+cerul +coborat..

Reflex 13

În ochii tăi mă vindec
şi mă sclad,
Ne ţinem, unul altuia,
de cald
Sau noaptea, poate,
numai de urât...
Eu nu te-ntreb
de unde-ai coborât,
Tu nu mă-ntrebi cât stau
şi unde plec...
Şi, uite-aşa, trec zilele,
cum trec,
Şi, uite-aşa, vin nopţile
cum vin,
Dar dacă încă vreau să te mai ţin,
Din când în când, visând,
pe braţul meu,
O altă zi se va-ntâmpla mereu
Şi-o altă noapte se va-ntoarce-n noi,
Să ne convingă, totuşi, pe-amândoi,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Ţărnea din Exerciţii de iubire (2003)
Adăugat de Madame
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luceafărul

A fost odată ca-n poveşti,
A fost ca niciodată,
Din rude mari împărăteşti,
O prea frumoasă fată.

Şi era una la părinţi
Şi mândră-n toate cele,
Cum e Fecioara între sfinţi
Şi luna între stele.

Din umbra falnicelor bolţi
Ea pasul şi-l îndreaptă
Lângă fereastră, unde-n colţ
Luceafărul aşteaptă.

Privea în zare cum pe mări
Răsare şi străluce,
Pe mişcătoarele cărări
Corăbii negre duce.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu din Poesii (aprilie 1833)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei care ascultă

"E cineva acasă?" a strigat Călătorul,
Şi-a bătut în uşa luminată de razele lunii;
În tăcerea mare, calul păştea smocuri
De iarbă printre ferigile înalte cât alunii;
O pasăre a izbucnit peste capul Călătorului,
Dintr-un meterez al vechiului castel;
A lovit cu putere-n poartă, a doua oară:
"E cineva acasă?", a strigat el.
Dar nu a coborât nimeni să-i deschidă;
Nu s-a iţit nici un cap prin barele de fier forjat
Care să-l privească în ochii cenuşii,
Cum aştepta acolo perplex şi nemişcat.
Numai stafiile, mereu atente la orice zgomot,
Care locuiau atunci odăile pustii,
Ascultau înlemnite sub praful galben, selenar,
Vocea aceea venită de departe, din lumea celor vii –
Strânse pe scările-înnegrite, care duceau
Spre holul gol, palid luminat sub razele de lună,
Cu urechile ciulite-n aerul învolburat
De vocea Călătorului, încă vibrând precum o strună.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Walter de la Mare, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înălţare

Mi-e atât de dor...
Dar aripile nu mă ascultă.
Cerul şi-a coborât cupola
Peste sufletul meu noduri.
Nu mai pot zbura...
Plutesc.
Atinge-mă cu inima ta,
Cât trăiesc în tine,
Nu mi-e frică de moarte.

poezie de Otilia Brăduţeanu
Adăugat de De Dor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adlestrop

Da. Îmi amintesc de Adlestrop –
De nume, pentru că într-o fierbinte
După-amiază rapidul a frânat brusc în gară.
Era un iunie târziu, ţin minte.

Aburul a fluierat. A tuşit un om.
Nimeni n-a urcat, nici coborât la stop.
Peronul a rămas pustiu. Tot ce-am văzut
A fost numele. Atâta – Adlestrop

Şi sălciile, scaieţii, iarba
Şi creţuşca, fânul uscat în stoguri, rostogol;
Nimic pe lume mai static şi mai singur
Decât un norişor alb, pe cerul gol.

Şi în acel moment, o mierlă a cântat
Pe-aproape – urmată-apoi, din sihăstrie,
Până departe, nostalgic, de tot păsăretul
Din Oxford şi din Gloucestershire.

poezie clasică de Edward Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Si totusi vine toamna

E inca verde iarba pe coline
Si zilele nu s-au scurtat de tot
Si cineva cu-n sac in spate vine
De sus din munti ca de la un complot.

Porumbul are inca dinti de lapte
Albinele se-ngreuneaza-n zbor
Varatec ploua in fiecare noapte
Si greierii mai canta pana mor.

Cojoacele n-au coborat din poduri
Iubirile n-au coborat din vis
Se coc gutui in foarte multe moduri
A le musca e inca interzis.

In clai de fan miroase a foc de floare
Cerboaicele nu cauta mascul
In aburii de vifor cerul moare
Mai este pana la nunta timp destul.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum de dimineaţă

Pe lunci, covor de albăstrele
Culeg aur din soare
Au coborât cerul la ele
Şi-albina călătoare.

Un grup de panseluţe
Nu mai ia-n seamă bruma
Şi-au pus frumoasele catrinţe
Doar aşteptând căldura.

În colţul cu zambile
C-un zumzet ca-n uzine
Tot cursul unei zile
De harnice albine.

Parfum de dimineaţa până seara
Dăruie numai primăvara.

poezie de Constantin Iordache din Gânduri în patru rânduri – de 8 martie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

...şi a fost duminică

când m-am trezit era dimineaţă
îmi amintesc
o mare de oameni
se îndestulau din lumina
unei lumânări
era şi Dumnezeu printre ei
m-a privit ca pe un străin
mi-a contabilizat bătăile de inimă
pe fundalul acela de linişte deplină
a coborât în mine
şi mi-a şoptit
nu e foarte rău
linişteşte-te...

când am deschis ochii
instinctiv m-am uitat în sus
cerul era plin cu păsări

poezie de Teodor Dume (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieşire în larg

Velierul cu trei vele rândunică, cu marfa gata stivuită-n magazii,
Cu mâl negru din Mersey* picurându-i de pe ancoră, cu cerul gri
Deasupra lui, c-un remorcher roşu la prova. La posturi cu toţii,
Marinarii cântă cu nişte voci care-ar trezi din somn şi morţii*.

Clincheţii vinciului zornăie. Nostromul strigă " Mola!
Recuperaţi socarul! Vira springul!" La bară, albă spuma,
Pescăruşii-n picaj planat şi, rece, apa verde şi-agitată
Aşteaptă ieşirea acestei fiice-a mării, corabia înaltă.

Am coborât pe Petru cel Albastru, ancora-i asigurată cu stope tari,
Se aud chiote şi-i veselie multă, şi-i ora mareei celei mari.
"Strânge-acolo! Slăbeşte-odată şcota focului! Volta şi fugi!"
Secundul zbiară. O rază săgetează printre sarturi, mure şi fungi.

Greementul străluceşte mândru în cenuşiul port, un arhipelag,
Iar un mus mărunţel şi sprinten se caţără pe fiece catarg.
Acum e lângă tachet, acum lasă să cadă liberă vela,
Pilotul dă mâna cu skipperul şi traversează pasarela.

[...] Citeşte tot

poezie de Bill Adams din VÂNTUL ÎN VELELE GABIER, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feciorul de împărat fără stea

În vremi de mult trecute, când stelele din ceriuri
Erau copile albe cu părul blond şi des
Şi coborând pe rază ţara lor de misteruri
În marea cea albastră se cufundau ades;
Când basmele iubite erau înc-adevăruri,
Când gândul era pază de vis şi de eres,
Era pe lumea asta o mândră-mpărăţie
Ce-avea popoare mândre, mândre cetăţi o mie.

Domnea în ea atuncea un împărat prea mare,
Bătrân, cu ani o sută pe fruntea lui de nea,
Şi mâna lui zbârcită, uscată însă tare,
A ţărilor lungi frâuri puternic le ţinea.
Şi tările-nflorite şi-ntunecata mare
La glasul lui puternic gigantic se mişca.
Dar nu se miră lumea de braţu-i ce supune,
Ci de a lui adâncă şi dreaptă-nţelepciune.
În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară,
Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond,
Cu arcuri ce-şi ridică boltirea temerară,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!