Rânduri scrise sub un ulm în cimitirul din Harrow

Copac al tinereţii, mângâiat
De adierea unui cer curat,
Vin singur azi la tine, plin de gânduri,
Eu, care-odată, în atâtea rânduri,
Te vizitam cu-atâţia camarazi:
Prin lume duşi, plâng poate şi ei, azi,
Pierdutul rai! Când urc spre vechea-ţi culme,
Eu tot te mai admir, bătrâne ulme,
Sub ale cărui crengi veneam ades
Către-asfinţit, tihnit să meditez.
La fel şi-acum, în umbra ta vin, iată,
Dar vai! lipsit de gândul de-altădată!
Iar ramurile tale gem în vânt
Şi spre trecut mă-mbie, murmurând
C-un neasemuit de dulce glas:
"Ia-ţi, cât mai poţi, un ultim bun rămas!"
(...)

poezie celebră de Byron
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile se duc

Zile se duc si vin, pe drumul lor,
Prind aripi de vis, aripi de dor,
Zile se duc si vin, dar nu mai eşti,
De ce ai rămas sa ratacesti?

Floarea zâmbetului pierdută ieri,
Tu, suflete, iar şi iar mi-o ceri,
Floarea zâmbetului azi s-a uscat,
Roua pe gene mi-a picurat.

Cerul prea senin s-a înnegurat,
Ca printr-un vis trist, tu ai plecat,
Văzduhul a plâns în a ta urmă
Prin doi ochi înceţoşaţi de brumă.

Zile se duc şi vin ca vis antic,
Astăzi nu a mai rămas nimic,
Zile se duc şi vin, fericirea
Lăsând-o din nou în urma mea.

Azi, iubite, ia şi veşnicia,
Prinde în buchet bucuria,
Lasă-mi numai tăcerea şi atât...
O voi păstra în timp, văd eu cât.

Lasă-mi în urmă un gând pierdut,
Spre un ţărm depărtat, neştiut,
Un gând frumos, bun, fraged, curat,
Pentru un înger care m-a uitat.

poezie de Andreea Ion (2008)
Adăugat de Andreea Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depresie VIII

E-un aer de sobrietate
În tot ce fac şi tot ce spun...
Cândva, eram copil nebun –
Azi, mă gândesc prea des la moarte.

Şi-albastrul bolţii, preaînalt,
Îl tot privesc cu-nfrigurare...
Oare sunt gata de plecare –
Spre Cer, spre iad sau spre neant?

Şi, totuşi, sunt legat de lume
Căci, câteodată-i chiar frumoasă...
Dar când tristeţile-i m-apasă –
Întunecimi vin să mă-ndrume

Către tărâmuri neştiute
De nimenea dintre cei vii...
Visez limanuri albăstrii -
Dar şi genuni de vânt bătute.

Nu ştiu-aceste gânduri sumbre
De unde şi de ce îmi vin...
Oare-ale zilelor venin
Mă tot împinge către umbre?

Şi tot mai des, regrete-amare,
Se zbat în suflet cu duiumul...
Viaţa mi-a trecut ca fumul
În plângeri sterpe, solitare.

În timp – de toate-am săvârşit
Şi am simţit ce e iubirea -
Căci să iubesc mi-a fost menirea
Deşi, adesea-am şi urât.

... E-un aer de sobrietate
În fapte şi în tot ce spun...
Mi-e dor să fiu copil nebun –
Dar ştiu că asta nu se poate...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luminează-mă, Doamne!

Vin spre Tine Atotmilostive,
ca niciodată...
caut spre Cer, un gând înţelept,
greşit-am mereu,
de-o mie de ori şi-ncă-odată
vreau să mă-ndrept,
miluieşte-mă pe mine, căzuta
eu, ucigaşa cea vinovată
a sufletului meu...
vreau să cânt azi, Aleluia
neştiind câte zile mi-a mai rămas
luminează-mă, Doamne!
ajută-mă să mă-ngrijesc de mântuirea mea
de păcatele mele mă desprinde
îţi cer îndurare!
Mă supun!
am ajuns în al unsprezecelea ceas,
Atotîndurătorule,
haina sufletului abia mă cuprinde
pune-mi în zile un început mai bun!
mai rabdă-mă, Doamne încă puţin
cu pocâinţă, cu tânguire
să-ţi cad la picioare
spre Tine cu toată fiinţa să vin
Atotmilostive, pentru viaţa-mi toată
ajută-mă să nu mai calc
rânduielile tale...
Amin

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Poeme noi, RUGACIUNE (8 mai 2020)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un glas purtat de vânt

Un glas purtat de vânt
Se aude la fereastră.
E glasul tău frumos şi blând
Dulcea mea crăiasă.

Şi vrea să -mi spuie doar un cuvânt.
Cât îţi este dor de a mea privire!
Şi mă aştepţi să vin cât de curând
Cu sufletul plin de fericire.

Tot pe aripi de vânt,
Îţi trimit o dulce sărutare.
Şi vreau să-ţi spun doar atât, că vin...
Iubirea mea cea mare.

Un glas purtat de vânt.
Zboară peste dealuri şi câmpii!
E glasul meu iubito, e glasul inimii.

poezie de Vladimir Potlog (10 noiembrie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jar

Bătrânica uscăţivă, ghemuită lângă foc, scotoceşte prin ceaţa
Inimii obosite, descoperind un adevăr amar:
Întreaga viaţă a devenit trecut, au rămas vii doar amintirile;
Îşi încălzeşte oasele cu vreascuri din vremea tinereţii.
"Şi unii erau băieţi, iar unii erau vise, şi unii erau diavolii Iadului.
I-am iubit cât am putut de mult – şi-s bucuroasă pentru asta –
Şi-s bucuroasă pentru asta!
O sută – Doamne, cât timp a trecut!
Psst, aş fi vrut să fie încă pe-atâţi"!
"Dragostea e tot ce vine mai mai bun din mâinile Tale"!

O, mândria unei femei bătrâne, murmurând lângă foc,
Asemeni unui rege din Ninive, din Lidia sau dinTir –
Aruncând în rugul funerar toată purpura şi tot aurul ei!

poezie de Beatrice Ravenel,1870-1956, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi-ţi de drum!

Întoarce-ţi privirea,
Şi vezi-ţi de drum,
Şi ia-ţi şi iubirea,
Că-i stinsă, oricum.

Lasă-mi durerea,
Ce, crezi că nu pot?
Ba da, am puterea,
Să trec peste tot...

Poate nu azi...
Poate nici mâine,
C-am fost camarazi,
Muşcând dintr-o pâine,

Şi-am tot împărţit,
Când bune, când rele,
Ce mult ne-am iubit!
Ce vremuri rebele!

Ce tineri eram...
Ce visuri măreţe!
De mână luptam,
Cu-a lumii stricteţe.

Puneai la ureche,
Lalele şi crini,
Şi-acum, din pereche,
Ajuns-am... străini.

Ziceai că-s frumoasă,
Ca o... mântuire,
Viitoare mireasă,
Iar tu, viitor mire.

Pe piele-mi puneai,
Flămânde săruturi,
Atunci când m-aveai,
Sub moi aşternuturi.

Nimic nu părea,
Rău să se-ntâmple,
Dar uite, vremea,
Ne "calcă" pe tâmple.

Şi nu mai avem,
În ochi-strălucirea,
Amintirile gem,
La fel şi iubirea...

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către mine însumi, de ziua mea de naştere

Un an la ceilalţi azi adun,
Dar oare sunt un om mai bun?
Un an în plus, o, ce frumos!
Dar oare sunt mai virtuos?

C-un an am azi mai multişor,
Dar oare sunt mai iertător?
Sunt mai bătrân, cu siguranţă,
Dar am mai multă toleranţă?

Un an în plus, neîndoios,
Dar sunt eu oare mai milos?
Că-s mai bătrân c-un an acept,
Dar oare sunt un om mai drept?

Pentru-înc-un an, mulţam frumos,
Sunt mai puţin un vanitos?
C-un an sunt azi mai bătrâior,
Dar sunt un mái bun scriitor?

Trecutul an fu valoros,
Dar oare sunt mai generos?
Îmbătrânesc c-un an, normal,
Dar sunt eu mai sentimental?

Că-s mai în vârstă sunt voios,
Da-s mai puţin orgolios?
Că-mbătrânesc e-un fapt normal,
Dar sunt eu mai raţional?

A mai trecut un an frumos,
Sunt mai puţin orgolios?
Un an trecut-a, nu contest,
Dar sunt eu oare mai modest?

Un an în plus e o minune,
Dar am mai multă raţiune?
Că-mbătrânesc eu nu sunt trist,
Dar sunt eu azi mai altruist?

Azi înc-un an primesc în dar,
Sunt oare un mai bun stihar?
Sunt mai în vârstă efectiv,
Dar sunt eu mai puţin naiv?

De-un an în plus sunt bucuros,
Dar oare sunt mai credincios?
C-un an spre finiş mă îndrept,
Dar oare sunt mai înţelept?

poezie de George Budoi din Poezii (5 octombrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire, floare scuturată...

Amintire, floare scuturată,
Pe poteca anilor pustii
Cât mă doare – aroma ta uscată
Azi, când sunt lipsit de bucurii!

Anotimpuri zboară peste mine
- Fiecare cu parfumul său –
Însă, ce-ar putea schimba în bine
Într-un veac uitat de Dumnezeu?

Între-un vis şi-o deznădejde cruntă
Tot în amintiri mă regăsesc...
Când sprânceana serii se încruntă
Doar singurătatea o iubesc.

Glasul ploii, murmurând spre seară,
Printre muguri cu miros curat
Ca un cântec dulce mă-nfioară
Şi-mi evocă clipe de altădat'.

Amintire, floare scuturată
Pe uitarea unui veac pustiu
Mult mă doare-aroma ta uscată
Azi, când pentru vise-i prea târ

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi iară mă întorc cu gândul la tata, pentru că din tot potopul acela de lume, care a trecut prin viaţa mea, el rămâne figura cea mai dură, cea mai enigmatică. Nu ştiu dacă a fost om tocmai bun, pentru că mai rămâne de discutat ce înseamnă om bun. Ceea ce azi poate fi un cusur, peste o vreme poate fi dovada unor merite, iar ceea ce cândva era prilej de mândrie, azi poate stârni numai zâmbete!

Ion Druţă în Horodiste (1989)
Adăugat de Illy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mergea un bătrânel

Mergea un bătrânel spre adunare.
Trecea încet prin văile aurii
Şi el citea cu-n fel de-nfiorare
Scriptura sfântă, cartea din vecii.

Şi cum mergea şi se oprea deodată
Tot răscolind prin psalmi şi prin profeţi
Un om bogat cu firea-ndestulată
Îl înfruntă râzând cu ochi şireţi.

Bătrâne, văd că eşti un om cu carte,
Eşti plin de-nvăţătură până-n dinţi,
Şi, tot citind, gândeşti că după moarte
Te-or aşeza ispravnic pentru sfinţi.

Măi omule, zadarnică ţi-e truda,
Cum, tu în rai, tu rob din neam în neam?
Nu intră, bre, în slavă, caracuda,
Ci, cei bogaţi, un Iov, un Avraam.

Tu, dacă mori, te-or duce pe trei scânduri,
Fără slujire, fără lumânări,
Eu pun alai de preoţi, rânduri, rânduri,
Cu rugăciuni spre sfintele-ndurări.

Ce poţi tu da pentru pomeni, răspunde?
Şi pentru parastasul tău cât dai?
Eu dau oricât, că, uite, am de unde,
Şi-atuncea, tu sau eu ajung în rai?

Stăpâne, să mă ierţi de îndrăzneală,
Dar dumneata cunoşti mai mult ca noi.
Dar raiul nu-i pe bani, nu-i pe tocmeală,
Şi bani în rai n-ar fi decât gunoi.

Că toţi murim, acesta ne e datul,
Dar iată că 'naintea lui Hristos,
Oricâte pungi aş stăpâni, bogatul
Nu-i alta doar decât un păcătos.

Şi nu s-a dat sub cer decât un Nume,
Decât o slujbă şi decât un vad,
Fără iertarea lui Hristos anume,
Nu poţi intra, să ştii, decât în iad.

Mă, pui de rob, nu ţi-ai trecut măsura?
Te crezi om înţelept şi cărturar
C-ai buchinit şi tu pe brânci Scriptura,
Şi te-ai făcut duhovnic din plugar?

Ia cugetă, bătrâne, cum adică,
Vrei să mă legi cu proştii-ntr-un mănunchi?
Eu, muntele, să-nvăţ de la furnică?
Eu, leul, să mă târâi pe genunchi?

Nu vezi, la răsărit, la soare-apune,
La miazănoapte şi la miazăzi,
Pământ şi ape ale cui sunt, spune?
Sunt ale tale sau a cui or fi?

Stăpâne, cât cuprinde-n zări, departe,
Nimica nu-i al meu, dar nici n-aş vrea.
Că, uite, mie-mi spune-această Carte
Că eu am mult mai mult ca dumneata.

A dumitale-i brazda asta multă,
Al dumitale-i bolovanul greu,
A dumitale-i valea, dar ascultă:
Priveşte cerul, ceru-ntreg e-al meu!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra unui salcâm

cu crengile răsucite de vântul
ce face legea în Isola d'Istria
mătură plaja cu frunzele ei
de umbră fenomenal înfrunzită
tot mai ferme de azi
până ieri e un secol de când umbra unui salcâm
umbra salcâmului tânăr
vai, dar atât
de bătrân se răsuceşte în vânt nu clipeşte
vai, dar atât
de mult se răsuceşte încât
sarea de mare din aer scrâşneşte

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua polară

respiră o lacrimă
aprinde dureri
geamul e spart şi timpul plecat
o masă, un om şi o pană
zgârâi hârtia cu gândurile
printre vise, himere născute
suspină stele, cad şi ele în hâul materiei nenăscute
va veni într-o zi tăcerea
când stele se vor stinge
e trist un drum rătăcit printre ele
eu căutam nemurirea
dar visul nu a fost decât un foc
lăsând în galaxie un loc în clipa inocentă a unui zbor
atunci am înţeles ce este murirea
atâtea stele azi şi toate reci
mă apasă umbra unui gând
în hăurile unei lumi ce a plecat
vroiam să vin şi nu mai vin
tu ieşi în zori din faldurile unei clipe de amor
fugind pe uşa unui vis trecut şi destrămat
în urmă doar un pat nedesfăcut
atât de rece şi de gol
o noapte a trecut, a fost
eu am rămas pribeag şi gol în humă şi nămol
şi te-am iubit femeie pe o plajă
sub stele mii,
de ce nu vii
un val te-a mângâiat uşor
sunt eu sau totul este ireal şi trecător
într-un început ce nu s-a mai sfârşit
da, ai fugit
tu stea polară
eu am rămas tăcut şi gol
un visător în cer

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Victor Ponta Plagiatorul are de azi patalama şi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că a plagiat la doctorat (pamflet)

Mama lui când l-a fătat, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Filmul i s-a cam voalat, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Şi-a ieşit cam ţigănos, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Cu obrazul foarte gros, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Ţigănos şi la culoare, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Ţigănos şi-n comportare, hei, ce ploaie şi ce vânt!
Pe măsură ce creştea, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Bădăran el devenea, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Când ruşinea s-a-mpărţit, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Victor Ponta a lipsit, hei, ce ploaie şi ce vânt;
N-a lipsit că n-a putut, hei, ce ploaie şi ce vânt,
A lipsit c-aşa a vrut, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Când a fost la doctorat, hei, ce ploaie şi ce vânt,
El din plin a plagiat, hei, ce ploaie şi ce vânt!
Plagiatul evident, hei, ce ploaie şi ce vânt,
L-a negat impertinent, hei, ce ploaie şi ce vânt;

C-un tupeu fără egal, hei, ce ploaie şi ce vânt,
L-a negat şi-n tribunal, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Însă azi i s-a-nfundat, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Cu-n verdit de plagiat, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Cu obrazul gros cât palma, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Şi în gură cu sudalma, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Şi-ndurgând tot baliverne, hei, ce ploaie şi ce vânt,
El a răsturnat guverne, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Vai, sărmană-a noastră ţară, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Te-a condus această fiară, hei, ce ploaie şi ce vânt;
Te-a condus ăst impostor, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Necioplit, plagiator, hei, ce ploaie şi ce vânt!

pamflet de George Budoi din Plagiere şi Plagiatori: aforisme, epigrame, pamflete şi satire (13 iulie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţie

Vin azi spre tine
şi nu ştii
câte ferestre s-au deschis
adânc, în mine...
Cât freamăt dulce şi ce înfloriri,
când sufletul prea plin
în sintonia albă
peste noi cuvântă.

Iubite,
care soare şi ce cântec
ne încălzeşte
când ceasul, în blândă răsucire
a prins rădăcini în perete?

poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREŞTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica

Te-ai dus în lumea albă, îmi spunea bunica,
n-o să poţi veni nici când o să mor
am să vin, dar să nu mori curând,
o să mă întorc sigur aici mai aproape,
să te audă Dumnezeu şi să capeţi gândul cel bun
şi l-am căpătat.

M-am întors şi a mai trăit o bucată de timp,
întotdeauna cu bucuria revederii
şi cu dragostea care apasă pe suflet
mai mult decît orice trăire.

De-atunci aşteptarea ei şi a mamei
mă strigă cu imagini noapte prin somn
şi cu lacrimi la fiecare plecare.

Nu ştiu să fac legătura cu morţii,
dar drumul spre casa părintească
este şi azi o primenire cu sânge proapăt,
o întâlnire cu duhul iubirii din trecut,
tinereţe ruptă dintr-o gură de rai.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin Ţara de Sus

(cu gândul spre Mihai Eminescu)

Trecând, nu poţi să nu opreşti,
Ajuns din zările albastre,
Să poţi vedea la Ipoteşti
Icoana poeziei noastre.

Săruţi, îngenunchezi uşor,
Faci semnul crucii spre Iisus,
Te duce gândul la izvor
Şi la LUCEAFĂRUL de sus.

Spre LACUL cel cu nuferi plin,
Înconjurat de falnici tei,
La FLOAREA-ALBASTRĂ, la suspin
Adânc pornit de dragul ei.

La buciumul din vârf de deal
Ce sună-a jale uneori,
La FĂT-FRUMOS, făr' de egal,
Să-l vezi o dată şi să mori.

Dar şi la PLOPII FĂRĂ SOŢ
Te duce gândul să rămâi
La pândă şi să prinzi un hoţ
Ce fură dragostea dintâi.

Te duce gândul zburător
La cerbii ce vin să se-adape,
Iar eu MAI AM UN SINGUR DOR
Să fiu mereu de voi aproape!

poezie de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremuri grele

Trăim atâtea vremuri grele
Vuieşte marea aşa cumplit
Şi cad în ea — atâtea stele
Din patria iubirii mele
Căci şi-au găsit în ea sfârşit

Vuieşte marea şi-n necazuri
Cuprinsă iată-i omenirea
Lovită astăzi de talazuri
Şi pier atâţia în amaruri
Acum găsind — iată pieirea

Atâtea boli cumplite vin
Pe atâţi lovind cu necruţare
Şi sunt răpuşi atâţi de chin
În lacrimi grele şi suspin
Căci nu mai au nicum scăpare

Lumea-ntreagă e lovită
Chiar viaţa iată s-a schimbat
Căci omenirea-i amăgită
Şi în păcate prăbuşită
Drumu nu-i — mai e curat

Scriptura nu mai este ţintă vie
De atât de mulţi e-abandonată
Puţini privesc spre veşnicie
Ca Domnul Isus să le fie
Viaţă aici — şi-n veci curată

Puţini pe stâncă au rămas
Hristos fiindu-le azi Mire
Şi stâncă tare şi popas
Ascultând — de-al Domnului Sfânt glas
Şi depărtaţi de vechea fire

Cuvântul Sfânt se împlineşte
Şi Evanghelia Divină
Dar omul nu se mai trezeşte
Şi în păcat se adânceşte
Nu vrea s-audă de lumină

E-o vreme azi descrisă-n Carte
În Cartea sfântă a iubirii
Cu omul dar tot mai departe
De-a Adevărului dreptate
Şi doar pe căile pieirii

Hristos şi azi este Lumina
Şi El e Adevărul Sfânt
Slujiţi-l voi întodeauna
Căci El poate să dea cununa
Şi-n ceruri sus şi pe pământ

Veniţi dar azi să vă predaţi
Acelui Sfânt şi răstignit
Cu El să fiţi în veci dar fraţi
Cuvântul Sfânt să-l ascultaţi
În al păcatului sfârşit
24 oct. 2021 Bet.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când...

Eu te-am iubit îmi pare-un veac, tu nici măcar din când în când,
Şi nici ai vrut să alinezi al meu amar din când în când.
Erai frumoasă cum nu e nimic în cer şi pe pământ;
Azi nu mai eşti precum ai fost, frumoasă doar din când în când
Şi ochii tăi ce străluceau mistuitor şi înfocat
Sunt osteniţi şi se aprind cu mult mai rar din când în când.
O, spune-mi, suflet dulce, tu, pe care-atâta l-am iubit,
Dac-ai aflat în calea ta vrun solitar din când în când,
Care de-adâncul meu amor atâta de nemărginit
Măcar ca-n vis să-ţi fi adus aminte iar din când în când.
Nu! Ai trecut din mâni în mâni prin toţi acei oameni de rând,
Tu, trupul tău cel dulce plin le-ai dat în dar din când în când,
Cu al tău suflet aşa cald ş-adormitor nu i-ai atins,
O, şi nici unul n-a-nţeles atâta har din când în când.
Cu câtă inspirare eu, cu cât înalt ceresc avânt
Apropiam de gura mea acest păhar din când în când!
O, iubeam umbra ta şi tot ce e în tine, tot ce eşti
Şi astăzi dacă mă gândesc, nebunesc iar din când în când.
Dar vai! pierdută astăzi eşti, orice dorinţă a pierit;
Tot încă visu-l urmăresc şi, în zădar din când în când,
Tot te mai văz naintea mea plutind ca-n vis, pierdută da,
Cu buze supte, c-un obraz ca şi de var, din când în când.
Pasărea Phoenix, numai ea, răsare din cenuşa ei,
Dar oameni ce se mistuiesc nu mai răsar din când în când.
Că a mea viaţ-ai chinuit, iertai demult, ci-mi pare rău.
L-al tău trecut eu mă gândesc cu-atât amar din când în când.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul

Caldul soare-al verii ţese-acum ferice
Fire lungi prin aer, tort de-argint curat;
Bate-o dulce boare câmpu 'nrourat
Legănând prin lanuri aurul din spice.

Frunzele gătite ca de sărbători
Râd, pe spate vesel capul şi-l aruncă –
Un copac, el singur, gol de tot pe luncă
Stă 'ntratâta lume de cântări şi flori.

N'are bucurie nici de vânt şi ploae,
Nici de cânt de paseri, nici de cuib cu pui;
Din podoaba 'ntreagă a vieţii lui
Nu-i rămase bietul nici măcar o foae.

Ce ruşine, Doamne! Cât de bucuros
Tu te-ai duce, duce să te-ascunzi departe
Prin pustii cu neguri, printre stânci deşarte,
Ori să vie vântul să te-asvârlă jos.

Dar el stă, sărmanul, stă 'nrădăcinat –
Iată vie-un fulger şi-o să mori! Nu plânge!
Nu! Veni furtuna vai, numai spre-a frânge
Crengi din el, lăsându-l şi mai ruşinat!

poezie de Carmen Sylva din Balade şi romanţe
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un an

tu nu aveai mai mult de un an
de când te ştiam
(şi-atunci mai puţin te cunoşteam decât
în urmă cu un an)
şi la un an de când nu te cunoşteam
tu mă întrebai dacă
ochiul meu se deschide mai întâi spre tine sau spre lume
nu ştiu îţi răspundeam
dar întotdeauna se închide peste tine

iar azi când se împlineşte un an
de când nu te mai am
tu pleci din ochiul meu spre această lume
cu fiecare clipire
pe care-o am

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!