Bunica

Te-ai dus în lumea albă, îmi spunea bunica,
n-o să poţi veni nici când o să mor
am să vin, dar să nu mori curând,
o să mă întorc sigur aici mai aproape,
să te audă Dumnezeu şi să capeţi gândul cel bun
şi l-am căpătat.

M-am întors şi a mai trăit o bucată de timp,
întotdeauna cu bucuria revederii
şi cu dragostea care apasă pe suflet
mai mult decît orice trăire.

De-atunci aşteptarea ei şi a mamei
mă strigă cu imagini noapte prin somn
şi cu lacrimi la fiecare plecare.

Nu ştiu să fac legătura cu morţii,
dar drumul spre casa părintească
este şi azi o primenire cu sânge proapăt,
o întâlnire cu duhul iubirii din trecut,
tinereţe ruptă dintr-o gură de rai.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

într-o noapte ruptă de îndoieli

Când se întoarce cu spatele
Nu mai văd şi partea din faţă
şi nu se cade să mă ridic de jos
mai mult decât o linie

nu sunt un găsit de ocazie
cu buzunarele rupte de căutare
totul se petrece într-o tăcere locuită

nu ştiu ce poate să se lipească
ca o dorinţă fără sens
oricum nu mă pierd de mine

iubirea e o plagă greu de vindecat
supusă aceloraşi greşeli
pe care le fac în fiecare zi
fără să mă gândesc prea mult

într-o noapte ruptă de îndoieli
pe care n-o mai poţi opri
şi tu guşti din amărăciune
şi nu spui nimic

nu uita să-ţi laşi privirea acasă
poate cineva descifrează orizontul
spre care mergem împiedicaţi
cu inima-n palme

lumea dă din cap şi se miră
cum se poate clădi ceva din bucăţi
strânse dintr-un oraş plecat în afară

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare om plânge odată-n noapte

Dacă nopţile-ţi sunt albe zile
Şi te zbuciumi, trăind de azi pe mâine,
Şi dacă ţi-e de-ajuns cât ai trăit,
Ai vrea să mori, dar nu poţi nici atât,

Strigă în noapte singur,
Pansează-ţi rănile,
Purifică-ţi sufletul,
Iluminează-ţi gândul.

Da, câteodată mergi pe-un drum greşit,
Nu merită nimic din ce-ai trăit,
Si daca plingi singur, inabusit
Şi-o şansă de-a trăi, n-ai nici atât,
Nu-i nici atunci târziu pentr-un alt drum
Spre o stea cu noroc, prin scrum şi fum.

Dacă prietenii te-au părăsit
Şi nu mai ai nimic din ce-ai avut,
Nici atunci nu-i târziu pentru-început,
Chiar dacă nu calci drept, râzând-plângând,

Chiar dacă nopţile-s fără sfârşit
Şi plângi cu capu-n pernă-năbuşit,
Şi-ai vrea să te izbăveşti de păcate,
Să-ţi pui ştreangul de gât în miez de noapte,

Mai bine ţipă, plângi până adormi
Cu capul pe o pernă udă de nori,
Dar mâine, sigur, va fi mult mai bine,
Vei fi mai tare, mai sigur pe tine.

Căci fiecare om plânge cândva
Şi singur are o stea şi-o cale a sa,
Şi toţi ne trecem odată prin noapte
Cu lacrime-n şirag şi-o cruce-n spate,
Căci fiecare plânge nevăzut,
Dar mereu este-o şansă de-nceput.

cântec interpretat de R.E.M., traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă mir

În fiecare noapte privesc la o stea
şi nimeni nu ştie de ce,
unii cred că nici n-o văd bine,
dar ea în mod sigur mă vede c-o iubesc
şi întotdeauna străluceşte puternic,
îmi pătrunde pe fereastră
până în pat.

Nu mă mir să mă fi ales ea,
să număr firele de nisip din pustiu
cu băgare de seamă şi sârguinţă
pentru a mă descoperi cu furie
cel care rupe zăgazurile biruinţei
şi zideşte libertatea în simboluri
la care se închină oamenii.

Femeia mă priveşte cu nedumerire,
ştie că acolo sus undeva departe
se leagă şi dezleagă ciudat destine
acceptate fără nicio îndoială ca un dat
la care nu te poţi opune, cel mult amânat
până la un puct nedeterminat
pe sinusoida vieţii.

Tot timpul mă socotesc un câştigător
la loteria vizelor
de plecare la steaua mea ocrotitoare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Temperatura fluidă

N-am fost niciodată întors din drumul cunoaşterii
doar acum am înţelegerea mai târzie,
am rămas undeva între vocaţie şi informaţie,
nu pot sta toată ziua cu ochii în telefon
şi mă tem să mă înscriu în obişnuinţa vremii,
dar nici nu-mi doresc.

Gândesc cum să mă apăr de angoasă şi nebunie
şi nimic nu mă lasă străin,
îmi beau vinul cu aceeaşi plăcere pământeană
cu care îmi acopăr dragostea cu inima,
drumul meu este din ce în ce mai scurt
şi nimeni nu-i ştie capătul.
A rămas între tine şi mine temperatura fluidă
şi anotimpurile trec peste orice obstacol
cu razele singurătăţii frânte.

Când mă voi desprinde de norii de ploaie
fără să se transforme în lacrimi,
voi simţi totuşi lipsa iubirii.

Când totul se va preface în ruină
şi lumea mea s-a mutat în majoritate dincolo,
mă voi îngropa în liniştea cuvintelor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În scăldătoarea cu miresme

În scăldătoarea cu miresme
ursitoarele mi-au pus bani şi flori,
m-au lăsat să respir aburul apei calde,
viitorul să capete-n trup, un nume
la fel cu cel de la botez.

Am crescut cu fiecare clipă fără să respect niciun canon,
am devenit o fiinţă cu judecată liberă
lăsată-n drum cu Dumnezeul propriu,
l-am străbătut alături de oameni prefăcuţi,
plini de nepăsare.
Nici eu nu m-am bucurat de ei
mai mult m-am ascuns sub piele
de unde am ieşit târziu
îmbărbătat de voinţă
cu gânduri de mărire.

Din parcursul trecut
îmi extrag izvorul fântânii din suflet,
trec peste fiecare obstacol
cu sânge proaspăt
şi cuvinte înmiresmate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea se purifică

Te-ai hrănit cu dragostea mea pe săturate
apoi ai făcut o pauză lungă
şi n-am ştiut ce să cred,
sunt trist ca o pasăre fără aripi.

Am semne în care nu mai cred orbeşte
şi nu mai ofer păcatul,
mă vindec greu, dar nimic nu-i întâmplător
lumea în care mă zbat se purifică.

Nu tot ce-i dureros e şi fatal,
durerea lasă totuşi urme adânci,
siluetele luminii nu se întorc niciodată,
dar fac să crească iarba şi pe terenul ars.

Lovirea pe neaşteptate e una sigură,
dar nu duce întotdeauna la victoria finală
e mai degrabă o etapă care te fortifică,
să lupţi cu toate mijloacele posibile.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem dintr-o bucată

când am scris poemul dintr-o bucată
m-am repezit cu gândul prin hârtii volante
să le fac să tresară să fie oarecum vii
şi nu să le dea toţi la o parte până îngălbenesc
mi se cuibărise în suflet o pasăre a întrebărilor
pe care o hrăneam cu visele mele naive
lăsate să dospească undeva prin unghere străine
care mă frământau să le apropii

am prins curajul acela al soldatului plecat la luptă
cu tot ce însmna armă de atac
şi nu m-am lăsat convins până l-am scris întreg, vibrant
cu acele cuvinte păstrate în caietele de notiţe
alese şi ele după plăcerea timpului prin care înotam
cu privirea hămesită de lucruri mirabile şi ciudate

când l-am terminat am răsuflat uşurat şi leneş
mă aflam la locul care mi se cuvenea în credinţa mea
şi căutam să prelucrez ideile într-n conţinut mai atractiv
îl măsuram în fiecare clipă dându-i glas ca unui copil
născut să devină om cu posibilităţi de recunoaştere a celorlaţi
dacă nu o glorie uitată într-o carte
într-un raft prăfuit de neumblare
poate că tăcerea sau sunetele care aşteptă dincolo de cuvinte
vor instiga un cititor mai cu blazon
să caute şi să găsească scris o parte din sufletul lui

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem un timp măsurat de gânduri

Dacă moartea ar fi o zi uitată într-un loc neştiut
prin care nu mai trecem cu gândul şi se şterg urmele
ar fi o uşurare, am trece nevinovaţi prin amintiri.
Când vine seara şi noaptea ne găseşte singuri
acoperiţi cu durerea ca o pătură de frig,
dacă cineva ar căauta, sigur găseşte
o respiraţie de dragoste.

Ne-am retras în cochilie, ne vorbim tot mai rar
sunt prea multe cărţi necitite pe raft, paginile lor ştiu
sfiala ruşinii când le ştergem de praf.
Timpul şi el ne ignoră, apropiaţii ne respectă golul din priviri
cu greu ne mai regăsim, păstrăm static echilibrul,
dincolo de noi e o mişcare în obiectele vechi
ce ne apasă pe tăceri cu ciocane de piatră.

Toţi ne ştiu şi ne suportă ca pe nişte copii
scrijeliţi la genunchi, opriţi din plâns,
supăraţi, căutând un ungher unde să se retragă.

Nu ne mai umplem cu bucuria prin care am trecut
avem un timp măsurat de gânduri.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (20 august 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu şi ea nu mai eram

Ea îmi strânge dorinţele în palmele asudate
şi gâdurile se cuibăresc sub streaşina pieptului
marea în care se scaldă e jovială
are bucuria soarelui căzut în ape
şi aşteptarea i se pare prea lungă
cât o noapte de singurătate
când oraşul îşi închide porţile
şi străzile rămân pustii.

Dimineaţa când oraşul se trezeşte din somn
ea porneşte să vadă ce s-a întâmplat.

Era ziua cu foi volante aruncate pe podea
şi ea observat că sunt nescrise,
eu nu mai eram
plecasem devreme să o caut
şi ea nu era nicăieri.

Nu ştiu unde s-o caut
acasă n-a mai venit
ori poate eu am uitat unde are casa.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

In memoriam Lucian Bulătan

Cu un potop de lacrimi venit-am azi la tine,
Şi-un trandafir de gheaţă aştern pe-al tău mormânt
Privindu-ţi crucea rece mă-ntreb dacă eşti bine,
Dar bunul meu prieten, nu scoţi nici un cuvânt?
Nu poţi să-mi spui de îngeri în casa lor minune
Te-au găzduit sau poate ai fost chemat mai sus?
Dac-ai putea, ştiu sigur, că totul tu mi-ai spune,
Dar ştiu că eşti aproape, aproape de Isus.

Te-ai dus să faci portrete şi-n cer la serafimi
Să bucuri şi acolo, la fel ca pe pământ,
Prietenii de-acuma, duioşii heruvimi,
Dar bunul meu prieten, nu spui nici un cuvânt?

Ştiu că-ţi lipseşte mama, la fel de mult şi sora
Şi fiica şi nepotul, aşa-i normal să fie,
Ţi-e dor şi de băiat, ai vrea să-ţi vezi şi nora,
Dar cel mai mult, desigur, ţi-e gândul la soţie.

Ai vrea la ei s-alergi, la fel ca altădată
Pe cerul înstelat să scrii cât îi iubeşti,
Ai vrea şi te-nţeleg, măcar, măcar o dată
Să-i strângi la piept cu dor şi iar să le vorbeşti.

Dar vezi că lumea asta, cu bune şi cu rele
E doar o amintire în cartea vieţii tale;
Şi atunci, preabun prieten, de-acolo, dintre stele
În vis, din când în când, să ne mai ieşi în cale.

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am întors la filonul moştenit

Am îmbrăcat cerul într-o mantie domnească
strălucitoare cu fire de aur
şi l-am privit apoi ca admirator

Mi-am descântat durerea din suflet
până am căpătat puteri dăruite
şi prin cuvântul pus în rugăciuni
m-am îndepărtat de invidie şi orgoliu
într-o linişte milostivă de uşurare.

M-am întors la filonul moştenit
de unde izvorăşte apa limpede
şi nimeni nu-mi poate spune unde se varsă
sau devine fluviu.

Limba în care am învăţat regulile
susţinute de voinţă şi interes
devine o deprindere voluntară
care nu se lasă robită
şi nu solicită nimic,
acoperă doar cu praf prin timp
cuvântul scris.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile norilor negri

îmi număr paşii în gând
până la obiectivul vizat
fără un rost

nu ştiu de ce mă complic
totul îmi pare o năstrujnicie impusă
care se produce instantaneu
poate cineva mă implică
în trăiri fără nume

aş îndrăzni să mă răzbun
dar n-am pe cine
şi mă regăsesc în tăcerea vârstei

nu mă pot întoarce din drum
dragostea mă urmăreşte clipă de clipă
şi sufăr fără să spun
nervii se joacă cu aşteptarea
şi vor s-o suprime

întorc în iubire miracolul
îl fac să ardă cu flacără
până la rădăcini
în sânge în inimă în suflet
şi locul se vindecă

privesc lumea cu ochii ţintă
şi nu mă mir ce se întâmplă

paşii se fac tot mai grei
deşi îi număr foarte rar
nu mă mai grăbesc atât de mult
oriunde mă duc
rămân cu timpul pe loc

nu mă las purtat de nimeni
am cerul ca un acoperiş
din care picură
lacrimile norilor negri
nu stau în ploaie
fug de femeile ude
şi mă încălzesc iubind soarele
chiar dacă-i ascuns

am sufletul rotund
şi e destul să-l mângâi tu
ca el să se deschidă

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiesc cu iluzia drumului lung

Cuvintele m-au dat jos de pe pagină,
mă poartă pe file îngălbenite de vreme,
flămânde mă macină-n înţelesuri ascunse,
fără să stabilească puncte de convergenţă.

Tu nu mai încerci să-mi alungi umbrele,
peste soare s-au strâns norii şi plouă,
poate o să mă regăseşti odihnind în vorbele tale
cu gânduri cu tot
fără să-ţi pierzi cumpătul,
noaptea ta s-a făcut albă, dar prin a mea bâjbâi,
nu mă mai recunosc,
trăiesc cu iluzia drumului lung
care nu duce nicăieri.

Lumea e întoarsă cu faţa spre păduri,
ele s-au împuţinat mereu
şi aduc nenorociri.
Nu mai e nimic sălbatic cum a fost,
animalele flămânde coboară peste oameni,
lupta este prea mare şi nepăsarea la fel,
bucuria drumeţiilor prin codru
a rămas o amintire ciudată,
copiii n-o mai cred.

Singurătatea face parte din peisaj,
dragostea abstinentă de frumos
înoată prin anotimpuri nedefinite,
între noi se naşte întotdeauna un gol
care trebui umplut cu voinţă.

Lumea a fost percepută mai mare,
azi e atât de mică
că nu mai poţi să te ascunzi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezamăgit acţional

las toate posibilităţile să se întâmple
fie ele cu influenţe bune ori rele
când nimicul doreşte să iasă în faţă
îi rup picioarele şi-l fugăresc pe scări
prind la gânduri aripi de păsări albe
şi le dau drumul odată cu zmeul favorit
nu cred în bătrâneţea vulgară cu miros de putrefacţie
în clipele pe care le pierd fără să ştiu
orice trădare mă doare, dar n-o fac să zburde
o las în singurătate să se plângă uitării
rana produsă n-o pot vindeca peste noapte
dar nici n-o bag în seamă în fiecare oră
lupt cu mine înainte de a lupta cu alţii
şi adulmec toamna
mă hrănesc şi când nu sunt flămând
o rup în bucăţi şi-i înghit rodul
frunzele de pe jos îmi fură tristeţea
rămân ca un cerb într-o rezervaţie

spune-mi tot ce gândeşti dacă o faci
uimeşte-ă cu plictiseala cuvintelor
lasă-mă să-ţi fur ce tu crezi că n-ai
nu-ţi expune părţile care vreau să le caut
sigur n-o să le mai găsesc atrăgătoare
şi rămân un dezamăgit acţional.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândesc, visez şi îmi fac speranţe

am fost în clipa care a trecut
acum sunt altul într-o altă clipă
şi rămân propus clipei viitoare fără pretenţii
nu înţeleg nimic din aceste mişcări liniare
pozez într-o imagine călătoare prin timp
şi mă chinui cu înţelesul a ce mi se întâmplă

gândesc, visez şi îmi fac speranţe mari
dar nu găsesc nici un sprijin
mă întorc la pragul peste care sar departe
cu toată forţa iubirii de care dispun
îmi aşez pe marginea drumului plopii fără soţ
dar nu sunt Eminescu
şi-mi caut cuvintele epocii mele naufragiate
în sufletul unui popor dezmoştenit
de valorile în care crede

necunoscut mesajul meu se pierde
încât mă lovesc de toţi impostorii
ce-mi fragmentează drumul cunoaşterii

cineva mi-a spus că totul e în zadar
dar eu mă ambiţionez să nu cred
şi lupt pentru a mă ridica deasupra de obstacole

aştept lumina să-mi cadă pe umeri
s-o strâng la piept cu dragostea acestui pământ
din care izvoarele ne duc prin veacuri

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa părintească

Rămasă neatinsă-n mintea mea,
străvechea casă-n care m-am născut
cu amintiri mă cheamă în trecut
s-o mai revăd cum o ştiam cândva.
Dar de mă-ntorc acolo uneori,
pe locul ei găsesc o altă casă,
care se-nalţă mult mai arătoasă,
însă răceala ei îmi dă fiori.

Ai dispărut şi tu, iubită mamă!...
Te-ai dus precum copilăria mea,
şi poate acum priveşti de undeva,
simţind cum gândul meu-napoi te cheamă.
Nu vezi?, betonu-a invadat grădina,
iar printre ziduri pomii se sufocă,
coroana lor se-ntoarce echivocă
să caute-ntre ziduri reci lumina.

Mai şti?, de tata-s puşi, sub clar de lună,
căci ziua-ntreagă nu era pe-acasă,
muncea să-avem ce trebuie pe masă,
în fiecare zi din săptămână.
Iar tu îl aşteptai cu masa pusă
şi îl priveai cu ochi adânci, ca marea,
ca să-i aduci în suflet împăcarea
şi liniştea pe chipul său transpusă.

V-ati dus, şi el şi tu, iubită mamă!...
Şi fraţii mei apoi, în urma voastră,
doar eu, rămas pe-a timpului fereastră,
mă-ntorc acasă bântuit de teamă.
Rămân în drum şi mă întorc grăbit,
plângând copilăria mea trădată
şi casa părintească dărâmată,
neştearsă umbră-n sufletu-mi rănit.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori e frumos

dincolo de margine începe hăul
n-ai nevoie să porneşti spre el
nici eu nu te îndemn

lumea noastră e dincoace
răzbate cu greu prin straturile cunoaşterii
şi tot rămâne în urmă
ruptă de realitate

se deschid porţi închise cu zăvoare nevăzute
tot ce ştim se constată relativ
viaţa n-are control
nepăsarea este mare
totul se-nvârte în jurul avuţiei
şi ea se dobândeşte de la cei săraci cu duhul

uneori e frumos
fiecare îşi are steaua şi Dumnezeul său
pe care le invocă mai des ori mai rar
le aşează în suflet
şi odihneşte-n rugăciune

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu tot ce-i dureros e şi fatal

Te-ai hrănit cu dragostea mea pe săturate
apoi ai făcut o pauză lungă
şi n-am ştiut ce să cred,
sunt trist ca o pasăre fără aripi.

Am semne în care nu mai cred orbeşte
şi nu mai ofer păcatul,
mă vindec greu, dar nimic nu-i întâmplător
lumea în care mă zbat se purifică.

Nu tot ce-i dureros e şi fatal
durerea lasă totuşi urme adânci,
siluetele luminii nu se întorc niciodată,
dar fac să crească iarba şi pe terenul ars.

Lovirea pe neaşteptate e una sigură,
dar nu duce întotdeauna la victoria finală
e mai degrabă o etapă care te fortifică,
să lupţi cu toate mijloacele posibile.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie, viaţă...

Vă mai amintiţi de primul sărut?
Eu l-am trecut deja la viţă, l-am reînviat.
Ar trebui să îl consider o parte din copilăarie..
Dar totul este viu, trăieşte,
Chiar dacăa s-a intamplat mai demult.
El este viu, prin mine, prin tine, prin noi, prin fiecare îndrăgostit, prin voi...
Nu trebuie să îil uităm!
Pentru ca fiecare dintre noi l-a dăruit şi l-a avut dar!
Un dar ce l-am făcut, la rândul nostru şi dar l-am primit iar,
Ce nu-l puteam pricepe atunci!
Ce nici acum nu-l pricepem...
Era... o adiere a copilăriei!
Ce pentru mulţi dintre noi acum este o bombă cu efect întârziat!
Si de atunci ne-am hrănit cu fluturi, cu flori, Albastre...
Ori cu floarea-de-colţ...
Nu îmi mai amintesc de -a fost pe bancă, în clasă, afară, sau în
Mijlocul unui parc.
Ţin minte doar că tu te-ai fâstâcit, te-ai ruşinat şi te-ai înroşit!
Cine ar fi avut atunci puterea să-nţeleaă?!
Acum stau şi scriu pe-o foaie de hârtie albă doar ca să-i dau culoari
Alb -negru ca ale unui film mut, din trecut...
Ce ai sădit în mine, tu, înger minunat!?
Acum ne sărutăm decât pe taste...
A ramas o umbră, un ecou... Şi poate nici atât!
Copilarie ce-mi dai viaţă... te salut!
Eşti parte din drumul abia început... e drumul ce duce în noapte.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am iubit zborul cu fiecare pasăre

Mă doare gândul ce-mi scormoneşte-n memorie,
speranţa respiră prin trupu'-i fusiform,
lumina mă cheamă prin cuvinte.

Am iubit zborul cu fiecare pasăre,
m-am silit să capăt aripi,
am căpătat doar forma lor
în mâinile care prind între degete vântul,
noaptea mă leagănă cu întunericul cernut
în site mişcate de stele.

Nu ştiu să mă desprind singur de pământ,
ce am visat s-a contopit în iubire,
continui să mă caut în întrebări şi răspunsuri
şi răzbesc din ce în ce mai greu.

Moartea îmi pare şi ea nefolositoare şi duşmană
pentru colţul care-l dai degeaba
în momente nepotrivite pentru toţi.

Fug departe de singurătate,
dar o preamăresc în clipele de răvăşire,
tu ştii câtă dragoste acumuleaz în suflet
încât nu-mi schimb starea în care mă afund
cu nici o formă cunoscută de fericire.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!