Bătea în poartă

cu plânsul în gât adunat ziua toată
nici nu ştia să strige sau să vorbească
uimea părinţii şi bunicii care-şi fereau
copilaşii din calea privirii pe drumuri
abandonată pentru că ştia un secret
nu mai
spera poete să auzi cântecul în depărtări
după ce pumnii ei mărunţi vor lovi metalul
cu disperarea doritului trecut retras
nu mai
sta la geam când îţi cântă ciocârlia
care a refuzat să plece de la tâmpla
ta căruntă unde bate încă un soare
nu-i răspunde
ştia ea să deschidă poarta spre tine
las-o să bată şi spune-i că îţi place
ritmul cardiac care-ţi surâde astăzi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciocârlia

Se duce ciocârlia spre ţări mai fericite,
Lăsând mâhnita iarnă cu viscole şi ger,
Plăpânda melodie, poete-mbătrânite,
Cu-ncetul se retrage ş-iluziile per!

Natura cărunţită s-acuma tot mai cată
Pe blânda cântătoare cu cântecu-i perdut!
Nu mai spera, poete, în inima-ţi sfărmată
Să redeştepţi avântul doritului trecut!

Se duce ciocârlia să cânte-n depărtare,
Acolo unde vara mai poate străluci...
Ce mai aştepţi, poete? E ziua de plecare!
Vei mai cânta o dată... dar numai nu aci!

poezie celebră de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pleacă

nu ştiu unde şi adu
nu ştiu ce - a poruncit
regele supusu
lui nu-i păsa, nu ştia ce
nu ştia de unde
supusul a plecat nu ştiu
unde şi să aducă
nu ştiu ce
s-o pună sau să-l pună
în cutie? - nu ştiu ce
de nu ştiu unde -
se mai întreabă şi azi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieşi din han pe jos, mergând alături de cal. Nu ştia să călărească, aşa cum nu ştia nici să mânuiască nici sabia. Aşa cum nu ştia să fie cavaler. Cum nu ştia să fie Păzitor. Trebuia însă să treacă peste toate astea. Acolo, în depărtare Tărâmurile îl aşteptau...

Aurel Cărăşel în Poveştile Paznicului de Tărâmuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea incredibilă

a crabului roşu de la natură
culoarea lui originală
şi darul vorbirii şi
şi
şi mai ales ştia să povestească
mai frumos decât homarul povestitor
a recunoscut-o chiar bătrânul jo
sau
sau jos
cum îi spunea shag chitaristul
care le cânta sclavilor: dacă
pleci, niciodată nu vei liber
ştia shag să ne bage cântecul
în subconştient după ce-l auzeam
prin pub sub ochii crabului roşu
care sărea din apă când solistul
răcnea cuvinte într-o limbă nepământeană
erau la masă şi
şi
şi nimeni nu vorbea sau
dacă vorbea, o făcea doar
ca să spună o minciună
vorbeau despre cursele de cai
cum au pariat prosteşte
de meciurile de rugby
şi
şi de berea neagră guinness
a mai povestit crabul roşu

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avraam nu ştia unde se duce, dar ştia că are cel mai bun Însoţitor... Să umblăm prin credinţă!

aforism de Timotei Lucuş
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul de zapada

Omul de zăpadă nu ştia nimic
Despre cioburile de gheaţă ale dimineţilor mele.
Eu aruncam cu bulgării zăpezilor lui,
Şi-l admiram îngrijindu-şi câmpurile cu bambus
Sau privind cerul culcat în poala ierbii.

Omul de zăpadă nu ştia nimic,
Despre stelele care-l vorbesc printre şoapte
Şi nici despre zborurile prea aproape de soare,
Ori despre inimi, în general,
El ştia doar să se joace.

-You make my heart melt!
A spus ascunzându-se după soare,
ultima dată când l-am văzut.
De-atunci, beau curcubeul culoare după culoare,
Şi rătacesc prin oraş, invocând o ninsoare.

poezie de Elena Albu
Adăugat de Olga Bocioaca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea nu ştia

Ea nu ştia să potrivească cheia,
În chestii foarte simple se-ncurca,
Nu ştiu de ce? poate aşa-i femeia?
A vrut s-o potrivească şi pe-a mea.

Ea nu ştia... cu cheia ce să facă,
De săptămâni o ţine în vitrină,
Cu cheia asta, însă, nu-i de joacă,
I-a mea şi n-are-o pată de rugină.

Ea nu ştia... că-i cheia împăcării
Şi-n broască de o bagi, o răsuceşti,
O fi ajuns la limita răbdării,
Fără de cheie... nu poţi să iubeşti.

Ea nu ştia de ce mereu vibrează,
Dar îi plăcea sărutului s-o dea,
Cheia aceasta-i tot ce mai contează
Şi-am fost de-acord, s-o ţină numai... EA.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum se aflau deja faţă în faţă. Lucian îşi păstră calmul. Nu spuse nimic; nici nu ştia ce. Războinica îl înconjură, cercetându-l cu multă atenţie; nu mai văzuse nicicând o asemenea "arătare", ca el... Asta exprima expresia întipărită pe chipul ei tânăr, plăcut privirii, după cum constată el. Şi deşi era războinică, musculoasă, avea ceva din farmecul şi graţia specific feminină. Lucian respiră calm, fără să se agite. Nu scoase nici un sunet, nu făcu nici o mişcare; se ştia încă în deplină siguranţă, monitorizat din nava albastră, de cei doi roboţi. Şi după ce femeia se sătură să-l tot cerceteze, se apropie mai mult. Întinse mâna albă spre el, să-l atingă; se simţi ciudat, când unul dintre degetele ei atinse mâneca hainei albastre a uniformei; ea îşi retrase grabnic mâna.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia uită să-i indice drumul spre casă, dar se părea că Lucian, într-adevăr îl ştia, îl ţinuse minte, căci nu greşise deloc şi nici n-o întrebase pe unde s-o ia. Oprise drept în faţa casei ei şi coborâse, pentru a-i deschide portiera. Ea ieşi, răsuflând uşurată; nu că ar fi stat incomod în splendida maşină, a directorului, ci pentru că nu mai stătea atât de aproape de el. Când ea coborî, el ezită: S-o cuprindă în braţe sau nu? Să încerce s-o sărute sau nu? Nu ştia cum să procedeze cu ea. Câteva clipe o privi încurcat, de parcă nici n-o vedea, rămânând nemişcat, pe loc.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îşi privi fiul; era într-adevăr un tânăr frumos! De parcă ea n-ar fi ştiut acest amănunt?! Ba îl ştia şi încă foarte bine! Îl aflase de ceva timp, încă de când fetele începuseră să-l caute pe acasă, adică de vreo câţiva ani... Mai ştia însă că nici una nu-i trezise fiului ei interesul, nu legase cu nici una o relaţie serioasă, de durată; ea nu aflase încă despre domnişoara consilier şi de sentimentele pe care fiul ei le avea faţă de această domnişoară, pentru că Lucian nu-i spusese nimic în acest sens, ocolea de fiecare dată subiectul legat de domnişoare, cu subtilitate... Diana îl privi din nou! Îi era tare drag! Acum era acolo, lângă ea, dar fiul ei va pleca în curând; şi nu cu o maşină, la o scurtă plimbare prin oraş sau în afara acestuia... Deocamdată însă, ajunseră la Institut. Înainte de a intra pe poarta Institutului, cei doi body-guarzi coborâseră. Lucian parcă maşina directorului, el pornind spre nava lui albastră, în timp ce Diana, mama lui, chiar spre biroul directorului.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştia sufletul meu

Nu ştia sufletul meu, cănd umbla prin sanctuare
Şi-n cetăţi de gheaţă verde, culegea flori de lumină!
Nu ştia că focul arde, nu numai în felinare,
Dar şi în talpa în umblet prin pădurile de-arină

Şi în mâna, care-n munţi, pe stâncile-ncremenite,
Sculpta ca să prindă viaţă precum Phoenix din cenuşă,
Versuri de amor şi fluturi de muşchi verzi acoperite-n
Tămăduitoare linişti, străjeri păzind a lor uşă!

Nu ştia sufletul meu, negustor de evantaie,
De ce iubesc eu pământul! Culegând flori de lumină
Semănam sămânţa vieţii, cerul şi stropii de ploaie
Botezând apoi lăstarii, în cânt lin, de violină!

Nu ştia sufletul meu, că zborul spre nemurire
Este-al,, animei" plămadă, aluat de fericire...
Nu ştia sufletul meu!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Aş vrea să te cred, dar... Mi-e teamă să nu fie doar un capriciu de-al tău, unul trecător...
Lucian: Poftim?! Lia, ţi-am mai spus că pentru mine, tu nu eşti deloc doar un capriciu trecător... În plus, ce fel de capriciu trecător ar putea fi, după mai mult de opt ani?! Te rog, sunt cel puţin opt ani...
Lia: Ba da, ar putea fi. Poate din cauză că eu am fost singura care te-am respins mereu, te-am refuzat, nu ţi-am acceptat prietenia... Presupun că nu erai obişnuit să fii refuzat. Îţi plăcea să obţii totul, aşa cum îţi doreai tu. Încă îţi place acest lucru.
Lucian: Nu, nu-i din cauza asta! E adevărat că-mi displăcea să fiu mereu refuzat, însă nu ăsta-i motivul pentru care m-am îndrăgostit de tine.
Lia: Sau poate crezi astfel, doar pentru că tu eşti comandantul şi ţi se cuvine tot ce-ţi doreşti.
Lucian: Grozav! E ultimul lucru pe care aş fi dorit să-l aud în acest moment, de la tine sau de la oricine altcineva! În plus, n-are absolut nici o legătură. Când te-am cunoscut pe tine, nu eram nici un fel de comandant, al nimănui şi nici nu aveam habar că voi fi vreodată. Că poate îmi doream acest lucru, e cu totul altceva...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian ajunse în faţă. Privi spre Lia; ea era acolo... Îşi ridică privirea albastră şi-l zări; nu doar pe el, ci şi urmele de pe obrajii lui. Acum ea nu se mai gândi la titlul lui de "Don Juan", ci la faptul că urmele acelea l-ar putea dezavantaja în faţa Comisiei. Se încruntă uşor şi-i făcu discret un semn cu mâna, indicându-i obrazul ei. El nu pricepu deloc ce dorea ea; ştia bine că fetele nu-l sărutaseră deloc, aşa că nu încercă să se şteargă; nici măcar nu intenţiona acest lucru. Lia mai privi spre el şi repetă gestul, ceva mai insistent. "Ce naiba vrea să-mi arate? Sau să-mi spună? Sunt neobrăzat?! De ce oare? Doar pentru că am întârziat niţeluş?" se gândi Lucian şi ridică uşor din umeri, a nepăsare, apoi, nepricepând semnele ei, nu mai privi deloc spre ea. Într-adevăr, întârziase puţin, dar ce ştia ea? Tot nu era vina lui, în nici un caz! Şi nu-i convenea deloc faptul că ea-l considera neobrăzat, sau cum anume, doar ea ştia... Preşedintele Comisiei Disciplinare nu sosise încă. În schimb vicepreşedintele se afla acolo. Domnul Sever Forţan îşi ridică privirea spre sală şi-l observă pe Lucian.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua zi spuse lui Făt-Frumos, şi el nu crezu. Fata, prefăcându-se mâhnită că nu ştie în ce îi stă puterea, păţi însă ca şi rândul trecut, apoi zmeul îi spuse încă o minciună. Daca văzu şi văzu că fiul de împărat nu crede, vezi că ştia el ce ştia, ea se făcu bolnavă. Când veni zmeul a treia zi de la vânat, găsi pe fată în pat. Zmeul trase fetei şi de astă dată o calcavură de auzi câinii în Giurgiu. Atunci ea se prefăcu aşa de bolnavă, încât zmeul crezu că o să dea mâna cu moartea.

Petre Ispirescu în Poveste ţărănească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obiectivul urmărit – planeta Proxima – era o planetă total necunoscută oamenilor. Nu se ştia decât că ea ar exista undeva, într-o galaxie îndepărtată, într-un anumit sistem planetar Alfa, despre care, de asemenea, nu se ştia mai nimic. Tot ce se ştia despre această planetă era faptul că se numea sigur Proxima, cine ştie din ce motive şi că făcea parte din acel misterios sistem planetar – sistemul Alfa. Galaxiei din care făcea parte Proxima nu i se dăduse nici măcar un nume, ea fiind înregistrată sub un număr codificat, deoarece nu se cunoşteau toate datele referitoare la ea. Însă se mai ştia exact locul în care se afla acest astru atât de necunoscut, la fel de sigur fiind şi faptul că Proxima era o planetă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Venus din Milo nu ştia proverbul: "Îi întinzi un deget, îţi ia toată mâna".

aforism de N. Petrescu-Redi
Adăugat de N. Petrescu-Redi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apropo - ştiţi care e singura vrajă pe care o ştia mama Omida? Ştia să se transforme în fluture.

citat din Andrei Laslău
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coloana care s-a întins

până la cer nu se sfârşeşte
deşi începe de la pământ
dacă aşezi urechea pe lutul
călcat de picioarele care au trecut
pe sub poarta unde se sărută
auzi zvonuri de daltă cioplite
în piatra tăcută la început
vorbeşte prin linii şi forme

de la masa unde infinitul tace
împreună cu toată omenirea
auzim cântecul dălţii cum o alintă
pe domnişoara pogany

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aleodor voi să se codească oarecum, ba că trebile împărăţiei nu-l iartă să facă o călătorie aşa de lungă, ba că n-are călăuz, ba că una, ba că alta; dară aşi! unde vrea să ştie pocitul de toate astea! El o ţinea una, să-i aducă pe fata lui Verdeş împărat, dacă vrea să scape de ponosul de tâlhar, de călcător de drepturile altuia, şi să rămâie cu sufletul în oase. Aleodor se ştia vinovat. Deşi fără voia lui, dară ştia că a făcut un păcat de a călcat pe moşia slutului. Mai ştia iară că de omul dracului, să dai şi să scapi. Să n-ai nici în clin, nici în mânecă cu dânsul. Făgădui în cele din urmă să-i facă slujba cu care-l însărcina. Jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure-şchiop ştia că, deoarece Aleodor i-a făgăduit, apoi are să-şi ţie cuvântul, ca unul ce era om de omenie.

Petre Ispirescu în Aleodor împărat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar mai ales şi mai presus de toate, cine din Biblie, în afară de Iisus, mai ştia - ştia cu adevărat - că purtăm Împărăţia Cerurilor în noi, înlăuntrul nostru, unde, din cauză că suntem cu toţii prea proşti şi sentimentali şi lipsiţi de imaginaţie, nu ştim să o căutăm? Ca să ştii aşa ceva, trebuie să fii într-adevăr fiul lui Dumnezeu. De ce nu te gândeşti la lucrurile astea?

J.D. Salinger în Franny şi Zooey, Zooey (1957)
Adăugat de D.V
Comentează! | Votează! | Copiază!