Răsplata faptelor

RĂSPLATA FAPTELOR

Am învăţat prin viaţă să fac bine,
să nu spun "Nu!", chiar şi când mi-era greu,
de-a onora aşa cum se cuvine,
promisiunea sufletului meu.

Prin omenie triumfa voinţă
şi îmi încununa cuvântul dat,
că-n fapte punean suflet şi credinţă,
pentru izbânda celui ajutat.

Am insistat peste a mea putinţă,
când dificultăţi am întâmpinat,
că mai mare mi-ar fi fost suferinţă,
de rana în suflet dezonorat.

Putere îmi luam din rugăciune
şi-n semnul crucii puneam speranţă.
Să am mulţumirea faptelor bune,
mi-aş fi dat şi o parte din viaţă.

De îmi erau rude sau simplii străini,
nu pregetam, mereu să fac bine.
Ajutam cât puteam şi din bani puţini,
pe cei şi mai sărmani decât mine.

Nicicând nu am aşteptat vreo răsplată,
aşa cum ar fi fost omeneşte.
Nădăjduiesc a fi îndestulată,
la Domnul, când viaţa se sfârşeşte.

Acum cred proverb ce-mi spuneau părinţii:
"Până la Domnul e cale lungă!
Te judecă şi te condamnă sfinţii,
Până la Rai, sufletul s-ajungă!"

*Din colecţia "Poezia de azi"
30 iunie 2014
Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Poezia de azi (30 iunie 2014)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă poţi iubi, copilul meu? (sonet)

Mă poţi iubi, copilul meu?
(sonet copilului-părinte)

Mă poţi iubi şi tu, copilul meu drag,
Aşa cum te-am iubit şi eu pe tine?
Te îmbrăţişam ca să-ţi fie bine,
Mereu, când plecai şi apăreai în prag.

Când vrei iubire, vino pe la mine,
Să înnodăm amintiri pe un şirag!
Că anii mei în tristeţe se retrag
Şi în locul lor abundă suspine.

M-ai lecui de dor, cu-mbrăţişare
Din când în când, alungând suferinţă
Şi gândul că m-ai lăsat în uitare.

Un sărut pe frunte, de-i cu putinţă,
Ar merita prea lungă aşteptare,
Că m-ar revigora din neputinţă.

*1 iunie - Ziua Copilului

Maria Filipoiu

sonet de Maria Filipoiu din Copilărie (1 iunie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune pe aripi de suflet (sonet)

RUGĂCIUNE PE ARIPI DE SUFLET
(sonet în rugă)

La Tine, Maică Sfântă, vreau să trimit
Cu glasul gândului, un vis tomnatic,
Ce-n iarnă eternă va fi ostatic
Şi nicicând la viaţă nu va fi trezit.

Prin întomnarea-mi trece vânt năprasnic
Şi-mi ducă lumina din vis ne-mplinit
Pe stea divină cu al ei răsărit,
Purtând speranţa-n Univers galactic.

De sfârşit dramatic înspăimântată,
Pe aripi de suflet scriu rugăciune,
Spre a-mi fi veşnicia luminată.

Să îmi salvez visarea din genune,
De Maică a fi binecuvântată,
La poarta Raiului fac plecăciune.

Maria Filipoiu

sonet de Maria Filipoiu din Poeme Maicii Domnului (august 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măicuţei cu ochii de cicoare (sonet)

MĂICUŢEI CU OCHII DE CICOARE
(sonet manei iubitoare)

Măicuţa mea cu ochii de cicoare,
Plecată să îmi zideşti casă în Rai,
Te rog, prin vise, o veste să îmi dai,
Să ştiu că mă aştepţi la o zi mare!

Aş vrea să-mi spui cum e pe-al cerului plai,
Ce griji te frământă şi ce te doare?
Te aştept mereu, că-n suflet mă doare
De când în lumea celor drepţi plecat-ai!

Mi-au albit tâmplele de aşteptare,
Să-ţi mai văd chipul blajin şi să-ţi sărut
Mâinile de măicuţă iubitoare!

Nicicând n-am uitat cât de greu m-ai crescut
Şi spune-mi că vii, să-ţi cad la picioare,
Chiar pentru o clipă, ce-o aştept demult!

Maria Filipoiu

sonet de Maria Filipoiu (februarie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul prin iarna eternităţii

Suferinţa mă apasă
pe firea-mi neputincioasă,
iar doru-n suflet fremătând
se-ncheagă pe lacrimi de gând.

Cu singurătatea-n noapte,
se scurg lacrimile-n şoapte,
la sfinţi ducând rugăminte,
când pun sufletu-n cuvinte.

Năzuind la vremuri bune,
de la Domnul cer minune
în speraţe ruinate,
de-a fi binecuvântate.

Iarna vieţii greu mă ninge
şi lumina în ochi stinge,
din ramuri să rămână scrum
pe al vremelniciei drum.

Din foc recuperez scântei
şi-n razele ochilor mei
le pun cu viaţa stinsă-n glas,
pe ele, rod de gând să-mi las.

Dar vânt rece îmi îngheaţă
viaţa-n ultima speranţă,
spulberând cenuşa sorţii
prin eternitatea morţii.

Suflet pe cărări albite
se-nalţă la cete sfinte,
ducând făclie de ceară
pe a veşniciei scară.

Visul de odinioară
îl închid într-o cămară
din sufletu-mi neliniştit,
să-l scot în alt destin menit.

Din flori de soartă umbrite
strâng petale ofilite
în covoraş multicolor,
să-l duc pe Drumul Robilor.

Cu lacrimi de gând le stropesc
şi-n suflet le adăpostesc,
prin a veşniciei ceaţă
să-mi amintească de viaţă.

Din speranţe ne-mplinite
zugrăvesc muză-n cuvinte
pentru poeţii Cetăţii,
la Poarta Divinităţii.

Pe covor va îngenunchea
sufletul meu, Domnul să-i dea
viaţă şi destin pe Pământ,
să-mi leg menirea de cuvânt.

2 Februarie, 2022
© Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu (2 februarie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Smerenia

SMERENIA

Mi-am trimis ades speranţă
după divină menire,
dar am primit ignoranţă
cu-a sorţii nefericire.

În genunchi mă plec pioasă
la altar de rugăciune,
când conştiinţa mi-apasă
pe suflet ca un tăciune.

La icoană stau smerită,
sperând că aripi vor creşte
pe umbra neprihănită,
ce spre Rai, drum îşi croieşte.

Pe gânduri îmi duc jertfire
printre Îngerii din Ceruri,
cu-a sortii nemărginire,
suflet traversând eteruri.

Sufletu-n genunchi aşteptă
la poarta Dumnezeirii,
pentru o răsplată dreaptă
în sentinţa împlinirii.

Pe Pământ mă voi întoarce
într-o sacră alianţă,
Îngerii de-mi vor preface
sufletul într-o speranţă.

12 Iulie 2014
© Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din LA POARTA DIVINITĂŢII -
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile icoanei

LACRIMILE ICOANEI

Pe al creştinătăţii plai
curge Mirul din icoană,
când Sfântul lăcrimează-n Rai,
de a sufletului rană.

Lacrima-n mir se transformă
pentru candela credinţei,
cu a spiritului formă
din Raiul făgăduinţei.

La poarta Raiului ceresc,
creştini aşteaptă chemare
să-şi ducă suflet omenesc
pe-a veşniciei cărare.

Pe suflet scriu rugăciune,
la altar ceresc s-o ducă,
în a icoanei minune,
când Sfântu-ncepe să plângă.

Pe lacrima din icoană
curge al credinţei mister,
din suflet fără prihană
să se reverse Adevăr.

Omul pe Calea Domnului
pune lacrimi în speranţă
să dăruie sufletului
Lumină, spre altă Viaţă.

La împărătească poartă,
a eternităţii cereşti,
las rugă înlăcrimată
din soarta vieţii pământeşti.

Cu toiag de timp va bate
la poarta Dumnezeirii,
Sufletul, de-ai fi iertate
păcatele omenirii.

*"Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.
Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine." - Ioan 14:6
Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Calea, Adevărul şi Viaţa - poezii religioase
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil frumos

Copil frumos cu chip de înger
Ce Dumnezeu mi te-a dat
Eşti pentru mine un mister
Tu chip divin picat din cer

Eşti pentru mine o comoara
Eşti alinarea mea la ceas de seară
Tu îmi aduci in viaţă bucurie
Eşti pentru mine cea mai mare bogăţie

Tu, picătură din sufletul meu
Ce îmi alini zilele mereu
Şi cât mi-ar fi in viaţa de greu
Cu tine în gând înving mereu

Pe lume cat mai am zile sa trăiesc
Din suflet suflet am să te iubesc
Tu, darul meu cel mai de preţ
Şi îţi voi arata mereu
Iubirea din sufletul de mamă.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-ţi fie bine, drag fecior

SĂ-ŢI FIE BINE, DRAG FECIOR

De când pe lume te-am adus
În casa sufletească,
Rugăciuni mi-am dus la Iisus,
Vrând să te ocrotească.

Să primeşti bine în viaţă,
Sufletul meu nu-nceta
De-a pune rugă-n speranţă,
Pentru fericirea ta.

Nu suportam să-ţi văd plânsul
Şi lacrimi pe obrăjori,
Că-n mine plângea sufletul
Mai rău ca ploaia din nori.

Cu braţele protectoare
Te sprijineam, să mergi drept.
Să înveţi ce e onoare,
Îţi sădeam gând înţelept.

Astăzi mă rog la Dumnezeu,
Cu lacrimi şi suspine,
Mie să-mi dea necazul tău!
Ţie să-ţi fie bine!

Când dorul în suflet creşte
Şi tristeţile mă dor,
Te-aş întreba: cum îţi este
Fără mine, drag fecior?

*Dedicaţie fiului meu, MIHAIL-DORU, la Ziua Onomastică şi Aniversară
Maria Filipoiu - poet, eseist, exeget, jurnalist UZPR

poezie de Maria Filipoiu
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul şi fapta

Din viaţa mea am rupt bucăţi şi-am împărţit la fiecare,
fără să am prejudecăţi: de-mi e prieten sau oricare!
Munceam cinstit un ban să am, nu m-am gândit să-mi fac un rost,
ce-mi prisosea îl împărţeam şi alţii m-au luat de prost!
Eram un visător ciudat, credeam în pilde şi poveţe
şi mulţi de mine-au profitat că eram bun şi cu blândeţe!
Eu chiar nu mă gândeam la rău, gândeam că Răul nu există
şi proiectam în capul meu un ideal în lumea tristă!
Din cărţi mă inspiram mereu, gândind că-s scrise după Viaţă,
dar m-amăgeam aşa mereu, umblând cu visele prin ceaţă!
De sentimente nu mai spun c-am risipit ca un nabab,
c-aveam un suflet de nebun şi mare cât un baobab!
Şi risipind mereu avutul ajuns-am şi eu la strâmtoare,
că toate mi s-au dus ca vântul să văd şi viaţa ce chip are!
S-au depărtat cu toţi de mine când n-am avut ce să mai dau
şi-n loc să îmi aud de bine numai batjocură primeam!
Acei pe care-i ajutasem abia de mă mai cunoşteau,
că nu prieteni câştigasem, ci doar duşmani ce mă loveau!
"Amicii" îmi zâmbeau stingheri, dar pe la spate mă bârfeau,
că deveniseră hingheri şi ca pe-un câine mă-ncolţeau!
Vedeam acum o altă viaţă, cum nu credeam că poate fi,
ce-mi lua o pânză de pe faţă, dar nu o mai puteam iubi!
Nu am mai fost bun de nimic, decât să îmi primesc osânda,
că totul devenise mic, iar în cădere-mi fu izbânda!
S-a pustiit totul în jur şi pustiire-mi fu în fire,
că Viaţa devenise ciur, din bunătate şi iubire!
Şi, poate, numai Dumnezeu mi-o mai fi plâns, cumva, de milă
când eu mă chinuiam din greu, ceilalţi doar mă priveau cu silă!
De m-am salvat sau nu din moarte, doar Sfântul Duh poate mai ştie
sau, poate, încă stau în Noapte şi-mi picur Viaţa... pe hârtie!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul şi fapta (după Neagu Vasile-Scânteianu)

Din viaţa mea am rupt bucăţi şi-am împărţit la fiecare
fără să am prejudecăţi: de-mi e prieten sau oricare!
Munceam cinstit un ban să am, nu m-am gândit să-mi fac un rost,
ce-mi prisosea îl împărţeam şi alţii m-au luat de prost.
Eram un visător ciudat, credeam în pilde şi poveţe
şi mulţi de mine-au profitat că eram bun şi cu blândeţe.
Eu chiar nu mă gândeam la rău, gândeam că Răul nu există
şi proiectam în capul meu un ideal în lumea tristă.
Din cărţi mă inspiram mereu, gândind că-s scrise după Viaţă,
dar m-amăgeam aşa mereu, umblând cu visele prin ceaţă.
De sentimente nu mai spun c-am risipit ca un nabab,
c-aveam un suflet de nebun şi mare cât un baobab.
Şi risipind mereu avutul ajuns-am şi eu la strâmtoare
că toate mi s-au dus ca vântul să văd şi viaţa ce chip are.
S-au depărtat cu toţi de mine când n-am avut ce să mai dau
şi-n loc să îmi aud de bine numai batjocură primeam.
Acei pe care-i ajutasem abia de mă mai cunoşteau,
că nu prieteni câştigasem, ci doar duşmani ce mă loveau.
"Amicii" îmi zâmbeau stingheri, dar pe la spate mă bârfeau,
că deveniseră hingheri şi ca pe-un câine mă-ncolţeau.
Vedeam acum o altă viaţă, cum nu credeam că poate fi,
ce-mi lua o pânză de pe faţă, dar nu o mai puteam iubi.
Nu am mai fost bun de nimic, decât să îmi primesc osânda,
că totul devenise mic, iar în cădere-mi fu izbânda!
S-a pustiit totul în jur şi pustiire-mi fu în fire,
că Viaţa devenise ciur, din bunătate şi iubire.
Şi, poate, numai Dumnezeu mi-o fi mai plâns, cumva, de milă
când eu mă chinuiam din greu, ceilalţi doar mă priveau cu silă.
De m-am salvat sau nu din moarte, doar Sfântul Duh poate mai ştie
sau, poate, încă stau în Noapte şi-mi picur Viaţa pe hârtie!

poezie de Petre Prioteasa, după Neagu Vasile-Scânteianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Poate că nu te-ai străduit destul. Doar atât dacă i-ai spune, că o iubeşti şi totul s-ar rezolva, s-ar schimba brusc, în bine, pentru amândoi.
Lucian: Chiar crezi asta? Eu nu sunt atât de sigur. Nu cu ea. Cu ea nu va fi aşa de uşor. Dacă ar fi fost alta, poate da, dar ea... Nu! Nu merge. Poate ar fi ţinut figura dacă ea ar fi fost altfel, însă... Nu ştiu. Nu ştiu ce să mai cred.
Maria: Cum să nu ştii? Cum poţi spune aşa ceva? Tocmai tu? Acest termen nu există, sau poate fi depăşit, mai ales pentru tine.
Lucian: Bine ar fi să fie aşa, însă, din nefericire pentru mine, nu e deloc astfel... Sunt nehotărât, Maria; e pentru prima oară în viaţă că mi se întâmplă aşa ceva, dar culmea, într-adevăr nu ştiu ce să fac. Ezit mereu, amân mereu, deşi nu asta mi-aş dori. Din cauza asta trebuie să mă mai gândesc, să devin odată hotărât.
Maria: Bine, Luci, atunci mai gândeşte-te, poate că ceea ce ţi-am spus îţi va fi de folos într-un fel; cel puţin eu aşa sper.
Lucian: Sigur. Chiar îmi este de folos. Îţi sunt recunoscător.
Maria: Lasă asta. N-am nevoie de recunoştinţa ta.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

*În viaţă vin valuri mereu
şi crucea e mai grea pe cale,
dar când îl chemi pe Dumnezeu,
salvează barca vieţii tale. - Maria Filipoiu / despre credinţă

Maria Filipoiu în citate despre credinţă (20 mai 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înălţarea Sfintei Cruci

Înălţarea Sfintei Cruci

În anotimpuri la răscruci,
Prin Înălţarea Sfintei Cruci,
Cu har cinsteşte soborul,
Pe Iisus Mântuitorul.

Patimile-s amintite
De duhovnic sau părinte,
Cum Hristos a fost chinuit,
Şi între tâlhari răstignit.

În recviemuri cântă sfinţi,
Când slujitori fără arginţi,
Spre cer înalţă cântare
Cu a Crucii Înălţare.

Spre a morţilor cinstire,
Crucile din cimitire
Cu busuioc se-mpodobesc
Şi cu vin proaspăt se stropesc.

Măturisind în Sfânt Botez
Şi-n al Dumnezeirii Crez,
Se înalţă rugăciune
De slavă şi-nchinăciune.

Pe cărarea tinereţii
Pune temelie vieţii,
Când se reunesc destine
În ritualuri creştine.

Spre a vieţii veşnicie,
Revine în tradiţie
Şi minuni înfăptuieşte,
Când credinţa-n om rodeşte.

Sărbători sunt venerate
De la naştere la moarte,
Prin semnul creştinătăţii
Pe Calea Divinităţii.

Iar prin timp ce-n grabă trece,
Crucea-n momânt îl petrece,
Pe om cu sufletul curat,
De viaţă dezrădăcinat.

Cruce pe mormânt veghează
Şi datini perpetuează
La cei ce cred în Dumnezeu
Şi în Treimea Sa mereu.

*14 septembrie, Înălţarea Sfintei Cruci
Din vol. "Tradiţii creştine şi ritualuri populare româneşti"
Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Poezie ortodoxă (2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred în Steaua

Cred în Steaua
La bine şi la greu,
Cât voi trăi
Steaua va fi
Sufletul meu.

Cred în Steaua,
Colţ de tricolor,
Cu ea trăiesc,
Cu ea mă mândresc,
Pentru ea pot să mor.

Pentru onoare şi adevăr,
Pentru albul fir de păr,
Pentru lumina ce vine din ea,
Cred în Steaua mea.

Pentru albastrul cerului sfânt,
Pentru tot ce am fost şi ce sunt,
Pentru speranţa ce vine din ea
Cred în Steaua mea.

Ştiu prea bine că-n adâncul meu
Este bunul Dumnezeu
Şi-n viaţa aceasta, bună sau rea,
Cred în Steaua mea.

Om bogat sau om de rând
Trăim împreună sperând,
Dar toţi ca unul zicem aşa:
Cred în Steaua mea.

Lumea să ştie că sunt luptător
Şi că nu renunţ uşor,
Fie lupta uşoară sau grea,
Cred în Steaua mea

Port în mine semnul ceresc,
Am curaj şi îndrăznesc,
Focul credinţei mă ţine în şa,
Cred în Steaua mea.

Steaua va fi veşnic în inima mea,
Steaua îmi dă puterea de-a crede în ea!

cântec interpretat de Cristian Buică, muzica de Cristian Buică, versuri de Cristian Buică
Adăugat de Cristian Buica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maternitatea ideilor

MATERNITATEA IDEILOR

Îmi duc singurătatea la maternitate
să nască idee zămislită-n suflet
cu dorul care-n chinul facerii se zbate,
ce-i descendent din înălţătorul cuget.

Apoi, pe Creator îl rog să o moşească,
îngenunchiată la sfântă rugăciune.
Ca unei stele, lumină să-i dăruiască,
Şi s-o înzestreze cu înţelepciune.

De bucurie o scald în roua ochilor,
o-nvălui în puritatea sufletească,
o scot în lume prin ochii cititorilor
şi mă preocup de zestre părintească.

Să crească precum spuma-n valurile mării,
să-şi poarte destin prin eternul infinit,
la ecouri de gând să răspundă chemării
sufletului, ce i-a fost părinte sortit.

De-ar creşte într-o zi cât omul într-o viaţă,
într-o clipă este la maturitate.
Izbândă nouă va renaşte din speranţă,
pe gândul ce-o duce la maternitate.

Mintea poetului e o maternitate
pentru idei ce aşteaptă să se nască
prin nopţi zămislite de gânduri inspirate
şi incurabilă boală sufletească.

Maria Filipoiu / 2014

poezie de Maria Filipoiu din În Zodia Poeziei/ Editura Dandes Press - 2015 (2015)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

... Aş vrea, de s-ar putea....

Am fost aproape de Rai, cu tine de mine aproape
Cu al tău grai desprins din Rai
Erai zâna ce-mi spuneai şoapte in noapte
Acum eşti prea departe şi nu ai parte de cele ce le sperai

Voi înţelege cândva, atunci când voi putea
Că cele întâmplate, mi-au fost date spre a fi învăţate
Din baza mea de date te voi şterge şi nu aş vrea, pe tine, cu numele, iubita mea
Dar asta este dorinţa ta, ce o voi respecta mai presus dintre toate

Se prea poate, că intr-o noapte să mă strigi în şoapte
Dar eu voi da întâietate la a mea viaţă
Căci din cele prezentate, nu mai aud a ta inimă cum bate
Departe poate în altă viaţă, ne vom întâlni poate în piaţă

Să fac la toate faţă nu am cum, că nu sunt paiaţă
Al meu suflet fierbinte îl pun la gheaţă
Fetiţă minunată ce mi-ai dat cândva speranţă
M-ai învăţat ceva, să nu mai îmi pun sentimentele pe faţă

A fost aievea doar un vis
Multe atunci s-au zis
La un sărut aprins
Să tremuri nu ţi-am interzis

Doresc să trăiesc şi eu firesc
Omenesc voi să vorbesc
Şi din tot ce făptuiesc
Nu voi să greşesc

Trecutul e o poveste ce-mi dă de veste
Că prezentul se trăieşte. la fiecare aşa cum este
Şi voi ca în viitorul ce mi se pregăteşte
Una că tine dacă mai este.

poezie de Florin Găman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În casa bunicilor

Chiar dacă cei ce mi-au dat viaţă sunt părinţii,
Cei ce erau mereu cu mine au fost bunicii
Acolo în căsuţă albă, văruită,
Cu drag am crescută de-un bunic şi de-o bunică.

Acolo, bunicii cu-a lor bunătate,
M-au învăţat câte puţin din toate,
M-au învăţat să spun o rugăciune,
M-au îndemnat să fac doar fapte bune.

În casa lor cu drag am fost primită,
Răbdarea lor fiind nemărginită,
Chiar dacă mai făceam şi rele,
Bunicii nu mă prea certau cu ele.

Şi astfel, mama-bună, tata-bun,
M-au dezmierdat cu tot ce-aveau mai bun
Şi-n casa lor cea albă, văruită,
Am fost mereu copila lor iubită.

poezie de Andrada Brînduşa Keszeg
Adăugat de Elzumina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină pentru eroii sanitari

LUMINĂ PENTRU EROII SANITARI

Salvatorul nu-şi mai aparţine,
Când bolnavul pe uşa lui a intrat,
Iar leacul din competenţe vine
În misionar cu suflet devotat.

În orice zi, fără încetare,
Salvarea vieţii e militărească.
Şansa vieţii e triumfătoare
Când lecuirea e dumnezeiască.

Datoria pe deplin a-şi face,
Riscându-şi viaţa, pleacă-n misiune.
Neştiind când se va mai întoarce,
Pentru izbândă spune rugăciune.

Pe copii cu dragoste-i sărută
Şi le oferă exemplu personal.
Dar soarta, mereu neprevăzută,
Încheie menire cu-al vieţii final.

Pe frontul dintre viaţă şi moarte,
Ca soldatul căzând la datorie,
Salvatorul vieţii are parte
De gloria ce ade în făclie.

Pentru nobil ţel, de misionari,
Să în omagiem cum se cuvine,
De Ziua Eroilor Sanitari,
Pe cei viaţa, vieţii ştiu să-nchine!

*În memoria victimelor din echipajul elicopterului SMURD,
prăbuşit în Republica Moldova, la 3.06.2016.
Memorie veşnică!

Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Poeme dedicate (2016)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

Iubire! Cât te-am aşteptat, te căutam orbeşte;
Să te am, aş fi dat orice posibil omeneşte.
Dar negăsind ce îmi doream, învisă-am renunţat.
Şi-atunci când n-aş mai fi crezut, în viaţă mi-ai intrat.
E vis sau e un fapt real? E bine sau e rău?
E normal să mă simt protejată la braţul tău?
De ce îmi eşti tu primul gând în zorii dimineţii?
Şi cum reuşeşti să mă scoţi din ghearele tristeţii?
Ce ai aşa de special încât te vreau o viaţă?
Cum poţi şi fără să încerci să-mi pui zâmbet pe faţă?
Cred că-i adevarată vorba "Nu căuta şi vei găsi",
Tu ai creat mii de culori doar din tonuri de gri.

poezie de Gabriela Dedu
Adăugat de Gabi Dedu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te voi iubi

Doamne, cât te-am aşteptat
Am crezut că n-ai să mai vii
Rugă spre tine eu am înălţat
În inimă mea mereu ai să fii

Când cerul poartă a deschis
Stelei luna toate au dansat
Ai apărut într-o noapte în vis
Iubire în suflet mi-ai semanat

Pe creştet mâna tu mi-ai pus
Cu blândeţe tu m-ai îndrumat
De atunci privesc cerul în sus
Ai arătat calea mea de urmat

Multumesc pentru ceea ce va fi
Tu îmi calauzeşti paşii în viaţă
Te-am iubit mereu, eu ştiu, tu ştii
M-ai ajutat, tu mi-ai dat speranţă

Prin tine pot începe o nouă viaţă
Voi dărui iubirea mea în fiecare zi
La ani cei târzii eu fac o reverenţă
Te voi iubi acum şi până n-oi mai fi

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!