Pe cer ghemotoace de lana
pe cer ghemotoace de lâna
ca turme de nori în mișcare
se trec înspre zarea ce-ngână
amurg cu apusul de soare
cerșește natura amarnic
veșmântul croit din omături
privește cortegiul zadarnic
și-adoarme-n cernitele-i pături
în noapte se roagă ca vântul
să-mpingă din urmă spre ea
ciopoare ce-acopăr pământul
cu voaluri cernute de nea
spre zi năzuința își pierde
când zorii pictează uitare
azur peste palidu-i verde
răspuns la nocturna-i visare
poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre visare
- poezii despre verde
- poezii despre uitare
- poezii despre pictură
- poezii despre nori
- poezii despre noapte
- poezii despre natură
- poezii despre mișcare
Citate similare
Maretie
Brazii tăcuți, de veghe pe versanți,
Împovărați de cușme de azur
Par suliți ale munților atlanți,
Ce desenează-n orizont contur.
Grădini în soare, codrii milenari,
Ridică seve strânse din trecuturi
Vegheați de vulturi, cerbii lopătari
Sparg stânci să fie apei începuturi.
Iar zorii parcă-n slavă îi ridică,
O oaste verde pe un pisc spre cer,
Doar urșii mormăind parcă mai strică,
Tăcerea pusă, crestei temnicer.
poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tăcere
- poezii despre început
- poezii despre vulturi
- poezii despre urși
- poezii despre stânci
- poezii despre păduri
- poezii despre munți
- poezii despre brazi
Schimbarea la față
Natura se schimbă la față,
Își pierde din verdele crud,
Plutește o urmă de ceață
Urnită de vântul zălud.
Struguri grei pe-araci se cocoață,
Cocorii privesc înspre sud,
Natura se schimbă la față,
Își pierde din verdele crud.
Pământul e reavăn și ud,
Scârțâieli de greieri se-aud,
O floare de câmp se răsfață
În iz de uscată fâneață,
Natura se schimbă la față.
rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre schimbare, poezii despre struguri, poezii despre răsfăț, poezii despre greieri, poezii despre flori sau poezii despre Pământ
Ultimul gând
Se-agită-n furtuna ce fruntea-i înclină
Spre apele reci, spre vârtejul sălbatic
Ce-aleargă, bezmetic, prin albia plină
Și mușcă pământul.
E iadul acvatic.
Privește spre cer și adună putere
În scurtele clipe când vântul o iartă,
Nici timp nu mai are să simtă durere
Când crengile-s rupte.
Credința-i deșartă.
Își simte, de-acum rădăcinile-n apă
Și știe că-i vremea, nu poate să scape,
Căci vântul o bate, iar apa dezgroapă
Tot ce o mai ține.
Sfârșitul e-aproape.
Se simte-mpăcată când știe că pleacă
Pe ultimul drum, dar purtată pe valuri,
Privind alte sălcii cum par că se joacă
În plete cu vântul.
Și nu plâng pe maluri.
Își lasă în urmă vlăstare firave
Cu trupul subțire, ce-așteaptă să crească,
Frumoase fecioare pe țărmuri jilave,
Privind înspre Soare.
E voia cerească.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre apă, poezii despre virginitate, poezii despre timp, poezii despre sfârșit, poezii despre religie, poezii despre păr, poezii despre plâns sau poezii despre jocuri
Zbor de vultur
Din înălțimi scrutezi tărâmul de legende,
Al munților de piatră, sălbatici, azurii,
Săgeată neagră care se ridică și se pierde,
Dinspre adânci prăpăstii, înspre norii argintii,
Vultur maiestuos, regal, care străbate zarea,
Simbol imperial peste blazoane și pe steag,
Care privește de pe piscuri înghețate marea,
Și floarea albă ridicată pe corăbii la catarg,
Sălașul tău e din granit, pe creasta înghețată,
Iar florile de colț îți scânteiază în priviri,
Și printre pene strălucește bolta înstelată
Și noaptea vin să ți se-nchine prădătoare și stihii,
Privești spre sud de peste stâncile polare,
Pădurile de conifere ți se-aștern ca un covor,
Tu ții o lume necuprinsă în cioc și-n gheare
Și stăpânești peste trecut, prezent și viitor,
Și cuibul tău în cer e împletit din crengi de laur,
Și-n munți apusul pare răsărit și noaptea zi,
Și aripile tale negre în amurg parcă -s de aur,
Și zborul vieții înspre moarte, l-ai putea opri...
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre negru, poezii despre gheață, poezii despre înălțime, poezii despre viitor sau poezii despre viață
Destin
Ziua urcă fără urme,
norii trec pe cer în turme
de la nord mai bate vântul
schimbă pe pământ veșmântul.
Caii soarelui-n galop
tremură ca frunza-n plop,
se strâng drumuri în amiază
cum cuvintele-ntr-o frază,
lungă și alambicată
dintr-o noapte întunecată,
Ziua cu broboane-n frunte
urcă până-n culmi pe munte
și privește-n zări spre mare
cum vin straturi de-nserare.
Doar un fluture minuscul
se îndreaptă spre crepuscul,
își așteaptă-n pace noaptea
știe c-o să-i vină moartea.
Se vorbește numa-n șoaptă
dup-o zi arsă, răscoaptă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre vorbire, poezii despre vinovăție sau poezii despre pace
Verde crud
Verde crud, verde albastru
se leagănă-n zborul auriu al Soarelui
zdrobind mări și lacrima aurie a lacului
verde ce mă înconjoară, mă urcă
îmi place să zbor,
rezemată de mirosul petalelor roz
spre verde rouă, spre divin,
ținându-mă de mână cu raza
ce coboară din Răsărit verde,
verde crud, urcă-n zarea plină cu albastru
și cerul deschis plin de mine, de voi, de noi
zbor, verde crud, albastru și mândru Soare
frumoase drumuri în cer și pe Pămînt
pline de viață și de moartea albastră
a nimfelor din vis!
poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre albastru, poezii despre Soare, poezii despre roz, poezii despre rouă sau poezii despre mândrie
Nuanta de nea
Surâsul alb se pierde printre fulgi de nea,
Calc fraged umbra viselor pierdute,
Mă urc pe nori și cânt iubirea mea,
Dar ce păcat că stelele sunt mute.
Respir greoi parfumul înălțat spre vise,
Și dor nebun se lasă din înalturi,
Se tulbură natura și gândurile duse
De noapte peste zile, de stele în pustiuri.
Sclipiri de obște se aruncă crude
Pe patul fericirii, pe patul meu de moarte,
Și se rotesc cu grabă, în fulguinde unde,
Și se topesc timid la capăt de speranțe.
poezie de Ana-Maria Mandra
Adăugat de Mona Dinici
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele, poezii despre zile, poezii despre nebunie, poezii despre moarte sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Dintr-o nimica ...
O rază plăpândă se scurge prin ram
Și schimbă decorul când nu mai credeam,
În pomii livezii, pe-ntinse ogoare,
Din muguri de nea, în muguri de floare.
Cu jind se înfoaie lăstarul spre cer
Scăpat de al iernii cumplit temnicer.
Întoarce spre soare firavul obraz
Și plin de nădejdea ajunsă extaz,
Închină o rugă spre astrul divin
Din sufletul tânăr, din trupul virgin,-
De strajă să stea pe întinsul azur
Cât florii-i vor crește petale-mprejur!
Frunzișul îi țese veșmânt verde crud,
Pe trupul prea fraged, pe umărul nud,
Iar crengile-l leagănă-n brațe-n descânt
Cu vântul alături un cânt murmurând.
Din fragedul mugur, de nea-mpovărat,
Copilul de ieri mâine fi-va bărbat
Și dintr-o nimica, bobi mici cât un nod,
Vor umple în toamnă toți pomii de rod...
poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muguri, poezii despre trup și suflet, poezii despre trecut, poezii despre toamnă sau poezii despre tinerețe
Ultimul zbor
Se-aude un strigăt venind dinspre cer,
sinistru în noapte și-n liniștea ei,
ce pare să-ncheie un dans derniėre-
c-un ultim adio spre vechi odisei.
Se rupe din neguri, coboară, ușor,
apare, ca-n vis, o frântură de stea,
m-apropii și văd cum bătrânul cocor
continuă, încă, din aripi a da.
Pământul e ringul în noul balans
din care se-oprește, privind înspre cer,
spre stele ce par că-l invită la dans,
și uită că-i singur; începe, stingher,
un vechi ritual, o rotire, și-apoi
în vechi amintiri își găsește puteri,
plutește prin ele, devine vioi
și-ncheie în ritmul de vis și plăceri.
Când zorii se-anunță și stelele pier,
iar ziua renaște în zarvă și cânt,
o scurt-adiere înalță spre cer
o pană a celui ce zborul și-a frânt.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ritm, poezii despre plăcere, poezii despre devenire, poezii despre dans, poezii despre bătrânețe sau poezii despre aripi
Cine-a aprins zarea?!
Nori de plumb greoi, mâinile și-au dat,
Pe fruntea de cer trist și-ngândurat.
Fulgerele-adânc își înfig în lut,
Rădăcini de foc cum n-am mai văzut.
Vântul se înalță cu-aripi de hulub,
Veștedele frunze ridicând la cub
Și zadarnic ramuri i se-mpotrivesc,
După straiul verde și pierdut tânjesc.
Tunete pribege răcnesc speriate-
Răgușite glasuri își dreg, asudate.
Doar umbre de arbori îndreaptă spinarea,
Încercând să afle cine-a aprins zarea?!
poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre porumbei, poezii despre plumb, poezii despre mâini, poezii despre lut sau poezii despre frunze
Cununi de argint
Merge trenul spre visare cu tine în vis
Cu tine în luntrea papirusului pierdut
Mai la vale toamna își intră în drepturi
Cu soarele mut pune orizontul în pustiu de stele
Risipește păsări și cununi de argint
toate-s o lumină toate-s un cuvânt
Fulgi de nea șoptind fulgi de nea,
zburând numai mâini desprinse fără legăminte
Doar sorbind apusul și tăcând trenul spre visare fără tine
Zboară fără tine
Tu și el, rătăcind în cadențele dimineților senine, fără tine.
poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre văi, poezii despre trenuri, poezii despre păsări sau poezii despre lumină
Sufletul nostru-i asemeni apei: din cer se iscă, la cer se suie și iar coboară către pământuri, veșnic altfel... De sus țâșnește din stânci abrupte șuvoi curat, apoi se sparge în nori de spumă, se-nvăluiește-n vuiet blând jos spre adâncuri... De-apar în drumu-i stânci împotrivă, spumegă amarnic treaptă cu treaptă spre abis... Pe paturi molcom șerpuie-n văile verzi și-n lacul cel neted chipul își scaldă stelele toate... Suflet al nostru, cum semeni tu apei, soartă a noastră, cum semeni cu vântul...
citat celebru din Goethe
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre suflet, citate despre văi, citate despre vânt, citate despre verde, citate despre stânci, citate despre stele, citate despre prăpăstii, citate despre nori sau citate despre curățenie
Cad fulgi ca într-un vis...
Dincolo de fereastra toamnei
cad fulgi ca într-un vis
iar soarele se pierde printre nori,
ca un visător ce trece,
prin oglinzile timpului
steluțe albe
se aștern peste pământul umed
vântul cu atingerea sa rece și ușoară
privește spre mine din neant
ridicând brațele spre cer
poartă parfumul dimineții
pictând razele soarelui
pe pragul zilei
rătăcesc visele iernii
cu delicatețea sa magică
și îmbrățișarea calmă
în lumina lunii se aprinde depărtarea
sub întunericul senin al nopții
din marginea pădurii
se aude glasul cristalin al unui cerb
cu ochii pătrunzători și luminoși
de o frumusețe neobișnuită
ecoul răsună ca un clopot al iubirii
pe cărare zăpada se așterne
ca un covor alb și nou.
poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre alb sau poezii despre zăpadă
Corăbii
Cerul își deschide norii,
Dimineața își așterne zorii,
Visele își dorm fiorii
Pământul își ornează polii.
De printre pulbere astrale
Preț de secunde-atemporale
Răzbat vii raze solitare
Rostogolindu-se în mare.
Din valul apelor, spre zare,
Din reci adâncuri planetare
Se nasc corăbii călătoare,
Cu pânze-n zboruri țipătoare.
Și ele își deapănă cărarea
Spre valul care cântă marea,
Se văd doar pânzele și zarea
Din depărtări chemând vâltoarea
Soarele s-aprinde-n apa
De corăbii purtătoare,
Pânzele se aștern pe clapa
Valurilor cântătoare.
poezie de Alexandrina Vlas din Cartierul viselor
Adăugat de aliona vlas
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre singurătate, poezii despre planete, poezii despre naștere, poezii despre muzică sau poezii despre marină
Destin de frunză
Mă simt ca un mugur pe-o cioată de fag
Din ziua ce vine îmi sorb energii,
Răpusă de frig în al nopților prag
Natura renaște scăpând de urgii,
Prin picuri de ploaie pierduți printre crengi
Să fiu clorofilă întregii păduri,
Renasc către soare-n armate întregi
Și sunt tot un verde trecut prin arsuri,
Mă simt ca o frunză pe-o cioată spre cer
Și care la toamnă va umple cărări,
Sortită drept hrană-ntr-un lanț efemer
Mă bucur de soare și ploaie în zări,
De-abia răsărită-n pădurea din deal
Copacul renaște prin frunzele mii,
Redau libertate pe-un larg areal
Și-n verde, tăcută îmbrac galaxii,
Renasc în copac și-n deplină uitare
La toamnă, răpusă de vântul nebun,
Din frunza cea verde hrănită de soare
Voi umple cărarea când stelele-apun.
poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copaci sau poezii despre ploaie
Zbor de flutur
Se-adapă din lacrima nopții
în zorii ascunși la hotare
de umbre pierdute în mare,
a stelelor scurte adopții.
Surprinde lumina în focul
a mii de oglinzi delicate
ce Soarelui vor să-i arate
că-n aripi își poartă norocul.
Privește, distrat, spre copacul
ce-i pare, acum, doar decorul
în care-a crescut el, actorul,
și-a fost, doar o vreme, iatacul.
Se-aruncă, în formă perfectă,
spre cer, spre lumină, spre viață,
spre noul din care învață
că este o biată insectă.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre perfecțiune, poezii despre noroc sau poezii despre insecte
* * *
să ne ferească Dumnezeu
de tăietura pizmașului
când totul se rostogolește
într-o rană adâncă
din inima copacului cuvântului
atunci ne vom mai întâlni
vom ridica rădăcinile spre cer
salutând zborul păsărilor
cu o singură aripă
de cântec
primăvara
se va umple de toamnă
când rodul ascuns
într-un boboc de taină
va zbucni spre soare
mai adânc decât sămânța
spre verdele crud
al începuturilor de lumi
să ne ferească Dumnezeu
de săbiile iernii
când vara aduce apusul
la sângerare de cer
odată cu vântul intrus
în cuibul cuvântului dintâi
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre primăvară
Visele
ca două țevi de pușcă din mine ochii tăi
bucăți de suflet mușcă - erup în largi văpăi
și rezemând tristețea de vag apus de soare
își scutură finețea în palidul de floare
ca două crengi căzute de ploaie la pământ
ții brațele cernute în crudul meu alint
cercând a mă reține în zona furibundă
a dragostei din tine ca apa de rotundă
pustie e cărarea pe care plec alene
spre mările din zarea cu lacrime pe gene
și țevile de pușcă și crengile căzute
din vise care mușcă se trec în vise mute...
poezie de Iurie Osoianu (13 august 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre crengi, poezii despre suflet, poezii despre ochi, poezii despre iubire sau poezii despre delicatețe
În furtuna toamnei
Furtuna vine când e liniște
și alungă tăcerea copacilor
iar luna nu mai trimite raze
și râsetele semințelor zboară
spre inimi ușoare cu suspine-n suflet
și vântul coboară spre mărăcini de spini,
iar fluturii s-ascund sub ramurile florilor,
așteptând din nou apusul de soare.
Vântul păzește cheia toamnei,
pe care o deschide când norii apar
și zboară fără oprire spre apus,
iar toamna își desface poala cu o moștenire,
ce te face bogat de vise
pe care nu știi să le uiți
pentru a redescoperi fericirea ei.
poezie de Eugenia Calancea (3 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râs
Idilă
De-atâtea zile plânge Cerul!
Chiar și-n această dimineață
Pământul și-a-nălțat reverul,
La gât și-a pus fular de ceață.
Și toate văile-și îmbracă
În voaluri umede, lăptoase
Și roagă Cerul să mai tacă,
Destul cu toanele-i țâvnoase!
Dar Cerul stă posomorât,
Cu norii trași vârtos pe frunte,
Privește spre Pământ urât,
Trimite Ploaia să-l înfrunte.
A pus sechestru peste Soare,
Nu-l lasă-o clipă să se-arate,
Nu știu ce supărare are,
Că doar Pământu-i este frate.
La stele și la Doamna Lună
A pus de strajă nori și vântul,
Le-a pedepsit de-o vreme bună
Să nu se vadă cu Pământul.
Plutea în aer dezolarea,
Insuportabilă-așteptare,
Toți munții, apele și marea
Puneau aceeași întrebare.
Frumoasa Lună bănuia
De ce plângea atâta cerul,
Chiar foarte sigură era
Pe unde șade adevărul.
S-a hotărât să îi vorbească,
Să ia sfârșit această stare,
Nu mai dorea să-l chinuiască,
De-ajuns cu-atâta supărare!
"Pământul, eu l-am mângâiat
Cu raza mea de la distanță,
A fost un gest nevinovat
Ce n-are nicio relevanță.
Nu fi gelos! Doar știi prea bine
Că-n veci eu nu te părăsesc,
Voi sta mereu aici cu tine,
La tine-n brațe eu trăiesc."
Mărețul Cer s-a luminat,
În patru zări trimise Vântul,
Toți norii negri-a alungat
Și Soarele-a umplut Pământul.
poezie de Mariana Dobrin din Raiul cuvintelor (9 august 2005)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre supărare