Jar
Bătrânica uscățivă, ghemuită lângă foc, scotocește prin ceața
Inimii obosite, descoperind un adevăr amar:
Întreaga viață a devenit trecut, au rămas vii doar amintirile;
Își încălzește oasele cu vreascuri din vremea tinereții.
"Și unii erau băieți, iar unii erau vise, și unii erau diavolii Iadului.
I-am iubit cât am putut de mult și-s bucuroasă pentru asta
Și-s bucuroasă pentru asta!
O sută Doamne, cât timp a trecut!
Psst, aș fi vrut să fie încă pe-atâți"!
"Dragostea e tot ce vine mai mai bun din mâinile Tale"!
O, mândria unei femei bătrâne, murmurând lângă foc,
Asemeni unui rege din Ninive, din Lidia sau dinTir
Aruncând în rugul funerar toată purpura și tot aurul ei!
poezie de Beatrice Ravenel,1870-1956, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Beatrice Ravenel,1870-1956. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre bătrânețe
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre tinerețe
- poezii despre timp
- poezii despre religie
- poezii despre mândrie
- poezii despre mâini
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.