Sărmanii suferinzi

moto:
Chiar de nu te înfioară
O să-i simţi în preajma ta
Când începe să te doară,
Aerul din a putea
------------------------------

Suntem sătui de-atâta boală
Că putem să dăm şi împrumut
De pe-o pernă capul ni se scoală
Şi-şi caută o alta aşternut

Ni se surpă zidurile bolnave
Mucegaiul le-a cuprins spre nord
Şi se-nchid cetăţile bolnave
Ca un flux de sânge dinspre cord

Şi orice boală naşte altă boală
Şi nici una nu ne e străină
Că învăţăm întruna ca la şcoală
Drumul cel mai scurt înspre ruină

Nu ne mai ajută medicaţii
Decât doar să ne scurteze drumul
În halate albe, consacraţii
Prin saloane-i răspândesc parfumul

Şi ruina dusă pe picioare
Zilnic mai aproape-i de apus
Că de-un timp nimic nu ne mai doare
Şi-acolo unde mergem, dureri nu-s

Când mai vine câte-un oaspe nou
Sprijinit de soră dintr-o parte
Intră în salon ca-ntr-un cavou
Până trece dincolo de moarte

Se micşorează veşnic universul
Şi tavanul mai puţin înalt e
Pe lângă paturi ni se frânge mesul
Ca mesageri ai lumii celeilalte

Că moartea noastră e domoală
Atâta cât în vieţi n-am încăput
De pe-o pernă capul ni se scoală
Şi-şi caută o alta aşternut

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Votează! | Copiază!