Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Cornelia Georgescu

Lia uită să-i indice drumul spre casă, dar se părea că Lucian, într-adevăr îl știa, îl ținuse minte, căci nu greșise deloc și nici n-o întrebase pe unde s-o ia. Oprise drept în fața casei ei și coborâse, pentru a-i deschide portiera. Ea ieși, răsuflând ușurată; nu că ar fi stat incomod în splendida mașină, a directorului, ci pentru că nu mai stătea atât de aproape de el. Când ea coborî, el ezită: S-o cuprindă în brațe sau nu? Să încerce s-o sărute sau nu? Nu știa cum să procedeze cu ea. Câteva clipe o privi încurcat, de parcă nici n-o vedea, rămânând nemișcat, pe loc.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Cornelia Georgescu

Așa, pe întuneric, fără s-o vadă, percepându-i doar prezența, Lucian simți cum Lia îl cuprindea ușor cu brațele, pe după gât și pe neșteptate, îl sărută, de data aceasta ea pe el, delicat, să nu-l doară, fiindcă știa că era lovit. Luat prin surprindere de gestul ei, rămase locului, nemișcat, neclintit ca o stâncă. Ce durere să mai fi simțit?! Nici gând de așa ceva! Nici n-avu timp s-o cuprindă în brațe, cum ar fi procedat în mod normal, măcar cu brațul drept, căci cu stângul n-ar fi putut, însă el era prea nedumerit în acele momente, ca acționeze în vreun fel; se simțea ca paralizat, hipnotizat sau de parcă ar fi fost sub efectul unui anestezic puternic. Se dezmetici de abia când ea îi dădu drumul, îndepărtându-se ușor, în întuneric, trezindu-l parcă din visare.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian își cerea scuze față de Lia, în mod nejustificat, deși el nu făcuse nimic rău; se întrebă în gând de ce oare proceda astfel? Dar cum altfel?! Ah, nu știa deloc cum să se comporte în prezența ei! Mai ales că-i promisese, atât ei, cât și tatălui ei, va fi distant. Distant și rece față de ea?! Ce absurd i se părea acest lucru, mai ales fiecare părticică a trupului său îl îndemna parcă într-una să n-o lase deloc în pace, s-o ia în brațe, s-o sărute; era primul imbold pe care-l simțea în prezența ei. Dar intervenea glasul rațiunii, conștiința, care-i dicta imediat fie foarte rezervat în gesturi, păstreze distanța față de ea, să-și respecte promisiunea făcută; ah – și de n-ar fi conștiința asta! Ar călca-o bucuros în picioare, măcar pentru câteva clipe, suficient pentru a-și satisface pofta nebună pe care o simțea de a o strânge în brațe și săruta, măcar preț de o clipă. Dar, fără să-și dea seama de ce, parcă fără a vrea, își asculta conștiința, glasul rațiunii și rămânea departe de ea, deși ea era chiar lângă el; nu acționa însă cum îi dictau trupul și inima, se autocenzura, se stăpânea. De ce?! Ce dorea oare dovedească, de fapt? Că-i demn de cuvânt? Că-și respectă promisiunile făcute? Afurisită demnitate! În asemenea clipe, ar fi renunțat bucuros la ea, dar nu reușea; ceva îl determina totuși să se rețină, să se abțină. De ce? Sau ce oare? Ciudat... Așa i se părea chiar și lui.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Înainte de a porni spre casă, Nis își privi ca fermecat prietena și se opri; în minte îi stăruia gândul peste doar șase zile va pleca în misiune, iar după aceea nu va mai avea ocazia s-o vadă deloc în următorii, cel puțin 13 ani. Gândul acesta îl determină s-o îmbrățișeze și pentru prima oară de când o cunoștea, o sărută, nu pe obraji sau pe frunte, cum proceda de obicei, ci pe gură, pe buzele acelea adolescentine, fragede, ademenitoare. Adela părea surprinsă, poate chiar ușor șocată, intrigată de gestul lui neașteptat, dar nu protestă în nici un fel. Din casă, domnul Gigi Cristescu, deși afară era întuneric, pricepu ce se întâmplase, iar primul impuls fu acela de a ieși, spre a-l certa pe lungan pentru îndrăzneala lui, însă doamna Manuela, soția sa, îl opri. După câteva clipe, Nistor se îndepărtă puțin de adolescentă, privind-o încurcat; nu venise cu intenția de a o săruta.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian ajunse în față. Privi spre Lia; ea era acolo... Își ridică privirea albastră și-l zări; nu doar pe el, ci și urmele de pe obrajii lui. Acum ea nu se mai gândi la titlul lui de "Don Juan", ci la faptul urmele acelea l-ar putea dezavantaja în fața Comisiei. Se încruntă ușor și-i făcu discret un semn cu mâna, indicându-i obrazul ei. El nu pricepu deloc ce dorea ea; știa bine fetele nu-l sărutaseră deloc, așa că nu încercă să se șteargă; nici măcar nu intenționa acest lucru. Lia mai privi spre el și repetă gestul, ceva mai insistent. "Ce naiba vrea -mi arate? Sau -mi spună? Sunt neobrăzat?! De ce oare? Doar pentru că am întârziat nițeluș?" se gândi Lucian și ridică ușor din umeri, a nepăsare, apoi, nepricepând semnele ei, nu mai privi deloc spre ea. Într-adevăr, întârziase puțin, dar ce știa ea? Tot nu era vina lui, în nici un caz! Și nu-i convenea deloc faptul că ea-l considera neobrăzat, sau cum anume, doar ea știa... Președintele Comisiei Disciplinare nu sosise încă. În schimb vicepreședintele se afla acolo. Domnul Sever Forțan își ridică privirea spre sală și-l observă pe Lucian.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Doar o clipă îl privi cu albastrul ochilor ei. Ce avea el de gând oare? Nu-și dădea seama! Nici psihiatria, nici psihologia n-o ajutau deloc în acele momente; pe el nu-l înțelegea deloc. Nu reușea -l înțeleagă. De parcă toate studiile ei nu-i erau de nici un folos în prezența lui. Și de fapt, cum sau cu ce s-ar fi așteptat ea s-o ajute?! Lucian, la volanul mașinii albastre, străbătu hotărât orașul, spre centru. În curând, se putu zări o casă frumoasă, nici foarte mare, nici prea mică, înconjurată de un cordon format din polițiști, jandarmi, gardieni. A cui casă putea fi aceea? Pentru Lia părea clar doar a unuia dintre membrii echipajului, dar a ei, sigur nu! Atunci a cui? A... lui?! Liei i se făcu inima mică, mică de tot. De ce oare Lucian o aducea aici, foarte probabil, la el acasă?! Ce urmărea de fapt?! Timidă, îl privi o clipă. Înainte de a se apropia de casa respectivă și de a trece de cordonul format de oamenii legii îi ceruse oprească, pentru ca ea să coboare. Rostise totul șoptit, cu o urmă de teamă în glas. Teamă?! De ce?! Sau de cine?! De el?! Surprins, își întoarse capul spre ea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: Arată-mi ultima fotografie!
Lucian: Nu cred ai vrea s-o vezi...
Lia: Dă-mi-o! Ah, da... Poți s-o păstrezi pe aceasta. Mie nu-mi trebuie.
Lucian: Ți-am spus că n-o să-ți placă.
Lia: Nu contează... Spune mersi că n-am rupt-o! Dar nu cumva s-o arăți colegilor noștri, te lauzi cu ea.
Lucian: De ce-aș face așa ceva?! Sincer, nu-mi stă în caracter... Din nou mă surprinzi, într-un mod neplăcut; cât de puțin mă cunoști, Lia... Ce zici, mai stăm sau coborâm?
Lia: Mai stăm! Nu coborâm încă.
Lucian: Bine. Dacă zici tu, atunci stăm. Dar nu prea mult. Aproape s-a înserat.
Lia: Nu-i nici o problemă, doar suntem pe Proxima.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Trecu pe motocicletă, iar Alex și "Ucigașa" în mașină, cu Petre și Adi. Astfel porniră; în față, Lucian – pe motocicletă (primul – pentru că știa drumul), urmat de mașina albastră a directorului. Alex se simțea bine în ipostaza de șofer al superbei mașini a directorului Institutului și urma îndeaproape motocicleta pe care stătea colegul său. Domnișoara Petra privi spre Lucian admirativ.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Seara, la plecare, acuzatul o conduse din nou pe frumoasa reclamantă brunetă, domnișoara consilier, până în fața casei ei, cu aceeași mașină albastră a directorului; pe drum, cei doi nu-și vorbiră deloc, deși body-guarzii nu se aflau pe bancheta din spate, ci în cealaltă mașină, care o urma pe a directorului. Dar probabil că nici nu știau ce să-și spună unul altuia, temându-se că dacă ar vorbi, n-ar putea ocoli subiectul legat de Comisie, de reclamație, iar acesta nu era deloc un subiect interesant, deci, preferau tacă. Din când în când, privirile li se mai întâlniră involuntar, cu toate că Lucian era foarte atent la drum, la trafic, însă ori de câte ori îi întâlnea chipul plăcut, Lia își amintea de enorma ei greșeală, cu reclamația și regreta; dar tăcea... Lucian opri în dreptul casei ei. Ieși și-i deschise portiera. Îi sărută galant mâna, rostind protocolar: "La revedere, colega"; nu părea supărat pe ea, deși avea un milion de motive. Se urcă înapoi, în mașina directorului, iar după ce urcară și body-guarzii, porni mașina spre casă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Domnișoara consilier; Lucian nu o-nțelegea; era dificilă... Dar și ea gândea la fel, nu doar despre el... De ce venise oare?! Nici ea nu-și putea explica... Iată-se însă singuri la bordul navei, pe puntea principală. Lucian o măsură cu privirea-i ageră, pătrunzătoare, ca de vultur. Ce altceva putea constata, decât ceea ce știa deja, anume era frumoasă; foarte frumoasă. Sau poate doar așa i se părea lui?! Ba nu! Hotărât lucru: chiar era frumoasă, fără îndoială! Și-n acel moment erau doar ei doi, singuri, pe puntea principală... Ce mult și-ar fi dorit s-o strângă-n brațe, s-o sărute cu pasiune, să-i spună că o iubește; practic nu-l împiedica nimic, sau totuși... Ce anume-l reținea?! În minte i se conturară mai multe motive: Comisia Disciplinară, reclamația, refuzurile ei repetate, domnul Virgil Stancu, poate și altele... Se strânseseră destule, iar toate acestea ridicau o barieră invizibilă între ei, dar de netrecut, care-i despărțea, îi îndepărta... Porniră spre ieșirea din navă. Lucian o ducea din nou acasă, cu aceeași mașină albastră a directorului.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Vai, ce proastă putuse fi în momentul în care depusese afurisita aceea de reclamație împotriva comandantului misiunii! Ar fi trebuit s-o rupă imediat în zeci de mii de bucățele; sau și mai bine, să n-o fi scris deloc! Dar o scrisese; ba o și depusese, semnată, de mâna ei, iar asta o îndepărta mult față de el. Ea însă... Sentimentele ei... Ah, dacă ar ști el! Dar cum să știe el ceva ce nici măcar ea nu știa prea bine?! Ah, ce dificil i se părea totul Liei! La ce-o putea ajuta psihologia sau psihiatria în asemenea cazuri, în care era și ea direct implicată? Bineînțeles, cu nimic. Mama ei avu de așteptat aproape până la 08.00 ca ea să fie echipată, gata de plecare. Se apropie timid, încet, cu pași mărunți de mama ei, mai ales acum era și domnul Virgil Stancu acolo. Tatălui ei ce-o să-i mai spună? Ar prefera ca dânsul să n-o întrebe nimic, dacă s-ar putea, să nici n-o observe, s-o ignore. Era oare posibil? Evident, nu!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Își privi fiul; era într-adevăr un tânăr frumos! De parcă ea n-ar fi știut acest amănunt?! Ba îl știa și încă foarte bine! Îl aflase de ceva timp, încă de când fetele începuseră -l caute pe acasă, adică de vreo câțiva ani... Mai știa însă că nici una nu-i trezise fiului ei interesul, nu legase cu nici una o relație serioasă, de durată; ea nu aflase încă despre domnișoara consilier și de sentimentele pe care fiul ei le avea față de această domnișoară, pentru că Lucian nu-i spusese nimic în acest sens, ocolea de fiecare dată subiectul legat de domnișoare, cu subtilitate... Diana îl privi din nou! Îi era tare drag! Acum era acolo, lângă ea, dar fiul ei va pleca în curând; și nu cu o mașină, la o scurtă plimbare prin oraș sau în afara acestuia... Deocamdată însă, ajunseră la Institut. Înainte de a intra pe poarta Institutului, cei doi body-guarzi coborâseră. Lucian parcă mașina directorului, el pornind spre nava lui albastră, în timp ce Diana, mama lui, chiar spre biroul directorului.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: Ziceai că o să mă scapi de body-guarzi.
Lucian: Da; în schimb, am -ți cer o favoare.
Lia: Favoare?! La ce te-ai gândit?
Lucian: Vreau te rog -mi permiți te conduc până acasă, cu mașina directorului; încă mai am cheile de la dânsul, mi le-a lăsat până pe 27 iunie. În plus, scap rapid și de body-guarzii mei...
Lia: mă conduci până acasă? Nu cumva mă confunzi; cred altcuiva doreai să-i faci această propunere... Spre exemplu, poate colegei noastre Maria, domnișoara blondă.
Lucian: Nu! Ce vrei spui, de fapt?!
Lia: Doar n-ai de gând susții ieri n-ai condus-o pe ea, cu aceeași mașină?
Lucian: Nu, n-am te contrazic; dar cum așa, mă urmărești?
Lia: Nici gând; v-am văzut ieri, nu știi? Ați trecut pe lângă mine.
Lucian: Așa-i; n-ai vrut vii și tu cu noi.
Lia: Poate aș fi fost în plus; v-aș fi încurcat.
Lucian: Tu nu ne-ai fi încurcat deloc; de acest aspect s-au ocupat cei patru body-guarzi care ne-au însoțit tot drumul.
Lia: De ce n-ai scăpat și de ei?
Lucian: N-am vrut.
Lia: Dar acum, de aceștia, cum și de ce ai de gând scapi?
Lucian: Hai cu mine!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Tânărul Enka părea puțin trist. Motivul?! Mama lui; nu se împăcase cu ea, n-o mai văzuse deloc de aproape o săptămână, evitase intenționat s-o întâlnească, dar acest lucru nu-i aducea bucurie în suflet. Totuși, era și puțin vesel, datorită posibilității din ce în ce mai aproape de realitate de a o vedea pe domnișoara psiholog Laura Lia Stancu în echipaj, alături de el și ceilalți.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Directorul se pregătea să ia cuvântul, însă doar după ce va fi încetat imnul național, în timpul căruia se făcuse liniște, toți luând poziție de drepți. Înalt, cu capul aflat parcă deasupra tuturor, geograful cel lungan cercetă împrejurimile, căutând-o cu îngrijorare pe Adela, frumoasa lui prietenă, adolescenta cea bălaie; n-o zărea însă deloc, nici pe ea, nici pe părinții ei. Ce se întâmplase oare? De ce să nu fi venit? Își amintea doar perfect că-i dăduse Adelei o invitație, care ar fi scutit-o de orice piedici sau neplăceri (nu știa că Adela o pierduse, iar puștoaica de abia cu câteva clipe înainte de a pleca de acasă, în acea dimineață, remarcase acest lucru). Deși trist că nu reușea s-o zărească pe Adela, Nistor nu-și pierdu speranța; continua s-o caute cu privirea, poate totuși o va vedea (nu se putea ca ea să nu fi venit)... Însă oricât se străduia el, tot nu reușea s-o vadă. Iar în curând imnul național se termină. Prin urmare, directorul Institutului, domnul Traian Simionescu, luă cuvântul...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Mașina albastră a directorului, urmată de alta, opriră în dreptul casei reclamantei. Din prima mașină coborî chiar domnișoara consilier Lia, căreia Lucian îi spuse doar "Noapte bună, colega!", deschizându-i amabil portiera și zâmbindu-i. Apoi își reluă locul la volan și porni mașina de abia după ce urcară cei doi body-guarzi, Petre și Adi, cu care se înțelegea de minune. Află de la ei, în drum spre casă, erau invitați la Comisia Disciplinară a Institutului, chiar și ei, pentru a da niște declarații, deși nu știau pentru ce. Lucian îi lămuri din cauza lui erau chemați, iar cei doi body-guarzi se mirară afle acest amănunt, dar îl asigurară de sprijinul lor, atât cât se putea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Amabil, directorul veni spre favoritul său și înainte ca Lucian să-și dea seama, îl apucă prietenește de braț, iar tânărul se trezi mergând spre apartamentul directorului, alături de dânsul. Directorul deschise ușa apartamentului său și intră; Lucian îl urmă. Cunoștea interiorul, destul de modest pentru un apartament de director, deci, nu luă seama, plin de curiozitate, la amenajarea apartamentului, doar mai avusese el prilejul intre pe acolo, fiind preferatul ocupantului de drept al acestui apartament. Directorul porni în căutarea cheilor de la mașină, în timp ce Lucian se oprise îngândurat în prag. Părea absent, tulburat de ceva... Îl cam răvășise noutatea aflată de la director; el era comandantul misiunii... Nu știa dacă să se bucure sau nu.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian nu părea dispus dea curs invitației tânărului informatician, însă în curând băiatul urma aibă un aliat în persoana mamei lui, Marilena Ristea, care, auzind o mașină oprind în fața casei, ieșise vadă despre ce era vorba. Dat fiind că și dânsa lucra tot la Institut, recunoscu ușor mașina albastră a directorului. Pentru o clipă prezența acestei mașini o intimidă; continuă însă drumul spre poartă. Se aștepta -l zărească la volan însuși pe directorul Institutului, dar constată surprinsă că nu dânsul, ci un tânăr chipeș ocupa acel loc. Zărind-o pe mama mai tânărului său coleg, Lucian nu avu încotro; coborî. Desigur, coborâse și Mihai. Lucian se apropie de doamna Ristea, salutând-o politicos și cu o eleganță desăvârșită în gesturi și mișcări, îi sărută mâna, fără a se pierde cu firea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Zorii zilei anunțau începutul altei săptămâni. Urmau câteva zile deloc plăcute pentru tânărul comandant. Se trezi anevoie, fără pic de entuziasm. Contrar obiceiului său, în această zi nu se grăbea deloc să plece spre Institut, doar știa ce-l aștepta acolo. De cum deschise ochii, zări pe fereastră câteva sclipiri luminoase. "Iarăși reporterii? Nu s-au mai săturat oare?" își spuse în gând, deși știa că zilele acestea, oamenii presei vor avea mult material, pe seama lui. Se convinse însă în curând că de fapt nu erau blitz-urile aparatelor foto ale reporterilor sau ale altor curioși, când auzi clar câteva tunete specifice furtunilor de vară. Se apropie de fereastră; într-adevăr, cerul era brăzdat de numeroase fulgere, la intervale de timp destul de scurte. În curând se porni și ploaia, o ploaie rapidă, care umplu străzile de șuvoaie de apă în doar câteva clipe. "Canalizare proastă..." se gândi Lucian cu indiferență, dar imediat își aminti de dulăul său negru. Era Nero în casă sau nu? Coborî rapid treptele, tare îngrijorat, așa cum era îmbrăcat, adică încă în pijama, dar se liniști când își zări câinele în holul de la intrare, încolăcit leneș în locul amenajat pentru el. În lămâi, evident, era papagalul cel colorat și foarte zgomotos, dar tare drăgălaș, Rikky. Iată că se stricase brusc și vremea, de parcă știa ce se petrecea în sufletul comandantului misiunii; și acolo era o adevărată furtună.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Din când în când, Lucian privea spre Lia, cea căreia îi promisese între ei doi nu va exista decât o relație strictă, de colegialitate. Deocamdată, exista doar una tensionantă, pe care el nu știa cum s-o aplaneze.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Domnul Iulian Enka îi solicită domnișoarei consilier o scurtă întrevedere, între patru ochi. Lia, ușor speriată, se întreba în gând ce dorea de la ea acel domn blond. Probabil că nu s-o felicite pentru acțiunea ei. O clipă privi spre Lucian, de parcă i-ar fi solicitat ajutorul, dar el n-avea cum s-o ajute. Îi făcu doar un semn discret, totul e-n ordine. Oare chiar așa era? Ar fi preferat să nu vorbească deloc cu tatăl celui pe care ea-l acuzase pe nedrept, către Comisia Disciplinară, dar nu-l putea refuza.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook