Strofe pentru ploaie
Imperativă și sonoră ca un final de tamburină, când fulgerele vagabonde te prind și-ți sfâșie veșmântul, cobori spre noi, cu lăcomie păgână, caldă și felină a unor buze pătimașe, ce-ar săruta întreg pământul...
Pe-acoperișurile roșii, deștepți orchestrele stridente - alarma ftizicelor goarne și tusea tobelor gripate - în ritmul cărora, pe stradă, trec nesfârșite regimente, ce smulg aplauze compacte și aclamări halucinate.
Pe zidurile vechi de case și pe trotuarele murdare, presari miresmele aduse din necuprinsuri fără pază, și sub cupola cenușie, ființa ta multiplă pare un gest de Arhiereu ce iartă, și-n urmă binecuvântează.
Pădurile bătrâne-și cască spre tine gurile-nsetate, iar câmpul răscolit de oameni și rumenit adânc de soare te-nghite lacom...
Și de-a lungul șoselelor kilometrate, tu pari un șir de caravane ce duc Saharei de mâncare.
poezie celebră de Ion Minulescu din Rampa, nr. 375 (25 decembrie 1918)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre șosele
- poezii despre vagabondaj
- poezii despre sărut
- poezii despre sfârșit
- poezii despre roșu
- poezii despre ritm
- poezii despre păduri
- poezii despre poezie
- poezii despre ploaie
Citate similare
În templul liniștii
În sfeșnicele vechi de-aramă
Descresc trei lumânări de ceară -
Descresc ca nopțile spre vară.
Și-n sfeșnicele vechi de-aramă
Trei flăcări parcă se destramă
În fire lungi de foc ce cresc
Din lumânări până-n tavan
Și scriu verseturi din Coran
De-a lungul templului turcesc...
Trei credincioși desculți se-nclină
Proptindu-și frunțile-n covor -
Și parcă-s trei bolnavi ce mor...
Trei credincioși desculți se-nclină,
Și-n simfonia de lumină
Ce-și plimbă petele pe geamuri -
Când verzi, când purpure, când blonde -
Par trei corăbii vagabonde
Ce-adorm în legănări de valuri...
Și-n templul liniștii ce pare
Un sarcofag păgân, enorm,
Toți Muezinii parcă dorm...
Și-n templul liniștii, în care
Greoiul fum de lumânare
Miroase-a cranii dezgropate -
Din sfeșnicele vechi de-aramă
Trei flăcări pâlpâind te cheamă
S-adormi sub ele-ntins pe spate!...
poezie celebră de Ion Minulescu din Viața literară și artistică, I, nr. 8 (4 martie 1907)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumânări
- poezii despre foc
- poezii despre verde
- poezii despre somn
- poezii despre religie
- poezii despre păr blond
- poezii despre plimbare
- poezii despre noapte
Așteptare
Tăceri stridente, trotuarele înghețate, rebele,
Își amintesc pașii din ele.
Surâsul tău amărui, funigel
Plutește-n amintiri, stingher.
Furi azilnici se scurg
În cenușa vărsată de-amurg,
Fluturându-și cenușii comorile
Monezi cad din turn orele
Pe-acoperișurile sticloase și se duc, se duc
Nu știam că merg prin materie năuc
Și că iarna își flutură cenușie
Tăcerea stridentă; strada pustie.
Nu mai vreau să vii.
Se surpă schelării și cad
Aiurea, cu trosnet surd de brad.
Zidurile rămase departe
Își răvășesc în mine ferestrele sparte.
Liniile se despletesc și curg
În cenușa risipită în amurg
Și vântul rece, vântul oarecare
Monezi de aer zvârle pe trotuare.
Copacii te-au pierdut din ramurile goale
Frunză hohotită, pe șanțuri, canale
Privirea ruptă de pleoape către ei
Ca niște funigei plutește, vineți funigei...
Tăceri stridente, trotuarele înghețate, rebele
Își amintesc pașii din ele...
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre tăcere, poezii despre cenușă, poezii despre vânt, poezii despre timp, poezii despre ore, poezii despre iarnă, poezii despre gheață, poezii despre frunze sau poezii despre crengi
Pe Dunăre
... emportant vers tes havres
Tes cargaisons de bois,
de houille et de cadavres
(Paul Verlaine)
Se duc pe Dunăre la vale
Caiace-n roz și-n alb vopsite...
Se duc pe Dunăre la vale
Coșciuguri albe, plutitoare
Pe negrul apelor murdare...
Departe-n zare, neclintite,
Pădurile de sălcii par
Castele negre feudale
Ce-și spală-n apele murdare
Tristețea zidului murdar.
Se duc pe Dunăre la vale,
Grăbiți și fără de popas,
Pescarii triști ce poartă-n glas
Tăcerea albelor spitale...
Se duc pe Dunăre la vale
Ca șirul de cocori pribegi
Pe-ntinsul fără de hotare
Se duc pe Dunăre la vale
Coșciuguri albe plutitoare
Pe negrul apelor murdare...
Și tot pe apa care poartă
Noroiul omenirii-ntregi,
Sub sărutările solare,
Plutește și-o... ghitară spartă.
poezie celebră de Ion Minulescu din Convorbiri critice, nr. 18 (15 septembrie 1907)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre apă, poezii despre alb, poezii despre tristețe, poezii despre negru, poezii despre văi, poezii despre versuri sau poezii despre roz
Litanii pentru miezul nopții
I
Dormi, felină obsedată de plăcerea de-a fi-nvinsă...
A trecut de miezul nopții...
Iar duetul senzual
Orchestrat de fantezia unui Heliogabal
Pâlpâie-n finalul unei lumânări aproape stinsă.
Dormi, felină cu ochi stranii
Și cu pleoape cercuite
În culori evocatoare de fanate clematite,
Dormi, felină obsedată de plăcerea de-a fi-nvinsă...
Culcă-ți capul pe risipa chiparoaselor strivite
De contururile-ți roze
Torturate,
Și-amorțite,
Și multiplicate-n visul unei Venere, desprinsă
Din anticul bronz al unei statui reconstituite.
Dormi, felină obsedată de plăcerea de-a fi-nvinsă...
Dormi, felină torturată de-al duetului final...
Plimbă-ți degetele pale pe dantelele pătate
De capriciul unor alte flori, de tine-nsângerate,
Și respiră-n vis parfumul parcului sentimental.
Și respiră infinitul ce plutește-n străvezii
Nori,
Din care plouă-n luptă hidromelul Walkyriei...
Dormi, felină torturată de-al duetului final...
II
Dormi, ca anticele statui mutilate de barbari,
Goală toată
Ca victima primilor amanți-corsari,
Uită binecuvântarea gestului sacerdotal
Și-ntrupează-te-n Phryneea bandelor de mercenari.
Dormi, felină torturată de-al duetului final...
Dormi, felină saturată de-al eternului simbol...
Toate dorm.
Și-n juru-ți toate sunt absente.
Pe perete,
Miezul nopții-a-nchis chiar ochii
Neadormitelor portrete
Și-albul ochi al lumânării doarme-n stinsu-i rotogol.
Dormi cu buzele deschise, ca un filtru-n care porți
Deopotrivă-aceleași lacrimi pentru vii
Și pentru morți...
Dormi, felină saturată de-al eternului simbol...
Dormi, supremă frenezie de jăratic și schântei,
Tu, ce-ți schimbi amanții-n preoți
Și pe preoți în Atei -
Dormi,
Și-n așternutul moale forma corpului tău gol
Să-mpietrească pe vecie "Crucea Sfântului Andrei".
Dormi, felină saturată de-al eternului simbol!...
poezie celebră de Ion Minulescu din De vorbă cu mine însumi (1913)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre antichitate, poezii despre tuberoze, poezii despre trecut, poezii despre trandafiri sau poezii despre simbolistică
Pășește-ncet
Un singur lucru-ți cer: Să nu regreți...
Și-acum,
Pășește-ncet să nu-mi deștepți covorul
Și măștile-adormite pe pereți!...
Pășește-ncet ca și cum nici n-ai fi
Intrat aci!...
Odaia mea e o scenă-n care-actorul
E veșnic altu-n fiecare seară -
O scenă ce-și păstrează doar decorul
Și liniștea
Ca și-o modestă gară
Prin care trenurile trec mânate
De gestul unor mâini halucinante.
Pășește-ncet să nu-mi deștepți minciuna
Scrisorilor închise prin sertare
Și florile-adormite prin pahare.
Odaia mea e grota fără soare
Prin care nu mai intră azi
Nici una
Din cele ce pășiră la-ntâmplare...
Pășește-ncet să nu-mi deștepți bazarul
De lacrime-ncrustate prin dantele
Și nasturi descheiați de mâini rebele.
Odaia mea-i covorul fără poartă
Din care poți ieși afar' când vrei,
În el nu odihnește nici o moartă,
Ci numai visuri blonde de femei...
Pășește-ncet să nu-mi deștepți groparul
Și umbrele-adormite pe pereți,
Pășește-ncet și nu privi spre ele...
Și nu uita ce-ți cer: Să nu regreți!
poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trenuri, poezii despre seară, poezii despre scrisori, poezii despre prezent, poezii despre odihnă, poezii despre mâini, poezii despre modestie sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Cum aș putea să fiu indiferent
Cum aș putea să fiu indiferent,
Când cerul-mi este și astăzi, prezent,
Când Dumnezeu mi-a dăruit doar mie,
Minunea de-al slăvi în poezie?
Cum aș putea să trec peste culoare,
Când sus, pe cer, parc-aș vedea o mare
Albastră, caldă, vălurind într-una,
Iar printre valuri, se ascunde luna?
Când prima rază-mi intră pe fereastră,
Într-o tăcere a luminii, vastă,
Și, alungându-mi ceața din priviri,
Mă-ncătușează cu-ale ei iubiri?
Când printre case eu aud, plângând,
Sfioase, adierile de vânt,
Iar salcia pletoasă, nopți de-a rândul,
Se-ndoaie ritmic, atingând pământul?
Cum aș putea să fiu indiferent,
Când prind al dimineților moment,
Iar frumusețea mi se-așază-n palmă
Atât de caldă și atât de calmă?
poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păr sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Unor parlamentari
Întreg pământul colindați,
De-a lungul și de-a latul;
N-ar fi mai bine să mutați
Chiar la Paris... Senatul?
epigramă de Neculai Darie din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre parlament, epigrame despre Pământ sau epigrame despre Paris
Pe cer ghemotoace de lana
pe cer ghemotoace de lâna
ca turme de nori în mișcare
se trec înspre zarea ce-ngână
amurg cu apusul de soare
cerșește natura amarnic
veșmântul croit din omături
privește cortegiul zadarnic
și-adoarme-n cernitele-i pături
în noapte se roagă ca vântul
să-mpingă din urmă spre ea
ciopoare ce-acopăr pământul
cu voaluri cernute de nea
spre zi năzuința își pierde
când zorii pictează uitare
azur peste palidu-i verde
răspuns la nocturna-i visare
poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre pictură, poezii despre nori, poezii despre natură sau poezii despre mișcare
Strofe pentru întuneric
După fiecare act al tragediei, tu cobori banal ca o cortină, și din spasmul agoniei de lumină împrumuți aspecte noi monotoniei.
Întuneric... Întuneric... Întuneric!...
Cu veșmântul tău de doliu sau de gală, tu-nfrățești o noapte boreală cu orchestra unui dirijor isteric...
Tu unifici adevărul cu minciuna, tu amesteci frumusețea cu urâtul și-ntregești prezentul cu trecutul, când nimicul și cu totul făceau una...
Ca o pleoapă obosită, sub povara unei lacrimi incrustate între gene, tu te-nalți și te cobori alene, alternând asfaltul cu Carrara!...
Întuneric - frate bun cu nebunia, cu iubirea, cu păcatul și cu crima - tu ești ritmul infinitului și rima, ce ne legi în somn cu veșnicia.
poezie celebră de Ion Minulescu din Strofe pentru toată lumea (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre urâțenie sau poezii despre tragedie
Se duc bătrânii
Se duc bătrânii
se tot duc
Rămânem noi, semințe goale
Privind spre soarele-răsare
Cu zâmbet veșted și năuc.
Se duc bătrânii am rămas
Doar noi, a veacului urdoare
Privind spre soarele-răsare
Cu ochi de câine de pripas.
Se duc bătrânii lutul lor
Îngrașă brazda ce hrănește
Făpturi grotești, cu ochi de pește
Ce merg pe loc, fără vreun spor.
Se duc bătrânii cruci de lemn
Le stau la cap, ca să-i păzească
De-o generație drăcească
Ce n-are-n grai cuvântul demn.
Se duc bătrânii ca un fum
Ca o miresmă de tămâie
Și-n urma lor ce-o să rămâie?
Doar buruieni, pustiu și scrum.
Se duc bătrânii
se tot duc
Căci lumea asta li-i străină,
Se duc spre taină și lumină
Lăsându-ne deștepți dar singuri cuc.
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre pești, poezii despre lut, poezii despre lumină, poezii despre lemn, poezii despre inteligență, poezii despre fum sau poezii despre draci
Ultimul zbor
Se-aude un strigăt venind dinspre cer,
sinistru în noapte și-n liniștea ei,
ce pare să-ncheie un dans derniėre-
c-un ultim adio spre vechi odisei.
Se rupe din neguri, coboară, ușor,
apare, ca-n vis, o frântură de stea,
m-apropii și văd cum bătrânul cocor
continuă, încă, din aripi a da.
Pământul e ringul în noul balans
din care se-oprește, privind înspre cer,
spre stele ce par că-l invită la dans,
și uită că-i singur; începe, stingher,
un vechi ritual, o rotire, și-apoi
în vechi amintiri își găsește puteri,
plutește prin ele, devine vioi
și-ncheie în ritmul de vis și plăceri.
Când zorii se-anunță și stelele pier,
iar ziua renaște în zarvă și cânt,
o scurt-adiere înalță spre cer
o pană a celui ce zborul și-a frânt.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre plăcere, poezii despre devenire, poezii despre dans, poezii despre bătrânețe sau poezii despre aripi
Ce-ar fi?!
Se despletește marea când se întoarce-n valuri
Se risipește valul adus de vânt spre țărm
Și noaptea își întinde întunecate voaluri
Peste oglinda apei,... iar pescărușii dorm...
E-atât nisip pe plajă... și-un gând hoinar aleargă
Mi-l pune în clepsidră.. și-n ochi sclipiri de stele,
Cu zâmbetul pe buze:... ce-ar fi,... o noapte întreagă,
Cu tine mână-n mână, să construiesc castele?!
Mi-ai spus c-ai să mă cauți ca pe-un trofeu de mare
Acesta este testul... și am să-ți dau indicii:
Eu sunt Fata Morgana, iluzie sub soare,
Mă joc de-a,, Baba oarba''.... cu foc de artificii...
poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele, poezii despre plajă, poezii despre nisip sau poezii despre jocuri
Peisaj de primăvară
Un tablou al primăverii
Este-acum întreg pământul.
Anotimpul reînvierii
Își spune din nou cuvântul.
Am văzut cum respiră pământul
În primăvara care-a început.
Am văzut cum mângâie vântul
Tot ce-n natură a renăscut.
Am văzut cum se-mbracă pământul
Cu haină în verde culoare.
Am văzut cum se-acoperă câmpul
Cu grâu semănat pe ogoare.
Am văzut ciocârlia cum lasă pământul
Și-n zbor se avântă spre soare.
Aud cucul că-și strigă cuvântul,
Undeva, departe, în zare.
Am văzut oameni cum lucră pământul,
Cum vitele-i ajută la muncă.
Îmi place că viața-și sporește avântul
În satul din vale și-n luncă.
Am văzut cum primăvara, pământul,
De povara iernii își scutură amarul.
Aud cum își potrivește iar cântul,
La hora din sat lăutarul.
Înregul tablou pictat de primăvară
Pe șevaletul întins al naturii,
Aduce lumină, pentru a câta oară,
În verdele crud al pădurii.
poezie de Dumitru Delcă (12 ianuarie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre primăvară, poezii despre sat, poezii despre început sau poezii despre vestimentație
Iisuse
Iisuse, te cobori prin noi
În sfântă zi de sărbăore,
Dar azi suntem la suflet goi,
Nu avem nici o alinare.
Oh, strălucește Tu, Iisus,
Când te cobori printre morminte!
Lucirea noastră a apus...
La Tine noi vom lua aminte.
Ni-i crucea grea, suntem un ceas
Secunda-mir clopot ne e...
Doar Tu venind cu-a Ta sfințire
Ne poți ierta greșelile!
Ți-i trupul împărțit în lacrimi,
Din cer iertare ne-ai adus,
Dar noi nu-ngenunchem la cruce...
Durerea nu ne-a fost de-ajuns.
Tu moartea ai călcat, Iiuse,
Noi nici nu ne putem ierta...
Războaie reci sunt astăzi duse,
De diavoli, împotriva Ta.
Ne fă mai buni, dă-Ți trpul iară
Spre curățire de păcat,
Acelor ce-au crezut în Tine
Și în lumină au sperat.
În sângele prelins pe cruce
Lasă o lacrimă de-a Ta!
Iartă Iisuse păcătoșii!
Din trupul Tău noi vom mânca...
Se-aude în întreaga lume
Iisus Cristos a înviat
Și plâng în cinuri credincioșii
Și-n rugi de-un timp te-au îmbrăcat.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iertare, poezii despre cruce, poezii despre creștinism, poezii despre Iisus Hristos, poezii despre trup și suflet, poezii despre sânge sau poezii despre suflet
Nu mă lăsa fără mine!
am lăsat un ceas să bată, secunda se scurge
ea urcă în sus, spre ne-viață
picături pe limbile pământului
de la răsărit spre apus, se revoltă
bat pământul cu pumnul-n cer și strig!
nicicând nu pleacă zburând în șir, cerul
plin de ne-albastru iar eu să mă număr în cuvine nespuse
nu strigați la mine, nu ești tu, norul din tine-ți-nghite
alei pline cu zile
aruncă-mi eul, te vreau nu mă plânge
arătă-mi colțul lumii, îmi strigă penița
pentru ca să am un sărut din viață de suflet
nu ninge cu mine-n suspine
atinge-mă cu iarba vieții
și nu uita!
nu mă săruta fără ca să exist pentru tine!
poezie de Viorel Muha (noiembrie 2016)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre zile, poezii despre secunde, poezii despre revoltă, poezii despre plâns sau poezii despre numere
Turism
Șoseaua urcă spre Voineasa,
Iar Lotrul curge spre Brezoi...
O fată și-a pierdut cămașa
Prin fânul de curând cosit,
Și-acum, în poarta casei, s-a proptit
Să-și mai arate-o dată sânii goi
Și trupul rumenit de soare
Turiștilor înfometați
De farmecul unei idile trecătoare
În pitorescul munților Carpați...
Așa sunt toate fetele la munte...
În prima zi -
Oricare-ar fi -
Se lasă sărutate doar pe frunte...
A doua zi,
Până și cele mai ursuze
Se lasă sărutate chiar pe buze...
Iar în a treia
Sau a patra zi
Se lasă duse sub un brad
Unde se-mpiedică, mai toate,
Și leșinate-n brațe-ți cad,
Ca niște biete curci plouate...
Deși - prin munți, în fiecare vară,
La fel, turiștii urcă
Iar fetele... coboară...
Șoseaua urcă spre Voineasa
Și Lotrul curge spre Brezoi...
Iar mirele
Și cu mireasa
Din carul nou cu patru boi -
Un dar de ziua nunții lor -
Zâmbesc șireți
Și fericiți,
Că grație turiștilor
Au fost uniți
În vecii... vecilor!...
poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre turism, poezii despre nuntă, poezii despre munți, poezii despre sâni sau poezii despre superlative
Și ce-ar fi poezia?
I. Și ce-ar fi poezia
Când n-ar fi frumusețea?
Ce-ar fi ș-un muritor
Când n-ar simți amor;
Ce-ar fi și veselia
Când n-ar fi tinerețea;
Ce-ar fi niște comori
La cei din închisori;
Ce-ar fi mărețul soare
La cel ce vederi n-are
Sau geme-n chinuiri;
Ce-ar fi o moștenire,
Ce-ar fi o fericire,
Ce-ar fi a ta iubire
La cel fără simțiri.
II. Albastra ta privire
E-atât d-atingătoare,
Ca și un cer senin
Ce scoate un suspin
Din cel ce-n absorbire,
Își uită ce îl doare.
Spre cei ce-i arunca
Dulcea cătare-a ta, -
Abstracție-n simțire, -
Își pierd a lor gândire;
În tine toți trăiesc.
Răcoarea cea de sine
Ce-n preajmă-ți simți că vine,
Ăst vânt ce tragi în tine,
E suflet omenesc.
poezie celebră de Cezar Bolliac
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, poezii despre moștenire, poezii despre iubire, poezii despre gânduri, poezii despre frumusețe sau poezii despre fericire
Amintire
Și iarăși aștepți, aștepți ce pare menit
viața să ți-o mărească la nesfârșit.
Aștepți ce de altă tărie ține,
ce-i unic, puternic din cale-afară,
trezirea pietrelor,
adâncimi întoarse spre tine.
În culoare crepusculară
pe etajere apun
volumele-n aur și brun.
La țări te gândești, ce-ai străbătut,
la chipul și la veșmântul
unor femei pe care iar le-ai pierdut.
Și știi dintr-o dată: aceasta a fost.
Și te ridici și-n față vezi spaima,
figura și taina
unor ani ce-au trecut.
poezie clasică de Rainer Maria Rilke
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre țări, poezii despre spaimă, poezii despre femei, poezii despre aur sau poezii despre amintiri
Amintire
Și iarăși aștepți, aștepți ce pare menit
viața să ți-o mărească la nesfârșit.
Aștepți ce de altă tărie ține,
ce-i unic, puternic din cale-afară,
trezirea pietrelor,
adâncimi întoarse spre tine.
În culoare crepusculară
pe etajere apun
volumele-n aur și brun.
La țări te gândești, ce-ai străbătut,
la chipul și la veșmântul
unor femei pe cari iar le-ai pierdut.
Și știi dintr-o dată: aceasta a fost.
Și te ridici și-n față vezi spaima,
figura și taina
unor ani ce-au trecut.
poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărții întâi, traducere de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Celei care trece
Tu pari o statuie turnată nu-n bronz etern,
Ci-ntr-un metal,
Ce până astăzi n-are încă
Nici preț,
Nici nume,
Nici culoare -
Metal bizar, din care-artistul
Creă-n suprema inspirare
Icoana ultimei religii
Și-a ultimului ideal!
Tu pari o statuie furată de-amantul tău dintr-un muzeu
În care-n vremile de-alt'dată
Veneau bătrâni să ți să-nchine,
Ca pajii -
Ce mureau sub ochii răutăcioaselor Regine
Sau ca Martirii-n adorarea trimisului de Dumnezeu!
Și-așa cum treci îngândurată de-a lungul străzilor pustii,
De-a lungul străzilor pătate de-nsângerări crepusculare,
Tu pari o Venus de la Millo
Ce-și cată brațele,
Pe care
Cei morți le-au luat cu ei în groapă,
Să nu le lase celor vii...
poezie celebră de Ion Minulescu din Semănătorul, nr. 29 (15 iulie 1907)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sculptură, poezii despre ochi, poezii despre muzee, poezii despre monarhie, poezii despre moarte, poezii despre idealuri sau poezii despre icoane