spuneam ceva? Se pare.
Şoptisei, poate, o-ntrebare,
Sau, poate, un răspuns.
Dar glasul nostru nu era ascuns?
Poate zăream o şoaptă în pleoapa tremurată.
A fost atunci? Acum e altădată?
Şi tu şi eu tăcusem parcă de ani întregi
Ştiind că nu-nţelegem ce-ncepi să înţelegi.
Zadarnica paradă a tâlcurilor scrise,
În jocul de-a sfiala, amuţise.
Nu vream să ştim ce suntem, ce am fi fost sau cine.
Tu mă numiseşi "Ţie", eu te numisem "Tine".
Să te cunosc? Să mă cunoşti?
Stam unul lângă altul ca plopii mari - şi proşti.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spuneai ceva?

Spuneai ceva? Spuneam ceva? Se pare.
Şoptisei, poate, o-ntrebare,
Sau, poate, un răspuns.
Dar glasul nostru nu era ascuns?
Poate zăream o şoaptă în pleoapa tremurată.
A fost atunci? Acum e altădată?
Şi tu şi eu tăcusem parcă de ani întregi
Ştiind că nu-nţelegem ce-ncepi să înţelegi.
Zadarnica paradă a tâlcurilor scrise,
În jocul de-a sfiala, amuţise.
Nu vream să ştim ce suntem, ce am fi fost sau cine.
Tu mă numiseşi "Ţie", eu te numisem "Tine".
Să te cunosc? Să mă cunoşti?
Stam unul lângă altul ca plopii mari - şi proşti.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Poeme noi (1963)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omule, oricine ai fi, nu eşti tu acela care vii extenuat de munca profesiei tale, acasă şi simţi cum te energizezi înălţându-te spre zenit, aproape de Dumnezeu, ca într-un zbor uşor, obsedându-te, peste tot, zgomotele nevinovate ale copiilor tăi, care întorc totul pe dos, după logica şi pretenţiile lor? Sau când se apropie încet şi delicat ca nişte graţii, fetiţele tale, să-ţi ceară ceva sau să te întrebe despre ceva?

Dan Begu în Umanitatea şi pacea (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngroparea morţilor

Şi îţi voi arăta ceva cu totul diferit
De umbra ta care te urmăreşte cu paşi mari dimineaţa,
Sau de umbra ta care se ridică să te întâmpine seara,
Îţi voi arăta groaza într-un pumn de ţărână.

poezie de T.S. Eliot din Pământul devastat, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inexprimabilă

Îmi dezvelesc sufletul
Şi îngheţ durerea din el,
În aceste cuvinte,
Ce nu mai sunt ale mele,
Ci, ale întregii lumi,
Care nu ştie să îmi spună,
Şi nici eu să întreb,
În deşertăciunea vremii,
Iubirea, cum să-ţi pot arăta.
Ce axiome sau postulate,
Ori emoţii complicate,
Să pot exprima,
Ca tu să-mi înţelegi simţirea?
Intră în pielea mea,
Trieste ce trăieşte sub ea!

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă gândesc că ar trebui să fie cumva altfel, că nimeni nu poate muri conştient de sine, dacă ar fi conştient, ar încerca să facă ceva, să fugă, poate... Mă gândesc că nu mori niciodată aşa din senin, că ştii cumva înainte. Ceva se schimbă, ceva se schimbă aşa cum n-a mai făcut-o niciodată până atunci.

Cristina Nemerovschi în Sânge satanic (2010)
Adăugat de Dreams in Black and White
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un liric

sunt un liric atât şi un nebun tot atât;
încât m-am înverzit şi atârn de crengi acum.
da Doamne, da;de crengi!
dar tu, de ce n-ai pândit în mele urme,
până-n astă vreme
în care au călcat îngerii acei de cer aleşi
şi trimişi?

cum de n-ai observat poziţionarea mea
între neanticele ciocniri?
de ce aşa o mare dezamăgire
când tu ne minţi că cerul e fără căpătâi
şi-n spaţii atletice mereu spre noi?
ah, noi cei lungani în aşteptări şi-n nemurire goi!...

chiar nu vezi că tu eşti în frica de nemoarte,
că nicio aripă a vreunui gând
nu ţi-o poate şterge?
chiar tot ce vrei tu, nu se poate?

ştiu, eşti prea mândru
că nimeni nu-ţi poate bate pe la uşi!...
că eşti prea aproape de noi îndepărtat
pe impresiile incolore tale divine, curbat.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumile virtuale îţi poţi organiza viaţa cum îţi place, eşti la adăpost. Facebook şi Twitter sunt lumi compensatorii, aş spune. Sunt vise cu ochii deschişi. Sunt lumi în care ai sute de prieteni, ceea ce nu se întâmplă în viaţă, ai impresia că eşti cetăţean al universului fiindcă poţi coresponda cu inşi din toată lumea, dar de fapt sunt lumi înşelătoare, sunt nişte frumoase autoamăgiri.

Mircea Cărtărescu în revista "The ONE"
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost educaţi amândoi – atât eu, cât şi tu – să nu cumva să greşim. Am fost recompensaţi când făceam ceva corect (după nişte reguli ale altora) şi am fost pedepsiţi când făceam ceva greşit (iar după standardele altora). Aşa că am învăţat să mă feresc de greşeală, iar greşeala a devenit mai importantă decât reuşita. Frica de a nu greşi a ajuns să îmi ghideze acţiunile. Dar nu mai făceam nimic din ceea ce era nou, nimic din ceea ce era diferit, pentru că riscam să greşesc. Când trebuie să iau o decizie, o amân ca nu cumva să greşesc şi să iau o decizie proastă. Acest tip de amânare al deciziilor apare din cauza fricii de greşeală. Am fost aşa de programaţi din copilărie să nu cumva să greşim, să ne gândim la greşelile noastre ca la nişte limite, ca la nişte handicapuri, încât acum am ajuns să ne oprim din drum de teama greşelii. Greşeala e cea mai bună cale sa înveţi şi să schimbi ceva în viaţa ta. Dacă nu îţi dai voie să faci greşeli, nu progresezi – rămâi exact acolo unde erai şi ieri.

citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să zburăm... spre lumi imaginare

E vremea să te trezeşti, iubitule,
Soarele va răsări azi mai frumos
Şi toate veşniciile se vor etala minuţios
Nu există cercuri desprinse din destăinuiri
Suntem aproape de fiecare umbră din viaţă,
Pe care o putem acumula afectiv,
Nu cred că mai contează cine se va plimba prin faţa-ţi
Zboară odată cu mine prin norii depărtaţi
Nu te întrista căci viaţa se prelungeşte
Peste ale noastre timpuri se văd voaluri
Şi vom cunoaşte margini nebănuite ale unui suflet
Care va uimi prin limitarea sa în aceste lumi.
Nu voi cunoaşte lumi nebănuite
Şi nici nu voi adormi la marginea de drum,
Fără a mă bucura de un soare preacurat.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde cad anii când se duc?

Unde cad anii când se duc, în noi, în cer sau în pământ?
Am început să–mi frământ visele sub scara ce urcă spre cer.
Poate vor fi şifonate.
Poate vor ieşi din chenar, dar cu siguranţă îmi vor umple gândurile.
Mari şi năstruşnice.
Fără să le poată muta cineva de sus în jos, de la est la vest.
Nu ştiu unde se duc când toate rămân departe, aşa cum sunt, până ziua întâlneşte moartea.
Cine stie?
Simt ceva! Parcă este adierea unei mâini peste genele care s–au contopit pentru o secundă în amfiteatrul gândurilor.
Teribilă treabă cu anii. Cu gândurile. Cu visele...
Şi totuşi, unde cad anii când se duc, în noi, în cer sau în pământ?

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi scriu

ştiu că mă citeşti în fiecare zi
suntem legaţi prin fire nevăzute
ale sufletului
nu ştiu cum te numeşti
nu ştiu unde locuieşti
dacă ai un iubit
sau o iubită
dar eu îţi scriu
în fiecare seară şi dimineaţă
dacă îţi aduc un zâmbet
sunt împăcată
dacă îţi aduc o lacrimă
înseamnă că în viaţa ta
ceva mai doare
poate ne vom cunoaşte
într-o zi....
nu vreau să fii dezamăgit
sau dezamăgită
nu sunt o floare
nici privighetoare
sunt o poetă
care şi-a găsit târziu vocaţia
am iubit,,, am plâns... am râs..
şi încă trăiesc
cu intensitate maximă
fiecare clipă...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

despre ce să taci mai întâi când te trezeşti în faţa unei dimineţi de zid?
prima dată ai impresia că ochii îşi târăsc picioarele printr-un iaurt, alb, fireşte, în consistenţa văzului. apoi cumva se limpezeşte talpa,
se spălă trupul de pământul
care l-a înghiţit peste noapte,
uite cum curge sufletul murdar la rădăcina crucii care eşti, apar nuanţe pe care le auzi ca şi cum şi-ar striga o fântână toată apa în tine.

apoi se intră în zi,
începi să vorbeşti cu secunda despre minut, cu minutul despre oră, dai aerul la o parte în drum spre ţigară, cafea, spre bucata aia din janis care a rămas singură de aseară pe youtube, îţi dai seama că eşti un automat în care bagi mereu fise de 50 de bani, dar remarci că nu prea mai ai nici din astea. probabil ar trebui să te grăbeşti să îţi fie frică. sau să îţi fie dragoste.

din geam vine oraşul peste tine, îl dai afară ca pe muşte, te duci lângă zid şi îi zici "mă, te iubesc, nu mai ai nişte alb?"

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu tot sunt om!
Eu tot sunt om: ca tine, ca el, ca ea
Şi mereu voi rămâne aşa,
Dar totuşi nu v-am crezut...
În stare de aşa ceva.
Poate nu sunt un matur
Dar şi copiii oameni sunt
Chiar dacă nu aţi crezut,
Eu tot aceea sunt.
Orice aş face pentru voi
Orice, fac pentru mine.
Dar totuşi... cred în sine
Că, nu sunt respectată.

Laşcu Luminiţa (10 septembrie 2022)
Adăugat de Laşcu Luminiţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

În afara religiei pe care ai învăţat-o de mic de unde mai ştii că eşti desprins de Dumnezeu? Dacă Dumnezeu este propria ta Inimă, cum si unde te-ai desprins de ea? Dumnezeu este veşnic Aici, iar acest Aici e la fel, fie că eşti în cea mai pioasă mănăstire, fie că eşti în cea mai desfrânat bordel sau crâşmă. Cum de nu poţi vedea asta şi la ce bun să cauţi un Dumnezeu căruia îi e frică sau scârbă de lume şi se ascunde în răceala unei biserici? Unde şi cum Iisus a predicat într-o biserică? Oare nu cumva când a spus: "Eu şi Tatăl Una suntem!" a făcut-o sub cerul liber? Asta este adevărata biserică! Biserica a devenit o afacere şi nu o cale spre mântuire! Dacă trebuie să mergi la biserică pentru a-l cunoaşte pe Dumnezeu, nu o să-l cunoşti niciodată! Tot ceea ce vei cunoaşte vor fi veşnicele dogme ale separării, veşnica lor pomenire! Dumnezeu este mai aproape decât următoarea respiraţie şi infinit mai aproape decât primul/următorul gând. Ai fi în stare să baţi mătănii la toate bisericile acestei lumi, simple clădiri din lemn sau din piatră care găzduiesc separarea. Dar Adevărata biserică este propria ta inimă, este chiar faptul tău de A FI, a fiinţa fără gânduri, Aici oare când ai să mergi?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare pentru prietenul imaginar

veştile rele se spun cu voce scăzută
ţine minte

nu îţi arăta gingiile când zâmbeşti
nu umbla cu pantofii rupţi
unghiile murdare
sau inima la vedere

priveşte partea plină a paharului
chiar dacă e gol

nu îţi da cu parfum pe haine
nu te asorta din cap până în picioare

nu te strădui
să spui totul despre ceva
e imposibil

adevărul se află aproape întotdeauna
la mijloc
şi mai ales plictiseşte îngrozitor
atunci când nu doare.

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept să mă iei

Te iubesc în tăcere
Şi nici nu te cunosc
Te iubesc cu durere
Şi te-aştept de prisos,

Ale mele gânduri
Tu n-ai cum să le ştii
Am să-mi citeşti ochii
Atunci când ai să vii,

Ale mele buze
N-ai cum să le guşti
Doar de-ţi viu în cale
Când mă pofteşti,

Din a mea singurătate
Aştept să mă iei
În lumi depărtate
Ştiuţi doar de zei,

Acolo să mă ai
Pe veci să mă-ndrăgeşti
Ascunşi de acest trai
De grijile lumeşti,

Doar noi doi
Şi-o dragoste nescrisă
Cer senin, fără ploi
Şi dimineţi cu vise!

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăream iubirea

zăream iubirea
ca pe o rezonanţă trăgând de clipa blocată
în anonimat şi-n celebra odaie
cu extazul cocostârcilor deasupra

zăream iubirea prin peisaje şi toane
ca pe un jupon de înserare ferfeniţit
de furtuna infidelităţii dezertată de acasă
sau ca pe un decupaj monumental
prin simţul fiecăruia regăsit
cu faţa spre poezie

ca pe o reparaţie a aerului spart
de pasul prelins-n ultima mişcare subtilă
lângă patul clătinat de mormanul de pasiuni
şi de foarfecul trecut prin lucruri
bufonic încercând să taie şi dimensiunea
tăvălită-n tumultul lenjerii

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva, cândva

Undeva, cândva

Poate undeva, într-un loc sub soare,
Într-un infinit, printre lumi stelare,
Gândurile poate s-or întrepătrunde
S-or ciocni în spaţiu, or vibra ca unde.

Poate într-un loc, poate undeva,
Într-o altă lume, poate-i cineva,
Poate-i printre îngeri, poate-n univers
Iar de ne-om găsi, ne-om iubi intens.

Poate-n locu-acela, unde-i cineva,
Emiţând iubire, ni s-o releva,
Că prin alte lumi, chiar de-s paralele,
Gândurile sale, vin spre ale mele.

Poate pe acolo, chiar de-i altceva,
El venind spre mine, undeva, cândva,
Unde nu-i durere, unde nu vom plânge
Noi ne-om bucura când la piept ne-om strânge.

Iar de-atunci încolo, de va fi ceva,
Vom clădi o lume, poate, undeva,
Ne-om iubi cu patos, ne-om hrăni din seva
Ce ne-o dă iubirea, mie şi... cuiva...

poezie de Florentina Mitrică (5 decembrie 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Adevărat?! Chiar te-ai bătut?! Când? Cu cine? Şi de ce?
Lucian: Campionule, repet, tocmai ţi-am spus că nu-mi place să vorbesc despre asta!
Mihai: Haide, te rog, spune-mi! De ce te-ai bătut?! Cu cine?! Te-au enervat? Ţi-au vorbit urât? Probabil că te-au înjurat...
Lucian: Nu, eu nu răspundeam la asemenea provocări, cel puţin nu astfel, doar sunt un tip civilizat, nu mă pretez la asemenea manifestări. Am standardele mele; le aveam şi atunci, deci, nu mă coboram la un asemenea nivel, să răspund cu pumnii sau în alt fel, la înjurături.
Mihai: Şi atunci? Cum s-a întâmplat totuşi?
Lucian: M-am bătut cu nişte tipi răi, pe stradă.
Mihai: Ah, o încăierare de stradă... Ceva de genul încăierărilor între bande?!
Lucian: Nu, nici vorbă de aşa ceva! Nu mă amestecam unde nu-mi fierbea oala... Ce să caut eu între bandele stradale şi încăierările lor?! De fapt, am intervenit în favoarea unei alte persoane, în apărarea ei.
Mihai: Asta înseamnă că te-ai bătut cu nişte tipi răi pentru altcineva?
Lucian: Da, exact.
Mihai: Păi, asta-i o faptă bună, Luci!
Lucian: Poate... Halal faptă bună... Nici măcar nu ştiu pe cine am ajutat şi de fapt, nici nu-mi dau seama dacă am ajutat-o totuşi, cu adevărat. N-am aflat nici până acum...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!