Bătea în poartă

cu plânsul în gât adunat ziua toată
nici nu ştia să strige sau să vorbească
uimea părinţii şi bunicii care-şi fereau
copilaşii din calea privirii pe drumuri
abandonată pentru că ştia un secret
nu mai
spera poete să auzi cântecul în depărtări
după ce pumnii ei mărunţi vor lovi metalul
cu disperarea doritului trecut retras
nu mai
sta la geam când îţi cântă ciocârlia
care a refuzat să plece de la tâmpla
ta căruntă unde bate încă un soare
nu-i răspunde
ştia ea să deschidă poarta spre tine
las-o să bată şi spune-i că îţi place
ritmul cardiac care-ţi surâde astăzi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!