Nebăgare de seamă

Doamne, mi-ai dat atâtea lucruri:
Viaţă, viaţă din belşug
Aer, să respir o mie de vieţi
Apă, să beau câtă vreau
Lumină, ocean care mă inundă
Păsări, voioase dimineaţa, grele seara
Îmgreuiate de cântec, de zbor.
Copaci şi frunze fără număr
Să-mi facă umbră câtă vreau
Animale de tot felul,
Pământ să m-alerge
Drumuri nesfârşite, pe care
Să merg până la capăt
Şi multe alte lucruri, pe care
N-am timp să le spun.
Ho, Doamne, mai ho!
Că n-am timp să mă bucur
De toate
Şi-ţi rămâne creaţia
Nebăgată-n seamă.
Şi omul, cerându-ţi mereu altceva,
Nebăgat în seamă.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva de la mine ţi-am dat

bucuria de a trece dincolo de spaţiu şi timp
ceva de la tine am primit
o altă viaţă
şi am învăţat să trăiesc
în acelaşi timp
două vieţi

ceva am dat şi ceva am primit
chiar şi cu mâinile pline de sânge
tot aşa am spus
că viaţa pe care mi-ai dat-o
e cu mult mai frumoasă
şi vezi tu
nu vreau să o pierd
nu vreau să rămân ca o piatră la marginea gândurilor tale

nu
nu lăsa nimic din toate astea să se întâmple
caută-mă
în adâncul fiinţei
şi-ai să mă găseşti
cu respiraţia tăiată
cu buzele arse de-atâtea rugăminţi

nu mă lăsa
te rog
nu vreau să mă sting
când ştiu
cât de mult am dat din bucuria mea
şi cât de mult am primit de la tine
o altă viaţă
una pe care vreau s-o trăiesc
mereu

nu vreau să mă sting
nu vreau

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, mai fă o minune!

Eu credeam că-s cel mai tare
Că eu sunt cel mai vestit...
Dar în faţa ta o doamne...
Mi-am dat seama că sunt mic.

Adunata-m lucruri multe,
Averi... multe am vrut să am.
Dar mi-am dat seama o doamne
Că de fapt... eu gol eram.

Mă-n'brăcam cu haine scumpe,
Cine mai era ca mine.
Dar mi-ai arătat o doamne...
Că de fapt eram un nimeni.

N-ascultam nici o povaţă
Rele multe am făcut.
Tu... o doamne... mi-ai dat viaţă
Ce am strâns tot am pierdut.

Cunoscuta-m vitejia,
Mândru tare am mai fost.
Dar pierduta-m bătălia,
Fără a crede în Hristos.

Am primit botezul doamne...
Ca să-mi fie de folos.
Prin puterea ta ce-a mare
Ai salvat un păcătos.

Eu... l-as tot în astă lume
Că de fapt... nu i-au nimic.
Doamne te rog... fă minune
Şi salvează- mă un pic.

Ia- mă în împărăţia... care
Sus în cer o stăpâneşti.
Ştiu doamne că ai răbdare
Eu aştept... vin când doreşti.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinaţie

M-am născut unde ai vrut tu Doamne!
Mi-ai dat spiritul,
darul tău cel mai de preţ.
Cu el îmi croiesc destinul
şi-mi aleg destinaţia,
depăşind toate barierele timpului
şi spaţiului.
Umilită de viaţă,
iubirea îşi caută drumul,
neştiind unde-i este gara,
destinaţia ei ultimă,
dar până la gară,
cale lungă este de străbătut.
Îmi pun aripile
şi-mi născocesc zborul,
dar nu vreau Doamne...
încă nu vreau o destinaţie.
Vreau mai întâi să-mi găsesc lumina
în flacăra smerită a lumânărilor,
în lanuri albastre
în care încă mai zboară zorii,
în ropotul inimii mele
şi în laptele miere al mamei,
care curge molcom,
îngânându-mi somnul
din care m-am născut
cu clocotul vieţii.
Un curcubeu
zămislit într-un vers
îmi va fi punte în naştere,
trecerea de la somn
la viaţă,
de la acumulare
la aplicaţie şi dezvoltare.
Lasă-mă iubire,
vreau să dorm doar în braţele tale,
sunt năucă de atâta viaţă,
vreau să-mi regăsesc somnul.
Somnul dinaintea naşterii,
Somnul,
în care tu Doamne
mi-ai dat înţelepciunea
şi toată cunoaşterea lumii.
Naşterea m-a făcut doar conştient de darurile mele,
obligându-mă ca prin trudă
să-ţi preţuisec darul.
Tot TU,
în nemărginita-ŢI bunătate
mi-ai pus pe buze cuvantul,
cu el voi duce cunoaşterea mai departe,
cu el voi dezmierda timpul
să-mi cânte serenade
şi tot cu el
voi transmite
generaţie după generaţie
toată acumularea de veacuri a omenirii.
În nerăbdarea mea
ajunsă în intersecţia destin,
voi şti oare,
care drum să aleg?
Voi alege drumul corect
să-mi găsesc destinaţia,
sau rătăcitoare voi fi
până ce voi ajunge
în acelaşi loc de destinaţie
hărăzit de tine Doamne!
Determinare,
joc fatal al sorţii,
sau propria mea alegere!
Care este adevărul Doamne,
care?
Oricare ar fi adevărul
eu voi alege!
Sunt propria mea determinare.
Înainte de naştere,
a ta am fost Doamne,
mi-ai dat
tot ce ai crezut de cuviinţă că merit,
mi-ai dat cioturi de aripi,
care vor creşte doar în lumină,
cu ele voi zbura oriunde,
voi cuceri galaxii
şi te voi slăvi
pe tine Doamne,
creatorul meu desăvârşit.
După naştere
destinul îmi aparţine,
sau tot tu îmi alegi
destinaţia finală?!
Îmi vreau lumina
şi zborul,
îmi vreau
înfiorarea dintre funzele teiului,
când zorii îmi mângâie zarea,
vreau
ca flacăra macilor
să-mi ardă
cele mai tainice dorinţe,
îmi vreau
curcubeu nemuritor
peste timp şi spaţiu,
vreau
să beau din cupa nemuririi
licoarea blestemată a zeilor
şi mai vreau Doamne....
VREAU TOTUL
sau NIMIC!

poezie de Rodica Cernea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, iartă-mi, Te rog, Doamne

O, iartă-mi, Te rog, Doamne, atâtea rugăciuni
prin care-Ţi cer doar pâine şi pază şi minuni,
căci am făcut adesea din Tine robul meu,
nu eu s-ascult de Tine, ci Tu de ce spun eu.

În loc să vreau eu, Doamne, să fie voia Ta,
Îţi cer şi-Ţi cer întruna să faci Tu voia mea;
Îţi cer s-alungi necazul, să nu-mi trimiţi ce vreai,
ci să-mi slujeşti în toate, să-mi dai, să-mi dai, să-mi dai...

Gândindu-mă că dacă Îţi cânt şi Te slăvesc
am drept să-Ţi cer întruna să faci tot ce doresc...
O, iartă-mi felu-acesta nebun de-a mă ruga
şi-nvaţă-mă ca altfel să stau în faţa Ta!...

Nu tot cerându-Ţi Ţie să fii Tu robul meu,
ci Tu cerându-mi mie, iar robul să fiu eu.
Să înţeleg că felul cel bun de-a mă ruga
e să doresc ca-n toate să fie voia Ta.

rugăciune de Traian Dorz
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi lua iubirea

De ce plâng, Doamne? Că am sufletul plin
De dragoste, de dor şi de credinţă?
Cum aş putea eu, Doamne, să spun că e un chin
Să simt tot ce mi-ai dat? Îţi port recunoştinţă!

Mi-ai dat iubire şi speranţă în destin,
Mi-ai dat credinţa pentru-o-ntreagă viaţă.
Cum aş putea să plâng că am sufletul plin?
Cad în genunchi plecându-mi a mea faţă.

Şi-Ţi mulţumesc, Doamne şi Te implor acum,
Să nu îmi iei nimic din tot ce Tu mi-ai dat
Şi chiar dac-am să plâng în lungul vieţii drum,
Să nu-mi consideri plânsul ca pe un greu păcat.

Şi-Ţi mulţumesc pentru că, Tu, îmi eşti
Tot sprijinul, tot reazemul din viaţă;
De rele, Doamne, Te rog să mă fereşti
Şi dă-mi iubire, şi dă-mi, Te rog, speranţă.

Iubire pentru oameni, speranţă-n veşnicie,
Dă-mi liniştea de care am nevoie,
Fereşte-mă, Doamne, de ispită şi prostie
Şi lasă-mă să cred, Te rog, Doamne, dă-mi voie.

Să sper şi să cred în dragostea şi-n mila Ta,
Să simt că nu e vis speranţa pe pământ
Şi ia-mi, Te rog, viaţa şi fă ce vrei cu ea,
Dar nu-mi lua iubirea, e tot ce am mai sfânt.

rugăciune de Valeria Pintea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, dă-mi puterea să mă bucur de tot ce mi-ai dat şi mi-a rămas şi să uit de tot ce mi-ai dat şi mi-au luat sau nu mi-au dat sau mi-au furat oamenii. Dar de ce mi-ai dat lucrurile care mi-au fost luate? Pentru că te rugam insistent să-mi dai mai mult decât aveam. Dar nimeni nu poate primi mai mult decât are de la Tine şi nici nu poate pierde ce are de la Tine. Afară bate vântul şi parcă mi te-aduce-n rugăciune, făcându-mă să uit mai uşor şi să nu mai cer fără să ştiu ce.

Marius Robu în Carte de bucăţi (29 ianuarie 2008)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, dă-mi puterea să mă bucur de tot ce mi-ai dat şi mi-a rămas şi să uit de tot ce mi-ai dat şi mi-au luat sau nu mi-au dat sau mi-au furat oamenii. Dar de ce mi-ai dat lucrurile care mi-au fost luate? Pentru că te rugam insistent să-mi dai mai mult decât aveam. Dar nimeni nu poate primi mai mult decât are de la Tine şi nici nu poate pierde ce are de la Tine. Afară bate vântul şi parcă mi te-aduce-n rugăciune, făcându-mă să uit mai uşor şi să nu mai cer fără să ştiu ce.

Marius Robu în Carte de bucăţi (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăminte

Să nu-mi dai, Doamne, zile multe
De ştii că singur voi rămâne
Căci nu-mi doresc o viaţă lungă
De n-am necazul cui îl spune.

De ştii că-n soartă mi-este scris
Să nu am parte de iubire
Atunci te rog din suflet, Doamne,
Să nu îmi dai prea multe zile.

De ştii că mie mi-i sortit
Să n-am durerea cui o spune
Atunci să-mi iei din zile mie
Şi să le dai cui o mai cere.

poezie de Marina Geanina Voinea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râd mereu...

Mamă, ştii că de ceva timp râd mereu?
Râd de tot şi de toate,
Râd de oameni, de întâmplări,
Râd de lucruri şi de situaţii,
Mulţi îmi spun că râd prea mult,
Că uneori râd fără motiv.
Nimeni niciodată nu şi-a dat seama
câtă tristeţe plânge în râsul meu.
Ştii de ce râd mamă?
Pentru că numai aşa
Pot stăpâni plânsul care mă macină.

poezie de Natalia Popusoi (1 ianuarie 2012)
Adăugat de Natalia Popusoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Tu, mamă, iartă-mi fiecare lacrimă de a ta,
Ascultă-mi mamă gândurile, eşti binecuvântarea mea,
Şi pentru fiecare noapte când ai stat cu teamă,
De ce nu sun, dacă sunt bine, tu, iartă-mă, o, mamă.

Te-aş scrie-n mii de versuri şi te-aş repeta într-una,
Ca mama nu sunt toate, ca mama nu-i niciuna,
Az zmulge ani din viaţa mea doar ca să ţi-i dau ţie,
Aşa cum tu din viaţa ta mi-ai dat viaţă şi mie.

Te simt în fiecare gând şi-n fiecare dor,
Şi mamă, în fiecare zi spre tine vreau să zbor,
Vreau să pot fi lângă tine, să mă strângi la piept,
Să pot să îţi sărut iar mâna de atâta timp aştept.

De-ai putea să pierzi din bani să-ţi cumperi sănătate,
Nu te zgârci, să-ţi cumperi multă, că-n rest le ai pe toate,
Mi-aş sacrifica întreaga viaţă doar să te ştiu bine,
Aşa cum ţi-ai sacrificat-o tu să-mi fie bine mie.

M-aş urca până la cer, ţi-aş scrie chiar şi-n stele,
"Te iubesc, fiinţă dragă, eşti sensul vieţii mele"
Iar pentru fiecare lacrimă ce n-am băgato-n seamă,
Te rog tu să mă ierţi pe mine, draga mea, sfântă mamă.

poezie de Ionela Hondreac (26 iunie 2018)
Adăugat de Ionela Hondreac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către Dumnezeu

Doamne, nu vreau nimic să-ţi cer;
Totul e, oricum, efemer!
Şi doar Tu ştii ce merităm,
Cu ce-ncercări ne confruntăm;
Te rog doar, să m-ajuţi s-accept
Ce nu e bun, ce nu e drept!

Nu vreau, Doamne, nimic să-mi dai;
Dacă nu vrei, nu mă lua-n Rai!
Ajută-mă numai să lupt
Cu ce-i parşiv, cu ce-i corupt,
Toate câte mi-e dat să-nfrunt,
Aici, unde-i greu, pe Pământ.

Doamne, să nu crezi că cerşesc,
Cer numai dreptul să iubesc,
În rest, tot ce crezi că greşesc,
Sunt pregătit să ispăşesc!
Nu cer, fiindcă mi-ai dat mereu
Mai mult decât am cerut eu!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt şi lucruri în viaţă care nu-mi ies. Îmi e teamă de ridicol. Nu iau uşor nicio experienţă, dacă mă implic, o fac până la capăt. Vreau să fiu sigură că ce ţine de mine am dat tot ce s-a putut.

citat din Andreea Marin
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Aureliu Busuioc

Doamne, câtă umilinţă în privire
Câtă resemnare, Doamne
Şi melancolie
Nici la Paştele Blajinilor
Prin cimitire
N-am citit în ochii nimănui
Atâta
Mută
Osândire...

poezie de Iurie Osoianu (17 mai 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrela

Dacă un om trăieşte mai multe vieţi,
Şi nimic din fiecare nu-i deloc întâmplător,
La câtă apă am scos eu, şi din câte fântâni,
Şi câtă apă am cărat,
Ca pentru mii şi mii de morţi,
Pentru udat, când nu ploua;
Şi n-a plouat mai toată copilăria mea,
Tinereţea, nici ea...

Ce se căzneşte fudula toamnă
Să-mi picure-n suflet credinţa
Că semănăm foc, dintr-o viaţă anterioară,
Şi că, dacă ne-am uni destinele, ar fi potop?
Biata de ea, e udă, îmi replic sec în gând!
Face pe filosoafa cu mine, ca toate celelalte...

Eu, asemenea lui Kant, port umbrela după mine
Chiar şi când ea se face numai
Că plouă, pentru orice eventualitate...

poezie de Marius Robu din Aproape alb (14 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrela

Dacă un om trăieşte mai multe vieţi,
Şi nimic din fiecare nu-i deloc întâmplător,
La câtă apă am scos eu, şi din câte fântâni,
Şi câtă apă am cărat,
Ca pentru mii şi mii de morţi,
Pentru udat, când nu ploua;
Şi n-a plouat mai toată copilăria mea,
Tinereţea, nici ea...

Ce se căzneşte fudula toamnă
Să-mi picure-n suflet credinţa
Că semănăm foc, dintr-o viaţă anterioară,
Şi că, dacă ne-am uni destinele, ar fi potop?
Biata de ea, e udă, îmi replic sec în gând!
Face pe filosoafa cu mine, ca toate celelalte...

Eu, asemenea lui Kant, port umbrela după mine
Chiar şi când ea se face numai
Că plouă, pentru orice eventualitate...

poezie de Marius Robu din Aproape alb (14 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă crede lipsit de toate slăbiciunile omeneşti. O poftă nesătulă mă stăpâneşte şi, până azi, n-am putut şi nici n-am vrut să-i rezist. Vrei să ştii felul răului de care sufăr? Nu pot să mă satur de cărţi! Am cărţi destule, poate mai multe decât îmi trebuie. Dar se întâmplă cu cărţile ca şi cu atâtea alte lucruri, că râvna de a le dobândi, este şi un prieten al cupidităţii. Când este vorba de cărţi, prietenul acesta se înfige mai adânc.

citat din Petrarca
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sex în lanul cu maci

mi-a mângâiat cu buzele
fiecare deget şi
a trecut
de la unul la celălalt
până ceva mai sus
înspre sex
a urmat nebunia
o trăire a zilei până la capăt
părea un sfârşit de viaţă
fără oameni pe străzi
fără babe
ce se
tuflesc în spatele perdelelor şi
fără păsări în zbor

o ultimă trântire pe genunchii juliţi
decojirea senzaţiei sub
lacrima portocalie a cerului
împlinind ultimul orgasm
aducea apocalipsa

of
câtă umilinţă în clipa pe care cred
că am trăit-o până la capăt...

poezie de Teodor Dume din Ferestre spre marginea lumii (2019)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai dat, Doamne

Ca să fiu ce-am fost în viaţă,
mi-ai dat primăveri şi toamne.
Mi-ai dat zori în dimineaţă,
mi-ai dat flori, mi-ai dat şi poame.
Mi-ai dat cer senin şi nor,
aşa ai dat tuturor.
Mi-ai dat multe anotimpuri
dar mi-ai dat şi multe chipuri.
Mi-ai dat chip de om frumos,
dar şi chip de păcătos.
Mi-ai dat chip cu suflet bun,
dar şi chip să mă răzbun.
Ca să mă descurc în lume
mi-ai dat şi înţelepciune.
Pentru tot ce Tu mi-ai dat
la Tine m-am închinat.
Mereu ai fost bun cu mine,
dar mi-ai dat şi încercări.
Plecat îţi fac mulţumire
şi urc dincolo de zări.

poezie de Dumitru Delcă (12 martie 2024)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă limbii-n care scriu

Sunt lucruri ce pot fi spuse doar într-o singură limbă.
Ce multe am scris în limba din care voi fi tradus.
Doamne, dacă ea dispare sau esenţial se schimbă,
Frumoasă e şi rămâne frumoasă, chiar de nespus.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă florilor şi culorilor

Mă strânge-o tâmplă, şi-ncă una
Şi am să-mi alung cu flori furtuna
O, Doamne, bunule ceresc
Mă las-atunci când fi-va să pornesc
Să-mi iau cu mine toate florile
Să-mi lumineze-n beznă, dorurile

Şi lasă-mă în lumea drepţilor
Din adormită viaţ-a morţilor
Să plec cu salbe din petala lor
Să nu simt, Doamne, al miresmei dor
Să nu devin un suflet pustiit şi gol
Să-mi pun pe cap, cununa florilor
Că ai să-mi iei la schimb lumina ochilor

Dar fie, Doamne, voia ta cea dreaptă
Că tu m-ai plămădit
şi-ţi sunt în mâini, unealta
Mai ştiu că nu-mi va fi greu nici aşa
Că tu m-ai învăţat să văd culori cu inima

De n-am să văd cu ochii
c-aşa-i lăsată rostuirea
N-am să mă plâng de asta
cum este-a lumii firea
Eu vin când zici în lumea ta cea dreaptă
Doar dă-mi, te rog, culori
pe suflet lasă-mi-le pată

Vreau roşu, galben, verde, vreau nuanţă
Te rog, doar lasă-mi dreptul la creanţă
C-ai răspândit culoare-n fiecare floare
Şi le-am simţit în viaţă binecuvântare

De cer prea mult, te rog, atunci mă iartă
Dar vina n-am că-n flori e-o colorată artă
E arta pe care, tu Mărite, ai creat-o
Pe care-n lumea vie cu respect, am adorat-o

Şi să nu-mi spui, Doamne, că nu e nevoie
Că ştiu că n-am să mor de bunăvoie

Nu cer, o Doamne, mult prea mult
Vreau doar culori în suflet să-mi ascult
Să mă-nvelesc cu tot ce mi-e mai sfânt
Să-mi fac din flori, un giulgiu ca veşmânt

Să nu mă laşi în negru doar
Că îmi va fi, Prea Bunule, amar

În lumea celor ce nu mai cuvântă
Tu lasă-mă să-mi duc culoarea sfântă
Şi am să vin desculţă fără să crâcnesc
Dar lasă-mă în roşii flori să mă-nvelesc

Vreau pete, de culoare vie
Vreau flori când nu va fi să-mi fie

Îmi plâng în braţe toate florile
Ascultă-ne acuma, şi-mi iartă rugile
din lacrimi dulci şi picături de rouă
Dar ştiu că, după moarte, încep o viaţă nouă.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!