Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Silvana Andrada Tcacenco

Șah planetar

O tablă pătrată pe o masă pătrată,
Istorie, uitată, mințită, furată,
Pioni care ară doar câmpuri de oase,
Cu regi abdicanți și metrese frumoase,

Șah!, spuse negrul dar albul omoară,
Omoară și roșu și galben de ceară,
Omoară cu ură și făr' de măsură,
Nebunul vorbește, e slobod la gură,

Șah!, pierde tura controlul pe flancuri,
Trimit escadrile de-avioane și tancuri,
Peste o tablă alb negru și goală,
Ideologică luptă, pur materială,

Șah! și regina se-apleacă, suspină,
Sacrificată fiind fără de vină,
De-un rege despotic ce joacă la pat...
În spate pionii, sunt trei, e șah mat.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Daniel Vișan-Dimitriu

Indecizie în alb sau negru

Mi-am lăsat pleoapele să cadă
peste lumea de gânduri
împrăștiate ca pe-o tablă de șah,
mișcându-se care încotro
și schimbând
alb cu negru,
negru cu alb,
turnuri cu pioni apărând o damă
albă sau neagră,
care nu ataca un rege
alb sau negru,
de teamă că jocul
s-ar putea sfârși
în pat.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Regina de alb

Privesc la viața mea ca la o tablă de șah
invadată de nebuni și de cai sălbatici.
Trimit numai gândul la înaintare
și aflu că au fost nimiciți de propria nebunie.
Pe tabla mea de șah se mai bat încă pioni nevinovați
trimiși la moarte "sigură" de regele negru.
Nebunia - boală molipsitoare a cuprins tot regatul
dar carul "reginei de alb" se înființează la palat.
Și ce mândru era regele negru!
Știa cât urăsc nebunii dar și cât îmi plac caii sălbatici...

poezie de din În lumea iubirii (10 mai 2010)
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 4 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Petru Daniel Văcăreanu

Șah de plumb

Mame de pioni jelesc
Regi mută grotesc,
Nebunul erou joacă,
În pătrat de marmură...

Ture joacă la Stalingrad
Înghețând pioni pentru mat!
Pătratele se ridică
În placă mortuară...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Dans pe tabla de șah

Sunt regele negru pe-o tablă de șah,
Păzit de oșteni ca un mândru rajah,
Am turnuri în jur, iar nebuni printre cai
Se mișcă-n zig-zag într-un jalnic alai.

Sunt singur acum, stau retras, umilit,
Căci, fără regina pierdută-n gambit,
Am slabe speranțe să pot câștiga
Partida pe viață ce, iată, e grea.

Și, totuși, sunt rege, aștept un răspuns,
Și tot ce-am făcut pân-aici e de-ajuns
Ca dama de alb ce m-atacă mereu
Să pice-n capcană și... jocul e-al meu!

Dar ea se ferește, stăpână pe dans,
Se-nvârte în juru-mi, mă ține-n suspans,
Ea crede că-i tare, mă vede în crah,
Și zburdă, voioasă, pe tabla de șah.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Șah atipic

Un as în șah, afemeiat,
De câte ori ajunge-n pat,
Nu se întâmplă nicio dramă,
Căci intră și în "șah" cu-o damă!

epigramă de
Adăugat de Mihai EnachiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Șah la poezie

Între șah și poezie
nu există dușmănie
doar o râcă amicală
fără box, fără poceală!

Iar poetul e-un șahist
când mai vesel, când mai trist
care duce muza-n pat
și din vorbe-o face mat!

Unii spun și alții zic
că nici șahul nu-i nimic
e un drog de bună seamă
fără tată, fără mamă;

între șah și poezie
nu e nicio dușmănie!

poezie de (2009)
Adăugat de Mihai EnachiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Șah și mat pe-un repurtat

Iar mi-am uitat coroana-n
regat de nesupuși
mi-e trena răsfirată
pe-un gând amnistiat
voi sta cu demnitate
la masa lui Brâncuși
ironizând misterul
vădit pe-un "șah și mat".

Mușcând ușor din buze
când regele ieșea
corespondând prin viciu
c-o logică defunctă
strategic structurat
bravând reguli sadea
pierdeai partida-n fugă
secundă cu secundă.

Schimbam pioni și ture
c-un "pat" țineai remiza
doi adversari cu-onoare
de-nvins și-nvingător
pe-aceeași tablă oablă
nesocotind premiza
de-ai să faci rocadă
n-ai matca în decor.

Un joc de strategie
scuzând un amiabil
argumentat cu logic
și-anticipând mutări
manevre într-un spațiu
pozând conciliabil
diplomații meschine
ce-mi cer aplaudări.

un joc renascentist
pe-o tablă-n alb si negru
doi oponenți la masă
sfârșind a confruntare
uitând de-un vulnerabil
printr-un frivol alegru
iar ți-ai jucat regina
sfidând a ei valoare.

cu reguli permisive
scoți turnu-n en passant
captura-ți satisface
victorii repurtate
aș spune două vorbe
citând din Maupassant
dar mă așez la masă...
zâmbind abilitate...

poezie de
Adăugat de Ioana ManolacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Viața ca o tablă de șah

Regina-și mângâie coroana,
Nebunii joacă interzis,
Un cal își potolește goana
Iar regele este proscris.

În spatele cortinei tura
Urzește diabolic plan
Să-i fure cuminecătura
Reginei pentru un profan.

E-un balamuc în jocul minții!
(Secunda se oprește-n loc).
Regina-și premiază sfinții
Să intre, s-o ajute-n joc.

Înc-o mutare și-ncă una
Nebunul negru cade lat.
-Să vină-ndată, sora Tura
Să îl așeze-ncet în pat!

Înfuriată de-ntâmplare
(nebunu-i era preferat)
Propune marea adunare
Și-și cheamă slugile la sfat.

De astăzi, decretez o lege,
Nu o propun și nu aștept
o aprobe fitecine
Că, n-are nimeni niciun drept!

Jocul de șah, ce-atât îmi place
Îl voi juca doar eu și-atât.
Doar cu nebunul meu, în pace
Să-mi țină, dragul, de urât.

Se duse vestea precum vântul
Până la regele-n exil;
Să fiu al dracu,-mi dau cuvântul,
Că mă voi strecura subtil,

Să îmi câștig din nou regina
Și tot regatul ce-am pierdut.
Vai, rege prost, a cui e vina
Că n-ai sfârșit ce-ai început?

Așa e-n viață, când femeia
Este deasupra peste tot;
Ea va deține-n sine cheia,
Când are un bărbat netot...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nebun de șah

Într-o lume-n nebunie,
Făr' o ordine deplină,
În dezmăț și-n extazìe,
Nimeni n-are nicio vină.

Un nebun de șah, departe,
Sparge ce e de prisos.
El în larga-i libertate
I-a slujit lui Dionysos.

Cel nebun de șah, călare
Merge numai înainte,
Inversând cu tura care
Ținea linia cuminte.

De la cal ia săritura
În buiestru când aleargă,
Nebunul sede-a dura
Face-orice, jocul să spargă.

Sparge-astfel timp peste veacuri,
Praful strânge-n pumn, țărână.
'ntr-un picior trasează arcuri,
Îngănă cumpeni de fântână.

...........................................

Din pământ culori cu viață
Flori frumoase în grădină...
Un nebun schimbat la față,
Sare gardul la... regină.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nebun după șah

Deși în șah "rege" se crede,
Lăudăros precum vă spun,
Dup-o partidă, cum se vede,
S-a dovedit abia... "nebun".

epigramă de din Fă-mă, Doamne, ce mi-i face! (2009)
Adăugat de Vasile IușanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Șah

Eu mut c-o noapte albă,
El răspunde c-o sâmbătă neagră.
Eu atac la Lilieci,
El îmi amenință matca.
El îmi promite schuster mat,
Eu de-ngrijorare la pat cad,
Îi leg calul de un turn
Dar el cu nebunii forțează
Ca să mă descopăr,
Răspund viclean la haș trei
Pregătindu-i o a treia țeapă,
S-a prins și se retrage strategic,
Îi ofer momeală o piesă,
Câștigând o calitate,
Dar, vai, tabla (ca și viața-mi)
E din ce în ce mai goală!
– O să-ți dau șah – zise cu tupeu,
Cu violența copitei de cal.
– Și ce dacă? – parez eu
Am remiză la șah etern.

În jurul meu, soția, vecinii,
Párcele și o droaie de chibiți,
Touchés, îmi laudă fiece mișcare:

Maestre, ce joc strălucitor!
Astfel acoperind Vocea Destinului:
"– La a treia mutare ești mat!"

parodie de , după Marin Sorescu
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Șah mat cu calul

- Stai să vezi ce-ți fac, dacă mut un cal,
Am să-ți pun capac, în ultimul hal;
- Hai, că nu te cred, prea te-ai lăudat,
Mut, și mă reped, și calul ți-am luat;
- Atunci, mut nebunul, îți atac regina
Tu mi-l iei cu turnul, și faci ca găina;
- Cine te-a mințit, faci tu, ca o rață,
Unde te-ai gândit: șah mat - mai învăță!
- Calul tău, nu l-am văzut, ești mai bun ca mine,
Astăzi, am pierdut, și să plâng îmi vine;
- Liniștește-te, nu-i bai, este doar o joacă:
Uiți, că am doi cai, care,-n "L", atacă.

poezie de din Trăiri intense... (22 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda PăvălacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mariana Eftimie Kabbout

Șah-mat!

A istovit degrabă văpaia rațiunii
Și nimicind splendoarea din clipa de apoi
Îmi lasă-n suflet golul știut numai de unii
Mai bine decât mine... mai bine decât noi...

E ca un joc de șah pe-o tablă incoloră
Noi suntem doar pionii... tu, negru... albul, eu.
Spre nu știu ce final ne adâncim în oră
E negrul tău de vină sau poate albul meu?

Iar somnu-i umbra care ne-aruncă-n jocul rece
Și rând pe rând vom pierde țărâna de sub pași
Căci viața asta știe răbdarea să ne-o sece
Transfigurând vicleană, ultimii ani rămași

Tot căutând scăpare, un univers de umbre
Ni se deschide-ntins pe-al vieții umed pat
Pe care-am adormit cuprinși de jocuri sumbre
În timp ce soarta crudă ne tot șoptea: șah-mat!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Jean Cocteau
capodoperă
O capodoperă este o partidă de șah câștigată prin șah mat.

definiție clasică de în Cocoșul și Arlechinul
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Holy Terrors:" de Jean Cocteau este disponibilă pentru comandă online la 73.99 lei.

Sheldon: Șah mat.
Leonard: Ah, din nou?
Sheldon: Evident nu ești bine echipat pentru șah tridimensional. Poate o Țară Tridimensională a Acadelelor ar fi pe viteza ta.

replici din filmul serial Teoria Big Bangului
Adăugat de Ramona StanescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Untaru

Ultimul despot

astăzi am coborât din casă
ca un soldat echipat de război
ca un pion pe o tablă de șah

străzile sunt pline de pioni
pioni albi și pioni negri
de cai și de nebuni
care dărâmă turnurile
și cer regelui să abdice

după ce l-am luat prizonier
pe ultimul despot
și fotoliul său a rămas liber
nu știm ce să punem în locul lui

poezie de
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Regele nebun...

Hai mai mută încă o dată în mine
Să fiu, eu, regele nebun,
Cu chipul înclinat spre tine
Precum, Manole, la zidul lui imun.

Un nebun de lângă piesa albă
Ca într–un joc de șah pe trupul tău,
Din podul palmei tale fără nici o grabă
Să–mi adap năravul ce–mi scapă din frâu.

Eu sunt nebunul de pe diagonală
Cu iubirea presărată în rău,
Pornit în cruciada demnă de finală
Pe câmpia ninsă cu verdele tău.

Printre atâtea turnuri mișcătoare,
Noi să fim un joc de primă ligă,
O partidă plină de candoare,
Unde reginașah și regele câștigă.

Tu ești regina mea și eu nebunul rege,
Doi actori de gală cu mantie și scut,
Pioni pe tabla vieții unde calul merge
La păscut pătrate spre necunoscut.

poezie de (29 decembrie 2013)
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Incendiu în turn

Turnul pe tabla de șah a luat foc
îmi redecoreză casa
cu fum
trebuia să-mi montez sistem antiincendiu
umblă prin cameră
cu pașii lui de cenușă
atrage pereții spre el
s-a urcat în patul nostru
captiv în proprii pioni incolori
nebunii cu rugăciunile lor
caută să-l exorcize
turnul nostru de alb
acum e negru
stă între mine și tine
nu acceptă rocada
șah mat
pe tabla întoarsă cu fața la tine
pătratele își sting lumina
piesele se strâng
în așteptarea revanșei

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Moartea trișează. Ca să nu poată pierde, joacă șah cu noi, fără rege.

aforism de (1 mai 2019)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

* * *

șah pe-o tablă veche de oase
nebunu-i fără de cap
iar regina fără de coaste

inima ei
caută lei paralei
în deșertul din stînga
cel din sertarul cu chei

iar el ar rînji la regele chel
dac-ar avea țeastă
cu chip fructifer

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook