alfred este irascibil?

Pesimism morbid

priveşte-mă tăcut
când iarna e pe moarte,
nu ai voie să vorbeşti decât cu tine însuţi,
şi cu scoarţa oarbă a copacilor,
poţi face în sfârşit filosofia dezolantă
a unei agonii în tăcere,
ai timp să faci
apologia unei relaţii prea îndelungate
cu vremea,
apatică şi insuportabilă
ca şi iubirea prea plină,

priveşte-mă tăcut când moare iarna,
nu spune nimic,
sunt irascibil,
instabil psihic şi insensibil,
vorbeşte despre tristeţile tale
cu pereţii pictaţi de ploaie
în acuarelă de cretă,

[...] Citeşte tot

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ulise ( extras)

S-ar putea ca valurile să ne doboare şi să ne ia cu ele:
S-ar putea să punem piciorul pe Insulele Fericirii,
Şi să-l întâlnim pe marele Ahile, de care-am auzit atâtea.

Deşi prea multe ni-s luate şi multe trebuie să-îndurăm, deşi
N-avem puterea celor care-n zilele de-odinioară
Mişcau planeta şi cerurile, totuşi ceea ce suntem, suntem:

Avem acelaşi temperament al inimilor brave,
Slăbite de vreme şi de soartă, dar puternice în vrerea lor
De-a lupta, de-a căuta, de-a găsi şi de a nu îngenunchea.

poezie de Alfred Tennyson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un rămas bun

Curgi, pârâiaş, spre marea ta
Şi varsă-te grăbit;
Ai mei paşi nu te-or mai urma
Mereu, la nesfârşit.

Curgi pe păşuni, nu te-agita,
Căci râu devii zorit;
Dar paşii mei nu te-or urma
Mereu, la nesfârşit.

Însă arinul va icni
Şi-un plop va fi foşnit;
Şi-albina îţi va bâzâi
Mereu, la nesfârşit.

Şi mii de sori te-or lumina
Şi mii de luni, vădit;
Dar ai mei paşi nu te-or urma
Mereu, la nesfârşit.

poezie de Alfred, Lord Tennyson (1 iunie 2021), traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Graffiti

Viaţa este un trandafir,
la care fiecare petală este o iluzie
şi fiecare spin e o realitate.
(Alfred de Musset)

Se făcuse în calotă o basea
cu sfera neagră,
dar umbra sta pe zid
şi strig la ea:,, Petrece,
jefuirea de personalitate
nu adaugă culoare unei vieţi!"
Nimic.
Aş vrea... ce ea nu vrea,
dar verbele n-au rezonanţă
pe-azoica bucată de tărâm.
O deplâng. Încet,
renunţ să-i fiu justificare
sub cerul vechi,

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Durloi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghicitorile lui Merlin

Cum mergeam de unul singur

Pe plaja-întinsă cu nisip fin,
" De unde vine-acest susur?"
M-a-întrebat Merlin.
"E doar," am răspuns,
"Profund, oftatul mării din adâncul său"...
" O, nu!" a zâmbit magicianul,
" E iarba care creşte pe mormântul tău."

Cum visam dus pe gânduri,

Culcat pe pajiştea din cimitir,
"Ascultă," a şoptit Merlin,
"Ce se-aude, e-o adiere de zefir?"
" E iarba care creşte,"
Mi-am dat cu părerea; dar tot el întrebării
Chicotind, a dat răspuns, "O, nu!
Este ecoul valurilor mării."

[...] Citeşte tot

poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată

Un cântec trist de Schubert, lin prin văzduh plutea,
Când tu, - ţii minte oare? – mi-ai spus: "Nu! Niciodată!
Nu!" îmi spuneai şi totuşi în ochii-ţi strălucea
Azurul melancolic al bolţii înstelată.

Spuneai: "Nu! Niciodată!", dar chipul tău zâmbea,
Ca-ntr-un profil de veche medalie turnată;
Şi, mândru, al comorii ce-ascunzi instinct, punea
Pe-obrajii tăi, năframa-i geloasă-mbujorată.

Păcat! O, ce cuvinte de nepăsare pline
Când îţi vorbeam, marchiză, de dragoste ştii bine,
Nu-ţi desluşeam nici chipul, nici zâmbetul de crin.

Mai dulce decât ochii-ţi senini e-a ta simţire;
Şi mă gândeam în taină, privindu-i cu mâhnire,
La sufletul ce-n floarea-i ţi se-nchidea divin.

poezie clasică de Alfred de Musset (1839)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnului Victor Hugo

Iubim atâtea lucruri pe lumea asta, doară
Ca să-nţelegem bine ce preţuim din plin:
Joc, ocean, cofeturi, un firmament senin,
Femei, sau cai, sau lauri, sau roze bunăoară.

Călcăm pe flori firave, ce-abia prind să răsară,
Şi plângem, şi cuvinte de bun rămas rostim.
Cu timpul, ne dăm seama şi noi că-mbătrânim
Când clocotul se duce din inima hoinară.

Din toate-aceste bunuri, ce nu spun lucru mare,
De preţ e numai unul; un vechi amic, se pare.
Te cerţi şi fugi de dânsul; când însă, cuminţiţi,

Ne întâlnim, surâdem, şi două mâini se-ndeamnă,
Gândindu-se că-n timpuri mergeam nedespărţiţi,
Că sufletul nu-i veşnic şi "ieri" un "mâine"-nseamnă.

sonet de Alfred de Musset din Poezii (1960), traducere de Lazăr Iliescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sparge-te, sparge-te, sparge-te

Sparge-te, sparge-te, sparge-te
De pietre gri şi reci o, mare, care tot pleci şi tot revii!
Iar eu aş vrea ca limba mea să poată murmura
Toate gândurile care îmi răsar acum în minte, vii.

O, e-atât de bine pentru băiatul pescarului
Care chiuie jucându-se cu surioara lui!
O, e-atât bine pentru marinarul cel tânăr
Care cântă-înălţând velele-n bătaia vântului.

Nave maiestuoase se petrec mereu, mereu,
Spre raiul lor de dincolo de zare;
Da, vai de-atingerea mâinii de departe
Şi de sunetul vocii care niciodată nu dispare.

Sparge-te, sparge-te, sparge-te
La picioarele stâncilor tale negre, o, mare!
Dar farmecul zilei care a murit
Nu-mi va mai dărui pierduta sărbătoare.

poezie clasică de Alfred Tennyson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoportret

Mi-am luat penelul din culorile-mi de iris
Şi-n lipsă de talent îmi mâzgălesc contururi...
Nu ştiu partaj să fac, între real şi vis;
Am tremur de călău, între sublim-cusururi.

Am Univers fundal, în el mă pierd, mă nasc,
Îmi caut psihopat, origini, înţelesuri...
De stele-s naturalizat, mă vor, mă pasc
Şi unicul bilet de intrare-mi este scrisu-n versuri.

Mă lupt, din infantil, cu cifrele-simboluri
Căci logica ursit-am scrisă-n portativ;
Nu cred în absolut, valori în mii zerouri
Căci multe nulităţi... nu dau "infinit... iv"!

De când mă ştiu, mă cred la cer o parte,
Albastru-îl am sub pleoape, cu orizont mă leg,
Cărările din frunte mi-s digurile sparte...
N-am stavile visării, inund pământ întreg.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicaţie celor din RAF

Niciodată, de când navele englezeşti
Au dat foc bărbii granzilor iberici,
De când corsarii englezi semănau moartea
De lungul coastei celor trei Americi,
De pe vremea când Drake şi Raleigh s-au întors
Acasă de pe şapte mări, învingători,
Fii Britaniei nu au luptat mai cu folos,
Mai îndrăzneţ decât aceşti aviatori.

În miez de noapte sau la amiezi,
Mai rar pe cer senin, pe ceaţă-adeseori,
Şoimi ai libertăţii, inimile noastre toate
Sunt cu voi în slavă, acolo printre nori,
Iar sufletele eroilor britanici, privind în jos
Din ţinuturi de dincolo de Soare şi planeţi
Şoptesc – deşi jertfa lor, încet, se uită –
Cu sufletul la gură, împăcaţi: Bravo, Băieţi!

poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!