De ce n-ai mers drept la ţintă, de ce nu te-ai jertfit?... Din pana ta ţâşnea protestul, dar, prin forma pe care i-ai dat-o, el s-a născut mort... Ţi-ai ridicat glasul împotrivindu-te, dar n-ai arătat nici ce e de făcut, nici faptul că unii oameni mergeau la pieire, ci te-ai mărginit să-i urmăreşti de departe, fiind doar cu sufletul alături de ei.

citat din Mihail Evgrafovici Saltîkov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirile vieţii

Nu ai trăit de n-ai simţit
cum floarea de cais îmbată,
în primăvară
orice fată
şi nici de n-ai stors vinul,
niciodată!
Nu ai trăit de n-ai simţit
în cântecul păsărilor,
o muzică a stelelor
şi nici inimă n-ai avut,
prin crâng, de nu te-ai abătut!
Nu ai trăit de n-ai simţit
mirosul frunzei jeluite-n bătătură
şi nici de n-ai adulmecat
mireasma primăverii-n arătură!
Nu ai trăit de n-ai simţit
aroma sfintelor gutui
îmbălsămând în iarnă, casa
şi nici de nu te-ai odihnit
în fân, la coasă!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi...

Şi n-ai să ştii cum este s-o iubeşti
De n-ai să-i iei cu buzele aroma,
Pe trupul ei, uşor, să poposeşti,
Să-i memorezi pentru vecie forma.

Şi n-ai să ştii nicicând dacă vibrează,
Nici cum arată plină de dorinţi,
N-ai să-i auzi suspinul când oftează
Şi când ajunge până sus, la sfinţi.

Ţi-e teamă de puterea ce-o emană,
De focul ce-i mocneşte-n măruntaie
Şi fugi făr-a băga de seamă
C-alergi desculţ prin fulgere şi ploaie.

Te temi să o auzi cum clocoteşte,
Cât de fierbinte-i poate fi iubirea
Şi iarăşi te-ai purtat prosteşte,
I-ai dat în schimb tăcerea şi mâhnirea.

Nu eşti făcut să fii tu alchimistul,
Să o topeşti când o îmbrăţişezi,
S-o modelezi cum vrei, să fii artistul,
Să faci din ea ce numai tu visezi.

Deci, n-ai să ştii cum poate să se piardă
În braţele adevărate de bărbat,
Din ochi o lacrimă să-i cadă
De fericire..., căci n-ai încercat!

poezie de Florentina Mitrică (31 mai 2020)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Activitatea mea literară a urmărit cu consecvenţă un singur ţel: protestul împotriva samavolniciei, făţărniciei, minciunii, a jafului, trădării, deşertăciunii...

citat din Mihail Evgrafovici Saltîkov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii larg la inimă

Fii larg la inimă şi darnic,
fă binele cu pas tăcut.
Că n-ai făcut, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea făcut.

Ascultă sfatul şi-ndrumarea,
îndreaptă-te când eşti mustrat.
Că nu asculţi, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai ascultat.

Mergi fericit în orice vreme,
oriunde te-ar chema Isus.
Că nu te-ai dus, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi că prea te-ai dus.

Fii răbdător până la moarte,
oricât de-adânc ai fi brăzdat.
Că n-ai răbdat, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea răbdat.

Iubeşte cald întotdeauna,
chiar şi pe-acei ce te-au zdrobit.
Că n-ai iubit, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea iubit.

Şi iartă plin de bunătate
tot răul pe nedrept purtat.
Că n-ai iertat, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea iertat.

Din ce-ai văzut să ai credinţă
şi pentru tot ce n-ai văzut.
Că n-ai crezut, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea crezut.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul

Azi, când totul a luat sfârşit
N-ai voce să mi-o spui
Laş, te-ai întors privind spre geam
Cautând ochii nimănui
Iar n-ai văzut nimic în zare
Decât ce-ai vrut să vezi
O seară plină de păcate
Iertări şi împăcări
Tu-n resemnarea mea vedeai
Drept cale de izbândă
Dar sufletul şi lacrima
Le-ai părăsit, lasându-le
În apa mării fără fund
Sa cadă şi tacă
Iar strigătul încet fiind,
Deci nimeni n-o să-l creadă.
Tu m-ai răpus şi ai plecat
Cu gânduri împăcate
Eu mâinile pe ochi mi-am pus
Nici ei să nu mai vadă
Toţi paşii tăi ce urmăreau
Ieşirea s-o găsească
Dar nici cărările n-au vrut
Iertarea să-ţi ivească
Toţi au uitat ce-ai vrut să spui
Nici n-au ştiut cu toţii
Mi-ai spus în gând
Ce-ai vrut să spui
Şi m-ai lăsat, acolo
Cu intrebări, fără răspuns...
N-ai avut curajul să declari
Sentinţa pentru moarte,
Dar ai şoptit încet, pe-ascuns
Sugestii de departe
Nu te-ai sfiit să te desprinzi
De adevărul nostru
Şi i-ai lăsat pe mulţi confuzi
Cu întrebări şi şoapte
Şi ai uitat să te pronunţi
Că ştii şi tu Răspunsuri.
Şi doar în treceri printre vii
Tu mai auzi ecoul,
Dar care moartea l-a trmis
Ca sol de adevăruri...
Şi martori vii, şi martori morţi
n-au ispitit destinul
Ei doar au dat de inţeles:
Deci cine e de vină?
Răspunsuri vechi, răspunsuri noi -
Le-am îngropat aievea
Lumânărilor de sărbători...
Ce au murit -
Ştiind doar adevarul

poezie de Alina Sclifos (2008)
Adăugat de Alina Sclifos
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea – amanta trecătoare

Te-ai întâlnit cu moartea la fereastră
V-aţi salutat. Ea a plecat la drum...
Nu se grăbea, dar cum eraţi prieteni,
Ştia că nu vei vrea să pleci acum.

Ai invitat-o să serviţi cafeaua
Ori un pahar de vin de Murfatlar...
Ea a răspuns zâmbind: "Mă voi întoarce,
Nu ştiu în care zi din calendar..."

Era frumoasă, veselă... doar coasa
Lucea în suflet ameninţător,
Tu nu te-ai fi temut de ea fireşte.
Să-i stai alături ţi-ar fi fost uşor.

Te-ai dus cu ea, odată, la plimbare...
Ai sărutat-o... Un îndrăgostit!
În suflet i-ai lăsat însângerare...
Ea a oftat prelung şi te-a privit.

Pe cupidoniene umbre-n noapte,
Te-ai dus din nou cu moartea la plimbare.
Voiai s-o strângi în braţe... Mai aproape
Să-i simţi suflarea înfiorătoare.
Dar n-ai plecat cu ea... Tu laşi în urmă
Mereu atâtea clipe pământeşti...
Cetatea veşniciei se surupă
Şi moartea se întreabă unde eşti.

Vezi, tu zâmbeşti! Şti caât îţi e de-aproape
Şi talia-i tu poţi să o-nconjori
Însă o laşi să plece mai departe...
Aşa se-ntâmplă-n viaţă uneori...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui înger

Te-ai adus departe printre stele,
Tu, înger blând fără de vină,
Eşti pentru ţară un erou.
Acum tu ne priveşti din cruce,
Iar ţara noastră va renaşte din cenuşă.

Ce crud a fost, Liana – al tău destin!
Şi Dumnezeu a vrut ca să te cheme,
Ţi-ai apărat cu demnitate tricolorul,
Cu sufletul ţi-ai apărat poporul,
Iar pentru ţară te-ai jertfit ca un martir.

De ce te-au judecat prea crunt călăii?!
Când tu aveai o viaţă de trăit...
În apele învolburate şi meschine
Te-ai avântat, Liana – şi-ai pierit...
De ce atâta groază pentru tine?!

Eroii toţi prin noi or să trăiască,
Să ne amintim de ei cu demnitate,
Prin cuget şi simţiri să ne unească,
În viaţă, până dincolo de moarte;
Călăii vinovaţi cu viaţa să plătească.

Nici lacrimi nu-s, eroii să ni-i plângem,
Prin săli de tribunale alergăm,
Dosare prăfuite sunt neluate-n seamă,
Iar pe obraz mai arde o lacrimă de mamă...
Dar din acestea toate nimic nu învăţăm.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu n-ai nimic

Tu n-ai nimic în lume,
nimic din tot ce-i rău,
nici bogăţii, nici nume,
nici desfătări, nici glume,
dar ceru-ntreg e-al tău.
Tu n-ai nimic în viaţă,
nimic pe-acest pământ,
nici vinul ce răsfaţă,
nici haina cea măreaţă,
dar tot ce ai e sfânt!

Tu n-ai nimic ce leagă,
ca cei ce totul vor.
A lor e clipa dragă,
a lor e lumea-ntreagă,
dar cerul nu-i al lor.

Tu n-ai nimic sub soare
şi toţi te râd mereu.
A lor e-a vieţii floare
şi cupa-mbietoare.
Al lor e tot ce moare.
Al tău e Dumnezeu.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te întrebi nedumerit: cum puteau trăi oamenii, neavând nici în prezent, nici în viitor, alte amintiri şi perspective decât chinuitoarea lipsă de drepturi, decât nesfârşitele suferinţe, o viaţă urgisită şi fără nicio apărare de nicăieri?

Mihail Evgrafovici Saltîkov în Vremuri de odinioară în Poşehonie
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai îndurat, ţi-ai scris povestea

Mamă, tristeţea ţi-a încrustat pe frunte brazde adânci.
Când ai căzut te-ai ridicat. O faci acum ca şi atunci.
Mâinile tale crăpate de-atâta trudă ce-ai avut,
Trebăluiesc pe mai departe, că tu încă n-ai căzut.
Din ochii blânzi ce-au plâns cândva
şi astăzi mai curg lacrimi.
Sunt amintiri din viaţa ta,
eşti tristă, nu te clatini.
Din ochii care-au plâns odată,
astăzi, picături de rouă
brăzdează faţa ta curată.
Cu necazuri nu mai plouă.
Pe fruntea ta şi-au pus pecetea
mulţi ani de griji şi de nevoi.
Ai îndurat, ţi-ai scris povestea,
n-ai dat o clipă înapoi.
În timpul ce cu greu s-a scurs,
testul vieţii tu ai dat.
Sfârşitul drumului parcurs,
sufletul ţi-a luminat.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără speranţă

Pe drumul vieţii dacă dai de proşti,
Cu uşurinţă poţi să-i recunoşti,
Dar, cât te-ai strădui să îi îndrepţi,
N-ai nici o şansă: ei se cred deştepţi.

epigramă de Condruţ O. Păun din Reflexe (şi reflecţii) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băi generaţie...

De câte ori ţi-am spus că eşti cam proastă
Şi-ţi ţiuie urechile de la capitalism,
Da, noroc cu netul, că te umple de realism
Şi de cultură vastă.

Nu contează nici nesiguranţa,
O completezi frumos cu aroganţa.
Bine că-ţi tai unghiile la zi
Şi taci. Mai bine, decât să spui prostii.

Ţi-ai putea face un viitor, dacă n-ai plânge,
Da viitorul se naşte gata făcut, de mic,
De către unii care-l au în sânge
Şi care nu se dau 'napoi de la nimic.

Te-ai închistat în tine şi-ai prins coajă.
Scăldându-te în marea de ştiri false,
Ţi-ai uitat sufletul pe plajă
Şi ţi l-a răzleţit vântu...

poezie de Dorel Bîrsan (10 ianuarie 2019)
Adăugat de Dorel Bîrsan
Comentează! | Votează! | Copiază!

La moartea lui Radu

De ce n-ai aşteptat până la vară
Când primăvara se renaşte-n lunci
Cu verde clar, lichid închis în lacrimi
Venind de departe, din suflete adânci.

Te-ai dus fără să-mi spui că nu mai vii
Pădurile s-au strâns chircite-n toamnă
Şi te-ai murit în cartea de pe masă
Biblia veche cu coperţi de aramă.

La moartea ta n-am plâns şi nici nu ştiu
Dacă vreodată, Radu, te voi plânge.
Te-ai sinucis fără să mă aştepţi.
Te-ai dus fără să mai întrebi de mine.

Azi te mai caut printre frunze moarte
Şi cânt încet prin galbenul pădurii
Dar mor doar uneori când apa curge
Şi se despoaie de frunzar, gorunii.

Te-ai dus fără să-mi spui că nu mai vii
Pădurile s-au strâns chircit în mine
Şi nu se mai trezesc spre primăvară.
Păzite-s azi doar de-un lătrat de câine.

De ce n-ai aşteptat până la vară,
Pământul e arat şi stă în asfinţit.
Te-am aşteptat atât de mult să vii
Şi tot mai cred că vii, chiar de vei fi murit.

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ilustrului

Ai apărut de nicăieri
Peren şi mândru ca o floare
Parca-ar fi ieri, -
Dar n-ai onoare.

Eşti impecabil îmbrăcat
Şi sarea noastră din mâncare
Într-un regim adevărat, -
Dar n-ai onoare.

Cu experienţa ta solidă
De procuror făcând dosare
Ai o imagine candidă, -
Dar n-ai onoare.

Curat, destoinic, vesel, sincer
Bărbat de stat - unic sub soare
Un ajutor căzut parcă din cer, -
Dar n-ai onoare.

Eşti floarea noastră dintre flori
Dorit de generaţii viitoare
Cireaşa de pe tort între copiatori,-
Dar n-ai onoare.

Păcat că nu eşti om obişnuit
Util, discret, un oarecare
Că te-ai fi dezobişnuit:
Să n-ai onoare!

poezie de Octavian Lupascu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă Mariei,

Draga mea Marie,
Draga mea soţie,
Pentru mine
Eşti o încântare,
Esti o fericire!

Fără tine
N-aş şti ce-i iubirea,
N-aş şti ce e viaţa,
N-aş şti bucuria.

Făra tine
N-aş şti ce-i lumina,
N-aş şti ce-i iubirea,
N-aş şti alinarea.

Fără tine
Lumea mea dispare,
Gândul meu se surpă,
Totu-i nemişcare.

Fără tine
Aş umbla bezmetic,
Căutând în van
Sensul vieţii mele,
Sens ce-acum îl am.

N-ai fost doar soţie,
Ci şi mamă bună,
Ai crescut odrasle,
Cu mult chin şi râvnă.

Ţi-ai iubit copiii,
Des i-ai strâns la piept,
Le-ai dat roua vieţii,
I-ai vegheat discret,
Somnul să îl aibă
Dulce şi uşor,
Să nu simtă rece,
Şi nici musca-n zbor.
Totul să le fie
Ca o desfătare,
Să nu ştie lipsă,
Şi nici tulburare.

Te-ai rugat în gând
La cer implorând,
Soarta să le fie
De un bun augur,
Şi să aibă parte
De ce e mai bun.

Primii paşi în lume
Tu i-ai îndrumat.
I-ai ferit de rele
Şi poveşti le-ai dat,
Să-şi urmeze drumul
Cu tot ce-au învăţat.
Să-şi câştige pâinea
Cu cinste şi dreptate.
Să fie în viaţă
O pildă în toate.

N-ai avut odihna
Zilelor ce-au fost,
Până ce copiii
Şi-au făcut un rost.

Şi acum bunică,
Nu te-nvredniceşti
Să mai stai o clipă,
Să te odihneşti?

Să-ţi bucuri nepoţii
Gândul te apasă,
Să le dai din suflet
Iubirea aleasă.

Atunci, mă-ntreb neîncetat,
De unde atâta putere?
Ce izvor nesecat ascunde
Sufletul tău bun şi curat?

Ai crescut copii,
Acum creşti nepoţi,
Dar nu te-ai plâns vreodata
Cum că nu mai poţi.
N-ai pus preţ pe tine,
Şi nici n-ai realizat,
Că anii ce i-ai dus
Te-au încovoiat.

Fiinţă altruistă,
Fiintă iubitoare,
Te-aşez în viaţa asta
La loc de cinste mare!
Iar pentru a ta cinstire
Meriti şi slăvire!
Scumpă trinitate,
Draga mea soţie!

poezie de Gheorghe Alionte (15 august 2020)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secvenţa din vis

Te-ai întrupat azi-noapte într-un vis,
plutind ciudat prin raze învelite
în ape de lumină risipite
prin lumea cu decorul indecis.

Nu te-ai oprit, nu m-ai văzut, n-ai stat
să-mi spui ce-ai mai făcut, cum e la tine,
în lumea-n care viaţa se susţine
prin legi de care eu nu am aflat.

În visul meu, ce iute s-a sfârşit,
ai fost doar o secvenţă trecătoare,
o dublă-n care un actor grăbit,
din rolul ce-l iubea cu-nflăcărare,
o replică să schimbe a voit
şi a schimbat-o, însă... a greşit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sugestie

Înveleşte-te cu timpul! Doar aşa n-o să exişti!
Deci, poţi să-ţi baţi joc de-oricine şi de toţi îngerii trişti!
Transparenţele opace te-or feri de judecată,
îţi vei savura în tihnă partea ta întunecată.

Dar nu vei avea cu cine să te bucuri şi să râzi!
Numai dac-a ta oglindă îţi va scoate ochii hâzi,
o să înţelegi, probabil, că eşti singur, n-ai scăpare.
Vei visa la evadare, îţi va fi timpu-nchisoare..

Când vei vrea să te asculţi, nu vei auzi nimica,
pentru că, pierdut de toţi, vremea ţi-este inamica.
Gândind la pustiul lumii transformată în ulcele,
în orice clipă cinstită, vei simţi doar doruri grele.

N-ai trecut, nici viitor şi nici prezent, că-s alte legi,
te vei strădui zadarnic, de vei vrea să le-nţelegi.
N-ai nici mamă, n-ai nici tată, de nimic nu mai ai parte,
dar ai poarta ferecată, ţi-ai cedat dreptul la moarte.

Vei păstra doar amintirea ce te-o chinui în veci,
nu vei mai găsi IUBIREA printre lacrimile reci,
ce-ţi vor îngheţa obrazu-n marea de nemângâiere,
clocotind în valuri stinse de-ntuneric şi tăcere...

Şi ai să-ţi doreşti uitarea, dar nicicând n-ai s-o găseşti,
pentru că a fost lăsată doar în legile-omeneşti...
Învelit în timp, odată, n-oi putea să mai fii om...
Te-ai căzut din dreptul ăsta, cum cade frunza din pom...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-ai amăgit

În calda-mbrăţişare te-ai topit şi mi te-ai dăruit,
Spunând că pe altul atât de intim n-ai iubit.
Cum s-a făcut că peste şase luni ai odrăslit?
Vezi că natura nicicând n-a minţit!

epigramă de Emilia Ţeţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecătorul

Iar mi te-ai dus, iar te-ai pornit
Tăcut şi trist şi-ngândurat,
Acelaşi trecător grăbit
Adus de griji, împovărat.

Unde te duci, habit nu am,
Dar pomii iat-au înflorit,
Sunt păsări care cântă-n ram,
Tu n-ai văzut, n-ai auzit.

Afară e senin şi-I soare
Şi mai adie câte-un vânt,
Tu-ţi porţi privirea spre picioare
Şi gândurile în pământ.

Pământul geme plin de viaţă,
E un aşa plăcut tumult,
Tu ţi-ai pus masca iar pe faţă
Şi o privire de om crunt.

Noi mai simţim nişte iubire
Şi ne mai hârjonim în joacă
Mai tremurăm de fericire
Doar lumea ta pare opacă.

La tine-s veşnic nori şi plouă,
De glezne apa ţi-a trecut,
La noi în dimineţi e rouă,
La tine-i doar noroi şi lut.

Parcă prin timp te-ai rătăcit
Pe noi ne vezi nişte ciudaţi,
Din lumea-n care ai venit
Toţi sunteţi veşnic supăraţi?

poezie de Florentina Mitrică (30 mai 2020)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescăruş cu aripi frânte

Pescăruş cu aripi frânte
Ştiu durerea să-ţi asculte, oamenii?
Te doare clipa? Ţi s-a vindecat aripa?
Te-ai retras în munţi de stele,
Pescăruş al lumii mele?
Pescăruş cu aripi întinse spre plus infinit,
Ai luat din solitudinea lumii,
Ai sărutat natura pe frunte
Şi ai fugit...
Te-ai convertit libertăţii, eternului,
Ca un vultur pleşuv
Penetrând cerul
În sindromul şurub.
Peste trupul tău dur, ca stâncile goale
Rezistând prin vânturi şi ploaie,
Au planat răpitori,
De o sută, de o mie de ori.
Tu i-ai ignorat şi te-ai înălţat.
N-a contat durerea prin care treceai,
Conta doar că zburai.
Lumina diseci
Şi zbori mai departe.
Înălţimea te sfârtecă şi te arde
Când auzi voci disperate.
Când simţi lacrimi şi ploi
Te zvârcoleşti şi te-ntorci printre noi.
Curajul de a înfrunta înălţimi
A făcut să-ţi încolţească in cer, rădăcini de lumini.
Ţi-am strâns lacrimile în pumni
Şi le-am aruncat într-un clopot...
Ai devenit al ploilor ropot
Şi peste mare te-ai ridicat,
Din propria-ţi cenuşă,
Ai crescut, lumii te-ai dat
Şi iarăşi te-ai înălţat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!