Eu sunt lupoaica fără pui

Eu sunt lupoica fără pui
prin lume bântui, merg hai-hui,
ului la lună şi mă cert
mă simt pierdută în deşert.

Sunt floarea fără de pistil
sau lumânarea făr'fitil
sunt Eva ce-a muşcat din măr
sunt suflet mereu călător.

Îmi caut raza cercului
şi-mi plâng laptele-cucului
căci în păcat eu am căzut,
nesăbuinţa mi-a fost scut.

Din tinereţe pân-acum
păcatul l-am purtat autum,
prin suferinţă-am învăţat
şi-o altă viaţă-am postfaţat.

Să curăţ al meu grav păcat
voi reveni purificat
fii voi naşte şi voi creşte
în isaia-dănţuieşte.

Am înţeles abia acum,
orcice păcat e scris postum,
aici venim ca să-nvăţăm,
desăvârşirea nu furăm.

O treaptă nu-i uşor de-atins,
nimic nu e de neînvins
când din greşeli ai învăţat
că nimeni nu-i nevinovat.

Păcatul poţi înlocui
cu fapte bune ce vor fi
în viaţa ce va fi cândva
aicea sau altundeva.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune după Anul Nou

O, Doamne! Cât sunt azi de exaltat,
Chiar fără ajutorul Tău deplin
Am început, precum ai remarcat,
Un an fără să fac niciun păcat
Cu fapta sau cu gândul cel puţin
Şi pân-acum perfect m-am descurcat ;

N-am fost invidios, nu am bârfit,
Nici arţăgos cu cei din jurul meu,
La bunul alteia nu am râvnit,
Iar cu al meu n-am fost deloc zgârcit,
Nu m-am fălit şi ce mi-a fost mai greu,
Prin vis măcar o dat' nu am minţit,

Însă acum, Te rog anticipat,
Căci anu-i lung şi nu ştiu când năpasta
Mă va lovi cât sunt eu de curat,
Ajută-mă să nu cad în păcat
Şi mai ales, să-ncepi din clipa asta
Când mă voi da, în fine, jos din pat.

Amin.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

E păcat

e păcat
ca păcatul
să-ţi stăpânească
viaţa
şi să te smulgă
din paradisul
pregătit de ziditor
pentru fii pocăinţei
şi ascultării
e păcat
ca păcatul
să-ţi spargă viaţa în
mii de cioburi
şi să te arunce
în prăpastia morţii
e păcat
ca păcatul să-ţi
sfâşie trupul
şi sufletul
să muşte din tine
până nu va mai
rămâne nimic
şi apoi să plece
pe potecile infernului.

poezie de Stela Cioban
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inelul

Am plâns destul. De-acum, inelul tău
pe care l-am purtat atâta vreme,
va fi eliberat de rolul său,
căci viaţa înapoi vrea să mă cheme.

Voi renunţa la haine ce-mi ascund
şi îmi răpesc prea mult din tinereţe,
în suflet am să-ncerc să mă afund,
să-l uşurez de lacrimi şi tristeţe.

Voi încerca să fiu cum am mai fost,
să simt, din nou, căldură şi lumină,
să încetez cu viaţa fără rost,
căci sufletul mi-e viu şi n-are vină.

Inelul tău, al meu, acum l-am scos,
dar nu te uit, nu pot şi nu am cum,
căci tot ce am trăit, a fost frumos
pân-ai plecat pe cel din urmă drum.

Eu am un mâine, am un viitor,
o cale de urmat, necunoscută,
pe care-o voi călca, dar fără dor,
şi-n suflet cu iubirea-mi renăscută.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Undeva, cândva, într-o lume mai bună
Trăiam fericit şi pluteam în Lumină
Nu simţeam că în jur norii negri se-adună
Şi voi fi aruncat într-o lume străină.

Dar soarta e crudă, nu te-ntreabă ce-ţi place
Dacă vrei să trăieşti în văzduh sau mizerie
Căci ea toate le face şi apoi le desface
Şi te-mpinge din cer înapoi în materie.

Că aşa-i de când lumea, noi suntem văpăi
Fără milă alungate din tărâmul cel sfânt
Ne închidem în trupuri, devenim buni sau răi
Şi-amintirea ne-o pierdem când venim pe Pământ.

Însă-n mine, ascuns, mai există un dor
Ce mă-mpinge să merg înainte mereu
Şi îl simt neîncetat, de mi-e greu sau uşor
Este dorul de casă şi de Dumnezeu.

Iar o voce în suflet îmi şopteşte plăcut
Că deşi pe Pământ nimeni nu-i fără vină
Dacă pot să iubesc, să fiu bun, să ajut,
Voi ajunge într-o zi să mă-ntorc în Lumină.

poezie de Octavian Cocoş (31 iulie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învăţat

Mi-am construit
în viaţă drum
N-a fost uşor
am râs... am plâns
Doar sunt un om

Am învăţat că în viaţă
Nimic
pe tavă nu e pus
Am învăţat
ca să muncesc.
Am învăţat să iert
Dar nu-i de-ajuns

Am învăţat să tac
Când...
n-am gândit destul
Am învăţat să-nvăţ
Ce n-am ştiut demult

Am învăţat
să preţuiesc
Prietenii din jur
Să cred în mine
în eul meu
Am învăţat să sper
Un soare care mâine
Va răsări... la fel!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasajul terorii, legat la ochi

Deodat' orice lumină se stinge.
Nodul din gât, gândurile cu putere mi le strânge.
Alerg... fug de greaua obscuritate ce mă copleşeşte,
dubiul se strecoară hoţeşte, învelit în astuţie...
Nici o stradă-n faţa mea, nici o soluţie.
Îmi curăţ ochii dar nu văd nimic...
Nu e momentul de-a vedea
dar inima şi trupul poftesc alchimic
firave raze se lumină sau o stea.
Sunt pelegrinul pierdut de zile într-un arid deşert,
ce ar muri doar pentru a simţi alert,
dulcea mângâiere a unei picături pe buzele-nsetate
ce la viaţă l-ar readuce fără doar şi poate.
E gestul ce-l face pe om clarvăzător sau orb,
înger cu aripi albe sau conducător acerb.
Acum însă e inutil... e doar întuneric,
în beznă sunt încătuşat ermetic.
Voiam să văd dar m-am legat la ochi,
nimeni acum nu-mi face de deochi.
Subit din fugă m-am oprit,
picioarele se urmăresc unul pe altul
într-un ritm paşnic, liniştit
căci sunt un mândru hibernacul.
Am căzut, cad şi voi cădea
dar voi merge şi nu voi renunţa
pentru că, deşi legat la ochi, eu pot vedea...
Pleoapele nu le deschid dar mâinile împreunez,
cu credinţa-n suflet orice teroare îndepărtez.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În spectru optimist

voi adormi şi voi visa că zbor
să mă descătuşez de bătrâneţea grea
voi pune la tristeţe lacăt şi zăvor
căci este nedorită ca o piază rea.

în drumul meu voi întâlni un astru
stea sau luceafăr îmi este totuna
din structura lui voi ctitori un castru
să am lumini în jur întotdeauna.

fiica soarelui de-aş fi aş lumina
prin mii de poeme strânse-ntr-un tezaur
nimic din lume nu m-ar mai submina
relaxată total cu secunde de aur.

sunt o visătoare cu suflet de poet
îmi croiesc drumul prin lume abil şi discret.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ADU-MI-TE APROAPE!

Adu-mi-te... Adu-mi-te aproape,
Minune întrupată, să-mi fii scut!
Sunt trubadurul care nu mai poate
Să îţi aştepte ultimul sărut.

Am obosit, cântând prin căi lactee,
Să fiu de zei şi îngeri ignorat,
Căci m-am născut spre-a te iubi Femeie...
De-acest păcat nu voi să fiu iertat!

În drumul meu sihastru către cruce
Am fost sortit, Aici, să te-ntâlnesc.
Adu-mi-te cât încă mai pot duce,
Povara unui suflet omenesc.

Căci mai 'naite poate-am fost o floare,
Pe care, sărutând-o, lăcrimai.
Sau poate că am fost privighetoare
Şi cântecul din rai îmi ascultai.

Poate cândva ai fost, şi tu, o stâncă,
Eu veşnic val care te mângâia.
Sau poate-ai fost prăpastie adâncă
În care-ai strâns toată durerea mea!

Poate ţi-am fost, la zi de sărbătoare,
Un dar nepreţuit, iar tu - altar.
Sau poate doar o frunză oarecare
Din cel mai maiestos trup de stejar.

Eşti, sigur, zămislită din lumină.
Nu vreau să mai rămân un singur gând.
Sau poate amândoi suntem de vină,
Că vieţile petrecem rând pe rând.

Te-am regăsit, Acum, în astă lume.
Şi-n acest rai, pe globul pământesc
- Unde Destinul ne-a adus anume -
Numai de tine simt că-mi amintesc.

Minune întrupată în Femeie,
Adu-mi-te aproape să-ţi fiu scut!
Şi tot ce e, ce-a fost ori va să fie,
Să le topim pe toate-ntr-un sărut.

Daniel-Petrişor Dumitru

Daniel-Petrişor Dumitru în Cont Facebook (29 august 2020)
Adăugat de Daniel-Petrişor Dumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesăbuinţa se plăteşte

Se-aude din când în când un guguştiuc
Şi clopotul bisericii ne-anunţă
C-a mai trecut un ceas ca un tăvăluc
Peste oraşul, doar o aparenţă.

Tăcerea se-nalţă în strigăt acut,
Universului îi cere iertare
Pentru nesăbuinţa în absolut
A propriei autoîncântare.

Ne-ai dat Doamne timp de meditaţie,
Ne-ai izolat să ştim ce e iubirea,
Astăzi ne-ai trimis sfânta citaţie,
În faţa ta să ne-asumăm menirea.

Abia acum am înţeles cu toţii,
C-am fost şi suntem în aceeaşi barcă,
Stăm în lumină sau sub poala nopţii,
Că viaţa are drepturi şi ne-ncearcă.

Am învăţat să luăm liniştea din flori,
Pădurea s-o punem la loc de cinste,
Reconstruim acum scara de valori,
Smeriti iti spunem Doamne, bogdaproste!

Sub cerul senin să facem mătănii,
Să ieşim din păcat, să trăim cuminţi,
În pragul casei să mai stea bătrânii,
Copiii să se joace nestingheriţi.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taxă pentru tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte

Copilăria Doamne e un viciu
şi-a fi tânăr e-un păcat
din cerneală hai ia-ţi biciul
fii cuvântule bărbat

A fi tânăr nu-i păcat
ironia nu-i o crimă
azi politichia la palat
pe bărbaţii mari i-animă

Ignoranţa e o crimă
din cerneală îmi iau biciul
şi vă mai trântesc o rimă
însăşi viaţa e un viciu

Şi-a fi om e un păcat
Doamne vai de neiertat

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (16 ianuarie 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt nebun

Eu sunt nebun...
Ci ei sunt şi deştepţi, şi tineri
Cândva am fost că ei şi eu
Maximalist
Am fost, ci voi să le mai spun
Că n-am ştiut până mai ieri -
O zi de vineri -
Că sunt tâmpit
Că sunt bolnav
Că sunt idealist
Că sunt nebun
Că sunt un nimeni...

Şi sunt nebun căci eu discut
Cu ei în termenii moderni
Şi sar mereu
Cu spusa mea neangajată...
Şi sunt tâmpit
Pentru că versul meu
Nu cere de la nimeni nici o plată...
Şi sunt bolnav
Căci numai oamenii bolnavi
În loc de pană
Ţin în mâni lopata
Şi scriu cu ea
Cu pana-şi săpa groapa...
Şi sunt idealist pentru că cred
Că viaţa e iubire.
Pe când ei ştiu, din faşă, un secret
Că-i numai amăgire.
Şi nimeni sunt pentru că sunt nebun
Şi gata.

Eu sunt nebun
O, cât am aşteptat această zi
Din tot şiragul meu de zile perindate
Când în sfârşit eu auzii
Că nu-s că ei, nici nu voi fi
Că sunt nebun.
Că sunt nebun
Şi gata...

poezie de Iurie Osoianu (22 mai 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regrete albe

Păcat că toamna-i petrecută
şi vara a rămas pierdută
păcat că ninge iarna mată
pe câmpuri fără de verdeaţă

Păcat că ninge prin pădure
şi fulgii cad şi-s albi pe mure
şi murele sunt prea uscate
şi vântul rece mă răzbate

Ninge de ieri şi flori de gheaţă
au răsărit de dimineaţă
păcat că iarna-i viscoloasă
şi tu nu vii prin alba-i ceaţă

Sunt frunze albe pe cărare
şi îngheţate lăcrămioare
şi tu nu eşti mângâitoare
şi tu nu eşti s-apară soare

Păcat că timpul nu aşteaptă
să mă mai chemi ca altădată
păcat ca ora e târzie
şi tu nu eşti ca să îmi fie...

Ninge mai des de data asta
şi iarna smăltuieşte viaţa
şi albul ei s-a pus pe mine
şi încă îmi e dor de tine

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde...?

Unde se sting iubirile?
Când se şterg cuvintele?
Unde se termină timpul?
În care anotimp le vine rândul?

Unde te voi regăsi, în care zi?
Din calendar, din Galaxii?
Ş-atunci ce voi mai fi?
Ce-mi vei... mai fi?

În care toamnă am să ştiu?
Că-s mort sau că sunt viu?
Că pământul ce m-acoperă,
Nu-i cerul luminat de stele!

Unde să te mai caut?
Prin ce cuvinte?
Ce unghere?
În ce lume fără Soare?

Cum de te-am pierdut?
Încă de la-nceput?
Când îmi erai doar răsărit,
Şi-o viaţă de-mplinit!

Cum să... te uit?
Sau poate nici nu ai vrut!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ideea de bază

Îmi place să joc cuvintele pe degete.
Să înot printre cuvinte cu dublu înţeles.
Să-mi exprim dezamăgirile, durerea, prin punctul ce îl pun pe i.
Iar prin virgula să clarific sensul şi totodată să elimin ambiguităţile.
Viciul de care sunt vinovat, este acela de a fi un veşnic visător.
Deşi uneori mi s-a spus ca sunt mai din "topor"
Să extrag frumosul din mocirla şi sublimul din grotesc.
Să simt, pur şi simplu ca iubesc timpul în care trăiesc.
Visez la o lume mai frumoasă, fără sărăcie şi corupţie.
O lume simplă, "musai" populată doar cu oameni modeşti şi buni.
Sufletul omului devenind astfel mai puternic şi frumos, prin simpla dăruire.
Opusul acestuia fiind omul meschin, a cărui răutate se vede pe chip, gesturi şi în a sa privire.
De nenumărate ori mă întreb, este un păcat să fiu un continuu visător?
Sau în timpul acesta neologic, sunt doar un simplu trecător?
Prezentul sau viaţa aceasta, mă va transforma într-un jucător abil?
Sau totul va rămâne veşnic gargară ieftină, un "kitsch"mascat subtil.
Voi fi oare un jucător în lumea asta crudă, ce va avea vreodată ceva util de zis?
Asa cum diamantul devine mai preţios de abia după ce a fost şlefuit.
Greul se depăşeşte doar prin perseverenta şi nimic în viaţa nu se obţine gratuit.
Nu trebuie sa renunţăm la lupta, atunci când drepturi fundamentale ne sunt lezate.
Ideea de baza fiind votul, prin care putem pedepsi politicienii pentru a lor mârşave fapte.

poezie de Romulus Rapcea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea cavalerului

Am fost, preasfinte, într-o cruciadă
în ţări păgâne – cum le ziceţi voi –
şi multe trupuri am făcut să cadă
în anii tineri, daţi pe un război.

V-am ascultat dorinţele "creştine"
şi vorbele cu care ne-aţi minţit,
dar ştiu acum şi nu mă pot abţine
să nu vă spun, de răni acoperit,

că voi aţi fost şacalii, profitorii,
voi, ce aveţi un singur ideal:
puterea! – iar cuvintele notorii
sunt doar un fals discurs teologal.

Ce spuneţi, voi nu credeţi, dar prostimea
v-ascultă, boi "cucernici" fără duh!
căci le greu să vadă-n în voi micimea
când le-arătaţi nimicul din văzduh.

Acei "păgâni" aveau, şi ei, un suflet,
erau ca noi, aveau un dumnezeu,
dar, ce ştiţi voi ce-nseamnă un răsuflet,
de nu e de creştin sau de evreu.

Am fost, preasfinte, într-o cruciadă
căci voi m-aţi îndreptat spre un păcat
pe care vi-l dau vouă ca dovadă
că tot ce-aţi vrut să fac, am blestemat.

Eu mi-am ales o cale de lumină
şi port în suflet al iubirii crez.
Ce spuneţi voi, e strâmb şi nu alină
durerile din lume. Eu cutez.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă implor, amintiţi-mi; sunt mamă?

voi n-aţi plecat niciodată de lângă mine
aţi crescut doar, prea repede, prea uşor
v-aţi întins aripi spre lumea străină
n-aţi avut vreun păcat sau vreo vină
c-am rămas secerată de dor
voi n-aţi plecat niciodată de lângă mine

am aşteptat atât de mult să veniţi
parcă timpul încremenise în ochiul meu drept
unde cărţile voastre de şcoală
aveau fiecare pagină goală
precum laptele de la mine din piept

voi sunteţi aici în lumea mea îngheţată
fiecare cu universul lui
îmi e dor şi-mi e groaznic de teamă
vă implor, amintiţi-mi; sunt mamă?
pe un val de noroi mă tot sui
nici nu ştiu... sunt aici... sunt plecată?

poezie de Sophia Elisa Coreli
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ambroise: O tinereţe fără amintiri e o tinereţe pierdută. Trăită degeaba sau netrăită deloc. Nu e nimic mai dureros decât să fi fost tânăr şi să fi murit pentru treizeci de zile, fără a putea retrăi acea lună, vreodată. O clipă, o oră, o zi, o lună, un an sau un deceniu, de câte ori sunt retrăite, de tot atâtea ori şi viaţa omului e prelungită: cu o clipă, cu o oră, cu o zi, cu o lună, cu un an sau cu un deceniu. Prin amintire.

replici din romanul Ambroise, după Doina Postolachi (2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

O scrisoare fără verb

Poate mâine-ţi voi scrie
Cu sfială, un rând,
Lăsând noaptea pe-o bancă
Risipită în vânt...
Voi strivi între pleoape
Anotimpuri ce-au fost,
Desfrunzindu-ţi poemul
Înflorit fără rost.
Ochii mei au strigat
Ce-a rămas nerostit,
Haşurând schimnicia
Unui dor viscolit...
Mi-a fost frig şi în vise
Printre umbre în dungi,
N-ai ştiut şi mi-ai dat
Doar tăcerile lungi.
Azi, în golul absenţei
Stă un verb fofilat,
Mi-a fugit din scrisoare,
Ce păcat, ce păcat!

poezie de Mihaela Alina (mai 2023)
Adăugat de Lavinia H
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isaia 43

Acum aşa vorbeşte Acel ce te-a făcut
- Să nu te temi de nimeni, căci Eu te chem pe nume
Prin apă de vei trece Eu îţi voi sta ca scut
Şi mână Mea întinsă te va feri de lume.
Nimic nu te va arde dacă-ai să treci prin foc
Nici flacăra asupra-ţi nu va avea putere
Căci Eu sunt Dumnezeul cel viu şi-n orice loc
Te izbăvesc de toate, doar strigă-Mă şi cere.

Eu sunt mereu cu tine şi te-oi aduce iar
În ţara ce ţi-am dat-o şi tuturor voi spune -
Dă-ţi Miază-noapte fiii, tu Miază-zi hotar
Să nu le pui în cale, ascultă Soare-apune.

Acesta e poporul, i-am dat Numele Meu
El e poporu-n care Mi-am arătat iubirea
Şi vrerea Mea e una, căci eu sunt Dumnezeu
În Mine se sfârşeşte şi-a început zidirea.

Am fost de la-nceputuri şi după Mine nu
Mai poate-n lumea asta un altul să mai fie
Cu toţii sunteţi martori şi tu şi tu şi tu
Veniţi căci pretutindeni lumina Mea e vie.

Eu am vestit şi tot Eu de voi nu sunt străin,
Eu L-am adus în lume pe Fiul Meu, Mesia
Când răstignit pe cruce v-a izbăvit de chin
În schimbul vieţii Sale v-am dat Împărăţia!

poezie de Adriana Cristea (19 iunie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "Albastru 11" de Violetta Petre

Ţi-am pus un mail iubito, să nu-mi răspunzi la vară,
Am o problemă gravă, de tot se-alege praful,
Căci am primit, se pare, déjà a şaptea oară
Scrisoare că de Paşte mă va călca ANAF-ul!

Te chem mereu fiindcă cu gândul sunt la tine,
Cu un cordon lăuntric de tine sunt legat,
Au fost şi vremuri bune, a fost şi rău şi bine,
Dar aminteşte-ţi totuşi... la bancă m-ai girat!

Epistole-ţi voi scrie că vor veni agenţii,
Nu-I cale de scăpare, nu poţi să te ascunzi,
Mă tem c-o să te doară umblând în fundul genţii,
Că-ţi pun înc-o povară pe umerii rotunzi!

Voi astepta sub dună, a îngheţat afară
Şi disperat dau mailuri, cu glasul stins te strig
Ajung la mititica, păcat că nu e vară
N-am gaze de-o lună şi mor acum de frig!

Te-aştept urgent iubito că sunt puţine grade,
Mi-e foame, simt în ţeastă şi creierii cum ard,
Aş vrea, când promoroaca din barbă-mi sură cade
Să îţi sărut mânuţa şi PIN-ul de la card!

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!