Călător la drumul mare
Un vânt întunecat se zbucima-n copacii vuitori
Luna era năluca unei corăbii strivite printre nori,
Drumul, o dungă palidă peste posacul bărăgan
Și călătorul la drumul mare
Venea călare venea călare
Străinul a venit călare și-a oprit la vechiul han.
poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre întuneric
- poezii despre vânt
- poezii despre timp
- citate de Alfred Noyes despre timp
- poezii despre nori
- poezii despre marină
- poezii despre călărie
- poezii despre copaci
Citate similare
Tâlhar la drumul mare
Tâlhar la drumul mare
I
Un vânt întunecat se zbucima-n copacii vuitori,
Luna era năluca unei corăbii strivite printre nori,
Drumul, o dungă palidă peste posacul bărăgan;
Iar tâlharul la drumul mare venea călare
Călare călare
Tâharul a venit călare și-a oprit la vechiul han.
II
Pe cap purta tricorn francez, guler de dantelă sub bărbie,
Pantaloni fără cută, iar haina din catifea vișinie;
Cizmele-i cu carâmb înalt, croite din cea mai fină piele,
Sclipeau în noapte-împrăștiind mărgăritare ;
Pistolu-i era gravat cu mărgăritare,
Iar pe mânerul spadei luceau mărgăritare, sub cerul plin de stele.
III
A bătut în poarta hanului cu lumini stinse, întâi ușor,
Mai tare-apoi, a lovit cu biciul în obloanele-nchise cu zăvor;
A fluierat o melodie sub fereastra unde-l aștepta,-într-adevăr,
Cu ochi negri și frumoși fata stăpânului,
Bess, fata stăpânului,
Ce-și împletea o panglică mai roșie ca dragostea în păr.
IV
Neagră precum bezna, o portiță la grajduri s-a-întredeschis
Dincolo de care Tim grăjdarul asculta livid, de friguri reci încins;
Îi răzbătea-n ochi gelozia precum, prin cețurile nopții, farul;
Căci o iubea pe fata stăpânului, cea cu buze roșii,
Pe Bess, cea cu buze roșii;
Pitit ca un câine-n întuneric, asculta tot ce spunea tâlharul
V
" Încă un sărut, frumoasa mea iubită, căci plec la vânătoare,
O să mă-ntorc în zori, cu aur, ca să-ți mai cer o sărutare;
Iar de m-or urmări poterași cât de lungă-i ziua și cât de largă zarea,
Atunci caută-mă la lumina lunii,
Așteapta-mă la lumina lunii,
Voi veni la tine chiar dacă iadul îmi va-aține calea."
VI
S-a ridicat în scări; din șea abia ajungea la mâna ei;
Bess și-a desfăcut părul lăsându-l să cadă pe fereastră! Scântei
I s-au aprins în ochi când buclele de mătase l-au atins;
I-a sărutat inelele parfumate sub razele de lună;
(O, dulci, negre valuri sub razele de lună!)
Apoi a tras de frâu și s-a pierdut sub lună în galop întins.
PARTEA A DOUA
I
N-a revenit în zori, nici la amiază, dar Bess îl aștepta ca-ntotdeuna;
Când, iată, după asfințitul soarelui,-înainte să răsară luna,
Pe drumul, dungă galbenă traversând stacojiul bărăgan,
Soldați în haine roșii veneau în marș
În marș în marș
Oamenii regelui George veneau în marș și au oprit la han.
II
N-au zis o vorbă stăpânului, dar i-au băut berea din beci,
Iar fiicei i-au pus căluș și i-au prins brațele în lanțuri reci;
În genunchi, lângă geam, doi soldați potriveau a armelor cătare!
Stătea de veghe moartea lângă fiecare geam
Însăși iadul aștepta lângă cel mai vânăt geam;
Iar Bess privea-n lumina lunii drumul pe care știa că va veni călare,
III
Căci, cu chicoteli vulgare,-o legaseră să-aibă vedere-afară,
Ȋi sprijiniră-o pușcă de trup, cu țeava sub sâni, și-apoi strigară:
"Acum, privește-atentă!" și-au sărutat-o.
Ea parcă-auzea un mort vorbind și a apucat-o jalea
Atunci caută-mă la lumina lunii,
Așteapta-mă la lumina lunii,
Voi veni la tine chiar dacă iadul îmi va-aține calea."
IV
Și-a răsucit brațele-ncercând să scape din strânsoare!
A tras de mâini pân' ce-a simțit curgând sânge și sudoare!
Așteptau în beznă, încordați, iar orele treceau cu mers de raci.
Deodată, târziu, în miez de noapte,
A simțit rece, în miez de noapte,
Că l-a atins! În sfârșit, ajungea cu-un deget la trăgaci!
V
Cu vârful doar, dar era deajuns! A rămas apoi cu bustul drept,
Atentă la sunetele nopții, cu țeava armei rezemată-n piept;
Nu se mișca, stătea-ncremenită în liniștea deplină.
Iar drumul se-ntindea pustiu sub lumina lunii;
Drept și pustiu sub lumina lunii;
Toată ființa-i se ruga ca-n acea noapte iubitul să nu vină.
VI
Trop-trop; trop-trop! Oare-au auzit tropotul copitelor de cal? Trop-trop; trop-trop! Erau surzi? Nu-auzeau oare-un sunet așa clar?
În josul șleaului, sub sprâncena dealului, sub lumina lunii
Tâlharul la drumul mare venea călare,
Călare, călare!
Soldații priveau prada! Ea stătea dreaptă, cu ochi arzând precum tăciunii!
VII
Trop-trop, în liniștea-înghețată! Trop-trop, ecoul răsuna în noapte!
Se-apropia, era aproape! Pe chipu-i ardeau patimile lumii toate!
Ochii i s-au mărit deodată, de lacrimi luminoase grei;
Apoi degetul s-a mișcat în lumina lunii,
Muscheta a vibrat în lumina lunii,
Pieptul i-a tresăltat în lumina lunii și l-a avertizat cu moartea ei.
VIII
El s-a întors; a galopat spre vest; căci nu știa că Bess zăcea cuminte
Cu capul pe muschetă,-îngenuncheată-n propriul sânge roșu și fierbinte!
În zori când a aflat, fața-i a căpătat paloare de-un vânăt cadaveric,
Cum Bess, fata stăpânului,
Bess cu ochii negri, fata stăpânului
Și-a vegheat iubirea sub lumina lunii, și-a murit acolo-n întuneric.
IX
Înapoi, a galopat într-un vârtej nebun, strigând blesteme către cer;
Drumul alb fumega-n urma lui, sabia sclipea-înaltă-n al dimineții ger!
Spre-amiază, pintenii erau roșii de sânge; haina-i vișinie
S-a-nroșit când l-au doborât la drumul mare,
Ca pe-un câine l-au doborât la drumul mare,
Și-acum zăcea-n sânge, cu guler roșu de dantelă sub bărbie.
X
În nopți de iarnă, se spune, când bate vântu-n copacii vuitori,
Când luna-i năluca unei corăbii strivite printre nori,
Când drumul e-o dungă palidă peste posacul bărăgan,
Un tâlhar la drumul mare vine călare
Călare călare
Tâharul vine călare până la poarta-acelui străvechi han.
XI
Bate în poarta hanului cu luminile stinse, întâi ușor,
Mai tare-apoi, lovește cu biciul în obloanele închise cu zăvor;
Fluieră-o melodie la fereastra unde-l așteapta,-într-adevăr,
Cu ochi negri și frumoși fata stăpânului,
Bess, fata stăpânului,
În timp ce-și împletea o panglică roșie ca dragostea în păr.
poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre iubire
- poezii despre sărut
- poezii despre roșu
- poezii despre noapte
- poezii despre negru
- poezii despre vestimentație
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Tâlhar la drumul mare
I
Un vânt întunecat se zbucima-n copacii vuitori,
Luna era năluca unei corăbii strivite printre nori,
Drumul, o dungă palidă peste posacul bărăgan;
Iar tâlharul la drumul mare venea călare
Călare călare
Tâharul a venit călare și-a oprit la vechiul han.
II
Pe cap purta tricorn francez, avea guler de dantelă sub bărbie,
Pantaloni fără-o încrețitură și haină de catifea vișinie;
Cizmele-i lungi până la pulpe, croite din cea mai fină piele,
Sclipeau în noapte-împrăștiind mărgăritare ;
Pistolu-i era gravat cu mărgăritare,
Iar pe mânerul spadei luceau mărgăritare, sub cerul plin de stele.
III
A bătut în poarta hanului cu lumini stinse, întâi ușor,
Mai tare-apoi, a lovit cu biciul în obloanele-nchise cu zăvor;
A fluierat o melodie la fereastra unde-l aștepta,-într-adevăr,
Cu ochi negri și frumoși fata stăpânului,
Bess, fata stăpânului,
Ce-și împletea o panglică roșie ca dragostea în păr.
IV
Neagră precum bezna, o portiță la grajduri s-a-întredeschis
Unde Tim, grăjdarul, asculta livid, de friguri reci încins;
Îi răzbătea gelozia în ochi, cum, prin cețurile nopții, farul;
Căci o iubea pe fata stăpânului, cea cu buze roșii,
Pe Bess, fata cu buze roșii;
Pitit ca un câine-n întuneric, asculta tot ce spunea tâlharul
V
"Încă un sărut, frumoasa mea iubită, căci plec la vânătoare,
O să mă-ntorc în zori, cu aur, și-o să-ți mai cer o sărutare;
Dar de m-or urmări poterași cât de lungă-i ziua și cât de largă zarea,
Atunci caută-mă la lumina lunii,
Așteapta-mă la lumina lunii,
Voi veni la tine chiar dacă iadul îmi va-aține calea."
VI
S-a ridicat în scări; din șea abia dacă ajungea la mâna ei;
Bess și-a desfăcut părul lăsându-l să cadă pe fereastră! Scântei
I s-au aprins în ochi când catifelate talazuri de mătase l-au atins;
I-a sărutat inelele parfumate sub razele de lună;
(O, dulci, negre valuri sub razele de lună!)
Apoi a tras de frâu și s-a pierdut sub lună în galop întins.
PARTEA A DOUA
I
N-a revenit în zori, nici la amiază, dar Bess îl aștepta ca-ntotdeuna;
Când, iată, după asfințitul soarelui, înainte să răsară luna,
Pe drumul, dungă galbenă traversând stacojiul bărăgan,
Soldați în haine roșii veneau în marș
În marș în marș
Oamenii regelui George veneau în marș și au oprit la han.
II
N-au zis o vorbă stăpânului, dar i-au băut berea din beci,
Iar fiicei i-au pus căluș și i-au prins brațele în lanțuri reci;
În genunchi, la geam, doi soldați potriveau a armelor cătare!
Stătea de veghe moartea lângă fiecare geam
Însăși iadul aștepta lângă cel mai vânăt geam;
Iar Bess putea privi, prin geam, drumul pe care el va veni călare,
III
Căci, cu chicoteli vulgare,-o legaseră să-aibă vedere-afară,
Ȋi sprijiniră-o pușcă de trup, cu țeava sub sâni, și-apoi strigară:
"Acum, privește-atentă!" și-au sărutat-o.
Ea parcă-auzea un mort vorbind și a apucat-o jalea
Atunci caută-mă la lumina lunii,
Așteapta-mă la lumina lunii,
Voi veni la tine chiar dacă iadul îmi va-aține calea."
IV
Și-a răsucit brațele-ncercând să scape din strânsoare!
A tras de mâini pân' ce-a simțit curgând sânge și sudoare!
Așteptau în beznă, încordați, iar orele treceau cu mers de raci.
Deodată, târziu, în miez de noapte,
A simțit rece, în miez de noapte,
Că l-a atins! În sfârșit, ajungea cu-un deget la trăgaci!
V
Cu vârful doar, dar era deajuns! A rămas apoi cu bustul drept,
Atentă la sunetele nopții, cu țeava armei rezemată-n piept;
Nu se mișca, stătea-ncremenită în liniștea deplină.
Iar drumul se-ntindea pustiu sub lumina lunii;
Drept și pustiu sub lumina lunii;
Toată ființa-i se ruga ca-n acea noapte iubitul să nu vină.
VI
Trop-trop; trop-trop! Oare-au auzit tropotul copitelor de cal?
Trop-trop; trop-trop! Erau surzi? Chiar nu-auzeau un sunet așa clar?
În josul șleaului, pe sprâncena dealului, sub lumina lunii
Tâlharul la drumul mare venea călare,
Călare, călare!
Soldații priveau prada! Ea stătea dreaptă, cu ochi arzând precum tăciunii!
VII
Trop-trop, în liniștea-înghețată! Trop-trop, ecoul răsuna în noapte!
Se-apropia, era aproape! Pe chipu-i ardeau patimile lumii toate!
Ochii i s-au mărit deodată, de lacrimi luminoase grei;
Apoi degetul s-a mișcat în lumina lunii,
Muscheta a vibrat în lumina lunii,
Pieptul i-a tresăltat în lumina lunii și l-a avertizat cu moartea ei.
VIII
El s-a întors; a galopat spre vest; căci nu știa că Bess zăcea cuminte
Cu capul pe muschetă,-ngenuncheată-n propriul sânge roșu și fierbinte!
În zori când a aflat, fața-i a căpătat paloare de-un vânăt cadaveric:
Cum Bess, fata stăpânului,
Bess cu ochii negri, fata stăpânului
Și-a vegheat iubirea sub lumina lunii, și-a murit acolo-n întuneric.
IX
Înapoi, a galopat într-un vârtej nebun, strigând blesteme către cer;
Drumul alb fumega-n urma lui, sabia sclipea-naltă-n al dimineții ger!
Spre-amiază, pintenii erau roșii de sânge; haina-i vișinie
S-a-nroșit când l-au doborât la drumul mare,
Ca pe-un câine l-au doborât la drumul mare,
Și-acum zăcea-n sânge, cu guler roșu de dantelă sub bărbie.
X
În nopți de iarnă, se spune, când bate vântu-n copacii vuitori,
Când luna-i năluca unei corăbii strivite printre nori,
Când drumul e-o dungă palidă peste posacul bărăgan,
Un tâlhar la drumul mare vine călare
Călare călare
Tâharul vine călare până la poarta vechiului han.
XI
Bate în poarta hanului cu luminile stinse, întâi ușor,
Mai tare-apoi, lovește cu biciul în obloanele închise cu zăvor;
Fluieră-o melodie la fereastra unde-l așteapta,-într-adevăr,
Cu ochi negri și frumoși fata stăpânului,
Bess, fata stăpânului,
În timp ce-și împletea o panglică roșie ca dragostea în păr.
poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Calul călare
Calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare,
calul călare pe calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare pe calul călare.
La ora când toți, în secunda când toți,
bolnavi, sănătoși, unii vii, alții morți,
ies noaptea din casele-n care
s-au dus să petreacă în destrăbălare
și vor să încalece și vor să se ducă
și vor să-și ia caii legați de ulucă,
o, și-a găsit fiecare,
o, și-a găsit fiecare
calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare,
calul călare pe calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare pe calul călare.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre cai, poezii despre sănătate, poezii despre secunde, poezii despre ore, poezii despre moarte sau poezii despre boală
Vis
Inspirația venea în urmă, pe jos,
Poetul mergea în frunte, călare,
Și primea onorurile.
La mijloc mulțimea, descoperită.
Se făcea că era o proocesiune, până la urmă.
Unii acuzau dureri mari,
Se făceau că erau încă la doctor,
Căci se văitau cu speranță,
Alții plângeau de-a binelea,
Se făcea că era o procesiune totuși,
Da, o procesiune, într-adevăr.
«Dar mortul?» «Unde e mortul?» se auzea
«Noi pe cine jelim, de trei zile?»
«Oare a fost spălat bine răposatul?»
«Spălarea mortului cere o îndemănare
Pe care foarte puțini doctori o mai au» se auzea.
Poetul mergea înainte, călare,
Fiindcă depășise toate minunile astea, băbești.
Inspirația venea în urmă, desculță.
Rămânea mereu în urmă,
Nu știu de ce o îmbia mai mult rămânerea în urmă
Decât necunoscutul din față.
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre medicină, poezii despre medici, poezii despre zile, poezii despre visare, poezii despre poezie sau poezii despre durere
Lui Gheorghe, mucenicul mare
Patronul trupelor călare,
Omorâtorul de balauri,
Din zări apare și dispare
În plaiuri pe un cânt de naiuri.
În proorul primăverii noi
El vine blând, cu suflet cald
Și parcă păstorește oi
Și miei cu ochii de smarald.
Azi suntem mai sfioși și buni,
Zărindu-l în plai, călare
Și cu crenguțe din aluni
Îi facem... întâmpinare!
Lui Gheorghe, mucenicul mare -
Patronul trupelor călare.
poezie de George Ceaușu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre primăvară, poezii despre prezent, poezii despre oi, poezii despre ochi, poezii despre mucenici, poezii despre crengi sau poezii despre Gheorghe
Bietul sărac se cam codea. Nu-i venea să spuie drept, de teamă să nu pățească ceva. Dară daca se văzu încolțit, spuse tot adevărul precum era. Atunci boierul, mirându-se în sine de iscusința fetei săracului, îi porunci ca a doua zi să vie cu fata la curtea boierească. Ea să fie nici îmbrăcată, nici dezbrăcată, nici călare, nici pe jos, nici pe drum, nici pe lângă drum. Cum auzi săracul unele ca acestea, începu a se boci și a se văicăra, de nu-ți venea să-l mai auzi, și se întoarse la ai săi.
citat celebru din povestea Fata săracului cea isteață de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre fete, citate de Petre Ispirescu despre fete, citate despre sărăcie, citate de Petre Ispirescu despre sărăcie, citate despre nuditate, citate despre frică, citate de Petre Ispirescu despre frică, citate despre călărie, citate de Petre Ispirescu despre călărie, citate despre adevăr sau citate de Petre Ispirescu despre adevăr
Europa
Tropa, tropa, hopa, hopa.
Am plecat prin Europa.
De la mare la ocean.
Călare pe-un cal bălan.
N-am venit la masa voastră.
Ne-am luat hrană de-acasă.
Nu suntem săracii lumii.
Nu vă temeți sunt românii.
Tropa, tropa, hopa, hopa.
În papuci prin Europa.
Și călare și pe jos
Pe-acest continent frumos.
Europa, Europa.
Mama noastră, Europa.
Ne-ai primit la sânul tău.
Noi te vom iubi mereu.
poezie de Alex Vâlcu (17 aprilie 2008)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ocean, poezii despre mamă, poezii despre frumusețe, poezii despre frică, poezii despre continente sau poezii despre România
Despre ieri
În ochii de ieri mi te-au plâns șapte sfinți
cu lacrimi de smirnă, adânci și cuminți,
Dar și sfinții s-au scurs
printre beciuri de lut;
mi te cântă-n litanii,
mi te beau din trecut.
În gândul de ieri, opt poeți te-au vestit
cu versuri de ocnă, cu verbul smintit
mi-au șoptit pe sub coaste
rostire de hău,
punând amintirea
să-mi fie călău.
Iar din mâna de ieri mi te-au smuls șapte furi
călare pe umbra a zece păduri,
călare pe râsul a nouă furtuni,
călare pe visul a două cununi.
Opt icoane de maici
si o mie de mări
mi te-au pus stăvilar
unei singure zări.
Din ce nu s-a mai scris
mi-au rămas trei tăceri
ostenind cu nisip
o clepsidră de ieri...
Despre mâine nu știu...
Vom fi tunet din nori,
ori cădere de alb
din spinări de ninsori
Ori ca spinul cel stâng,
într-o țară sub bernă,
înflori-va din noi
altă zi de sub pernă?...
poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut, poezii despre sfinți, poezii despre viitor, poezii despre versuri, poezii despre verb, poezii despre tăcere sau poezii despre sfințenie
Zvonul egal
Părea un zvon! În realitate era un copac plin
cu stridii...
Oamenii veneau călare pe tauri cu trompete
în coamă
pe covoare cu degete franjuri
pe o albină gigant un om pliant
alții călare pe cai de alamă...
Părea un zvon adus de apă
cu un recif întrebător
cu un miros îmbătător.
Scafandrii își nituiau pe dealuri
ultimele valuri.
Eu te căutam în mulțime
tot mai jos
la înălțime... între două dealuri.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre trompetă, poezii despre tauri, poezii despre realitate, poezii despre degete sau poezii despre apă
UN FECIORAȘ DE BEDUIN CĂLARE PE CĂMILĂ
(Rubaiat)
Un fecioraș de beduin călare pe cămilă
Cu dromaderul cel bonav și slab, de-ți este milă,
Ce îl târa în urma lui legat în corzi de iută
Spre loc de vis ce-l va scăpa de starea lui umilă.
rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre cămile sau citate despre visare
Lumina Lui...
un vis visam, un vis la o distanță
de două mii de ani de la prezent
și se făcea parcă din soare o speranță
s-a rupt precum din toate un fragment
și se făcea din ce în ce mai boreală
și mai lichidă și mai grea protuberanță
și peste lumea mea inițială
împrăștia lumina drept substanță
iar eu dormeam adânc în depărtări
mulțimi pluteau în așteptarea împlinirii
și flori curgeau pe strada dintre zări
și El venea pe măgărușul prorocirii
venea să-nfrunte soartă și destin
pe mine să mă-nfrunte-n omenie
și printre flori coroana Lui de spini
se-ntrezarea sub văl de veșnicie...
un vis visam, un vis la o distanță
de două mii de ani din ziua-n care
călare pe măgar ca pe-o speranță
Lumina Lui intra în fiecare...
poezie de Iurie Osoianu (21 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre măgari, poezii despre flori, poezii despre coroană sau poezii despre Soare
Teoria relativității a prins contur în imaginația lui Einstein și nu pe tabla unei săli de clasă. Visând cu ochii deschiși, fizicianul și-a imaginat că ar călători călare pe o rază de lumină.
Colin Turner în Născut pentru succes
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre imaginație, citate despre relativitate, citate despre ochi, citate despre lumină, citate despre fizică sau citate despre Albert Einstein
Cum se făcu dimineață, fata aruncă pe dânsa un volog, luă mâțele la subțiori, încălecă pe un țap și plecă la curtea boierească. Mergând astfel pe drum, ea nu era nici călare, nici pe jos, căci îi da de pământ când un picior, când altul, țapul fiind pitic; umbla ni pe drum, ni pe lângă drum, căci țapul nu ținea drumul drept. Aci trecea pe lângă câte un gard să apuce câte vrun lăstar de la vrun pomișor; aci trecea de cealaltă parte. Nu era nici îmbrăcată, nici dezbrăcată cu vologul aruncat pe dânsa. Și așa, cu chiu cu vai, ajunse la curtea boierească. Când o văzură boierul și oamenii curții, venind așa, încremeniră. Boierul, vezi, nu voia să se dea rămas, și porunci să dea drumul la doi zăvozi ce-i ținea la curte în lanț. Aceștia, cum văzură alaiul cu care venea fata săracului, se repeziră la dânsa, dară ea dete drumul îndată mâțelor și zăvozii se luară după dânsele, iară fata săracului ajunse la scara boierească așa precum îi poruncise boierul. Văzând și această iscusință a fetei, boierul n-avu încotro și fu nevoit s-o primească.
citat celebru din povestea Fata săracului cea isteață de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre pisici, citate de Petre Ispirescu despre pisici, citate despre picioare, citate de Petre Ispirescu despre picioare, citate despre dimineață sau citate de Petre Ispirescu despre dimineață
Regret postum
Când veni o apă mare,
Soacra mea era călare
Și, luată fu de-un val...
Tare-mi pare rău de cal!
epigramă de Eugen Ilișiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre soacre, epigrame despre călărie, epigrame despre cai sau epigrame despre apă
Basm fraged
Ce aromă ești fragedă draguță
Frumoasă zână din povesti,
Balauri-mi te intristă
Adormi palidă intr-o batistă
Călare pe o floare voi veni din zare
Să te scald in soare si mare
Să-mi fi castel de iubire
Basmul meu de fericire
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre fericire sau poezii despre castele
Inversare
De! Ca șef era om mare,
Când pe noi stătea călare,
Dar s-a dat pe Ottonel
Și-alții-l călăresc pe el.
epigramă de Nistor I. Bud din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre șefi
- Lună
- Luna a fost o corabie fantomă azvârlită peste mările norilor.
definiție de Alfred Noyes
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate despre nori, citate despre marină sau citate despre fantome
Când Iisus a intrat în Ierusalim, oamenii și-au așternut straiele în drumul Său și au împrăștiat ramuri cu frunze înaintea Sa pentru a-L onora. Iisus mergea călare pe un măgar, potrivit cuvântului profetului. Picioarele Sale nu atingeau drumul ce fusese decorat în onoarea Sa. Măgarul călca peste haine și ramurile cu frunze. Iar măgarul ar fi putut prostește să creadă că el fusese slăvit în acest fel, căci drumul nu fusese ornat în onoarea lui! Ar fi putut fi la fi la fel de nesăbuit ca și cei care, împărtășindu-l pe Hristos oamenilor, nu s-ar gândi la nimeni altcineva decât la ei din cauza a ceea ce fac oamenii pentru ei din iubirea lor pentru Hristos.
citat din Sadhu Sundar Singh
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre măgari, citate despre creștinism, citate despre crengi, citate despre Iisus Hristos, citate despre vestimentație, citate despre onoare, citate despre iubire sau citate despre frunze
Românie!
La trecutu-ți mare
Prezentu-ți găunos,
Că îi văd călare
Pe un ciolan de ros!
epigramă de Vasile Vulpașu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Călător la drumul mare
Cheamă-mă sub lumina lunii,
Așteaptă-mă sub lumina lunii;
Voi veni la tine sub lumina lunii
Chiar dacă iadul îmi va ține calea.
poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre lumina lunii, poezii despre iad sau poezii despre Lună