Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Vasile Gavrilescu

Timpul scârbirii

Sub tălpi de împrumut scârbele curg dimpreună cu
vârsta cetății și de o seamă cu zilele ei cele multe.
De oriunde, privirile hrănesc aceleași indiferențe
fixate pe ziduri și bune la toate întâmplările.
Cetatea nutrită din răzlețirile sale geometrice păstrează
pentru pigmeii de azi, aceiași cumințenie ostenită și
gratuitatea unui timp consumat la răspântia viitorului.
Un zeu al prostiei, a promovat mai demult închipuiri absurde.
Din cenușa lor s-au iscat îndoieli.
Și ele s-au statornicit în nepăsarea zidurilor.
Mortificate dorm în adaos de liniște și bănuială.
Se mai întâmplă, ca aceste închipuiri călcate în
picioare să moară, sau sugrumate pe rând, să amplifice
un cimitir cu eternități posibile.
În semnul îndoit al pirzării din fiecare ceas, gândurile
plimbă priviri pe îndoliate și cenușii imagini de bună
credința, ghiftuite în zăceri fără de noimă.
De nicăieri, un aer stătut în derâderi, absoarbe
neputință sau, mișcă șiruri de copaci uscați, expiind un
verde anemiat, prefăcut pe alocuri.
De dincolo de înălțimi întrbările sucombă poate
vremelnic.
Plătind totuși un preț derizoriu pentru mai toate
râvnitele gesturi ale împilării. Căzute la învoială cu
precizia și trăinicia pereților, străzile, nu pot ascunde
dubii de o seamă cu cele ce vor mai fi fost.
Nici un ascunziș faptelor de felurite porniri.
Aceasta este cetatea.
Totul exact.
De o perfecțiune vecină cu nebunia maniacilor.
Pătrate ca o minte meticuloasă, dispuse pentru o
stavilă a destinului peste care se prăfuiesc renunțări.
De câtă vreme există zăceri în ordinea firească a
cetății?

poezie de din Timpul trecerii tale, partea I - Timpul scârbirii (1976)
Adăugat de Vasile GavrilescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Petre Ispirescu

Când era la adăpatul vacilor, fetele care de care se întrecea -i dea pricină de vorbă; dară el nu băga pe nimeni în seamă; se făcea ca nu pricepe ce vor ele. Pentru aceasta ele ca să arate că nu le pasă de nebăgarea lui de seamă, între ele, îl porocleau cu numele de Făt-Frumos al satului. Și de unde să nu fie așa! El nu se uita nici în dreapta, nici în stânga, mergea cu vitele la pășune și treaba ieșea din mâna lui mai cu asupra decât din ale celorlalți argați. Nu știu ce făcea el, ce dregea, că vacile pe cari le păștea el erau mai frumoase decât ale celorlalți argați. Ele dădeau mai mult lapte decât cele ale altor argați, fiindcă pe unde le ducea el pășunea era mai cu gust și mai îndestulătoare. Pe unde călca piciorul lui se cunoștea, fiindcă și ierburile se înveseleau. Pasămite se născuse în ceas bun și era ursit ajungă ceva. Dară el nici habar n-avea de asta și nici gând n-avea să se mândrească, fiindă nu știa ce-i este ascuns în cursul vremilor. Ci smerit, precum îl lăsase pe el Dumnezeu, își vedea de ale sale, fără să se atingă cu cuvântul sau în oricareva fel, de alții sau de al altora. Și tocmai pentru aceasta flăcăii și ceilalți argați îl ponosluia.

în Cele douăsprezece fete de împărat și palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Greuceanu" de Petre Ispirescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.44- 28.99 lei.
Daniel Vișan-Dimitriu

Cheia cetății

Am cheia cetății dorite!
De vrajă, deja, sunt cuprins,
căci dorul rămâne aprins
în clipe ce-mi par adormite.

Mi-e dragă cetatea semeață,
Cu ziduri prea greu de trecut
Ce-i stau împrejur ca un scut
La orice-ncercare-ndrăzneață.

Aștept doar un semn de la Lună,
Un sunet, un licăr de stea,
Sau, poate, chiar noaptea -mi spună:

-Încearc-o, e cheia cea bună!
Iar ușa așteaptă și ea
Tristețea cetății s-apună.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Atâtea priviri

Nu mai plouă

ni s-au uscat și ochii
de atâtea priviri
de atâta așteptare
din zăduf
până-n apus

apa
a uitat să mai vină
pe aripi de vânt
și totul
rămâne pe loc
nici nopțile
nu mai răsar
nici zilele
nu mai apun
căci soarele
s-a topit
și s-a scurs pe pământ
lăsând fântânile
doar în nămol
nu mai crește nimic
nici umbra pe zid
în piatra aceasta
numită
timp fără ochi
în care totu-i permis
dar în special
traiu-n culise

nu mai plouă
ci doar cu cărbuni
pe care i-aduni
cu amândouă
privirile

ochii
ni s-au întors în izvoare
oare
mai este mult
până departe

ne pierdem cu firea
căci moartă-i iubirea
și doar prin instincte
ne mai menținem

omul

ființa aceasta ciudată
ce alunecă
printre izvoare
limpezi sau...
09-05-03

X X X

Ni s-au șters imaginile
din oglinda aceasta
numită
timp
ochii
ne fierb în orbite
neștiuți
căci totu-i
fărâme
cu pași de nisip
ne cățărăm pe nimic

poezie de din Pe umerii vremii (9 mai 2003)
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Platon

Socrate (către Charmides): Zamolxe, regele nostru, care este un zeu, ne spune că după cum nu trebuie a încerca îngrijim ochii fără să ținem seama de cap, nici capul nu poate fi îngrijit, neținându-se seama de corp. Tot astfel trebuie -i dăm îngrijire trupului dimpreună cu sufletul, și iată pentru ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli. Pentru că ei nu cunosc întregul pe care îl au de îngrijit. Dacă acest întreg este bolnav, partea nu poate fi sănătoasă căci, toate lucrurile bune și rele pentru corp și pentru om în întregul său, vinde la suflet și de acolo curg ca dintr-un izvor, ca de la cap la ochi. Trebuie deci, mai ales și în primul rând, tămăduim izvorul răului pentru ca să se poată bucura de sănătate capul și tot restul trupului. Prietene, sufletul se vindecă prin descântece. Aceste descântece sunt vorbele frumoase care fac să se nască în suflete înțelepciunea.

replică celebră din povestirea Charmides de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Phaidros sau Despre frumos" de Platon este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -27.00- 18.99 lei.
Vasile Gavrilescu

Timpul alienării

Prin lumină și prin necesitatea sa de a se pretinde în
totul.
Complimentat prin culoare și însoțit în surâsul acestor
de început promisiuni.
Spre taina căror depărtări din afara cetății se dau în
lagăn chemările?
Și se mărturisesc cu alint de vorbe șoptite în timpanul
distanței?
Vis de libertate început ca o delicvență unui
înger absent dintr-o dimineață cu plânset de
izmă nouă.
La drum nou plecat dintr-un prezent ca o contuzie
meritată.
Spre un viitor cât o leziunecerebrală.
Amândouă necesare aceluiași trecut contaminat și
dobândit ca o cârtire sau ca un mod de a înțelege ce se
petrece cu tine.
Ironie alburită în coaja unui ou pe care alunecă
trecătorii unei vieți de nimic.
Sens căruia i se cuvine trudă și istovire.
Sau poate unealtă sfârșitului spre care curg ignorante
coborâtoare în adâncuri pline de liniște și uitare.
Trebuință bună de leac irosit într-o doară.
Pașii tăi prădați cu încredere și nerăbdare.
Văzuți din pînda cetății pierzându-se în bezna sărată a
ochilor înlăcrimați.
Exod ca un brânci fără vorbe de adio.
Fără graba întoarcerilor.
Apele vin, apele pleacă.
Tu tresalți ca o speranță moroită din urmă.
Ușile dogmei s-au deschis și s-au închis.

poezie clasică de din Timpul trecerii tale, partea II - Timpul alienării (1976)
Adăugat de Vasile GavrilescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Undeva, cândva

lumina s-a sfărâmat în bulgări de timp
prea devreme, prea târziu
cine mai știe
și de știe e acum pulbere în vânt
privesc indiferența gândului
trece incoerent peste timp
schimb nu pot sau nu mai pot
nici gândul, nici timpul, nici viața.
nu mai e mult
sfârșitul a început demult
astăzi e altfel decât ieri
mâine va fi la fel ca nicăieri
într-un perpetuu joc
al vieții și al morții
de ce îmi ceri atunci vin
e imposibil a spune "da" în lumea asta
bună, rea
ce oare pot să fac
să o joc la joc
în viața asta fără de noroc
dau de pământ cu ea
ei, o vrea cineva...
o soluție imaginară voi da
în încongruența faptelor descrise de un emanat
despre efectul benefic al bâtelor
în țara în care m-am născut demult
în care unii urcă
toți coboară fără să bage de seamă
au pierit demult
orbi în timp sau rătăciți în răstimp
la lumina unui lămpi
apusă, de mult petrecută
un tânăr schizofrenic aleargă fericit
prin astă tristă lume
în veșmântul sărac al sufletului
a evadat din ireal
în țara care nu mai este

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Wallace Stevens

Angoasele triste ale unui vals voios

Adevărul este că vine-o vreme
Când nu mai putem plânge pentru o muzică
Devenită prea mult sunet nemișcat.

Vine-o vreme când valsul
Nu mai exprimă dorința, un mod
De a dezvălui dorința și umbrele ei goale.

Prea multe valsuri au luat sfârșit. Și-apoi
Există acel Hoon c-un munte de minte,
Care nu și-a manifestat niciodată prin vals dorința,

Care-a descoperit toate formele și ordinea-n singurătate,
Pentru care formele n-au luat niciodată chipuri omenești.
Acum, pentru el, aceste forme-au dispărut.

Nu există ordine în mare – și nici în soare.
Formele și-au pierdut strălucirea.
Există această imprevizibilă droaie de oameni,

Aceste imprevizibile fețe și brațe,
O imensă neliniște sub presiune, mereu eliberată,
Aceste voci strigând fără a ști pentru ce,

Dar dorind fie fericite, fără a ști cum,
Impunând forme pe care nu le pot descrie,
Cerând o ordine dincolo de puterea discursului lor.

Prea multe valsuri au luat sfârșit. Și totuși formele,
Pentru care vocile strigă, acestea, pot fi, de asemenea,
Anumite manifestări ale dorinței, moduri de-a se dezvălui.

Prea multe valsuri – Epopeea neîncrederii
Răsună mai devreme și mai des, curând va fi permanentă.
Câteva armonii sceptice-n curând, într-o muzică sceptică,

Vor uni chipurile, iar formele acestor oameni
Vor străluci iarăși în mișcare, muzica
Va fi mișcare și va fi plină de umbre.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Necessary Angel: Essays on Reality and the Imagination Paperback" de Wallace Stevens este disponibilă pentru comandă online la 49.99 lei.
Marius Robu

Nebăgare de seamă

Doamne, mi-ai dat atâtea lucruri:
Viață, viață din belșug
Aer, respir o mie de vieți
Apă, beau câtă vreau
Lumină, ocean care mă inundă
Păsări, voioase dimineața, grele seara
Îmgreuiate de cântec, de zbor.
Copaci și frunze fără număr
Să-mi facă umbră câtă vreau
Animale de tot felul,
Pământ m-alerge
Drumuri nesfârșite, pe care
Să merg până la capăt
Și multe alte lucruri, pe care
N-am timp să le spun.
Ho, Doamne, mai ho!
Că n-am timp să mă bucur
De toate
Și-ți rămâne creația
Nebăgată-n seamă.
Și omul, cerându-ți mereu altceva,
Nebăgat în seamă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
David Boia

Eternități

Aprioric, rând pe rând
La distanță de un gând
Sub masca unor entități
Trec printre noi eternități

Intermitent, dar natural
Din timp în timp val după val
Prin vastele singurătăți
Trec alternant eternități

De bună seamă dar haotic
Așa la modul asimptotic
Compuse cu veleități
Trec în văzduh eternități

Ascunse în întuneric
Prin aerul atmosferic,
Acum ca și în alte dăți
Trec tot mai des eternități

Axiomatic, ați ghicit
De undeva din infinit,
Profitând de libertăți
Trec peste noi eternități.

poezie de (2 februarie 2014)
Adăugat de Anca PetruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Viorel Muha

Dincolo de trepte!

Omul de mii de ani a vânturat bobul și la separat de pleavă, altfel nu am fi existat... Motivația că nu înțelegem, nu vedem realitatea sau o negăm... poate sau nu să fie o acuzație a propriei conștiințe, când aceasta există, pentru cel ce vrea știe. A fi sau a deveni pleavă sau o suține, ne vom șterge trecutul și existența, a fi fost om.

Apa în deșert este prezentă doar pentru cel care știe să o extragă și pe care o dăruiește și celui neștiutor. Așa ajunge fie și după ce nu mai există! Scările înțelepciunii devin din ce în ce mai greu de urcat cu cât urci mai multe... Cine ajunge cât mai sus și mai aproape de "ultima treaptă", cu toate că ea nu există, cu atâta va înțelege mai mult... Sunt cuvinte înscrise în cuvinte fără cuvinte, căci sunt spuse și nespuse multe fără cuvinte...

(mai 2020)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ivan Turgheniev

Iartă-mi duritatea expresiilor, dar mi-ai cerut adevărul. Judecă deci singură! Cărui fapt aș putea atribui... cum zic... insistența dumitale, dacă nu cochetăriei - recunosc, inexplicabilă pentru mine - sau dorinței de a verifica ce influență mai poți avea asupra-mi? Drumurile noastre s-au despărțit cu totul! Am uitat totul, durerea a trecut de mult timp, acum sunt un alt om! Dumneata ești căsătorită, fericită (cel puțin în aparență), ai în societate o situație de invidiat. Atunci la ce bun o nouă apropiere între noi? În definitiv, ce sunt eu pentru dumneata, sau dumneata pentru mine? Noi nu ne mai putem înțelege acum unul pe altul. Între noi nu mai este azi absolut nimic comun, nici în trecut, nici în prezent! Mai cu seamă... mai cu seamă în trecut!

citat din
Adăugat de Dan NicorescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marilena Tiugan

La marginea unui vis

totul se petrece fără cuvinte
să numai gândesc la ele le-am uitat pe toate
-i simt respirația am îmbrățișat un castan
promițătoare crengile i s-au deschis brațe
ale unei toamne strânse din toate pădurile
în lumina căzută din sud

somnolentă o castană se răsfață
inconștient strânsă în palma aceasta
ciudat de caldă lipită de tâmplă la marginea unui vis

ți-am atins în treacăt cele zece degete
exersam nerăbdarea copacului ce-și tremură
fără zgomot coroana cameleon
ce noroc pe mine cu acest castan din marginea grădinii
mai ales cu această castană lustruită până la strălucire
pe care o voi îngropa în fața ferestrei
pentru umbra senzației

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Moartea Mădălinei

Pe crucea de piatră au fost încrustate,
cuvinte cu care tu pleci din cetate.

Pentru tine, Mădălina,
nu mai înfrunzesc gorunii.
Pentru tine, Mădălina,
nu mai înfloresc salcâmii.
Pentru tine, Mădălina,
nu mai zboară nici lăstunii.
Pentru tine, Mădălina,
a venit sfârșitul lumii.

Pentru tine, Mădălina,
florile n-au înflorit.
Pentru tine, Mădălina,
timpul în loc s-a oprit.
Pentru tine, Mădălina,
soarele în zori s-a stins.
Pentu tine, Mădălina,
doar lumânări s-au aprins.

Pentru tine, Mădălina,
cerul senin s-a deschis.
Pentru tine, Mădălina,
viața a fost doar un vis.

Fără tine, Mădălina,
cetatea e mult mai tristă.
Flori ca tine, Mădălina,
pe pământ nu mai există.

Noaptea, cerul își aprinde candelambrul plin cu stele,
"Fata cu părul de foc" strălucește printre ele.

poezie de (21 iunie 2013)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Derivă

— Mai am atât de multe de făcut!
A spus în gând, în timp ce lacrimile-i curg.
Sunt nopți de când... sau poate ani la rând
Și totuși azi, a mai găsit un zâmbet, unul mut,
Puterea de a pune punct.

Nu mai privește, nu mai are cum...
Nu mai răspunde, lacrimi uscate-n vânt.
Dorul de pământ și bucuria
Unei frumoase închipuiri de lut.
***
— Cum te cheamă, durere?
— Emoții de toamnă...
— Minți! Chiar Nichita se-nvarte-n mormânt,
Când te aude plângând.
Mai bine taci, cum tace pământul,
Nici lacrimile mele nu îți mai spală chinul!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Vis neștiut

O clipă doar și-au întâlnit
privirile fugare,
dar s-au văzut și au zâmbit
în gânduri, cu mirare
și fiecare-n drumul lui
a mers și nu s-a mai gândit
la ochii-albaștri sau căprui
ce i-a privit.

Dar visele au apărut
și, gândurile toate,
s-au îndreptat, tot mai acut,
spre-aceiași ochi și, poate,
spre tot ce-n ei se oglindea,
spre zâmbetul ce le-a plăcut,
spre tot ce ar putea avea
și n-au cerut.

Un timp, se pare, amândoi
s-au întâlnit în visuri
ca amintiri trecute-apoi
în unele înscrisuri
pe care timpul le-a-nvechit,
părând, cu vremea, că cei doi
în vechi povești s-au mai găsit,
cu ei eroi.

În dorul lor ce i-a durut
nu-și erau aproape,
erau dorințe și-ar fi vrut
o zi, doar, dezgroape
din cele, toate, câte-au fost,
căci clipa-ceea de-nceput
a căpătat acum un rost
recunoscut.

Au suferit și le-a fost dor,
au vrut să se revadă,
cereau, din ceruri, ajutor
și nu puteau creadă
nu se vor vedea nicicând,
dar, într-o zi, un vechi décor
în vis le-a apărut cerând
prezența lor.

Urmarea e de necrezut
căci mersul lor a fost un zbor
spre locul unde s-au văzut,
și-a fost scânteia unui dor
ce se-ntindea spre nesfârșit
și numai întâlnirea lor
crească-ntruna l-a oprit
c-un lung sărut.

poezie de din Oare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Murim

ne mor și cuvintele,
pe vremurile aceste,
noi și ele eram în poveste,
murim cu toții, cei prinși în culpă
și cei fără de culpă,
murim și noi și mor și alții
chiar dacă viața lor este mai lungă
și mor mai târziu decât împărații.
le troienește și vremea și uitarea
pe mine negre presimțiri,
închipuiri, chemarea lor
le prind cu mintea,
ochiul, amăgirea, calea
în moarte este tot fără de capătul infinirii,
ea pe toate le încheie
dar nu le depășește,
zi cu zi, și vremea, și uitarea
trec tot mai departe, iubito,
și vremea le vremuiește
pe toate și pe noi,
s-au învălmășit lucrurile
în limba noastră, iubito,
și în gândul nostru devin și se petrec
e cenușa lor și resemnarea.
și-alaiurile lor mortuare
le-auzim cum mai trec.

poezie de
Adăugat de Mariana DiduSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
America (vezi și Statele Unite)
America nu e o translație în spațiu, ci mai ales o strămutare în timp, un salt peste mai multe decenii, într-o lume și vreme care – cu toate cele bune și cele rele ale ei – o precede și o anunță pe cea spre care se îndreaptă mai încet Europa, urmată de celelalte continente.

definiție de în Cum poți să fii român? Variațiuni pe teme identitare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "RomĂąnia Ɵi liberalismele ei. TradiĆŁie Ɵi libertate" de Virgil Nemoianu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -65.00- 45.99 lei.

Cetatea reconstruită

Eu sunt ca o cetate pe munți reconstruită,
Acum pot să înfrunt furtuni și vreme rea.
Odată, însă, fost-am ruină părăsită,
Cu ziduri dărâmate și mult noroi în ea.
În jurul meu erau doar garduri sfărâmate
Și ferecate lanțuri la uși mereu aveam,
Ferestrele, de-a rândul, de vânturi erau sparte
Și într-o deznadejde amară mă zbăteam.
Dar într-o zi venit-a cu trudă de departe
Și-n fața-a mele ziduri stricate s-a oprit,
Un Meșter cu priviri atât de întristate
Când a văzut ruina în care m-a găsit.
A luat la rând, cu grijă, odăile cetății
Și ochii plini de milă în lacrimi se scăldau
De cruda-nfățișare - lăcaș pustietății,
De vânturile care în ele șuierau.
În miez de noapte rece, acele negre umbre,
Spăimântător cetatea urlând o bântuiau,
Prin colțuri, pe tavane, pe jos - imagini sumbre,
Prea jalnic în cumplită dezordine-atârnau.
Și Meșterul milos ce sta în fața mea
Avea cu EL aduse atâtea diamante
Și-atâtea lucruri scumpe pe care le avea
Dorea mi le dea în dar ales pe toate,
Dar cum mi le-așeze și unde le pună,

poezie de din Lacrima din rugăciune (aprilie 2009)
Adăugat de Mariana DobrinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

I: Ce este iluzia? A. M: Credința mintii ca ești liber de ea este iluzia. I: Ce este libertatea? A. M: Eliberarea de minte cu toate "alegerile" sau credințele ei despre "libertate" este Libertatea. I: Este libertatea o stare a minții? A. M: Absolut nu, libertatea este de minte, nu pentru minte, de gând, nu pentru gând, de "eu", nu pentru "eu". I: Atunci cine se mai bucură de libertate dacă nu mai este "eu"-l? A. M: Libertatea este bucurie, fericire în ea însăși fără subiect și fără obiect. Când conștiința se recunoaște pe sine ca și conștiință explozia de fericire care are loc este definită drept ananda-beatitudine nețărmurită fără formă. I: Este libertatea o stare trecătoare? A. M: Cu siguranță nu, libertatea este liberă atât de stările trecătoare cât și de cele aparent netrecătoare. Ea este dincolo de orice așteptare sau dualitate.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Solitarium

Dincolo de aceste drumuri
care se despart în vânt, în glasul
trist făcut din suflarea caldă
precum adăpostul pe timp de furtună
mintea mă trădează
mă strânge
din măruntaiele nopții.

E atât de liniște,
încât gândurile alunecă
într-o rană nouă
mai ușor
decât săgetarea unui neprihănit
în inima întunericului.

O liniște mă apasă,
așa cum sigur mi se întâmplă
când adorm iar cele mai
importante lucruri pândesc
din oglindă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook