Pescăruş cu aripi frânte

Pescăruş cu aripi frânte
Ştiu durerea să-ţi asculte, oamenii?
Te doare clipa? Ţi s-a vindecat aripa?
Te-ai retras în munţi de stele,
Pescăruş al lumii mele?
Pescăruş cu aripi întinse spre plus infinit,
Ai luat din solitudinea lumii,
Ai sărutat natura pe frunte
Şi ai fugit...
Te-ai convertit libertăţii, eternului,
Ca un vultur pleşuv
Penetrând cerul
În sindromul şurub.
Peste trupul tău dur, ca stâncile goale
Rezistând prin vânturi şi ploaie,
Au planat răpitori,
De o sută, de o mie de ori.
Tu i-ai ignorat şi te-ai înălţat.
N-a contat durerea prin care treceai,
Conta doar că zburai.
Lumina diseci
Şi zbori mai departe.
Înălţimea te sfârtecă şi te arde
Când auzi voci disperate.
Când simţi lacrimi şi ploi
Te zvârcoleşti şi te-ntorci printre noi.
Curajul de a înfrunta înălţimi
A făcut să-ţi încolţească in cer, rădăcini de lumini.
Ţi-am strâns lacrimile în pumni
Şi le-am aruncat într-un clopot...
Ai devenit al ploilor ropot
Şi peste mare te-ai ridicat,
Din propria-ţi cenuşă,
Ai crescut, lumii te-ai dat
Şi iarăşi te-ai înălţat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!