Şi paşii mi se-nvârt în loc, într-un ocean fără noroc...

Nu ştiu să merg spre răsărit şi am uitat când am iubit şi cum era sărutul,
Parcă avea un gust de rai, deşi prin rai nu prea umblai, că îţi ştia trecutul...
Mi-s paşii singuri şi mai rari, rătăcitori şi circulari cu destinaţii false
Se-nvârt pe loc şi nu ajung, în cerc e drumul mult prea lung, dar fără de foloase...
Pornesc din nord, în nord mă-ntorc şi sugrumată de miorc, fac pauză de viaţă
Pe un gheţar cu miez de jar, în echilbru cam precar pe-o pojghiţă de greaţă...
Plec seara spre o altă zi şi nu ştiu dacă vei veni şi mă trezesc buimacă
De-atâta zbucium în zăpezi, că nu le simţi şi nu le vezi şi le ordon să tacă.
Şi ţipă albul ca nebun, că-i troienit pe orice drum ce duce înspre tine
Şi nicio veste prin nămeţi, doar urme albe de drumeţi ce-şi caută destine...
Îmi fac un iglu pentru nopţi, unde un vers nu poţi s-adopţi pentr-un poem de vară
Ce rătăceşte înspre nord, refrigerându-şi un acord pe-o coardă de vioară...
Eu nu mai ştiu, spre răsărit, să mai găsesc ce am iubit, c-am rătăcit cărarea
Şi nordul m-a acaparat într-un ocean însingurat să-mi fure exaltarea...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La nord de tine, la nord de mine...

La nord de tine-i iarnă şi în stele,
Ca niciodată în povestea noastră
Şi ninge înspre mine-n toate cele
Şi albul cerne peste mare-albastră.

Un singur anotimp se dezveleşte
Şi nuditatea-i albă mă-nspăimântă,
La graniţe furtuna te păzeşte
De primăveri şi de strigări de nuntă.

Ţi-ai îngropat şi visele-n troiene,
Orice dorinţă s-a supus docilă
Gheţarilor cu colţii de hiene
Şi eu te plâng cu dragoste şi milă.

Şi ce mireasă ţi-ai ales, iubite-
Frumoasă e, dar e atât de rece!
La nord de mine, iarna te înghite,
Cât încă nu-i târziu, fă-o să plece!

A mai rămas în mine-un pic de vară,
Să te ating cu ea pe-o amintire
Aş vrea. Şi ieşi din iarna ta afară,
Măcar o dată să mai guşti iubire.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firul nevăzut

Mă leagă de tine un fir nevăzut
cu care mă tragi înspre tine, la cer,
şi încă nu ştiu ce să fac: vin sau sper
că pot să păşesc pe un alt început.

Mi-e teamă că tu, pe acolo, pe sus,
nu ştii că ţi-am fost şi, pesemne, -ai uitat
o viaţă din care te-ai rupt şi-ai plecat,
lăsându-mi tristeţe şi-un gust de apus.

Iar firul acela mă ţine acum
cu sufletul rece, cu frig şi zăpezi,
căci nu ştiu, de-acolo, tu poţi să veghezi,
sau nici nu mă vezi cum mă chinui pe drum?

Nu ştiu ce să fac. Dă-mi, te rog, doar un semn,
să pot să aleg: să îţi vin, ori să plec
pe drumul speranţei, să pot să-mi înec
amarul şi teama de noul îndemn.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învaţă-mă tu

Învaţă-mă tu!
Poate anii mi-s duşmani
Şi mi-am pierdut ochii de copil
Pe drumul prea lung,
Poate nu mai ştiu să privesc
Şi doar văd:
Cum taci, cum zici, cum uiţi,
Cum taci...

Învaţă-mă tu!
Poate gândul mi-e umbră
Şi mi-am uitat simplitatea frumosului
În paşii prea mulţi,
Poate nu mai ştiu să fiu
Şi doar trec:
Cum plec, cum vin, cum stau,
Cum plec...

Învaţă-mă tu!
Poate vocea mi-e rece
Şi mi-am ucis cuvintele calde
În aşteptarea prea lungă,
Poate nu mai ştiu să vorbesc,
Şi doar zic:
Cum iei, cum dai, cum fugi,
Cum iei...

Învaţă-mă tu!
Poate somnul mi-e greu
Şi mi-am sugrumat clipele simple
În visurile prea complicate,
Poate nu mai ştiu să merg
Şi doar simt:
Cum mor, cum calc, cum trec,
Cum mor...

Învaţă-mă tu!
Poate viaţa mi-e joc
Şi mi-am dres zilele cu zaruri
În melodia prea caldă,
Poate nu mai ştiu să iubesc
Şi doar vreau:
Cum simţi, cum vrei, cum spui,
Cum simţi...

poezie de Gabriela Chişcari (17 iulie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi iau primăvara-n spate şi alerg spre primul tren...

Mă gândesc că-s prinsă-n plasa unui vis diavolesc şi n-am arme potrivite, unde-l doare să-l lovesc...
Poezia nu mai are nici putere, nici avânt, când o scriu doar cu durere şi-s consoane în cuvânt...
Vânt şi ploi au prins vocale şi le-au răstignit pe cruci, poezia mea de vineri a rămas în cuib de cuci...
Inventez o nouă cale înspre suflet printre ploi, unde să-mi conduc toţi paşii singură şi fără noi...
Să iau primăvara-n spate şi să plec înspre păduri, unde verdele se zbate, să exulte-n muguri puri...
Şi să-mi regăsesc culoarea şi dorinţa de-a zbura, doar sorbind din seve-albastre dintr-o lacrimă de stea...
Este timpul învierii şi-al renaşterii din neant, ştiu că-n primăvara asta am şi eu un loc vacant...
Dar, îmi trebuie un zâmbet şi un cântec violet, să le-arăt când trec hotarul, plata pentru un bilet...
Scormonesc prin acareturi şi găsesc într-un jurnal, zâmbetul de altădată şi refrenul muzical,
Ce îl fredonam prin viaţă, ca imbold pentru izbânzi, când în orice dimineaţă plăteam lacrimii dobânzi...
Şi alerg spre trenul vieţii, să mă urc din mers spre-amurg, şi s-apuc să prind secunde ce-n clepsidre încă curg...
Am să gust din fiecare, doar puţin să am mai mult, să-mi rămână o secundă-ntr-un poem ce-l vreau indult...
Să rămână peste veacuri ca dovada unui vis, pe care l-am scris în versuri ce adastă-n paraclis...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie, poem neterminat...

Septembrie, te mai gândeşti la mine? Sau ai plecat cu amintiri cu tot?
Eu mă frământ şi-alerg printre destine şi să aleg vreunul, n-am să pot...
E-atâta noapte-n versul meu şi luna îşi caută un loc să n-o mai văd
Şi zorii îmi îmbracă-n nori minciuna şi mă anunţă că va fi prăpăd.
Mi-aş scoate sufletul, l-aş arunca spre tine... şi calcă-l în picioare dacă vrei!

Numai să nu mai simt cum serpentine îl ameţesc pe întomnate-alei...
Poemul meu respiră anevoie pe-o margine de lume unde nu-i
De nicio muză-albastră o nevoie, ci doar de tine, dor al nimănui...
Mai trece-un tren prin gara mea pustie, ca o fantomă, bântuind prin timp

Din mers, într-un vagon, o poezie pictează-n violet un anotimp...
Îi fac cu mâna, poate se opreşte, în staţia fără peron, şi-aştept şi sper
Să îmi răspundă... ochii şi-i fereşte şi-mi fac din lacrimă un colier...
Septembrie, poem neterminat, neînceput, abandonat din mers
Te-ai rătăcit pe la răscruci şi-un vânt turbat mi te-a furat şi nemilos te-a şters...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu-mi pleci, Poezie!

Vii, mai ales, când norii îmi vârtejesc prin viaţă
Cu versurile prinse în acele de gheaţă.
Cuvintele-s orfane de muză şi-n tăcere
Mă caută prin gânduri şi răscolesc viscere...

Şi dacă toată-n iceberg nu văd lumina lunii,
Tu îmi răsari sub gene şi îmi nunteşti păunii.
Pătrunzi printre ruine, desfiinţând hotare
De dincolo de lume, de dincolo de soare...

Nu ştiu prin ce minune înnobilezi cuvântul,
Epustuflant te-ncumeţi să te întreci cu vântul
Şi îmblânzeşti furtuna şi fiarele pădurii,
Metafore-ngenunche atacurile urii...

Ai armele cu tine şi nu sunt la vedere,
Silabele valsează-n alint şi în durere,
Vocalele vibrează în acolade-albastre,
Consoane stau de pază-n oceanele sihastre...

Mă porţi prin universuri, de mine, neştiute,
Unde m-aşteaptă stele, magii, să-mi împrumute
Şi din decorul static al stazelor letale
Tu mă învii spasmodic în clipe ireale...

Şi-mi cresc pe umeri aripi şi zboru-i la-ndemână
Cu iambii şi troheii alerg acum de mână
Şi timpul se opreşte în loc... doar eu cu tine
Schimbăm în bine răul şi dăltuim destine...

Să nu-mi pleci, Poezie, vreodată înspre nord,
Rămâi unde ţi-e locul, de când mă ştiu, în cord!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mandolinate

Când l-a zărit,
Venea în sus
Din răsărit,
Ea — din apus.

De nu mă-nşel,
Era-n april:
Copil şi el,
Şi ea copil!

Cum s-au văzut,
Dragi şi-au căzut.
Cum şi-au zâmbit,
Şi s-au iubit.

Şi-au hoinărit
În jos şi-n sus,
Spre răsărit
Şi spre apus…

Dar ceasul cel
Fatal veni —
Ea râse, el
Îngălbeni:

S-au despărţit;
Şi ea s-a dus
Spre răsărit,
El — spre apus…

II
Te prind
Fiori
Privind
La flori
Vai, când
Mai treci
Pe vechi
Poteci
Şi vezi
Trecând
Perechi
La braţ,
Şi cum
Te-abaţi
Din drum,
Oftezi
Şi-ţi chemi
În gând
Un blând
Profil,
Şi gemi
Plângând
Nebun,
Ca un
Copil!

III
Eu ştiu cât sânt
De efemer —
Un fulg în vânt —
Dar până pier,
Vreau să te cânt!
Un cântec sfânt
Cum n-a sunat
Mai minunat
Nici pe pământ
Şi nici în cer…
Şi-atâta-ţi cer
În schimb, ca preţ:
Doar să zâmbeşti
Când trist, pe drum,
Îl întâlneşti
Pe cântăreţ —
Tu numai cum
Ştii să zâmbeşti!

poezie celebră de Şt.O. Iosif
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-i rugăm să ningă, pe poeţi

Iubesc zăpada de sub talpa ta,
când îţi ia forma pasului grăbit,
iubesc sărutul nostru-n asfinţit,
chiar dacă este doar în mintea mea...

În mintea mea aleargă cai la trap,
eu la galop, în urma lor tânjesc,
ca-n herghelia lor şi eu, cândva,
să-ncap şi lângă armăsar să călăresc,

Să călăresc troiene de zăpezi
şi să-mi îmbrac copitele-n argint,
când iernile să ningă mai au trac
şi că ne ninge pe-amândoi, mă mint.

Mă mint că va mai ninge peste noi
şi că vom colinda de Sărbători
dar cerul e-mbrăcat în nori de ploi
şi noi, prin ploaie, singuri călători...

Ce singuri călători fără de drum
spre destinaţii scrise de destin!
rătăcitori pe la răscruci precum
un gând de viaţă gri şi clandestin.

Şi clandestine-s toate câte sunt,
iubirea-i interzisă-ntre nămeţi,
de-aceea nu mai ninge pe pământ...
să ningem noi iubire-n alte vieţi!

Sau să-i rugăm să ningă, pe poeţi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecerea prin lumină

! cărarea înspre lumea ta
putea-o-voi a o urma?
ştiu: în ce parte-oi apuca,
de paşii Domnului voi da
şi, dacă voi afla că sângeri,
mi-oi pierde urma printre îngeri,
ca-n Rai, eu duhul să-mi înec,
când trupu-mi prin lumină-mi trec...
ştii bine la ce mă refer:
sunt râul care curge-n cer
şi cred că,-n drumu-mi spre sfiinţă,
timpu-i suiş spre pocăinţă!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

In memoriam, Ionel Arădoaie

Cum pot să merg prin viaţă fără tine?
Mi-e stihul doar un strigăt de durere...
Cuvintele ne-au împletit destine,
Acum te cer oceane de tăcere...

Prin galaxii nu mai voiesc să zbor,
Spre munţi nu îndraznesc să mai privesc
Doar tu îmi făceai zborul prea uşor...
Azi pleci înspre Tărâmul Îngeresc.

Odată îmi spuneai că mă iubeşti,
Prin mii de versuri mi-ai şoptit iubirea,
Cum pot să cred că n-o să-mi mai vorbeşti,
Că nu-ţi voi mai vedea nicicând privirea?

Noian de lacrimi scaldă ochii mei,
Iar plânsul nu mai pot să-l stăpânesc,
M-aş război cu-ai Poeziei Zei,
Să nu te ia, când încă te iubesc.

Să-ţi fie drumul lin înspre Lumină,
Etern să ne vegheze al tău vers
Tu, nume scris în glia carpatină,
Al meu Luceafăr cald prin Univers!

Dumnezeu să te odihnească în pace!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărmanii suferinzi

moto:
Chiar de nu te înfioară
O să-i simţi în preajma ta
Când începe să te doară,
Aerul din a putea
------------------------------

Suntem sătui de-atâta boală
Că putem să dăm şi împrumut
De pe-o pernă capul ni se scoală
Şi-şi caută o alta aşternut

Ni se surpă zidurile bolnave
Mucegaiul le-a cuprins spre nord
Şi se-nchid cetăţile bolnave
Ca un flux de sânge dinspre cord

Şi orice boală naşte altă boală
Şi nici una nu ne e străină
Că învăţăm întruna ca la şcoală
Drumul cel mai scurt înspre ruină

Nu ne mai ajută medicaţii
Decât doar să ne scurteze drumul
În halate albe, consacraţii
Prin saloane-i răspândesc parfumul

Şi ruina dusă pe picioare
Zilnic mai aproape-i de apus
Că de-un timp nimic nu ne mai doare
Şi-acolo unde mergem, dureri nu-s

Când mai vine câte-un oaspe nou
Sprijinit de soră dintr-o parte
Intră în salon ca-ntr-un cavou
Până trece dincolo de moarte

Se micşorează veşnic universul
Şi tavanul mai puţin înalt e
Pe lângă paturi ni se frânge mesul
Ca mesageri ai lumii celeilalte

Că moartea noastră e domoală
Atâta cât în vieţi n-am încăput
De pe-o pernă capul ni se scoală
Şi-şi caută o alta aşternut

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia viselor

Corabia viselor mele mă poartă
pe mări liniştite şi fără sfârşit,
urmând o cărare trasată de soartă
de când mie-n viaţă mi-am fost răsărit.

Plutesc în derivă, curentul mă duce
spre zări înspre care nicând n-am privit,
iar mintea se zbate-ntr-un fel de răscruce
şi-ar vrea să mă-ntoarcă spre visul iubit.

Chiar vântul mă-mbie spre apele calde,
spre zări tropicale de-un verde plăcut,
spre insule care iubesc să se scalde
în valuri ce trec peste ele-un sărut.

Un gând îmi străbate prin minte şi visuri,
ieşind în lumină din vechi amintiri,
şopteşte în pânze, adie înscrisuri
şi-alege cărarea mai vechii iubiri.

Corabia viselor mele mă poartă
spre soare-apune-ntr-un mers liniştit,
sunt singur pe drumul ce nu e pe hartă,
lumina m-atrage spre ţărmul iubit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărută-mă, să uit!

Sărută-mă, să-mi amintesc de tine!
Sărută-mă! Să plec aş vrea, spre mine!...
Sărută-mi ochii-a despărţiri de-alint!
Eşti prea curat, nu pot să te mai mint!

El e în mine şi mă înspăimântă!
Nu pot să-l uit, cu gânduri mă frământă!...
E depărtare, vis şi-apropieri...
Caut uitare, dar găsesc dureri..

E şarpele ce-mi dă nefericire,
Pe care i-o plătesc cu prea-IUBIRE..
N-am să îţi scriu, pe el doar îl iubesc,
Dar nu mă vrea, ştiu că mă amăgesc!

M-a otrăvit, vândută-i sunt pe viaţă!...
Sărută-mă! Plec mâine dimineaţă!
Chiar de-oi muri de dor neîmplinit,
Mă-ntorc la el, nu vreau să-mi fii iubit!

Sărută-mă, să uit de el, de tine,
Să uit de el... de tine... şi de mine!...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru 23

Uneori mă trezesc dintr-un vis în alt vis,
Ca şi cum mor peren şi îmi eşti interzis.
Să te-ating, mi-este greu, să-ţi vorbesc nu mai pot,
Neputinţi mă inundă şi-n ele înot.

Îţi mai scriu un poem, îl arunc peste bord
Şi năierii-l culeg, eşuînd în fiord.
Tot spre nord navigând, să mai ning desuet,
Îţi strâng numele-n pumni, să nu-l uit, îl repet-

Un refren, un ecou, în cascade de ger
Ca un fulg de ninsori, murmurând pasager.
N-am bilet înspre noi, nici permis de acces
Nici intrări, nici ieşiri şi nu am de ales.

Pribegim printre ierni, însetaţi peregrini,
(Am uitat să mă rog, ai uitat să te-nchini)--
Două umbre, tâcând într-un timp expirat
Eu, femeia din vis, tu bărbatul-pirat.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii amintirilor

E-acelaşi loc. Ce faci, te-ntorci, acum?
Nu, nu-i acelaşi! Iarăşi mi se pare
c-apusul este răsărit de soare
iar paşii tăi se-aud pe vechiul drum.

Am şi uitat de ce-ai plecat, dar ştiu
cum mergi şi cum respiri, îţi ştiu privirea,
deşi ţi-am şters, adesea, amintirea
din sufletul ce-a devenit pustiu.

Nu-s paşii tăi şi, sigur, îi confund.
Sunt alţii, mult mai siguri, hotărâţi,
ce visurilor mele corespund.

Nu poţi fi tu, nu-s paşii coborâţi
din lumea-n care nu pot să pătrund.
Încerc, prin amintiri, să te ascund.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu-ţi pun frâu şi nici zăbală...

Te-ntreb aşa, aiurea, retoric şi banal, de ai putea, iubite, să te transformi în cal, ai galopa spre mine, muşcând din nori şi cer, sau ai rămâne-n ţarcul, unde eşti prizonier?
Ştiu, că nu-mi vei răspunde, bat câmpii-n lung şi-n lat... dar, de-ai intra vreodată la mine în palat, ştiu sigur, că ţi-aş pune, nu şa şi nici zăbală, ci doar năframă-albastră şi-n fân, în pielea goală mi te-aş iubi sălbatic, vernal şi imprudent, tu să-mi răspunzi obraznic şi-aproape indecent prin gesturi instinctive ţinute-o vreme-n frâu, pe muntele lui Venus, mai jos puţin de brâu...
Apoi, în zori de ziuă, te-aş adăpa cu nard, să-ţi vindec insomnia dorinţelor ce ard ca lava într-un pântec în care iad şi rai se calcă în picioare în tropote de cai...
Voi necheza spasmodic, dorindu-te mai mult cu-aceeaşi jinduire din vremuri de demult, când eve delicvente muşcau din mere coapte adulmecând adamii... în drum spre miazănoapte a răsărit o lume cu viaţa în atele... şi noi două iluzii călătorind spre stele...
Un univers mai moare, un altul explodează, doar caii mai aleargă şi iepele nechează...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-o viaţă către tine

Spre tine vin, când spun că vin acasă,
Deşi mereu mă risipesc pe drum,
Ce caldă e întoarcerea, acum,
Şi bornele şoselelor m-apasă.

Mă tem că nu ştiu când şi nu ştiu cum,
Pe-o sanie, în iarna friguroasă,
Cei ce scrisori la tine-n poarta lasă,
Mă vor aduce într-un fel postum.

Ceva, probabil, se va întâmpla,
Că mâinile ce eu le port cu mine,
Au şi plecat spre tine, să se-nchine
Şi cred că ştiu şi tălpile ceva.

Oricum, am să ajung la casa ta,
Căci am plecat, de-o viaţă, către tine.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când ochii-mi plâng în mine

prăpădita asta de inimă este precum o stalagmită
din ce în ce mai albă şi rece
pun pariu că dacă aş îndrăzni să o gust
aş avea sentimentul că s-a născut din spuma mării
poate de aceea se cam crede afrodita
sau mai ştiu ce altă vietate numai bună de iubit

de când nu mai ştiu regula florii de cais
parcă şi cireşii înoată precum delfinii
iar sufletul meu se lasă purtat de zefir
când la poale când spre cer
doar doar zăgazul se va rupe cumva
să plâng şi eu cu sughiţuri
ca un copil rătăcit

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem rătăcit

Am pierdut un poem, nu ştiu unde l-am pus,
Era dragoste-n el dar acum s-a ascuns,
Îl tot caut de zor, de-l găseşti, să mi-l dai
Aş fi vrut să-l recit, lângă mine să stai.

Hai... adu-mi-l te rog, am uitat tot ce-am scris,
Ce e-n el nu mai ştiu, le aştern ca prin vis
Şi de n-am să-l găsesc părţi, din viaţă-am pierdut,
Ascunsesem în el doar iubiri din trecut.

Nu aş vrea să le pierd chiar de altele vin,
Cele care au fost, n-au contat mai puţin,
Amintiri ce-am avut nu mai am fără el,
Îmi dispare trecutul, nu rămâne la fel.

Am pierdut un poem, poate-un alt am să scriu,
Tu ce faci? L-ai găsit? Ştiu că este târziu...
Chiar nu vrei să te laşi până nu-l vei găsi?
Înţeleg... dacă-l ai... poţi la mine veni.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi, pentru că, din nou, e primăvară...

Din teamă şi obsesii ne-nţelese,
M-ai zămislit în zi de sărbătoare,
Când dintre spini rămas-au neculese,
Doar păpădii şi flori nemuritoare.

Pe ţărmul mării se scriau poeme,
Cu liniştea din nopţile de vară.
Era târziu şi parcă prea devreme,
Să m-alăptez cu scâncet de vioară.

Un val albastru-şi pregătea sărutul,
Agonizând într-o idilă falsă
Şi dureros şi tandru, începutul
Încarcera toţi fluturii în plasă.

Era şi nu era un rai pe-aproape
Şi Dumnezeu îşi oblojea o rană.
Doar visul mamei mai plutea pe ape
Şi-o rugăciune a bunicii-n strană.

Şi luna m-a ferit de-arşiţa nopţii
Şi mi-a fost scutec de-nceput de viaţă.
Dar am simţit venin pe gura sorţii
Şi l-am băut, din sân, spre dimineaţă.

Şi astăzi, printre false curcubeie
Mai simt amaru-n fagurii de ceară,
Când mă aplec cu trupu-mi de femeie,
Să mă învie-o nouă primăvară...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!