Finch: Problema este că ne cunoaşte mai bine decât ne cunoaştem noi înşine. De aceea am mers aseară la Larkhill.
Dominic: Dar nu era prevăzut.
Finch: A trebuit să îl văd. Nu mai era mult. Dar când am ajuns acolo mi s-a părut ciudat. Am fost cuprins deodată de sentimentul că totul se leagă. Era ca şi cum aş fi putut să văd totul, un şir lung de evenimente care se întindeau pe tot drumul de întoarcere spre Larkhill. Simţeam că pot vedea tot ce s-a întamplat si tot ce urmează să se întâmple. Era ca un tipar perfect, ce mi se înfăţişa. Şi am realizat că suntem cu toţii o parte din el.
Dominic: Prin urmare, ştii ce va urma?
Finch: Nu, a fost o presimţire. Dar pot ghici. Cu atâta haos în jur, cineva o să facă un pas greşit. Şi când o vor face, lucrurile vor lua o întorsătură urâtă. Şi atunci Sutler va fi forţat să facă doar ce ştie el să facă.

replici din filmul artistic V de la Vendetta
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, cum îi mai bătea Gretei inima! Parcă ar fi vrut să facă un lucru rău şi ea doar atâta voia, să vadă dacă Karl e acolo. Şi acolo era, fără îndoială! Şi ea se gândea la ochii lui limpezi şi la părul lung: parcă îl vedea cum zâmbeşte ca atunci când şedeau amândoi la umbra trandafirilor. Desigur că are să se bucure când are s-o vadă, şi ea are să-i spună ce drum lung a făcut până să dea de dânsul, şi ce necăjiţi au fost cei de-acasă când el a plecat şi nu s-a mai întors. Gretei îi era teamă şi totodată se bucura.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Accident fatal. Gândul acesta era aproape de nesuportat, dar posibil. Poate nu intenţionase să facă asta. Claire n-ar fi planificat lucrurile aşa. Nici măcar nu se spălase pe cap. S-ar fi pregătit, totul ar fi fost perfect. Ar fi scris un bilet, explicând totul în două sau în cinci moduri. Poate nu voise decât să doarmă... Am râs. Am râs amar ca mătrăguna. Poate că nu fusese decât un accident. Ce nu era un accident. Cine nu era?

citat din Astrid Magnussen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnatic II

Eram mâhnit şi, totuşi, mai cânta
Câte un greier pe la geam, târziu
Şi auzindu-l, mă simţeam mai viu...
Nu m-apăsa atâta lipsa ta.

Acum, începe-totu'-a îngheţa
Şi apăsarea rage a pustiu...
Pe-aceea care-ai fost, nu o mai ştiu,
Dar tot nu pot dorul a-mi dezvăţa

Spre tine să îşi facă singur drum.
M-ai lăsat toamnei, îmbrăcat lejer
Pe dinăuntru, cât să-mi fie ger
Şi flacăra să îmi devină scrum.

Nu te mai recunosc, dar n-am uitat
Senzaţia de-a fi un singur zbor,
Când gândul ne era nemuritor
Şi mărul încă nu era muşcat.

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Armura

În sfârşit pot vărsa lacrimile
Pe care le-am ţinut atâta timp
În sfârşit pot să dau totul afară,
Tot ce am ţinut atât de mult.

Mulţi mi-au spus că sunt puternică,
Mulţi mi-au spus să rămân aşa,
Dar ce nu pot ei vedea
E faptul că eu demult nu am mai putut rezista.

Însă nimeni nu ştie asta,
Nimeni nu vede ce se ascunde în ochii mei,
Pentru că mi-am construit armura
Prin care să nu treacă nimeni.

Dar când seara vine,
Atunci dau totul afară
Tot ce s-a acumulat de atâta vreme,
Toată suferinţa din această inimă.

poezie de Diana Şerban
Adăugat de Diana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Esenţa rătăcită

M-am retras departe-n zare,
E albastru-n jur, e cer,
Ce-a fost trist, e doar uitare,
A durut... dar efemer

Culeg zâmbete şi stele,
Numai îngeri împrejur,
Mă ademenesc spre ele,
Luna... îmi e abajur

Iar eu zbor fără de teamă,
Cum o fac? Habar nu am,
Îngerii mă vor, mă cheamă,
De mult timp... dar nu-i vedeam

De prea multă "realitate"
Eram orb, numai un trup,
Obosit de tot, de toate,
Nu puteam ca să mă rup

De cotidian, de frica
Că nu pot să fiu mai mult,
Aveam totul... dar nimica,
Ştiam tot, dar ce "incult"

Nu mă defineam pe mine,
Ci doar ce-am fost învăţat,
Neînţelegând prea bine,
Ce nu ne-a fost explicat

Doar trăiam o existenţă
Care nu era a mea,
Risipind ce e esenţă
Şi ajută a zbura...

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai simt

Mai ştii jocul de-a iubirea?
Iuliano, ţi-a plăcut?
La dans cu un vis, cu privirea
Spre alt început.

Era prea frumos să dureze,
În glumă ai luat tot jocul,
Am pus inimii proteze,
Dar aşa mi-a fost norocul.

Acum stau întins, e bine,
Las visul să-şi facă de cap,
Am fost sau nu cândva cu tine,
Irelevant, oricum nu scap...

De amintiri şi de iubire,
De serile când ne priveam,
Dar te-ai semnat dezamăgire,
Şi nu mai simt tot ce simţeam.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad B
Comentează! | Votează! | Copiază!

To Kuny: Off, dragul meu... Deci, asta era! I-ai găsit îmbrăţişaţi. Şi ce-i cu asta?
Nick: Poftim?! Cum adică, tată?!
To Kuny: Dragul meu, nu trebuie să interpretezi greşit ceea ce vezi. Există o multitudine de motive pentru care două persoane se pot îmbrăţişa. O îmbrăţişare nevinovată nu înseamnă nimic rău. Ei sunt de mult timp colegi, prieteni chiar, destul de apropiaţi şi îşi pot permite asemenea manifestări din când în când, dar atâta tot. Deci, chiar ar putea fi doar o neînţelegere.
Nick: Dar, tată...
To Kuny: Ascultă ce-ţi spun, băiatul meu! Ar fi trebuit să-i laşi să-ţi explice, să le dai şansa să-şi justifice comportamentul, nu să te grăbeşti să tragi tu concluziile. S-ar putea să te înşeli în privinţa lor.
Nick: Dar, nu era nevoie de explicaţii. Totul era destul de evident.
To Kuny: Nu, dragul meu! Nimic nu era chiar atât de evident cum ţi s-a părut ţie în acel moment. Ar trebui să ai mai multă încredere în minunata ta soţioară. Eu cred că te iubeşte cu adevărat, mult de tot, deci, în nici un caz nu ar vrea să-ţi facă aşa ceva! Iar în privinţa comandantului, nu ştiu de ce, dar îmi inspiră foarte multă încredere. Nici el nu ţi-ar vrea răul, ţie sau colegei lui. În plus, el e îndrăgostit până peste cap de sora ta, deci, în nici un caz nu s-ar uita la scumpa ta soţie.
Nick: De sora mea?!
To Kuny: Da, bineînţeles. Aaa, nu de Ly, se înţelege, ci de Lia. Şi ea e sora ta.
Nick: Ea e, însă el nu ştie.
To Kuny: S-ar putea să nu ştie acest lucru, însă asta nu-l împiedică să fie îndrăgostit de ea. Şi nu are ochi pentru altcineva, decât pentru ea, deci, nici pentru iubita ta cea blondă. Aşa că n-ai motive să te comporţi astfel, să te simţi jignit de atitudinea lui.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Harry Potter era un băiat neobişnuit din mai multe puncte de vedere. În primul rând, ura vacanţele de vară mai mult decât orice altă perioadă din an. În al doilea rând, îşi dorea din tot sufletul să-şi facă temele pentru vacanţă, însă era forţat să o facă pe ascuns, în puterea nopţii. Şi pe deasupra, se mai întâmpla să fie şi vrăjitor.

J.K. Rowling în Harry Potter – Prizonier la Azkaban
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiind latini, opresiunea era mai mare la noi faţă de ţările slave, mai apropiate de ruşi. Noi eram mai rebeli, mai indisciplinaţi. De aceea opresiunea a fost mai puternică la noi. Iar asta a făcut ca schimbarea din '89 să se facă cu o baie de sânge, lucru care nu s-a petrecut în alte ţări. Asta pentru că ceilalţi au putut să o rezolve altfel. Iar aici nu s-a putut. Şi a explodat totul.

citat clasic din Mihai I al României
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul unui iubit (Psalmul 7)

1. Iubito, ştiu: acum îmi cade părul, de viaţă destrăbălată, şi trebuie să dorm pe piatră. Mă văd toţi bând rachiul cel mai ieftin şi mergând gol în vânt.
2. Dar a fost un timp, Iubito, când eram curat.
3. Aveam o femeie, mai tare decât mine, precum iarba e mai tare decât taurul: mereu se îndreaptă în sus.
4. Ea vedea că sunt rău, dar mă iubea.
5. Nu mă întreba încotro merge drumul, care era drumul ei, şi poate că mergea în jos. Când îmi dădea trupul ei, spunea: asta e tot. Şi se făcea trupul meu.
6. Acum nu mai e nicăieri, a dispărut ca norul după ploaie, am lăsat-o şi s-a dus în jos, căci acesta era drumul ei.
7. Dar nopţile, câteodată, când mă vedeţi că beau, văd chipul ei, palid în vânt, puternic şi întors spre mine, şi în vânt mă aplec.

poezie de Bertolt Brecht, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împrăştiaţi, fără de întoarcere...

Ne-mprăştiem prin lume, uitându-ne strămoşii...
Ne-mprăştiem prin lume, ne-mprăştiem ca proştii.
Lăsăm în urmă mame, lăsăm în urmă taţi,
Lăsăm în urmă prunci, bătrâni rămân uitaţi...

Lăsăm în urmă totul – tradiţii, moşteniri...
Lăsăm hoţi să ne fure trăirea din simţiri...
Ne-mprăştiem prin lume, visând la "altceva",
La tot ce, de sub nas, ni s-a furat cândva...

La tot ce am avut şi nu vom mai avea...
Noi i-am lăsat să facă mai rău ce se putea.
Ne-mprăştiem prin lume, pentru c-aşa se vrea,
Că nu pot vinde ţara cu tot cu noi în ea...

Că nu ne pot seca când straja e acasă,
Că doar astfel se poate ca planul să le iasă.
Ne vor împrăştiaţi, prin lume rătăciţi,
Iar la întoarcere să nu mai fim primiţi...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (11 ianuarie 2020)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ellis Boyd "Red" Redding: Aş vrea să vă pot spune că Andy s-a luptat bine şi că Surorile l-au lăsat în pace. Aş vrea să vă pot spune asta – dar închisoarea nu-i o lume de basm. N-a spus niciodată cine a făcut-o, dar ştiam cu toţii. Lucrurile au continuat aşa pentru o vreme – viaţa în închisoare constă în rutină şi iar rutină. Din când în când, Andy apărea cu vânătăi noi. Surorile se ţineau de el – uneori reuşea să le ţină piept, alteori nu. Aşa stăteau lucrurile pentru Andy – asta era rutina lui. Cred că acei primi doi ani au fost cei mai grei pentru el, şi mai cred că dacă lucrurile ar fi continuat, acest loc ar fi luat tot ce era mai bun din el.

replică din filmul artistic Închisoarea îngerilor
Adăugat de Cristiana Ghiţă, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cum s-a văzut flăcăul cu casă şi avere bunicică, nu mai sta locului, cum nu stă apa pe pietre, şi mai nu-l prindea somnul de harnic ce era. Dintr-o parte venea cu carul, în alta se ducea, şi toate treburile şi le punea la cale singurel. Nu-i vorbă că, de greu, greu îi era; pentru că, în lipsa lui, n-avea cine să-i îngrijească de casă şi de vitişoare cum trebuie. Numai, dă! ce să facă bietul om? Cum era să se întindă mai mult, că de-abia acum se prinsese şi el cu mâinile de vatră; şi câte a tras până s-a văzut la casa lui, numai unul Dumnezeu ştie. De-aceea alerga singur zi şi noapte în toate părţile, cum putea, şi muncea în dreapta şi în stânga, că doar-doar a încăleca pe nevoie, ş-apoi atunci, văzând şi făcând. Toate ca toate, dar urâtul îi venea de hac. În zile de lucru, calea-valea; se lua cu treaba şi uita de urât. Dar în nopţile cele mari, câ nd era câte o givorniţă cumplită şi se mai întâmpla să fie şi sărbători la mijloc, nu mai ştia ce să facă şi încotro să apuce.

Ion Creangă în Povestea lui Stan Păţitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E dezbrăcat! a strigat tot poporul. Împăratul a auzit şi i s-a părut şi lui că poporul are dreptate, dar s-a gândit: "Acuma nu mai pot să dau înapoi, trebuie s-o ţin întruna aşa cum am început". Şi curtenii au mers înainte şi au dus trena pe care n-o vedea nimeni fiindcă nu era nici o trenă.

finalul de la Hainele cele noi ale împăratului de Hans Christian Andersen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grădina Ghetsemani

Cu licărirea stelei ce-o privim
E cotitura drumului de-o seamă.
Drumul cotea spre muntele Măslin.
Iar jos un râu care Kedron se cheamă.

Şi dintr-o dată drumul se opri:
Calea de lapte aici hotar şi-a tras.
Măslinii-ncărunţiţi şi argintii
În aer dau să facă primul pas.

Era grădina nu ştiu cui aici.
Le spuse El deodată: Nu plecaţi.
Sunt trist de moarte astăzi, ucenici,
Rămâneţi pe aproape, mă vegheaţi.

El renunţase fără-mpotrivire,
Precum întorci un lucru de-mprumut,
La slavă, la minuni, dumnezeire,
Şi-acum era ca noi, un om, şi-atât.

Păreau îndepărtările, în noapte,
Ţinutul nefiinţei, pustiit,
De parcă toată lumea era goală,
Grădina doar fiind de locuit.

Şi tot privind în hăurile negre
Ce nu încep şi nu sfârşesc defel,
Să-l ocolească implora pe Domnul
Acest pahar ce-l bănuia spre El.

Abia sfârşi, aşa, de nu ştiu unde,
O şleahtă de golani-oşteni, popor,
Făclii şi săbii, iar în faţă Iuda,
Pe buze cu sărutul trădător!

Dar Petru atunci sări la cuţitari,
Zbură chiar o ureche, ce să facă?!
Aude: Nu cu sabia repari.
Tu, Petre, fiule, ţi-o bagă-n teacă!

Şi El le zice: V-a fost dat anume
Pe vremea mea să fiţi, şi voi dormiţi!
Bătu şi ceasul fiului de lume.
El se predă celor nepocăiţi.

Şi-n rugăciuni a prins să nu-l mai doară.
Se-ndepărtă oleacă de ceilalţi.
Discipolii, cuprinşi de toropeală,
Tot moţăiau pe margine de şanţ.

Socoţi că legiuni de îngeri, Petre,
N-ar fi putut Preabunul a-mi trimete?
Şi nu-mi clinteau un fir de păr hainii
Şi toţi ar fi în praful Palestinii.

Ci cartea vieţii tocmai a ajuns
La pagina aceea când murim.
Şi trebuie acum să se întâmple
Aşa cum este scris în ea. Amin.

Vezi, secolele merg şi merg ca-n pilde.
Din mers, pot ele să se-aprindă, jar.
Spre slava ei cea prea înfricoşătă
Pogor în chinul groapei voluntar.

Şi mă înalţ apoi după trei zile,
Şi, tot aşa, ca plutele pe apă,
Convoi prelung, ieşind din întuneric,
Vin veacurile-n şir la judecată.

poezie de Boris Pasternak din Lirice, traducere de Marin Sorescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Karl s-a uitat la Crăiasă; era foarte frumoasă, o faţă mai cuminte şi mai drăgălaşă nici nu se putea închipui. Acuma nu i se mai părea de zăpadă, ca atunci când o văzuse la fereastră şi ea îi făcuse semn. Nu-i era frică de dânsa. A început să-i spuie că el ştie să facă socoteli în gând, chiar cu fracţii, că ştie ce întindere şi câţi locuitori are ţara şi ea zâmbea şi nu zicea nimic. Şi deodată băiatului i s-a părut că ce ştie el nu-i destul şi s-a uitat în văzduhul larg şi înalt şi atunci ea a zburat cu el sus de tot până în norii cei vineţii, şi vijelia vuia şi şuiera, şi în vuietul ei parcă se auzeau cântece străvechi. Şi au trecut în zbor peste păduri şi peste ape, peste mări şi peste ţări; dedesubtul lor vâjâia crivăţul, urlau lupii, sclipea zăpada; deasupra lor zburau ciori negre care croncăneau prelung şi sus de tot era luna mare şi luminoasă, şi o noapte întreagă Karl s-a uitat la lună şi în zorii zilei a adormit la picioarele Crăiesei Zăpezii.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă de când am vorbit într-o seară în Viena în treacăt despre asta, am avut sentimentul că noi căutăm pe cineva pe care-l cunoaştem bine, căruia îi ducem mult lipsa şi pe care-l strigăm de aceea cu numele cele mai frumoase, dar nu venea niciun răspuns; şi cum ar fi putut răspunde cineva care nu era acolo, cât vedeai cu ochii de jur împrejur? Puţine lucruri sunt sigure, dar unul din ele este acela că nu vom trăi niciodată împreună, în aceeaşi casă, trup lângă trup, la aceeaşi masă, niciodată, nici măcar în acelaşi oraş.

Franz Kafka în Scrisori către Milena
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elijah Browning

Eram în mulţimea copiilor
Care dansau la poalele muntelui.
A suflat o briză dinspre est şi i-a măturat ca pe nişte frunze
Dincolo de versanţi...
Totul s-a schimbat.
Aici erau lumini zburătoare şi luni magice, şi se auzeau muzici nepământeane.
A căzut peste noi un nor.
Când s-a ridicat, totul era schimbat.
Acum eram printre mulţimi aflate în conflict.
Apoi o figură din aur strălucitor, şi cineva cu o trompetă,
Şi încă cineva purtând sceptru au stat în faţa mea,
M-au luat în râs, au dansat rigadoon şi pe urmă au dispărut...
Iarăşi s-a schimbat totul.
Ieşind dintr-un lan de maci,
O femeie şi-a dezgolit sânii şi şi-a ridicat gura întredeschisă spre mine.
Am sărutat-o.
Gustul buzelor ei era sărat.
M-am prăbuşit extenuat.
M-am ridicat şi m-am înălţat mai sus, dar o ceaţă ca aceea însoţind un iceberg
Mi-a acoperit paşii.
Îmi era frig şi simţeam dureri.
Deodată, a apărut din nou soarele
Şi am văzut cum ceţurile de sub mine acopereau vederii tot ce era dedesupt.
Iar eu, aplecat peste tot ce era al meu,
Mi-am văzut umbra siluetei reflectată pe zăpadă.
Desupra mea aerul nemişcat era străpuns de un ţurţure subţire de gheaţă
De care atârna o stea solitară!
Un tremur de extaz, un fior de teamă
Au trecut prin mine;
Dar nu mă mai putem întoarce pe partea cealaltă a versanţilor —
Şi nici nu mai doream să mă întorc.
Subtile unde desprinse din simfonia libertăţii
Îmbrăţişau imateriale stânci deasupra mea,
De aceea trebuia să urc spre pisc.
Am aruncat departe tot ce -mi mai aparţinea.
Cu braţul întins
Am atins steaua.
Am dispărut complet.
Muntele restituie
Adevărului Infinit
Pe oricine atinge acea stea.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Finch: De ce faci asta?
Evey Hammond: Pentru că avea dreptate.
Finch: În legătură cu ce?
Evey Hammond: Că lumea are nevoie de mai mult decât o clădire în clipa de faţă. Are nevoie de speranţă.

replici din filmul artistic V de la Vendetta
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplamente...

Pe când nu era nimic, iar nimicul era tot,
Pe când rană nu era, dar era durerea-n cot,
Nu era atunci cuvânt, dar era ceva de zis,
Nu erau expedieri, înspre drac sau paradis,
Pe când nici nu exista, niciodată şi mereu,
Exista în consecinţă, fără z un simplu Eu!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (15 februarie 2017)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!