alfred este irascibil?

* * *

Floare crescută în crăpătura zidului,
Te culeg fermecat şi-n palme te ţin
Cu rădăcina şi cu-ntreaga-ţi fiinţă.
Micuţă floare, de aş putea înţelege acum
Cine eşti tu, ce-i rădăcina ta şi totul din tine,
Parte din marele Tot,
Aş şti fără îndoială cine e Dumnezeu şi cine e omul.

poezie clasică de Alfred Tennyson
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călător la drumul mare

Un vânt întunecat se zbucima-n copacii vuitori
Luna era năluca unei corăbii strivite printre nori,
Drumul, o dungă palidă peste posacul bărăgan –
Şi călătorul la drumul mare
Venea călare – venea călare –
Străinul a venit călare şi-a oprit la vechiul han.

poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fecioraşul marinar

S-a sculat în zori şi, plin de-ncredere,
A sărit dincolo de dig în marea creaţă,
A ajuns nava şi s-a prins de-o parâmă,
Şi-a fluierat către luceafarul de dimineaţă.

Şi-n vreme ce fluiera ascuţit, prelung,
A auzit un strigăt vibrant de sirenă, "Ce faci,
O, fecioraş, deşi eşti tânăr şi foarte mândru,
Eu văd de pe-acum locul în care o să zaci.

Nisipul şi drojdia valurilor se-amestecă
În peşterile-ntunecoase din golful mohorât,
De coastele tale-s prinse lipitori şi inima
Ţi-o mâzgălesc lighenii cu scrisul lor urât."

"Naivo," a răspuns el, "moartea-i ajunge pe toţi
Oamenii, pe cei de pe ţărm şi pe cei de pe mare,
Dar eu unul nu voi accepta niciodată
Să lâncezesc acasă, cu mâinile-n buzunare.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Alfred Tennyson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai, sparge-te [Break, break, break]

Hai, sparge-te, nu te opri,
De stânca cenuşie, mare!
Aş vrea acum să pot rosti
A mele gânduri călătoare.

Despre băiatul de pescar,
Ce strigă-n joc la a lui soră!
Despre flăcăul marinar,
Ce cântă-n golf, când stă la proră!

Despre vapoare ce-au plutit
Spre portul lor de sub colină;
Dar mâna mi-a cam amorţit,
Iar vocea-mi este cam străină!

Hai, sparge-te, nu te opri,
De-a ta faleză, dragă mare!
Dar vraja zilei va muri
N-o să mai simt a ei chemare.

poezie de Alfred Tennyson, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cititorului

În cartea asta, fără-ndemânare,
Am pus întreaga tinereţe-a mea.
Mărturisesc, acum când ea apare,
Că multe-aş fi putut să schimb în ea.

Dar, cum şi firea noastră-i schimbătoare,
De ce să fac trecutu-altminterea?
Te du, deci, biată pasăre, în zare
Şi Dumnezeu te-ndrume unde-i vrea.

O cititorule, oricine-ai fi,
Citeşte cât mai mult mă poţi citi;
La urmă vine-osânda, pare-mi-se.

Întâiul vers copilu-l migăli;
Pe cel de-al doilea, băieţandrul; şi
Bărbatul, doar pe el din urmă-l scrise.

poezie clasică de Alfred de Musset (1840)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe

Iubire, vlagă, încântare
Şi viaţă, tot s-a irosit;
Şi chiar mândria-mi, pentru care
Drept geniu-am fost pecetluit.

Când Adevărul l-am găsit,
Credeam că-i un prieten mare;
Dar după ce l-am cântărit,
Simţii o scârbă-ngrozitoare.

Şi totuşi, vai, nimic nu ştie
Cel ce să-l afle întârzie;
Căci pururi el va lumina!

De sus, Cel Sfânt răspuns îmi cere:
"Tot ce mai am ca mângâiere
E lacrima ce-am plâns cândva!"

poezie celebră de Alfred de Musset (1840)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu vii când sunt mort

Să nu vii când sunt mort
Lacrimi prosteşti să-ţi curgă pe mormânt
Şi să te-nvârţi la capul meu, că nu suport
Lasă-mi ţărâna liniştită în pământ.
Să-mi cânte fluierarul, să bată vântul iute
Dar tu, tu du-te.

Copilă, nu ai vină c-am plecat
Oricum nu-mi pasă, n-am fost norocos;
Să te măriţi, căci eu de Timp m-am săturat
Şi de odihnă-acum sunt bucuros.
Lasă-mă aici şi fă lucruri plăcute
Hai, du-te, du-te.

poezie clasică de Alfred Tennyson, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimele versuri

De optsprezece luni ornicul meu
Trist, îmi tot sună moartea la ureche.
De optsprezece luni de griji şi veghe
Simt şi văd moartea-n orice loc, mereu.

Cu cât făptura mea se-mpotriveşte,
Cu-atât instinctul morţii nu-mi dă pas,
Şi-atunci când îndrăznesc să fac un pas,
Simt inima în piept cum se opreşte.

Puterile-mi se duc, necruţătoare;
Chiar şi odihna parcă e-un frământ;
Ca un biet cal greu istovit şi frânt,
Curaju-mi stins se clatină şi moare.

poezie clasică de Alfred de Musset din Poezii (1960), traducere de Lazăr Iliescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul lui Fortunio

Voi credeţi că de fata dragă
Pot să vorbesc.
Nici pentru-o-mpărăţie-ntreagă
N-am s-o numesc.

De vreţi, cântăm pe rând, ori droaie
La un stacan,
Că o ador şi că-i bălaie
Ca grâu-n lan.

Fac orice i se năzăreşte
Şi-o porunci.
Şi viaţa mea, dac-o râvneşte
I-o pot jertfi.

Durerea care ne-o stârneşte
Un dor respins,
Întregul suflet ca-ntr-un cleşte
Mi l-a cuprins.

[...] Citeşte tot

poezie de Alfred de Musset din Din poezia de dragoste a lumii, traducere de Maria Banuş
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu

împreună cu alfred jarry
trilogia dra
matică ubu ciudata parodie
după macbeth şi suflăm
în ceară modelând cu ştiinţa
soluţiilor imaginare
o
supra - adăugare la metafizică
care se întinde dincolo de metafizică
cum se întinde metafizica din
colo de fizică
din ceară parcă am modela
un personaj un a
mestec faust cu troll
- ul simulez în scris
ştiinţa universurilor paralele
altfel spus, pro
- pune universuri ce se pot
supra - pune peste confuziile mele

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!