Germinare
Închisa de voie-n pământul tăcerii
Îmi las gândul punte spre toți cei ai mei,
În somn nedormit, amintirea durerii
De apa îmi pare, de viață, de zmei,
Memorii pierite mă strigă în noapte,
În liniștea curbă lumina e miopă,
Pășesc într-o lume a poamelor coapte
Ce propria sămânță-n pământ o îngroapă
Doar astfel gândesc că vor rupe zăgazul,
Așa nemurirea pe veci le e dată
Ridică-mi privirea, atinge-mi obrazul,
Sădește-mă cât încă sunt nevinovată,
Să cresc din pământuri asemenea lor,
În lumea în care adâncul vibrează,
Salvează-mă mult înainte să mor,
Sădește-mă cât încă sunt trează,
Căci azi încolțită-n speranța ce zbate,
În lumea în care mai totul e zare,
Pe vânt fericirea din tot și din toate,
În sufletu-mi verde, un germene pare.
poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre amintiri
- poezii despre vânt
- poezii despre viață
- poezii despre verde
- poezii despre tăcere
- poezii despre prezent
- poezii despre noapte
- poezii despre nevinovăție
Citate similare
Șipotul fântânilor
Cetățile au astăzi, doar porți desferecate,
Pietrele gem sub pașii străinilor de azi,
Sunt lumile zidite pe ziduri deșănțate,
Din turnuri de veghere nu poți decât să cazi,
Uitările sunt suflete, fără de pământ,
Doar cerul a rămas, albastru de trecuturi,
Călușul de tăcere, ca unic legământ,
Tot șipotul fântânilor l-a amuțit în ciuturi,
Bătrân e legământul din pasul care crește,
Din parele impare alege orb cu rândul,
Geneze versatile în mine cuibărește,
Cât pot iubi cu trupul, cu sufletul, cu gândul;
Din eșafodul firii scântei încă mai cad,
Ard până în cenușă fâșiile de zi,
Arzi omule din mine ridica-mă să ard,
Simt dor sfâșietor, să pot adânc a fi,
Uitarea va cuprinde oricum toată ființa
Iar fericiți suntem și-am fost numai cu rândul,
Definitivul pare să aibă elocința
Durerii, care-n geniu, își ucisese gândul.
poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre suflet
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre uitare
- poezii despre oratorie
- poezii despre iubire
- poezii despre gânduri
- poezii despre genialitate
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Limita durerii
.. Dar a apus încet și blând
Și nu voi ști nicicând
Ce ploaie mi te-a smuls din gând...
Se stinse-un cer curat
Și n-oi afla vreodat',
Ce vânt mi te-a furat
Și mi te-a luat
Iar eu, o frunză sunt,
Presus mai de cuvânt
Și ferecată-n gând,
Visând,
Dar până când?
Până atunci când nu mai am putere,
Puterea de a cere,
Dreptul la înviere,
În falnică tăcere,
Un drept al propriului nicicând,
Cât nu pot a-nvăța ceea ce sunt,
Căci simplă în micimea mea,
Caut să-mi aflu limita,
Puterii
Și limita durerii
Și ura și iubirea,
Tristețea, fericirea,
Dar fum sunt toate câte sunt
Iar eu, țărână din pământ
Și duh e totul ce respiră
Și duh e ceea ce mă miră
Și țip în neputința mea
De a-mi cuprinde limita, durerii
Și limita puterii
Și-a tot ceea ce simt si sunt,
A umbrei mele pe pământ
Și trec și trec fugind
De umbrele ce mă cuprind,
De limita durerii
A urii și puterii
Și-mi pierd și urma pe pământ,
Căci întrebare e ceea ce sunt
Și n-am răspuns,
Sunt doar răpus,
De limita durerii,
A urii și puterii.
poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre tristețe, poezii despre ploaie, poezii despre limite, poezii despre fum sau poezii despre frunze
POEMUL NESCRIS
În bezna aceasta semiobscură,
Resimt sentimentul de ură
Al celor ce te sărută pe gură
Conform teoriei incestului frust,
Pe care refuz compulsiv să îl gust
Pe drumul acesta îngust,
Caci lipsa de aer, precum de culoare
E ceea ce astăzi mă doare
Și ostentația aceasta aleatoare...
În lumea de ciucuri
De ce să te bucuri,
Tu, plătitor de ciubucuri?
Felină fiind, aroganța uitărilor toate
Strigă zidită-n singurătate,
Din primele clipe de eternitate;
De n-am să mai scriu poezie,
Salvez doar o coală de albă hârtie
Și fie oricum ce va fi ca să fie,
Rămân-a mea lume necolorată
Caci nici nu ar fi pentru ultima dată,
Nonsensul acesta-al rotirii de roată,
Cât păsări mai zboara și iarba tot crește,
Poemul nescris, plângând românește,
Așteaptă, accepta, iubește
Iar tu nu poți nici cu privirea,
Neant rătăcit, a cosi nemurirea,
Doar știi cât urăști omenirea,
Se simte umil și învins
Porumbelul cel alb pe asfaltul încins
Privindu-l pe cel neînvins
Zburător călător
Vultur învingător
În ciocuri, o lume i se zbate a dor
De surdul luminii ce geme,
Cât ucigașul ei totuși se teme,
De acele încă, nescrise, poeme.
poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre poezie, poezii despre hârtie, poezii despre alb, poezii despre zbor, poezii despre vulturi, poezii despre victorie, poezii despre sărut, poezii despre singurătate sau poezii despre salvare
Ritual
Mai trece înc-o noapte, mai trece înc-o zi,
Se scurge ce a fost în ceea ce va fi
Iar cel ce-a fost, în cel ce nu mai este,
Se trece din realitate în poveste,
Trece o noapte iarăși și după, înc-o zi,
Existul uită taina de a fi,
Îmbătrânește clipa-n albe catedrale,
Minunile luminii adorm în nopți banale,
Cântul se trece într-un prelung ecou
Cât tot ce este vechi iar se transformă-n nou,
Tot ceea ce privim, ne pare o nălucă,
Ce va veni-l așteaptă pe "este", să se ducă
Și tot rotundul se învârte în spirală,
O lume minunată, definitiv ovală
Dispare în cetatea din zidurile firii,
Privind printre creneluri culoarea amintirii,
Caii albesc în surul neputinței,
Doar aripile lor și-ale credinței
Rămân deschise într-un timp ce stă pe loc,
Trec zilele lăsând iar zilelor un loc
În carambolul de pămant și oase
Care înlocuiește secera cu coase,
Trec fără să mai știe încotro,
Ulcioarele fragile și maro
Ce într-o fracțiune de secundă,
Cu cioburi, lumea o inundă,
Cu cioburi ireale, colorate
Ce taie clipa fix în jumătate,
O parte trece, alta mai rămâne,
Ca într-o diviziune de celule
În care embrionul are doua corduri,
În pântecul de flori ce-au înflorit în norduri;
Trece o noapte și mai trece înc-o zi,
Din cei mai gravi adulți redevenim copii,
Îngenunchiați, ca înaintea primului lor pas
Ne ridicăm pe ce fost spre ceea ce-a rămas,
Ca într-o înălțare care pare pe pământ,
Cât încă ce voi fi este captiv în sunt,
Cât încă pot fugi de totul și de toate
Acelea ce se clatină în propria realitate
Relativa...
Nu mă încred în balustrade în derivă,
Deoarece aceastea au colțurile drepte,
Ce uneori pot a fi asemuite unor trepte
Și drama oarecum atât de omenească,
Constă în starea omului să le privească
De sus arareori, mai des de jos,
Așa cum uneori întorci toate pe dos
Veștmintele luminii,
Ca fața să le-o vezi și capetele vinii
De-a fi, să poți din nou a dezlega,
Într-un ritual în urma căruia, încă mai poți spera,
Căci ziua ar putea fi infinită,
Nefragmentata dac-ar fi, nemărginită
De recurenta obsesiv-a nopților eterne,
Prin ale căror site, omenirea cerne
Tot binele de rău, întregul de fragment,
Notează pe o hartă de ocru pergament
Faptul c-a fost aici, cu gând de-a se întoarce,
Dar uită că în geruri, cu lemnul pentru arce
S-a încălzit și astfel o înghite practic apa
Și dacă nu aceasta, o rezidește sapa,
Plantând întru-nviere oseminte,
Caci omul veșnic uită, ceea ce ține minte.
poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre timp, poezii despre zile, poezii despre culori, poezii despre încredere, poezii despre vinovăție, poezii despre superlative sau poezii despre somn
Ritual
Mai trece înc-o noapte, mai trece înc-o zi,
Se scurge ce a fost în ceea ce va fi
Iar cel ce-a fost, în cel ce nu mai este,
Se trece din realitate în poveste,
Trece o noapte iarăși și după, înc-o zi,
Existul uită taina de a fi,
Îmbătrânește clipa-n albe catedrale,
Minunile luminii adorm în nopți banale,
Cântul se trece într-un prelung ecou
Cât tot ce este vechi iar se transformă-n nou,
Tot ceea ce privim, ne pare o nălucă,
Ce va veni-l așteaptă pe "este", să se ducă
Și tot rotundul se învârte în spirală,
O lume minunată, definitiv ovală
Dispare în cetatea din zidurile firii,
Privind printre creneluri culoarea amintirii,
Caii albesc în surul neputinței,
Doar aripile lor și-ale credinței
Rămân deschise într-un timp ce stă pe loc,
Trec zilele lăsând iar zilelor un loc
În carambolul de pămant și oase
Care înlocuiește secera cu coase,
Trec fără să mai știe încotro,
Ulcioarele fragile și maro
Ce într-o fracțiune de secundă,
Cu cioburi, lumea o inundă,
Cu cioburi ireale, colorate
Ce taie clipa fix în jumătate,
O parte trece, alta mai rămâne,
Ca într-o diviziune de celule
În care embrionul are doua corduri,
În pântecul de flori ce-au înflorit în norduri;
Trece o noapte și mai trece înc-o zi,
Din cei mai gravi adulți redevenim copii,
Îngenunchiați, ca înaintea primului lor pas
Ne ridicăm pe ce a fost, spre ceea ce-a rămas,
Ca într-o înălțare care pare pe pământ,
Cât încă ce voi fi este captiv în sunt,
Cât încă pot fugi de totul și de toate
Acelea ce se clatină în propria realitate
Relativa...
Nu mă încred în balustrade în derivă,
Deoarece aceastea au colțurile drepte,
Ce uneori pot a fi asemuite unor trepte
Și drama oarecum atât de omenească,
Constă în starea omului să le privească
De sus arareori, mai des de jos,
Așa cum uneori întorci toate pe dos
Veștmintele luminii,
Ca fața să le-o vezi și capetele vinii
De-a fi, să poți din nou a dezlega,
Într-un ritual în urma căruia, încă mai poți spera,
Căci ziua ar putea fi infinită,
Nefragmentata dac-ar fi, nemărginită
De recurenta obsesiv-a nopților eterne,
Prin ale căror site, omenirea cerne
Tot binele de rău, întregul de fragment,
Notează pe o hartă de ocru pergament
Faptul c-a fost aici, cu gând de-a se întoarce,
Dar uită că în geruri, cu lemnul pentru arce
S-a încălzit și astfel o înghite practic apa
Și dacă nu aceasta, o rezidește sapa,
Plantând întru-nviere oseminte,
Caci omul veșnic uită, ceea ce ține minte.
poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce-ți pare rău?
... Îmi pare rău că lumea nu citește,
îmi pare rău când văd analfabeți,
îmi pare rău că timpul se oprește,
din sens întors la clasicii poeți.
... îmi pare rău de muzică și artă,
îmi pare rău de paginile seci
și că de-atâta laudă deșartă,
tâmplarii nu mai fac biblioteci.
... îmi pare rău de dascăli și de școală,
îmi pare rău că nu m-am străduit
să capăt luminare siderală,
mai mult decâ mi-a fost îngăduit.
... îmi pare rău de-atâta osteneală,
de truditorii noștrii la cuvânt
ce ne-au lăsat valoare și morală,
iar astăzi dăm cu ele de pământ.
... îmi pare rău de toate celelalte
care-ar putea să fie și nu sunt,
de idoli ce se sting cu demnitate,
la umbra mărunțișului mărunt.
... îmi pare rău de mințile pustii
care-i acuză pentru simplitate,
pe cei ce pierd azi nopțile târzii
ca să câștige o eternitate.
... îmi pare rău când mi se-nfruntă frații,
căci milă și iertare nu mai sunt,
doar ego prăbușit în aberații
cu spiritul pierdut în amănunt.
... și-mi pare rău de-aceste generații,
ce idoli și modele nu mai au
și-agonisind tot ce aruncă alții,
disprețuiesc și vatra-n care stau.
poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre școală, poezii despre valoare, poezii despre muzică, poezii despre moralitate sau poezii despre lectură
...neoficial
... Îmi pare rău că lumea nu citește,
îmi pare rău când văd analfabeți,
îmi pare rău că timpul se oprește,
din sens întors la clasicii poeți.
... îmi pare rău de muzică și artă,
îmi pare rău de paginile seci
și că de-atâta laudă deșartă,
tâmplarii nu mai fac biblioteci.
... îmi pare rău de dascăli și de școală,
îmi pare rău că nu m-am străduit
să capăt luminare siderală,
mai mult decât mi-a fost îngăduit.
... îmi pare rău de-atâta osteneală,
de truditorii noștrii la cuvânt
ce ne-au lăsat valoare și morală,
iar astăzi dăm cu ele de pământ.
... îmi pare rău de toate celelalte
care-ar putea să fie și nu sunt,
de idoli ce se sting cu demnitate,
la umbra mărunțișului mărunt.
... îmi pare rău de mințile pustii
care-i acuză pentru simplitate,
pe cei ce pierd azi nopțile târzii
ca să câștige o eternitate.
... îmi pare rău când mi se-nfruntă frații,
căci milă și iertare nu mai sunt,
doar ego prăbușit în aberații
cu spiritul pierdut în amănunt.
... și-mi pare rău de-aceste generații,
ce idoli și modele nu mai au
și-agonisind tot ce aruncă alții,
disprețuiesc și vatra-n care stau.
poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
TURNUL PĂTRAT
Mamă iubită, să nu mai fi tristă,
Haotice umbre iar ea maiestuoasă,
Umila mea clipă, cu goluri în prispă,
Eu totuși am avut o viață frumoasă,
Atâta iubire, atâta lumină,
Nu-i va fi firii nicicum în putere,
Să-ngroape, să uite, să umple de tină,
Această deplină și blândă avere,
Căci n-or fi pe lume doar râuri cu visuri
Și n-au fost să fie nici pentru cei drepți,
Acele atât de visat' paradisuri,
Sunt doar făptuituiri pentru cei înțelepți,
Căci poți din țărâna ce încă e moartă,
Lăsând doar lumina să cadă abrupt,
Viziuni sa creezi din propria soartă,
Chiar dacă mirajul deplin este rupt,
Poți chiar să coși, pe iia cu fluturi,
Pe fiece aripi, un infinit,
Să lași în pământuri durerea din ciuturi,
Să înțelegi ca, de-ai fost iubit,
Nimic, niciodată nu mai are putința
De a te închide în turnul pătrat,
Aceasta îmi este mamă credința,
Aceasta în tine, eu am învățat.
poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre înțelepciune, poezii despre învățătură, poezii despre viziune sau poezii despre râuri
Adjudecat
Transformă clipa în amintire, căci altfel o vei pierde
Striga spre mine,
Sobri, pe jilțuri,
Stau ceilalți,
"O transform eu în umbră!"
Strigă cel negru de el
"O transform eu în neclar!"
Strigă cel gri de tot și de toți,
O transform eu într-o uitare
Ce mi-o voi aminti
Strig eu,
Sunt amintirile mele,
Strig eu,
Tranform-o o dată,
Spuse fericirea
Transform-o de două ori,
Transform-o de trei ori,
Adjudecat...
poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre negru sau poezii despre fericire
Lumea zurgălăilor de ceară
Regină în caleașcă de uitare,
Trece ades splendoarea clipei
Peste maidanul vieții trecătoare,
Aflat la marginea risipei,
Îmbătrânește-mpărăteasa
Cât ruginește atelajul,
Cât preotul și preoteasa
Din smirnă rostuiesc mulajul
Roții fără de cadran
Ce se înfige în pamânturi,
Clipă de clipă, an de an
Și nimeni nu mai știe cânturi
De noapte, care sorb lumina,
Cânturi de umbre care nu au scop
Ar trebui doar să-și asume vina
Ca suntem și rămânem doar un strop.
...
În lumea zurgălăilor de ceară,
Uitare pre uitare se omoară.
poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie sau poezii despre monarhie
Pământul, sarea și lumina...
Las din mine pe pământ,
sarea dată prin Cuvânt.
Gândul gustului din vie,
sufletul îmi reânvie.
Îmi las trupul în pământ,
să-l sărez pân' la mormânt.
Nu vreau să se piardă gustul,
să îmi pierd ca om statulul.
De-mi voi pierde din putere,
voi fi aruncat, călcat, ce piere.
Las în mine pe pământ,
o lumină din Cuvânt.
E Lumină-n veșnicie,
ce crează "nemurire".
Las lumina să izbească,
ochii omului să crească.
Să dezvolte-n a mea fire,
o Lumină pentru-o mie.
Nu voi pierde-a Lui Lumină,
să reflect ca "far marină".
Pun lumina cea din mine,
într-un sfeșnic ca făclie.
Oamenii să-mi vadă fapta,
cât și viața-n lumea -ceasta.
Și prin asta ei să vadă,
Cerului s-aducă Slavă.
Vreau să împlinesc scriptura,
doar în ea e-nvățătura.
Voi culege undelemn,
candela s-o-ncarc solemn.
Câtă vreme Ceru-i sus,
pe pământ eu sunt supus.
Mare luptă-i pe pământ,
ies popoare-n legămînt.
Stă pământul pe-un butoi
când să-nceapă un război.
Tot ce-i scris în legea sfântă
se-mplinesc, pe om spăimântă.
Eu mai mult ca orișicând,
Voi slăvi pe Domnul Sfânt.
poezie de Viorel Daniel Pop
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre război, poezii despre ochi, poezii despre marină sau poezii despre legi
Când vine toamna
De fiecare dată când toamna vine-n mine
Cu trena ei de frunze ce flutură în vânt,
Mă uit în apa vieții și văd atât de bine
Ce-am vrut să fac în viață și, azi, ce-abia mai sunt!
Am vrut din piatră tare să modelez statuie
Iubirii. Și un templu am vrut ca să-i zidesc,
Să tai spre templu trepte pe care să se suie
Îndrăgostiții vremii, toți cei ce se iubesc.
Mi-e gura, azi, amară de-atâta amăgire!
N-a mai rămas nimica, nimic din tot ce-am vrut.
Tot ce-am clădit cu trudă, surpatu-s-a-n neștire
Și visul, azi, mi-l sprijin pe mucezitul lut!
Unde a fost statuia, se cască-o groapă-adâncă,
Unde zidiri de templu, se-ntind prăpăstii rând!
Doar treptele rămas-au, pe care mai urc, încă,
Toți amăgiții vieții, acei ce mor sperând!
......................................................
De fiecare dată când toamna tristă vine
Cu trena ei de frunze ce flutură în vânt,
Mă uit în apa vieții și mă întreb în mine:
Dacă surpat e totul, eu, totuși, cum mai sunt?
poezie de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sculptură, poezii despre toamnă sau poezii despre prăpăstii
Nu sunt nebun și poate nici chiar atât de prost pe cât se pare. Înțeleg foarte bine că astăzi pământul se scufundă sub picioarele celui ce vorbește ca mine, dacă nu se ține cu tărie pe această Piatră despre care s-a spus că "Porțile iadului nu o vor învinge". Și totuși nu pe ea stau, sau cel puțin nu întotdeauna, mai cobor uneori. Din ce motiv și în ce scop, voi explica mai târziu. Acum voi spune doar un singur lucru: pentru cei ce stăruie pe această Piatră nu are nicio importanță dacă pământul se scufundă și lumea piere - "Împărăția Mea nu este din lumea aceasta". Așa se interpretează ceea ce s-a spus despre Piatră. Însă nu așa înțeleg eu - pierderea lumii nu îmi este indiferentă. Știu că nu există altă Piatră, și cine se bizuie pe ea va fi mântuit - însă mai știu că cei asemenea mie nu se vor mântui până când nu vor salva, odată cu ei, lumea ce piere.
Dmitri Merejkovski în Iisus necunoscut, volumul I
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre mântuire, citate despre vorbire, citate despre victorie, citate despre religie, citate despre prostie, citate despre prezent, citate despre picioare, citate despre nebunie sau citate despre indiferență
În urma ta Doamne, ajută-ne, să fim cei dintâi...
mi-e dor uneori nu de timpul de ieri
ce de timpul de demult
când nu știam că sunt om
mă credeam pe atunci ieșită din poveste
și mă bucuram că am scăpat
din lumea zmeilor-paraleilor
și-a zgripțuroaicelor
și-a tuturor acelor făpturi
pe care, minte de copil,
nu știam că fac parte din viață.
mi-e dor nu de timpul de ieri
ce de timpul acela
când oamenii ieșeau și intrau în poveste
când câmpurile gemeau de floare
când încă mai împrăștiau nestingherite
nestemate de triluri, păsări.
mi-e dor de oamenii aceia mărunți
cu suflete mari cât soarele
mi-e dor de simplitate
de adevăr
de puritate
mi-e dor de curățenia aceea
mirosind a var, cenușă, rozmarin și busuioc.
mi-e dor de casele acelea
în care se adunau copacii seara
să asculte la gura sobei povești
în miros de tutun și aromă de scortișoară.
mi-e dor, nu pot să spun cât mi-e de dor
de oamenii de sub cruci
de lumea lor sfârșită ca o poveste.
mi-e sufletul o lacrimă
pe care nu vreau să o plâng de treamă
că odată cu ea mi-ar lua toate amintirile.
copilăria mea încă mai doarme somn liniștit
în numele de pe cruci
și mă trezesc îmbrățisând iarba, pământul
mai râd uneori ascultand trilurile păsărilor
când îmi pare că voci cunoscute mă strigă pe nume
și atunci le răspund toată numai zâmbet.
Doamne, in ziua Aceea îți las sufletul meu
carte deschisă să ne strigi pe nume.
în urma ta, din prea marea mea dragoste,
ajută-ne să fim cei dintâi.
poezie de Valeria Tamaș (mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păsări, poezii despre copilărie, poezii despre zâmbet, poezii despre voce sau poezii despre trecut
Aici
Doamne, această vineri, infernal de tristă,
În care neajutorat implor, rezistă
Iisuse! Toate le vom duce,
Eliberează-te de cuiele din cruce!
Dar la ce bun, cu ce folos,
Tu omul cel mai luminos
Să te mai dărui pe pământ,
Acelora ce nu au sfânt
Nimica?
Mă dezmiardă frica
Cu ghearele de aspri spini,
Iisuse numai cei puțini
Au mai rămas
Sa ducă-n spate limbile de ceas,
Ca pe tăioase cruci
De umbre, peste cojile de nuci;
Vindecătorule, sunt bolile aici prea vii,
O lume fără de copii
Se naște,
Oaia rătăcită paște
Pe un ogor de aur, fără de întoarcere,
Stau și privesc prin gratiile de carcere,
Toți luptătorii de vreodată,
E lumea mult prea vinovată
Să o mai faci cumva luptată;
Mai naște-te Iisus o dată!
Înalță-te cât mai curând
Ridică mieii rând pe rând
În nori,
Aici, ne tot ucid pastori.
poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre oi, poezii despre cruce, poezii despre nori, poezii despre naștere sau poezii despre medicină
Lumina din asfințit
Din lumea-ntunecatelor povești
spre care am plecat, am o dorință:
să iau cu mine singura ființă
ce, într-o zi, mi-a spus: "Doar tu îmi ești".
Merg spre tărâmul vechi și cunoscut
în care am pierdut-o-ntr-o furtună
cu fulgere din ochi ce-aveau s-apună
tot ce a strălucit la început.
Mă-ndrept spre lumea ei, spre lumea rea
în care-s oameni cu mai multe fețe
și unde ea m-așteaptă cu tristețe
și încă speră în venirea mea.
Se-aude un vacarm în depărtări,
cuvinte aruncate, fără sensuri,
departe de-nțelegeri sau consensuri,
spre surzii ce le-ascultă-n patru zări.
Să merg în lumea ei? Să mă opresc?
De ce aș încerca? De ce-aș mai merge
pe urmele ce singură își șterge,
știind și ce aș vrea, și cum gândesc?
Pe calul care singur s-a oprit,
alung din minte ultima dorință;
fac drumu'-ntors, căci nu e cu putință
lumina s-o întorci din asfințit.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre dorințe, poezii despre cuvinte sau poezii despre cai
Ești tu
Ai apărut în ziua care,
Eu nu credeam că încă pot
Să pot privi o altă zare
Tu mi-ai redat iubirea-n loc.
Din zări apuse-ndepartate
Ai apărut chiar ca o stea;
Eu nu credeam că peste noapte
Vei lumina privirea mea.
Imaginea care în noapte
Se proiectează pe-al meu chip,
Mă urmărește azi în toate
Aceasta vreau acum să-ți zic.
Doi ochi pe fața ta senină
Ca două stele de pe cer,
Și buzele ca luna plină
Să te atrag, din nou încerc.
Când am vazut eu pe cer luna
Mi-am spus că-n lume e doar una!
Când eu privesc acel astru divin
La tine, gândul mă-ndeamnă să vin.
Și dacă! Dacă măcar tu ai ști
Când îmi zâmbești in fiecare zi,
Cum simt că am tot ce aș vrea
Aș vrea ca tu să fii a mea
Aș vrea o zi măcar din viață
Să pot ieși din astă ceață,
Să pot să-ți spun deschis, în grabă:
Tu fată cât îmi ești de dragă!
Din lipsa multelor cuvinte
Scriu vorbele ce-mi trec prin minte
În schimbul lor, eu de la tine-aștept:
Un simplu, sincer te iubesc.
poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Miruna Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sinceritate sau poezii despre lună plină
E toamnă tristă...
E toamnă tristă și rece, azi, în sufletul meu,
Amintiri fluturând ca frunze ruginii în vânt,
Imagini uitate-mi trimite, în vis, Dumnezeu,
Mă zbucium rănit ca o pasăre și mă frământ...
Pierdute-s, de-acum, primăverile tinereții,
Iubirile fâlfâie, ca fluturi, peste bujori,
Copilăria-i un vis, sunt în amurgul vieții,
Totul pare, azi, cenușiu și lipsit de culori...
Iubirile toate părăsitu-m-au, rând pe rând,
Amintirea lor mai licăre doar în versul meu,
Încă mi-e inima flacără și trupul flămând,
Numai condeiul îmi pare, azi, mai mai trist și mai greu...
Uneori mâna îmi cade și ea pe hârtie,
Pleoapele-mi obosite se-nchid, rând pe rând,
Te visez atunci, încă tânără și zglobie,
Sărutându-ți trupul, ochii și gura, când și când...
poezie de Ion Duduveică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe sau poezii despre versuri
Sunt puțini aceia pe care-i iubesc cu adevărat și mai puțini încă aceia despre care am o părere bună. Cu cât cunosc lumea mai mult, cu atât mă nemulțumește mai mult: fiecare zi îmi întărește credința în nestatornicia firii omenești și mă convinge de puținul temei care se poate pune și pe ceea ce pare a fi merit și pe ceea ce pare a fi bun-simț...
Jane Austen în Mândrie și prejudecată
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre iubire, citate de Jane Austen despre iubire, citate despre cunoaștere, citate despre adevăr sau citate de Jane Austen despre adevăr
Nopțile de vară
Cât sunt de frumoase nopțile de vară
Când ne iubim pe malul mării!
Lumea îmi pare atunci
Un amurg la lăsatul serii.
Cât de minunate sunt nopțile de vară
Când ne iubim pe nisipul fierbinte!
Dragostea îmi pare atunci,
Un poem scris din trei cuvinte.
Cât de fermecătoare sunt nopțile de vară
Când ne ținem de mână.
Marea îmi pare atunci
Mai calmă, mai frumoasă și mai senină.
poezie de Vladimir Potlog (10 august 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Vladimir Potlog despre iubire, poezii despre frumusețe, citate de Vladimir Potlog despre frumusețe, poezii despre seară, citate de Vladimir Potlog despre poezie, citate de Vladimir Potlog despre noapte, poezii despre nisip sau citate de Vladimir Potlog despre cuvinte