Numai trupul

Avea linia vieţii în talpă
Şi eu mă uitam îngrozită la linia vieţii lui
Care părea foarte lungă
Şi el îmi simţea ochiul ca pe un cui.

I s-a părut firesc să mi-l scoată
Deşi se putea foarte bine
Să scape de îngrozitoarea durere
Mutându-şi talpa aspră de pe mine.

Ochiul meu care-a plătit totul
Şade acum în palma lui
Ca un copil căţărat
În vârful unui gutui.

Numai trupul rămas încă viu
Dar nevăzător
Mai clatină din când în când
Imensul picior.

poezie de Ileana Mălăncioiu din Urcarea muntelui (1985)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deces

Lângă linia ferată zăceau şase jumătăţi de cai morţi
Eu îmi trăgeam dealul în ochiul gării să o rujez cu păcură
Pentru oamenii sfârtecaţi de tren
De la spital nu a venit nimeni.
Eu aşezăm mine în mamă să detoneze taţi.
În seara aceea macazul a rămas neîntors.
Câinele îşi gâtuia lătratul cu măseaua gardului.
Sălciile erau deja pline de mâţişori
Şi apusul era auriu.
Dintre coastele sângelui
Linia se târa şi eu eram viu.
Legiştii stăteau la ocazie, dar era foarte târziu.
"Nu putem să venim până nu se constată decesul "

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În rest totul e nisip...

într-o bună zi voi coborî
de pe linia orizontului
şi voi trece malul
toate întâmplările vor fi
numai ale mele
ştiu asta...
bătăile de clopt
îmi vor deschide poarta
înspre Dumnezeu
acolo e mama
acolo e tata
acolo e şi cireşul înflorit
de sub care tata
îmi zâmbea
când alergam după fluturi
acolo e şi o parte din mine

drumul va fi lung dar
nu atât de lung
încât să
nu pot evada din mine
din când în când
o să vă privesc
prin ochiul lui Dumnezeu

din urmele acoperite cu lacrimile fiicei mele
vor creşte linişti
în rest totul e nisip...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe de toamnă...

(lui P.C.)

pogori ca o linişte blândă
tristeţe de toamnă, tristeţe
pogori cum coboară plăpândă
o cratimă-n linia vieţii

pogori ca un vers ce alină
tristeţe de toamnă, tristeţe
cu raze de Lună mai plină
ca punctul din linia vieţii

pogori ca un snop de lumină
tristeţe de toamnă, tristeţe
şi sufletul scaldă-mi, divină
şi dreaptă ca linia vieţii...

poezie de Iurie Osoianu (9 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somn de vară

tu nici nu ştii
dormeai somn greu de vară
când linia vieţii tale
din palma-ntredeschisă
îşi înălţase vipera tăcută
privindu-mi faţa mereu umbrită

tu nici nu ştii
îmi arătai in zare munţii
ori marea învechită-n fumuri poate
ori un tărâm în care nu mi-era
sortit să intru
decât muşcat de linia vieţii tale

tu nici nu ştii
se pregătea să plouă-afară
când fulgerul făcu-nceputul
cazând pe fruntea mea
cu linia vieţii tale laolaltă
şchifuind-o

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici Nistor nu părea foarte calm, deşi el nu avea probleme acasă, cu ai lui, nici dulciurile nu-i lipseau, însă necazul lui consta în faptul că nu o mai văzuse pe Adela, prietena lui cea blondă şi încă nu reuşise să-i aducă la cunoştinţă că, nu peste foarte mult timp, el va pleca în misiune... Asta-l făcea să nu se simtă în apele lui.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrijelesc pe hârtie sentimentele pe care viaţa le îmbracă în nuanţe când mai deschise, când mai închise. În miez de noapte, când dorul tău îmi străpunge linia fericirii din palma vieţii, mă întreb ce înseamnă tăcerea ta... Oare tăcerea-ţi e o masca ce ascunde iubirea?

Elena Lavinia Niculicea (17 mai 2011)
Adăugat de Elena Lavinia Niculicea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă voi întoarce

Pe fruntea netedă şi arămie
Adie vântul-n lanuri verzi de grâu,
La fel de dragă mi-ai rămas câmpie
Ca şi în tinereţea fără frâu...

Prin tine trec ţărani râzând la coasă,
Croind cărări în aspră palma ta,
Linia vieţii mele de acasă
Firesc se-arată, eu o voi urma.

Mă voi întoarce într-o zi, când macii
Cu guri de sânge grâul vor muşca
Şi apoi doborâţi vor fi săracii
Sub braţul care îi va secera.

Întrebă-mă de vreau să mai străbat
Cărările ştiute-n lung şi-n lat...

sonet de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gandalf: Umbrele întunericului ce se întrevăd la Răsărit, încep să prindă viaţă. Sauron îşi va nimici duşmanii. Ochiul său veghează neîncetat din vârful cetăţii Barad-dur. Dar încă nu este atât de puternic încât să învingă teama. Încă este mistuit de îndoieli. Zvonul a ajuns şi la el. Urmaşul lui Numenor este încă în viaţă. Aragaorn, Sauron se teme de tine. Îi este teamă de ce ai putea deveni. De aceea el va lovi cu putere şi foarte iute în oameni. Se va folosi de marioneta lui, Saruman, pentru a distruge ţinutul Rohan. Războiul se apropie. Rohan trebuie să se apere şi, astfel, ne confruntăm cu o primă provocare, pentru că oamenii sunt slabi şi gata să cedeze. Mintea regelui este subjugată; printr-un truc mai vechi de-al lui Saruman. Influenţa sa asupra regelui Theoden este acum foarte puternică. Saruman şi Sauron strâng si mai tare rândurile în jurul nostru. Dar cu toate planurile lor mârşave, noi avem un avantaj. Inelul rămâne ascuns. Şi faptul că noi încercăm să-l distrugem nu a pătruns încă în gândurile lor cele mai întunecate. Astfel, arma inamicului înaintează către Mordor în mâinile unui hobbit. Cu fiecare zi se află tot mai aproape de flăcările Muntelui Blestemat. Acum trebuie să credem în Frodo. Totul depinde acum de misterul care învăluie misiunea lui şi de rapiditatea cu care o va îndeplini. Nu regretaţi decizia de a-l fi părăsit. Frodo trebuie să-şi ducă de unul singur misiunea la bun sfârşit.
Aragorn: Dar nu este singur. Sam este alături de el.
Gandalf: Da? Serios? Bine. Da, foarte bine.

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Cele două turnuri, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien (5 decembrie 2002)
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori, aşa cum Eva s-a născut din coasta lui Adam, o femeie se năştea, în timp ce dormeam, dintr-o poziţie greşită a coapsei mele. Alcătuită din plăcerea pe care eram pe punctul să o gust, îmi închipuiam că ea era cea care mi-o oferea. Trupul meu, ce simţea în al ei propria-mi căldură, voia să se unească cu el, şi mă trezeam. Ceilalţi oameni îmi apăreau ca foarte îndepărtaţi, pe lângă această femeie pe care o părăsisem abia cu câteva clipe în urmă; obrazul îmi era cald încă de sărutarea-i, trupul meu simţea încă greutatea trupului ei. Dacă, aşa cum se întâmpla uneori, avea trăsăturile unei femei pe care o cunoscusem în viaţă, trebuia să mă dăruiesc pe de-a-ntregul acestui scop: să o regăsesc, ca aceia care pleacă în călătorie pentru a vedea cu ochii lor o cetate dorită şi îşi închipuie că poţi gusta într-o realitate farmecul visului.

Marcel Proust în În căutarea timpului pierdut
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 47

Inima mea, cu ochiul s-a împăcat
Şi reciproc îşi fac numai favoruri;
Când ochiul jinduind te-a căutat
Şi inima s-a sufocat de doruri,
Cu-al tău portret ochiul s-a ospătat,
Iar inima-n tablou benchetuieşte;
Apoi ochiul de inimă-i chemat
Ce gânduri de iubire-i dăruieşte.
Deci prin portret sau prin iubirea mea,
Când eşti plecat, rămâi mereu cu mine
Şi-oriunde ai fi, gândul te va vedea,
Iar eu voi fi cu el când e cu tine.

Dar dacă doarme, ochiul meu priveşte
Al tău portret şi inima-mi trezeşte.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că

Cred că mi-am pierdut un ochi,
Căutând.
Avea dioptrie mică
Şi-mi părea că vedea bine
Cu şi fără lentilă.
S-o fi împiedicat de vreun vis
Atras de pământ
Şi siguranţă.
Iar acum îmi caut privirea profundă
Cu ochiul rămas,
În dioptrie mare
Şi gene prea dese
Pentru conţinuturi.

Cred că mi-am strivit o mână,
Îmbrăţişând.
Avea degete drepte
Şi-mi părea că era frumoasă
Cu şi fără mănuşă.
S-o fi pripit când veneai,
Încordată-n pumn
Şi emoţie.
Iar acum îmi vindec îmbrăţişarea palmei
Cu mâna rămasă,
În degete strâmbe
Şi piele prea aspră
Pentru mângâiere.

Cred că mi-am topit un suflet,
Simţind.
Avea formă rotundă
Şi-mi părea că visa întreg,
Cu şi fără trup.
S-o fi-ncălzit când vorbeai,
Deformat în părere
Şi viaţă.
Iar acum îmi încerc golul fiinţei
Cu sufletul tău,
În formă nouă
Şi stare prea crudă
Pentru aderenţă.

poezie de Gabriela Chişcari (23 octombrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mă fascinează mâinile mele
mâinile care au mângâiat,
au alinat dureri,
şi au crescut vlăstare-copii.
Cu drag au muncit mâinile mele.
Privesc palma stângă,
cu atenţie o privesc,
de emisfera dreaptă este legată
şi seamănă
cu frunza de viţă-de-vie palmată.
Ca pe o hartă, în palmă,
sunt încrustate linii şi munţi:
linia vieţii, a inimii, a capului şi a norocului;
munţii lui Jupiter, Saturn, Marte, apoi
muntele lui Apollo, Mercur şi al Lunii...
Braţul meu cu palma-frunză
prins de-un arbore creşte-
arborele neamului,
iar dincolo de arbore
cresc rădăcini...
ale vieţii, ale sorţii şi ale inimii,
şi dincolo de rădăcini,
cresc viţe-de-vie ale vieţii
contopite cu pământul strămoşesc.
În palma dreaptă,
ţin strâns frâiele destinului,
cu dragoste le ţin,
până când mă voi dizolva
în viul vieţii eterne...

poezie de Floarea Carbune
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă fiinţa umană – omul – acest cuvânt, cel mai măreţ din câte se rostesc pe pământ, nu poate fi uşor definit – pentru că el se desfăşoară în istorie, în ştiinţă, artă, cultură, într-un cadru infinit, tot astfel – copilul – progenitura lui – prelungirea lui pe linia cu infinitul – cu farmecul, cu rostul lui măreţ, cu grandoarea lui, nu va putea fi suficient de definit cu cuvântul oricât de bine scris sau vorbit ar fi. El rămâne raţiunea de a fi şi gloria celor ce l-au născut şi l-au crescut în deplin acord cu legile vieţii, pentru ca la rândul lui să slujească vieţii.

Dan Begu în Umanitatea şi pacea (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O noapte lungă

O noapte lungă, un păianjen negru,
Prinzând în pânzele lui foarte întinse
Zborul meu liber, umblet somnambul
Peste acoperişurile ninse.

Tu priveşti în tăcere mersul lin
Cu paşi mărunţi pe verticală
Şi mâinile tremurătoare ca nişte antene
Care pipăie spaima universală.

Fă-mi un semn să mă pot opri
În miezul visului încep să încurc
Ziua cu noaptea şi stânga cu dreapta
Şi zidurile pe care urc.

poezie de Ileana Mălăncioiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La teatru am ajuns căutând filmul. A fost o revelaţie a omului conştient, care trece de la copilărie la maturitate. Atunci mi s-a părut că au devenit foarte conştiente şi raţionale lucrurile acelea. M-am gândit aşa: nu voi putea face şi pian şi film foarte bine în acelaşi timp. Îmi place filmul foarte mult, îmi place şi muzica foarte mult. Ce pot să fac mai bine? Am avut mai multă încredere în mine că pot să fac film – spun film pentru că atunci nu ştiam că o să fac şi teatru – şi să răzbesc prin mine făcând film.

citat din Medeea Marinescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar mă-ndepărtez de tine

Iar mă-ndepărtez de tine dinadins ca să te văd
Nerobită de puterea sufletului tău cel dus
Înapoi spre altă lume care-i pare mai a lui
Decât lumea-n care parcă din greşeală a fost pus.

Dar te văd tot mai aproape ca şi cum eu însămi sunt
Despărţită doar de ochiul care mă priveşte rece
Undeva pe însăşi calea nimănui dezvăluită
Unde sufletul tău parcă şade pregătit să plece.

E desprins de trup şi este mai frumos ca niciodată
L-aş desface din adâncuri să-l alin şi să-l păzesc
Dar cum pot păzi eu, Doamne, răsuflarea ta cea sfântă
Care însuţi ai desprins - o de pe ochiul său domnesc.

Mă rog deci să se întoarcă fără ură către tine
Dar când va să vin şi eu să mă laşi să-i dau ocol
Dacă nu ca o femeie ca un suflet care vine
La alt suflet ce-l aşteaptă în tăcere trist şi gol.

poezie de Ileana Mălăncioiu din Ardere de tot (1976)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se clatină Crucea sub bocet de mamă

Nu-s demnă, la Crucea-nălţată-n durere,
S-ating niciun cui sau vreo pată de sânge,
E-acolo un loc unde ura nu piere
Şi ochiul închis care vede şi plânge.

Înscrise în rană stau slovele sfinte
Şi-o lume întreagă, păcatele-şi lasă
Pe Crucea, ce doarme în pat de morminte,
Din care un fluviu de sânge se varsă.

Un înger îşi frânge o aripă-n două
Şi ninge cu pace pe dalta păgână,
E soare deodată cu luna cea nouă,
Când moartea, reqviem, lui Iisus îi îngână.

Se clatină Crucea sub bocet de mamă,
Piroanele-şi lasă în carne rugina,
Un scâncet inundă o lume cu teamă:
-Păcatul e-n mine şi-a noastră e vina!

Purtăm toţi pe frunte, coroană cu ţinte;
Aşa ne e scris, de când lumea-n destine
Pe Crucea Lui sfântă, e încă fierbinte
Iubirea de oameni, de tine, de mine.

La Crucea de lemn, putrezită de vreme
N-avem paşapoarte şi-nalte hotare
Opresc rugăciunea din false poeme,
Când jertfa de sine-i povară prea mare...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru că în tot răul e şi un bine, datorită gripei asiatice - fără de care n-aş fi avut ce căuta în acel aşezământ înconjurat de o livadă - mâncasem din nou cireşe, după o foarte lungă vreme, direct din copac. Fusese, într-un blând asfinţit, care în mine s-a transformat în auroră, o revelaţie extraordinară. Aveam cincizeci de ani şi mi-a părut rău că momentul acela a întârziat atât, că nu puteam spune despre el că venise pe când cărarea vieţii mele se afla la jumătate.

Geo Bogza în Un paradis regăsit, Ca să fii om întreg
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa îi cizelase totuşi în mod frumos caracterul, deşi era timid şi tăcut, deloc îndrăzneţ, cum ar fi trebuit. Nu-şi cunoştea propria valoare şi nici nu-şi putea da seama de ce putea fi în stare. Îi plăcea când profesorii îl lăudau, îi plăcea când primea numai note mari, premii... Îi plăcea să participe la concursurile şcolare, unde avea, la fel, rezultate foarte bune. Se făcea remarcat. Şi era politicos. Avea multe calităţi, care-l recomandau ele singure drept o persoană deosebită. Dar nu se impunea; stătea cuminte la locul lui, aşteptând parcă pe cineva, care să-l scoată din anonimat. Însă cine să facă toate acestea pentru el, în locul lui?! Evident, nimeni! Era o altă lecţie, una de viaţă, pe care Dan se vedea nevoit s-o înveţe.

Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoria

Timpul stă captiv într-o clepsidră de nea
Dar fără să vreau am călcat pe ea,
Am spart timpul şi mi-a tăiat talpa
Nu curge sânge că a îngheţat ca apa.

Dacă eram mai atent trăiam veşnic
În zadar lipesc cioburile vieţii de nemernic,
Vidul a fost distrus iar acum timpul curge
În valuri de nisip ce trupul mi-l frânge.

Am făcut cioburi infinitul cu al meu călcâi
Acum în rândul de muritori sunt cel dintâi,
Acum timpul arde ca în focurile iadului
Iar viaţa iubeşte tortura sufletului.

Starea mea tristă de fericire izbucneşte
Timpul infinitatea şi nemurirea o iubeşte,
Pentru că timpul e rege în abis
El stinge speranţe când tu vise ai aprins.

Bucuraţi-vă că suntem toţi muritori
Când ştii că totul moare nimic nu-ţi mai dă fiori,
Infinitatea e iad căci nu există moartea
Acolo suferinţa e nemuritoare şi ea.

Călătoria noastră e grăbită, dar de ce?
Alergăm spre moarte cu sufletul rece,
Toţi ajungem odată la linia de final
Păsuiţi viaţa ca furnica nu ca un cal.

poezie de Miron Iustin (4 martie 2017)
Adăugat de Miron Iustin
Comentează! | Votează! | Copiază!