Lia uită să-i indice drumul spre casă, dar se părea că Lucian, într-adevăr îl ştia, îl ţinuse minte, căci nu greşise deloc şi nici n-o întrebase pe unde s-o ia. Oprise drept în faţa casei ei şi coborâse, pentru a-i deschide portiera. Ea ieşi, răsuflând uşurată; nu că ar fi stat incomod în splendida maşină, a directorului, ci pentru că nu mai stătea atât de aproape de el. Când ea coborî, el ezită: S-o cuprindă în braţe sau nu? Să încerce s-o sărute sau nu? Nu ştia cum să procedeze cu ea. Câteva clipe o privi încurcat, de parcă nici n-o vedea, rămânând nemişcat, pe loc.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!