Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Luceafărul

A fost odată ca-n povești,
A fost ca niciodată,
Din rude mari împărătești,
O prea frumoasă fată.

Și era una la părinți
Și mândră-n toate cele,
Cum e Fecioara între sfinți
Și luna între stele.

Din umbra falnicelor bolți
Ea pasul și-l îndreaptă
Lângă fereastră, unde-n colț
Luceafărul așteaptă.

Privea în zare cum pe mări
Răsare și străluce,
Pe mișcătoarele cărări
Corăbii negre duce.

Îl vede azi, îl vede mâni,
Astfel dorința-i gata;
El iar, privind de săptămâni,
Îi cade dragă fata.

Cum ea pe coate-și răzima
Visând ale ei tâmple
De dorul lui și inima
Și sufletu-i se împle.

Și cât de viu s-aprinde el
În orișicare sară,
Spre umbra negrului castel
Când ea o să-i apară.

*

Și pas cu pas pe urma ei
Alunecă-n odaie,
Țesând cu recile-i scântei
O mreajă de văpaie.

Și când în pat se-ntinde drept
Copila să se culce,
I-atinge mâinile pe piept,
I-nchide geana dulce;

Și din oglindă luminiș
Pe trupu-i se revarsă,
Pe ochii mari, bătând închiși
Pe fața ei întoarsă.

Ea îl privea cu un surâs,
El tremura-n oglindă,
Căci o urma adânc în vis
De suflet să se prindă.

Iar ea vorbind cu el în somn,
Oftând din greu suspină
– "O, dulce-al nopții mele domn,
De ce nu vii tu? Vină!

Cobori în jos, luceafăr blând,
Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n casă și în gând
Și viața-mi luminează!"

El asculta tremurător,
Se aprindea mai tare
Și s-arunca fulgerător,
Se cufunda în mare;

Și apa unde-au fost căzut
În cercuri se rotește,
Și din adânc necunoscut
Un mândru tânăr crește.

Ușor el trece ca pe prag
Pe marginea ferestei
Și ține-n mână un toiag
Încununat cu trestii.

Părea un tânăr voevod
Cu păr de aur moale,
Un vânăt giulgi se-ncheie nod
Pe umerele goale.

Iar umbra feței străvezii
E albă ca de ceară -
Un mort frumos cu ochii vii
Ce scânteie-n afară.

– "Din sfera mea venii cu greu
Ca să-ți urmez chemarea,
Iar cerul este tatăl meu
Și mumă-mea e marea.

Ca în cămara ta să vin,
Să te privesc de-aproape,
Am coborât cu-al meu senin
Și m-am născut din ape.

O, vin'! odorul meu nespus,
Și lumea ta o lasă;
Eu sunt luceafărul de sus,
Iar tu să-mi fii mireasă.

Colo-n palate de mărgean
Te-oi duce veacuri multe,
Și toată lumea-n ocean
De tine o s-asculte."

– "O, ești frumos, cum numa-n vis
Un înger se arată,
Dară pe calea ce-ai deschis
N-oi merge niciodată;

Străin la vorbă și la port,
Lucești fără de viață,
Căci eu sunt vie, tu ești mort,
Și ochiul tău mă-ngheață."

*

Trecu o zi, trecură trei
Și iarăși, noaptea, vine
Luceafărul deasupra ei
Cu razele-i senine.

Ea trebui de el în somn
Aminte să-și aducă
Și dor de-al valurilor domn
De inim-o apucă

– "Cobori în jos, luceafăr blând,
Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n casă și în gând
Și viața-mi luminează!"

Cum el din cer o auzi,
Se stinse cu durere,
Iar ceru-ncepe a roti
În locul unde piere;

În aer rumene văpăi
Se-ntind pe lumea-ntreagă,
Și din a chaosului văi
Un mândru chip se-ncheagă;

Pe negre vițele-i de păr
Coroana-i arde pare,
Venea plutind în adevăr
Scăldat în foc de soare.

Din negru giulgi se desfășor
Marmoreele brațe,
El vine trist și gânditor
Și palid e la față;

Dar ochii mari și minunați
Lucesc adânc himeric,
Ca două patimi fără saț
Și pline de-ntuneric.

– "Din sfera mea venii cu greu
Ca să te-ascult ș-acuma,
Și soarele e tatăl meu,
Iar noaptea-mi este muma;

O, vin', odorul meu nespus,
Și lumea ta o lasă;
Eu sunt luceafărul de sus,
Iar tu să-mi fii mireasă.

O, vin', în părul tău bălai
S-anin cununi de stele,
Pe-a mele ceruri să răsai
Mai mândră decât ele."

– "O, ești frumos cum numa-n vis
Un demon se arată,
Dară pe calea ce-ai deschis
N-oi merge niciodată!

Mă dor de crudul tău amor
A pieptului meu coarde,
Și ochii mari și grei mă dor,
Privirea ta mă arde."

– "Dar cum ai vrea să mă cobor?
Au nu-nțelegi tu oare,
Cum că eu sunt nemuritor,
Și tu ești muritoare?"

– "Nu caut vorbe pe ales,
Nici știu cum aș începe -
Deși vorbești pe înțeles,
Eu nu te pot pricepe;

Dar dacă vrei cu crezământ
Să te-ndrăgesc pe tine,
Tu te coboară pe pământ,
Fii muritor ca mine."

– "Tu-mi cei chiar nemurirea mea
În schimb pe-o sărutare,
Dar voi să știi asemenea
Cât te iubesc de tare;

Da, mă voi naște din păcat,
Primind o altă lege;
Cu vecinicia sunt legat,
Ci voi să mă dezlege."

Și se tot duce... S-a tot dus.
De dragu-unei copile,
S-a rupt din locul lui de sus,
Pierind mai multe zile.

*

În vremea asta Cătălin,
Viclean copil de casă,
Ce împle cupele cu vin
Mesenilor la masă,

Un paj ce poartă pas cu pas
A-mpărătesii rochii,
Băiat din flori și de pripas,
Dar îndrăzneț cu ochii,

Cu obrăjei ca doi bujori
De rumeni, bată-i vina,
Se furișează pânditor
Privind la Cătălina.

Dar ce frumoasă se făcu
Și mândră, arz-o focul;
Ei Cătălin, acu-i acu
Ca să-ți încerci norocul.

Și-n treacăt o cuprinse lin
Într-un ungher degrabă.
– "Da' ce vrei, mări Cătălin?
Ia du-t' de-ți vezi de treabă."

– "Ce voi? Aș vrea să nu mai stai
Pe gânduri totdeuna,
Să râzi mai bine și să-mi dai
O gură, numai una."

– "Dar nici nu știu măcar ce-mi ceri,
Dă-mi pace, fugi departe -
O, de luceafărul din cer
M-a prins un dor de moarte."

– "Dacă nu știi, ți-aș arăta
Din bob în bob amorul,
Ci numai nu te mânia,
Ci stai cu binișorul.

Cum vânătoru-ntinde-n crâng
La păsărele lațul,
Când ți-oi întinde brațul stâng
Să mă cuprinzi cu brațul;

Și ochii tăi nemișcători
Sub ochii mei rămâie...
De te înalț de subțiori
Te-nalță din călcâie;

Când fața mea se pleacă-n jos,
În sus rămâi cu fața,
Să ne privim nesățios
Și dulce toată viața;

Și ca să-ți fie pe deplin
Iubirea cunoscută,
Când sărutându-te mă-nclin,
Tu iarăși mă sărută."

Ea-l asculta pe copilaș
Uimită și distrasă,
Și rușinos și drăgălaș,
Mai nu vrea, mai se lasă.

Și-i zise-ncet: - "Încă de mic
Te cunoșteam pe tine,
Și guraliv și de nimic,
Te-ai potrivi cu mine...

Dar un luceafăr, răsărit
Din liniștea uitării,
Dă orizon nemărginit
Singurătății mării;

Și tainic genele le plec,
Căci mi le împle plânsul
Când ale apei valuri trec
Călătorind spre dânsul;

Lucește c-un amor nespus
Durerea să-mi alunge,
Dar se înalță tot mai sus,
Ca să nu-l pot ajunge.

Pătrunde trist cu raze reci
Din lumea ce-l desparte...
În veci îl voi iubi și-n veci
Va rămânea departe...

De-aceea zilele îmi sunt
Pustii ca niște stepe,
Dar nopțile-s de-un farmec sfânt
Ce nu-l mai pot pricepe."

– "Tu ești copilă, asta e...
Hai ș-om fugi în lume,
Doar ni s-or pierde urmele
Și nu ne-or ști de nume,

Căci amândoi vom fi cuminți,
Vom fi voioși și teferi,
Vei pierde dorul de părinți
Și visul de luceferi."

*

Porni luceafărul. Creșteau
În cer a lui aripe,
Și căi de mii de ani treceau
În tot atâtea clipe.

Un cer de stele dedesubt,
Deasupra-i cer de stele -
Părea un fulger nentrerupt
Rătăcitor prin ele.

Și din a chaosului văi,
Jur împrejur de sine,
Vedea, ca-n ziua cea de-ntâi,
Cum izvorau lumine;

Cum izvorând îl înconjor
Ca niște mări, de-a-notul...
El zboară, gând purtat de dor,
Pân' piere totul, totul;

Căci unde-ajunge nu-i hotar,
Nici ochi spre a cunoaște,
Și vremea-ncearcă în zadar
Din goluri a se naște.

Nu e nimic și totuși e
O sete care-l soarbe,
E un adânc asemene
Uitării celei oarbe.

– "De greul negrei vecinicii,
Părinte, mă dezleagă
Și lăudat pe veci să fii
Pe-a lumii scară-ntreagă;

O, cere-mi, Doamne, orice preț,
Dar dă-mi o altă soarte,
Căci tu izvor ești de vieți
Și dătător de moarte;

Reia-mi al nemuririi nimb
Și focul din privire,
Și pentru toate dă-mi în schimb
O oră de iubire...

Din chaos, Doamne,-am apărut
Și m-aș întoarce-n chaos...
Și din repaos m-am născut.
Mi-e sete de repaos."

– "Hyperion, ce din genuni
Răsai c-o-ntreagă lume,
Nu cere semne și minuni
Care n-au chip și nume;

Tu vrei un om să te socoți,
Cu ei să te asameni?
Dar piară oamenii cu toți,
S-ar naște iarăși oameni.

Ei numai doar durează-n vânt
Deșerte idealuri -
Când valuri află un mormânt,
Răsar în urmă valuri;

Ei doar au stele cu noroc
Și prigoniri de soarte,
Noi nu avem nici timp, nici loc,
Și nu cunoaștem moarte.

Din sânul vecinicului ieri
Trăiește azi ce moare,
Un soare de s-ar stinge-n cer
S-aprinde iarăși soare;

Părând pe veci a răsări,
Din urmă moartea-l paște,
Căci toți se nasc spre a muri
Și mor spre a se naște.

Iar tu, Hyperion, rămâi
Oriunde ai apune...
Cere-mi cuvântul meu de-ntâi -
Să-ți dau înțelepciune?

Vrei să dau glas acelei guri,
Ca dup-a ei cântare
Să se ia munții cu păduri
Și insulele-n mare?

Vrei poate-n faptă să arăți
Dreptate și tărie?
Ți-aș da pământul în bucăți
Să-l faci împărăție.

Îți dau catarg lângă catarg,
Oștiri spre a străbate
Pământu-n lung și marea-n larg,
Dar moartea nu se poate...

Și pentru cine vrei să mori?
Întoarce-te, te-ndreaptă
Spre-acel pământ rătăcitor
Și vezi ce te așteaptă."

*

În locul lui menit din cer
Hyperion se-ntoarse
Și, ca și-n ziua cea de ieri,
Lumina și-o revarsă.

Căci este sara-n asfințit
Și noaptea o să-nceapă;
Răsare luna liniștit
Și tremurând din apă.

Și împle cu-ale ei scântei
Cărările din crânguri.
Sub șirul lung de mândri tei
Ședeau doi tineri singuri

– "O, lasă-mi capul meu pe sân,
Iubito, să se culce
Sub raza ochiului senin
Și negrăit de dulce;

Cu farmecul luminii reci
Gândirile străbate-mi,
Revarsă liniște de veci
Pe noaptea mea de patimi.

Și de asupra mea rămâi
Durerea mea de-o curmă,
Căci ești iubirea mea de-ntâi
Și visul meu din urmă."

Hyperion vedea de sus
Uimirea-n a lor față;
Abia un braț pe gât i-a pus
Și ea l-a prins în brațe...

Miroase florile-argintii
Și cad, o dulce ploaie,
Pe creștetele-a doi copii
Cu plete lungi, bălaie.

Ea, îmbătată de amor,
Ridică ochii. Vede
Luceafărul. Și-ncetișor
Dorințele-i încrede

– "Cobori în jos, luceafăr blând,
Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n codru și în gând,
Norocu-mi luminează!"

El tremură ca alte dăți
În codri și pe dealuri,
Călăuzind singurătăți
De mișcătoare valuri;

Dar nu mai cade ca-n trecut
În mări din tot înaltul
– "Ce-ți pasă ție, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul?

Trăind în cercul vostru strâmt
Norocul vă petrece,
Ci eu în lumea mea mă simt
Nemuritor și rece."

poezie celebră de din Poesii (aprilie 1833)
Adăugat de Ion BogdanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.

 

1
Dulcineea [din public] a spus pe 6 aprilie 2010:
Excelent poemul lui Eminescu.
De fiecare dată când îl recitesc, simt că "Luceafărul" îmi alină durerea din suflet...
Totuși, câtă tristețe în aceste versuri superbe:
"– Ce-ti pasa tie, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul?"
2
* [din public] a spus pe 6 aprilie 2010:
Dragă Dulcineea, poemul acesta este o capodoperă a literturii românești și universale.
"Excelent" e prea puțin spus.
3
claudyyya [din public] a spus pe 6 aprilie 2011:
atat de drag imi este incat il am in minte de la 14 ani(acum 10 ani)..il stiu si acum si inca imi place foarte mult...
4
daniel stanciu [din public] a spus pe 20 martie 2013:
Iata o poezie buna. Mare pacat ca nu e "comentata". O recomand tuturor intelectualilor (cu cinci-sase patalamale) singuri si neconsolati ce ravnesc la nurii unei fetiscane zvelte si cu pieptul robust (dospit la caldura pasiunii). Poemul e cam lung (are mult bla, bla cum spune un exeget ilustru) si cam misogin. Totusi, domnisoara Catalina trebuia pedepsita exemplar pentru frivolitatea ei ingrozitoare. Pai MegaIonul (sau Hyperionul) e dispus sa paraseasca o functie inalta pentru ocheadele si sarutarile dumneaiei si ea ce face? Pleaca cu soferu... Cand Megaionu o putea plimba cu limuzina pe Soseaua Lactee....
5
Betty Marcovici [utilizator înregistrat] a spus pe 3 ianuarie 2014:
Luceafărul este ca un dans acrobatic, sublim, genial. Cel care execută acest dans nu va fi niciodată dat în judecată.
6
Mihail Arin [din public] a spus pe 3 ianuarie 2014:
"Cine execută acest dans
nu va fi dat niciodată în judectă"

Doamnă!
Sper să nu fie așa!

Altfel toți hoții noștri
vor pleca la furat
recitând această capodoperă.
7
Betty Marcovici [utilizator înregistrat] a spus pe 3 ianuarie 2014:
Sunteți prea bronzat ca să gândiți așa, anul acesta se va purta roșul care vă scoate în evidență. Luceafărul dansează pe cerul iubirii cu sau fără acceptul admiratorilor. Eu și visele mele, sădim flori în orașul literaturii, aducem planetele mai aproape, dăm iubirii curajul de a spune te iubesc visând la o lume mai bună.

Omul de geniu naște întotdeauna controverse lăsând loc oamenilor care îl acceptă și cei care nu îl acceptă refuzând comunicarea ca element esențial. Niciodată prin cuvânt nu execută pe nimeni în mod public, dar oferă fiecăruia o cană cu ceai.
8
Iulia Mirancea [din public] a spus pe 15 ianuarie 2014:
O, Doamne, nu-mi vine să cred! Am așteptat o zi întreagă și, doar două ore mai sunt, până când ea se va sfârși! Și se va sfârși ...! Fără ca noi, cei care îndrăznim să credem că scriem poezie, să ne fi îndreptat ”condeiul”, gândul și gratitudinea, măcar un minut, către această pagină sacră; singura care ne-ar putea da dreptul să mâzgălim hârtia, mai bine sau mai puțin bine, așa cum putem!

Oare nu aceasta ar trebui să fie pagina cu cele mai multe semnături, a Citatepediei?! Oare nu (cel puțin) aici, ar fi trebuit să ne fi întâlnit azi?

Noi! Aceștia, care îndrăznim să ne numim unii pe alții: ”poetul”, ”poeta”!!!

”... un poet de prima mână”! Oare atât să fi rămas din Luceafărul poziei românești?! O declarație inopinată, pe o pagină oarecare?! De parcă, Eminescu n-ar exista, iată, pe acest site!
Straniu! Revoltant! Inacceptabil!

Dar:

E bine și atât!

În această zi, Supemația ni l-a hărăzit pe unul dintre cei mai mari poeți ai lumii! Fără ca el să ne fi cerut ceva pentru asta! Fără ca noi să-i fi dat ceea ce a meritat! Nici nu știu, dacă am fi avut acest drept, noi, cei care astăzi, n-am fost în stare să-i oferim un Remember!

Cineva, o persoană specială -Daniel Stanciu- a pronunțat o urare excepțională, pe o altă pagină (din păcate), pe care, cu toată recunoștința, vreau să o transfer aici, unde îi este locul:

La mulți ani pe firmamentul poeziei universale, domnule Eminescu!
9
Mihail Arin [din public] a spus pe 16 ianuarie 2014:
Ne place să-I spunem
Luceafărul.

Deși El ar fi preferat
să-I spunem Titi...

Așa-I spuneau
cei câțiva apropiați,
care L-au iubit
cu adevărat.

Când Îi spunem
Luceafărul,
ne iubim mai mult pe noi,
nu pe El.

Admirându-L,
uneori exagerat de teatral,
încercăm să ne lipim
frunțile efemere
de nemurirea Lui.

Dar în timpul vieții
L-am disprețuit,
L-am chinuit,
L-am umilit.

Noi,
prin cei
ce-au fost.

La mulți ani,
întru veșnicie,
Titi!

Și iartă-ne
trufia
și îndrăzneala
de a scrie versuri.

Lumea
nu s-a schimbat.

E mai rea
și mai nebună chiar
decât pe vremea Ta.

Un lupanar
"de cinisme și de lene"
a devenit dulcea Ta românie,
Titi...

Măscăricii poartă azi
coroană
iar regii adevărați
sunt nevoiți
să le facă
plăcăciuni adânci.

Azi legea și datina
ne-o fac străinii
sau românii înstrăinați.

La mulți ani,
Nemuritorule...
10
Mihai Arin [din public] a spus pe 16 ianuarie 2014:
Comentariul 4.

Poemul nu e lung,
Danilo.

E extrem de condenstat
dacă ții cont
de dimensiunea epopeică
a acțiunii.

Dacă Luceafărul e lung,
sunt curios
cum ți se par
poemele homerice.

Calificativul "poezie bună"
este o răutate.

Iar cei ce văd bla bla
în acest poem desăvârșit
nu sunt exegeți,
ci păduchi literari.

Arghezi vedea
doar două capodopere
ale poeziei românești:
Miorița și Luceafărul.

Aproape toate marile spirite
ale culturii noastre
s-au recules,
cu respect și pietate,
în fața acestui giuvaer
liric și filosofic.

Bineînțeles,
în țara hlizelii,
în patria umorului jegos
orice lucru sfânt
poate fi luat în bășcălie.

Dar poanta ta, cu Cătălina,
cu șoferul cu mașina
e mai lugubră chiar
decât epigrama lui Macedonski.

Știu că nu-l ai la inimă
pe "Mișu Eminovici".

M-ai surprins ieri,
când, fiind ziua Poetului
ai citat din opera sa,
cu o mutră de o ridicolă gravitate,
ba chiar ți-ai călcat
pe inima ta tetracamerală,
spunându-i "Mihai Eminescu".

Respectul conjunctural
nu valorează nimic
la bursa de valori
a culturii.

Așa că, nu te sfii:
Dă-i înainte cu Ciorănel,
Călinel și Mișu Eminovici.

De la înălțimea ta fabuloasă
(cocoțat fiind pe un bob de orez)
ai tot dreptul
să-i priveșt de sus...
11
BETTY MARCOVI... [din public] a spus pe 16 ianuarie 2014:
Genial poetul. Geniale versuri.
12
daniel stanciu [din public] a spus pe 16 ianuarie 2014:
Eu nu-l am la inima pe Eminovici? Pe poetul si gazetarul Eminovici? Poetul e divin (fara ironie), iar gazetarul redutabil. Singurele mele rezerve se refera strict la proza eminesciana (slava cerului, avem prozatori mai buni decat el). Titi n-avea suflu epic. Dar nu-i nimic. Sunt scriitori mari care nu au avut plamani de romancier. Nici chiar pe admirabilul prozator Cehov (Cehonte cum semna in tinerete) nu l-au tinut bojocii sa scrie un roman. Dar asta nu-i diminueaza meritele literare. Llosa scrie si teatru, dar e mult mai bun in arta romanului. Balzac si Zola au scris poezii necitibile. Nu asta era „culoarul” lor literar.
Comentariul meu ireverentios se adreseaza cititorului grabit (vitezomanului Gica) de azi, care n-are timp sa citeasca un text mai lung de o pagina. Iar daca e poetic cu atat mai putin. Am adaptat „povestea” lui M. E. la realitatile sociale si sentimentale ale momentului. Bla, bla-urile erau o aluzie stravezie la ideile filosofice din text (n-ai cum sa-l convingi pe lectorul Gica de contrariul, pentru el filosofia e o gargara intelectuala lipsita de valoare stiintifica si de utilitate practic.) Luceafarul n-are "dimenisuni epopeice", exegetule. Povestea (eposul) poate fi rezumata intr-o juma’ de pagina. Felul in care o relateaza autorul e magnific. Nu mai spun de continutul filosofic extrem de consistent. Putine poezii au o asemenea densitate ideatica.
Ieri l-am auzit de un dibaci manuitor al condeiului, Mircea Cartarescu (pe care nu-l ai la inima, fapt care nu ma impiedca sa-l stimez, as zice ca dimpotriva) evocandu-l pe marele poet. Zicea ca ar trebui sa il redescoperim pe Eminescu (nu-i zice Eminovici, ca mine). Nu sa ne inchinam lui ca unui idol. Adevarata pietate (mai bine zis respect) e sa-l recitim. Nu doar poeziile din manuale, ci si pe cele mai putin citate si recitate. De pilda, Mircea s-a declarat, pur si simplu fascinat de poemele eminesciene scrise pana pe la 23 de ani, cand Titi era inraurit de Shakespeare si Dante. „Memento mori „ i se pare lui Cartarescu o poezie care dezvaluie prodigiosul talent poetic al lui Eminescu, forta lui lirica „aproape monstruoasa” (adica iesita din comun). Am recitit poezia cu pricina (imi aminteam prima si ultimele doua strofe). Cred ca d-l Mircea are perfecta dreptate. Prima strofa, bunioara, are o melodicitate si o plasticitate imagistica nepamanteana.
Dan C. Mihailescu ii lauda lui Eminescu incredibila eufonie. Eminescu a fost un virtuoz al prozodiei. Din pacate, crede el, acesta melodicitate a vechii poezii s-a pierdut o data cu adoptarea versului alb. Azi poezia, nu mai are muzicalitatea din trecut. Si cand te gandesti ca un mare critic contemporan zicea ca poezia (inclusiv si mai ales cea moderna, fara rima) e mai aproape de muzica…. O fi, dar e departe de muzicalitate.
PS: Te-as ruga, de asemenea, sa nu mai colportezi zvonuri nefondate, despre sentimentele mele fata de d-l Eminovici. Nu sunt ipocrit sa pretind ca e autorul meu preferat. E unul din poetii pe care-i apreciez in mod deosebit. Cat poate sa admire un amator de proza pe un poet extraordinar.
13
daniel stanciu [din public] a spus pe 16 ianuarie 2014:
Arghezi e prea drastic in aprecierea sa. Eminescu are cel putin o duzina de capodopere (de poezii desavarsite). Poezii geniale au si Sorescu, Stanescu, Blaga. Chiar si "Levantul", o poezie "epopeica" e o capodopera.
14
Alex Dospian [utilizator înregistrat] a spus pe 16 ianuarie 2014:
Sper ca sunteti multumita acum doamna Iulia, de spatiul alocat
marelui poet, in dialogul dintre Daniel si Mariner.

Atitudinea dumneavoastra lasa de dorit!

Adica, ati stat cu geana pe pagina aceasta, asteptand sa vedeti
o reactie.Mai bine ati fi preluat dumneavoastra initiativa
postand un comentariu, daca tot sunteti o mare admiratoare a genialului poet!
Aveti si abililtatea si cunostintele necesare.
15
Crizty ionuz [din public] a spus pe 5 ianuarie 2015:
super poezia. am luat 10 la romana dor pt ca am invatato si pt ca am recitato frumos...
16
Dumitru Delcă [din public] a spus pe 8 ianuarie 2015:
Pe EMINESCU îl poți aprecia doar dacă tu ești un LUCEAFĂR.
Pentru poezia "LUCEAFĂRUL" este suficient un singur cuvânt: EMINESCU.

Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Cineva are nevoie de răspunsul tău: Când trebuie depus dosarul pentru indemnizație creștere copil? Fii primul care răspunde!
Direcționează
2%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!