Acum se aflau deja faţă în faţă. Lucian îşi păstră calmul. Nu spuse nimic; nici nu ştia ce. Războinica îl înconjură, cercetându-l cu multă atenţie; nu mai văzuse nicicând o asemenea "arătare", ca el... Asta exprima expresia întipărită pe chipul ei tânăr, plăcut privirii, după cum constată el. Şi deşi era războinică, musculoasă, avea ceva din farmecul şi graţia specific feminină. Lucian respiră calm, fără să se agite. Nu scoase nici un sunet, nu făcu nici o mişcare; se ştia încă în deplină siguranţă, monitorizat din nava albastră, de cei doi roboţi. Şi după ce femeia se sătură să-l tot cerceteze, se apropie mai mult. Întinse mâna albă spre el, să-l atingă; se simţi ciudat, când unul dintre degetele ei atinse mâneca hainei albastre a uniformei; ea îşi retrase grabnic mâna.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îşi privi fiul; era într-adevăr un tânăr frumos! De parcă ea n-ar fi ştiut acest amănunt?! Ba îl ştia şi încă foarte bine! Îl aflase de ceva timp, încă de când fetele începuseră să-l caute pe acasă, adică de vreo câţiva ani... Mai ştia însă că nici una nu-i trezise fiului ei interesul, nu legase cu nici una o relaţie serioasă, de durată; ea nu aflase încă despre domnişoara consilier şi de sentimentele pe care fiul ei le avea faţă de această domnişoară, pentru că Lucian nu-i spusese nimic în acest sens, ocolea de fiecare dată subiectul legat de domnişoare, cu subtilitate... Diana îl privi din nou! Îi era tare drag! Acum era acolo, lângă ea, dar fiul ei va pleca în curând; şi nu cu o maşină, la o scurtă plimbare prin oraş sau în afara acestuia... Deocamdată însă, ajunseră la Institut. Înainte de a intra pe poarta Institutului, cei doi body-guarzi coborâseră. Lucian parcă maşina directorului, el pornind spre nava lui albastră, în timp ce Diana, mama lui, chiar spre biroul directorului.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian ajunse în faţă. Privi spre Lia; ea era acolo... Îşi ridică privirea albastră şi-l zări; nu doar pe el, ci şi urmele de pe obrajii lui. Acum ea nu se mai gândi la titlul lui de "Don Juan", ci la faptul că urmele acelea l-ar putea dezavantaja în faţa Comisiei. Se încruntă uşor şi-i făcu discret un semn cu mâna, indicându-i obrazul ei. El nu pricepu deloc ce dorea ea; ştia bine că fetele nu-l sărutaseră deloc, aşa că nu încercă să se şteargă; nici măcar nu intenţiona acest lucru. Lia mai privi spre el şi repetă gestul, ceva mai insistent. "Ce naiba vrea să-mi arate? Sau să-mi spună? Sunt neobrăzat?! De ce oare? Doar pentru că am întârziat niţeluş?" se gândi Lucian şi ridică uşor din umeri, a nepăsare, apoi, nepricepând semnele ei, nu mai privi deloc spre ea. Într-adevăr, întârziase puţin, dar ce ştia ea? Tot nu era vina lui, în nici un caz! Şi nu-i convenea deloc faptul că ea-l considera neobrăzat, sau cum anume, doar ea ştia... Preşedintele Comisiei Disciplinare nu sosise încă. În schimb vicepreşedintele se afla acolo. Domnul Sever Forţan îşi ridică privirea spre sală şi-l observă pe Lucian.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian se apropie de panteră, nu cu teamă, dar cu prudenţă. Privi felina. Era minunată! Mare, neagră, cu ochii galbeni, sticloşi, cu mersul legănat, elegant, păstra parcă ceva din instinctul sălbatic al semenilor săi din junglă. Lucian se aplecă şi atinse blana animalului. La început, după prima atingere, îşi retrase brusc mâna, dar apoi se obişnui cu blana moale, mătăsoasă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu după mult timp, tânărul comandant, cu papagalul său pe umăr, se afla din nou la volanul maşinii albastre; pe bancheta din spate stăteau cei doi body-guarzi. Dar Lucian îndreptă maşina spre ieşirea din oraş; mergea la Institut. De ce? Nu-i era nici lui foarte clar de ce, dar simţea nevoia de a-l vedea pe director, de a-l avea aproape, de a-i vorbi. Steaguri tricolore fluturau în adierea vânticelului cald de vară. Poarta Institutului se deschise imediat pentru maşina albastră, dar înainte de a fi intrat, cei doi body-guarzi coborâră. Lucian opri maşina la locul ei; acesta nu era ocupat. Nu-l anunţase pe director de sosirea lui, dar spera să-l găsească acolo, deşi era posibil ca dânsul să fi plecat pe undeva. Dar Lucian nu renunţă la ideea de a-l căuta. Se opri doar în faţa uşii pe care scria "Director", ciocăni discret şi intră fără a mai aştepta vreun răspuns. Directorul era acolo, la biroul său. Îşi aranjase singur hârţoagele; acum le completa, nu mai avea mult până să le termine. Vru să reproşeze ceva noului sosit, dar când îşi ridică privirea şi-l zări pe favoritul său, îi zâmbi îngăduitor.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara, la plecare, acuzatul o conduse din nou pe frumoasa reclamantă brunetă, domnişoara consilier, până în faţa casei ei, cu aceeaşi maşină albastră a directorului; pe drum, cei doi nu-şi vorbiră deloc, deşi body-guarzii nu se aflau pe bancheta din spate, ci în cealaltă maşină, care o urma pe a directorului. Dar probabil că nici nu ştiau ce să-şi spună unul altuia, temându-se că dacă ar vorbi, n-ar putea ocoli subiectul legat de Comisie, de reclamaţie, iar acesta nu era deloc un subiect interesant, deci, preferau să tacă. Din când în când, privirile li se mai întâlniră involuntar, cu toate că Lucian era foarte atent la drum, la trafic, însă ori de câte ori îi întâlnea chipul plăcut, Lia îşi amintea de enorma ei greşeală, cu reclamaţia şi regreta; dar tăcea... Lucian opri în dreptul casei ei. Ieşi şi-i deschise portiera. Îi sărută galant mâna, rostind protocolar: "La revedere, colega"; nu părea supărat pe ea, deşi avea un milion de motive. Se urcă înapoi, în maşina directorului, iar după ce urcară şi body-guarzii, porni maşina spre casă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă o dată îl asigură pe tânărul său coleg informatician de sprijinul său în ceea ce privea aducerea la bordul navei albastre a acestor doi roboţi, cât şi a acestui computer, de care informaticianul susţinea că ar avea absolută nevoie, spunând că nu vor exista nici un fel de probleme cu domnul director dacă ziua următoare, la ora 12.00 fix se vor prezenta la dânsul în birou fără aceşti doi roboţi, încă neterminaţi. Acum, după ce aflase despre Lucian că ar fi preferatul directorului Institutului şi după ce acesta îl plimbase chiar cu maşina directorului prin oraş, apoi până acasă, nu avea absolut nici o îndoială că totul se va rezolva cu bine. Când coborâră, doamna Marilena Ristea îi aştepta cu masa pusă. Lucian însă refuză politicos, iar în cele din urmă se retrase. Mihai şi părinţii lui îl conduseră până la poartă, unde îl aştepta maşina albastră a directorului, acea superbă maşină nouă, elegantă, modernă, complet nepoluantă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să dea mâna cu preşedintele ţării... Uitase însă că în mâna respectivă încă mai ţinea un micuţ ursuleţ de pluş, unul tare caraghios, dar frumuşel foc; realiză acest lucru cam târziu. "La naiba! Asta-mi mai lipsea..." îşi spuse în gând, pasând rapid ursuleţul lunganului, aflat în apropiere; spre norocul lui, reuşise să scape la timp de micuţul intrus de pluş, înainte de a atinge mâna preşedintelui; simţea însă că-i crapă obrajii de ruşine. Lucian reuşise să scape de ursuleţ, deşi acest mic amănunt nu trecuse neobservat; în plus, în momentul în care strânse mâna preşedintelui, din mâneca uniformei albastre i se rostogoliră o grămadă de biluţe de sticlă transparente, frumos colorate; i le vârâseră colegii în haină, în timp ce, chipurile, le "adunau" de pe jos. Îşi ţinea capul plecat şi nici nu îndrăznea să-şi ridice ochii, mai ales spre director, a cărui privire o simţea parcă fumegând, deşi dânsul nu mai reproşase nimănui nimic... Se înşela însă; observând reacţia preşedintelui, Traian Simionescu adoptase imediat, în mod salvator, aceeaşi tactică: surâse deci binevoitor...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela acceptă, doar nu era să-l refuze. Nici în cazul acestuia, consultaţia nu dură prea mult timp, iar la sfârşitul ei, doctoriţa nu avu de pus decât un singur diagnostic, foarte sigur: sănătos-tun! Deci, în cazul "Violentului" Costel Frunză nu existau probleme; îşi putea exercita în continuare meseria, fără teama că ar putea păţi ceva. Cei doi îi mulţumiră pentru amabilitatea pe care o avusese de a-i consulta, apoi se retraseră spre ieşirea din Institut. Când ea ajunse la bordul navei albastre, la 08.15, ceilalţi şase colegi ai ei erau deja acolo; nu şi domnul Manea, din fericire pentru ea, acesta nu ajunsese încă pe puntea principală, deci nu ştia că domnişoara întârziase, iar dacă nici unul n-o va spune, dânsul nici nu va afla.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afară, norii, generoşi, revărsau asupra oraşului toată apa pe care reuşiseră s-o strângă de când nu mai plouase. Pentru a nu se uda prea rău, Diana Enka intră grabnic în maşină, ocupând un loc pe bancheta din spate, fără a mai ţine cont că era maşina albastră a directorului. Deşi ploua în neştire, cei doi body-guarzi se aflau la datorie, cu umbrele. Se apropiară de maşină. Lucian îi zări şi înţelese intenţia celor doi. Lucian îi conduse pe cei doi body-guarzi până în garaj, unde se afla bătrâna maşină a familiei Enka, în care cei doi se urcară fără a comenta. Totuşi, la volan se urcă nu Petre, ci Adrian Pleşa, iar în curând cele două maşini părăsiră curtea casei, una după alta, cea albastră fiind în faţă. Poliţiştii, jandarmii şi gardienii încă păzeau casa, în ciuda ploii, care nu părea a conteni în curând.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şeful securităţii misiunii... Până în acel moment, Mihai se achitase cu bine de datoria ce-i revenea în cadrul echipajului, deşi nu se confruntase cu probleme, de nici un fel; îl înlocuise doar pe comandant, la cererea acestuia, când Lucian fusese indisponibil, în urma accidentului de pe planeta Proxima; şi-l înlocuise cu brio. Mihai spera să nu mai fie niciodată nevoit să-l înlocuiască, pentru că nu dorea ca acesta să mai păţească vreodată ceva neplăcut, mai ales că pe Lucian, în ciuda protestelor acestuia, încă îl considera idolul său. Dar dacă nu drept şeful securităţii misiunii, atunci măcar în calitatea sa de informatician, cu siguranţă îşi făcuse datoria! 26 de ani... Parcă nici unul dintre colegii săi nu credea că "puştiul" lor împlinea această vârstă, deşi, normal, tot tânăr era.

citat din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia intră prima, apoi Lucian. Ea-i întâlnise totuşi privirea, aceeaşi, ageră ca de vultur, nu putuse evita acest lucru. Iar ochii lui căprui, mari, pătrunzători, nu exprimau doar tristeţe, ci şi multă bunătate, ca de obicei. În plus, nu doar chipul îi era plăcut, ci şi vocea, dar acum îi zisese "dumneata, domnişoară...". Era clar; reuşise, deci, să-l îndepărteze de ea, deşi parcă nu asta dorea ea. Sau, de fapt, ce-şi dorea cu adevărat?! Nici ea nu ştia foarte sigur.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce să înceapă iarăşi o discuţie în contradictoriu cu tatăl său, când doar ce se împăcaseră, deşi, practic, nici nu fuseseră supăraţi. Poate doar i se păruse că tatăl lui, "blondul", îi vorbise pe un ton uşor ironic, iar dacă ar fi încetat cu amabilităţile, tot el s-ar enerva, Iulian Enka rămânând de obicei calm, nepăsător, sau doar aşa părea. Lucian ocupă locul şoferului şi le deschise părinţilor săi. Tatăl său se aşeză lângă el, Diana Enka – în spate. Cei doi habar n-aveau că în buzunarele hainei uniformei fiului lor se aflau cheile de la maşina directorului Institutului sau că Lucian avea permisiunea de a utiliza oricând doreşte acea maşină; acum însă, o lăsase în parcare. Băiatul porni spre casă, unde ajunse în curând. Opri maşina şi coborî. Era emoţionat; nu trecuse pe acasă de o săptămână, iar după alte câteva, din nou nu va mai trece, pentru o perioadă mult mai îndelungată. Închise maşina în garaj şi-i înapoie cheile blondului; acesta nu le luă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât despre colegul "Ucigaşei", Ovidiu Băloi, zis "Cocoşul", pe el nu mai era nevoie să-l anunţe nimic, doar auzise discuţia, deci ştia că fuseseră invitaţi toţi cei 14 body-guarzi în vizită la bordul navei albastre "Pacifis". Lucian nu avu mult de aşteptat până să sosească ceilalţi colegi ai săi, Mihai, Maria şi Stela şi restul body-guarzilor, aduşi de "Ucigaşa"; portarul nu-i reţinu, le permise trecerea, iar Petre şi Adi intraseră împreună cu Lucian. Astfel porniră toţi spre rachetodrom. Dintre cei 14 body-guarzi, doar cei doi care o însoţeau pe domnişoara doctor Stela, Şerban Fulger, zis "Tunetul" (acesta era cel bolnav, care îşi va încheia cariera de body-guard după data de 27 iunie) şi Costel Frunză, zis "Violentul", mai intraseră în Institut, dar nu şi pe puntea principală a navei albastre. Pentru ceilalţi era pentru prima oară când intrau în Institut şi tot ceea ce vedeau aici li se părea foarte diferit faţă de ceea ce era afară. Pentru ei era ceva inedit, cuvinte ca "rachetodrom, rampă de lansare, navă spaţială, punte principală etc." lipsind cu desăvârşire din vocabularul lor până în acel moment; acum aveau de-a face cu ele pentru întâia oară.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se împăcară; şi-n acest sens, se îmbrăţişară. Parcă era mult mai bine astfel; aşa simţea Lucian, dar şi blondul. Domnul Enka se aşeză pe marginea patului, lângă fiul său. Lucian stinse veioza; de data asta adormi. Cu blondul rezolvase, destul de repede şi de uşor. Mai rămânea problema cu colega lui, domnişoara consilier; asta era mai dificil de rezolvat, mai ales că n-avea nici o legătură cu matematica. Încă trei ore trecură pe fugă, iar blondul se trezi nerăbdător, pentru a merge cu fiul său, să cumpere o maşină nouă. Se îmbrăcă cât putu de repede, iar la 06.40 era deja sus, în camera fiului său. Îl privi cu drag; părea a dormi. Se aplecă uşor spre el, încercând să-l trezească. Rămas sus, Lucian se echipă grabnic în uniforma lui albastră, încă având şase bulinuţe aurii. Luă păpuşa pe care o văzuse blondul (încă era pe pernă) şi o aşeză grijuliu într-o cutie. Înainte de a coborî, scoase celularul şi formă un număr.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desigur, nu era pentru prima oară când rămânea doar el singur, în plină noapte, pe puntea principală a navei albastre "Pacifis", doar că, de data aceasta, spre deosebire de celelalte dăţi, nava nu mai staţiona pe rampa de lansare a rachetodromului Institutului, ci zbura în afara sistemului solar, în misiune spre planeta Proxima. Iar el era totuşi, după cum indicau cele şase mici buline aurii de pe reverul hainei uniformei sale, comandantul acestei misiuni. Şi nu era nici joacă, nici glumă, nici probă. Totul era foarte serios. Norocul lui că avea parte de nişte colegi minunaţi.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce servi familiei sale cina, tânărul comandant se retrase în camera sa, deşi nu-i era încă somn. Şi chiar de i-ar fi fost, tot n-ar fi reuşit să adoarmă, din cauză că se gândea la ziua ce urma... Se schimbă de uniformă, pe care o aşeză cu grijă la locul ei. O privi: şase bulinuţe aurii încă străluceau pe reverul hainei albastre. Cu sau fără ajutorul directorului, tot el era comandantul misiunii. Cât de mult conta acest amănunt? După părerea lui Lucian, nu foarte mult. Totuşi, era conştient de responsabilitatea ce-i revenea datorită acestei funcţii; reuşita misiunii depindea în mare măsură de el... Îngândurat, băiatul nu mai coborî în camera în care se aflau ai săi. Totuşi, nici singur nu rămase un timp îndelungat, căci în camera lui intră, după ce-şi anunţase prezenţa prin câteva ciocănituri în uşă, doamna Dana Dragomir, bunica. Venise să-şi vadă nepoţelul...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blondul Iulian Enka îşi ridică privirea albastră spre soţia sa, însă nu spuse nimic; chipul îi era încă răvăşit de o tristeţe ce nu părea să-l părăsească în curând. Nu dură mult până ce maşina albastră a directorului opri lângă celelalte trei existente în curtea reşedinţei familiei Enka. Lucian coborî; nu părea surprins de prezenţa celorlalte autovehicule. Îi recunoscu pe body-guarzii blondinei şi-i salută. Evident, nu încăpea îndoială că şi Petre şi Adi îi cunoşteau pe cei doi.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În curând, maşina albastră se afla din nou în curtea casei lui Lucian. Amândoi coborâră, directorul lăsând din nou cheile în maşină. Iar de data aceasta nu mai reuşi să se împotrivească; acceptă în cele din urmă chiar şi să intre în casă, deşi dânsul cu siguranţă nu-şi dorea aşa ceva... Intrase totuşi, în urma insistenţelor tânărului comandant. Cum să-l refuze, mai ales în acele momente, când el era deja deprimat în urma celor aflate? Se aflau în holul de la intrare. Nero îi recunoscu pe amândoi; chiar şi pe director şi se bucură să-i revadă, însă tânărul său stăpân nu-i acordă aceeaşi atenţie ca în fiecare seară, deşi nici nu-l neglijase complet; totuşi, dulăul se văzu mângâiat mai mult de director, asta doar până ce prinse Rikky de veste despre noul musafir.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Ce zici de asta?
Lucian: Nu ştiu; nici nu vreau să-mi închipui... Să fiu destituit din funcţie; asta aş mai accepta, ar merge, dar... Să fiu exclus definitiv din echipaj?! La naiba! Ce-şi închipuie?! Doar e nava mea; "Pacifis"... Şi n-ar fi vorba nici de asta, dar... Şi tot drumul a tăcut, n-a zis nimic, deşi ştia, ştia ce-a făcut... De ce oare?! Nu înţeleg...
Traian: Ştii ce-ar însemna dacă ai fi exclus din echipaj?
Lucian: Alex şi Nis s-ar retrage din proprie iniţiativă, brusc, imediat.
Traian: Desigur, ei s-ar retrage, iar fără voi trei, "Pacifis" n-ar mai pleca deloc, nicăieri. Misiunea voastră s-ar anula.
Lucian: Asta ar însemna o mare pierdere pentru dumneavoastră, din punct de financiar; aţi investit atât...
Traian: Poftim?! Cine se gândea la pierderile de acest gen?! Pe mine mă preocupă cel mai mult persoana ta, starea în care te afli. Pricepi?
Lucian: Eu, dom' director?! Am să-mi revin...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteva clipe, Lucian privi în gol, de parcă era absent din acel loc, cu gândurile aiurea; de fapt se gândea la Lia... Îşi întoarse capul şi o regăsi lângă el; tot nu mâncase nimic, nici nu se atinsese de mâncarea din farfuria pe care el i-o aşezase în faţă. Privind apoi spre farfuria lui, observă că, de fapt, în mod ciudat, era tot plină; deci, nici el nu se atinsese deloc de mâncare. Ceilalţi însă, adică bunicii şi părinţii lui, deja terminaseră. Lucian nu mai insistă ca ea să mănânce, dacă nu dorea; se ridică şi începu să strângă totul de pe masă, lăsând locul curat. Apoi reveni din bucătărie, fără şorţul de bucătar, pe care, probabil, îl lăsase acolo, unde-i era locul.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!