Doamne, ce schimbări!

Câte se-ntâmplă-n lumea asta, Doamne!
Priveşte şi întoarce în mormânt
Toţi morţii plânşi... copiii mor de foame...
Sunt criminali şi hoţi pe-acest pământ.

Priveşte Tu durerea! Hai şi schimbă
Măcar o clipă ordinea de zi...
Răufăcătorii liniştiţi se plimbă.
Pe noi nelinişti noi ne vor lovi.

De-s prunci ori sunt nepoţi, aceeaşi soartă...
Ne-aşteaptă suferinţa să urmăm
Calvarul lui Iisus. O lume dreaptă,
Să cerem prin iubire, învăţăm.

S-a instalat o altă lege, Doamne,
Suntem sub jugul diavolilor, da.
Suntem săraci în duh. Atâta foame,
În vremuri crude, ne va decima.

Ne va sorbi ocean de oseminte
În neguri de lumini fără de sens.
Ne vor muri aducerile-aminte,
Căci lumea noastră este în regres.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa pruncilor orfani

Priviţi, oh, oameni, lumea asta mare!
Vedeţi şi stăpânire şi teroare,
Vedeţi huzur, ori lacrimă de prunci,
Pe chipuri obosite cute-adânci...
Vedeţi copii înfometaţi şi goi
Scârbiţi de suferinţă şi nevoi.
Câte orori în lumea asta, Doame!
Mor prunci de frig! Oh, pruncii mor de foame!

Priviţi, oh, oameni, lumea asta mare!
Rana ascunsă-n suflete nu doare?!
Nu doare plânsul, noaptea, sărăcia?!
De ce trăiţi atunci în România?!
În parcuri, pe poteci, atât de singuri,
Copiii străzii trec prin anotimpuri,
Cerşind un colţ de pâine, ori o haină.
Voi nu-i vedeţi?! Ori nu-i băgaţi în seamă?

Vedeţi şi stăpânire şi teroare...
Închideţi uşa celui care n-are.
Se-afundă-n valuri de dureri, dar voi,
Voi cei ce-aveţi, nu-i scoateţi din nevoi.
În ochiul vostru ei rămân de stâncă
Şi între voi prăpastia-i adâncă.
Oh, n-aveţi milă! Crucea şi-o vor duce
Să fie sprijin pentr-o altă cruce.

Vedeţi huzur, ori lacrimă de prunci?
Străin de Dumnezeu, nu-ţi mai aduci
Aminte de poruncile zidite
În stânca unui trup de oseminte?!
Fii drept şi bun, aproapele-ţi ajută,
Din duhul tău, tu duhul i-l înfruptă,
Celui bolnav, dă-i linişte în gând
Şi vindecă-i durerea mai curând!

Pe chipuri obosite cutea-adânci
Dac-ai să vezi, aminte să-ţi aduci
Că s-au zidit pe ei ca tu să fii
Mai fericit cu fiecare zi.
Dar tu, străin, alergi... Şi-ntunecare
Îţi este de un timp întreaga zare.
Te cheamă, iată, diavolii-n luciri
Şi viaţa ta-i un şir de amăgiri.

Vedeţi copii înfometaţi şi goi...
Ca ei aţi fi putut să fiţi şi voi.
Cerşesc desculţi, li-i foame, ori li-i sete,
Încă mai speră, încă pot s-aştepte.
Bolnavi, febrili, părinţii li-s... pe moarte.
Destine frânte, lacrimi, nedreptate...
Ei nu s-au lepădat de Dumnezeu,
Căci numai El îi sprijină la greu.

Scârbiţi de suferinţă şi nevoi,
Puteaţi cândva, oricând, să fiţi şi voi.
O zi măcar să încercaţi a fi
Săraci, bolnavi... Poate aşa veţi şti
Să daţi lumină celor etern întunecaţi,
Să vreţi să daţi acelor flămânzi, ca între fraţi,
Mâncare, ori o haină, ori un pahar cu apă...
Nu fiţi infirmi la suflet, cu inimă săracă!

Câte orori în lumea asta, Doamne!
De ce se plânge şi de ce se moare?!
Şi dincolo de plângeri, în regres
E astăzi, Doamne, al planetei mers.
Dă timpul înapoi! Rana-mi alină!
Învie-i iar pe cei care muriră!
Dă-le şi soare, dă-le şi iubire!
Renască crini de-acum în nemurire!

Mor prunci de frig! Oh, pruncii mor de foame!
Tu mângâie-i şi îi ajută, Doamne!
Prin braţul nostru dă blândeţe, azi,
Durerea lor de-acum, te rog s-o arzi!
Şi dă-le lor şi zâmbet şi lumină
Şi suferinţa, Doamne, le-o alină!
Căci, oh, altar din trupul meu aş face,
Dar dă-le Doamne azi în suflet pace!

Mor prunci de frig! Oh, pruncii mor de foame!
Câte orori în lumea asta, Doame!
Scârbiţi de suferinţă şi nevoi,
Vedeţi copii înfometaţi şi goi.
Pe chipuri obosite cute-adânci...
Vedeţi huzur, ori lacrimă de prunci.
Vedeţi şi stăpânire şi teroare...
Priviţi, oh, oameni, lumea asta mare!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apocaliptică

de Rodica Nicoleta Ion Rodica
Ieşiţi voi morţi, spre a intra noi, vii,
Să ne stăpânească, frica, mormântul.
Duşmani de temut spre noi vor veni.
Va arde în flăcări pământul...
Sub crucea Ta, Doamne, cerşim adăpost,
Dar dă-ne pedeapsă-n dreptate!
Nimic nu mai e, nimic din ce-a fost,
În suflete-i ură şi noapte.
În lume, vulcanii de sânge-or spăla
Prunci cu privirea-mpietrită
Şi mamele care vor alăpta
Cu lacrimi de dor şi ispită
Vor plânge, în foame, copiii ce mor.
Ce aspră pedeapsă! Cumplită!
Şi-ar da şi la moarte, din apa-n urcior,
Doar viaţă, la prunci, să promită.
Iar diavolul morţii, spre noi va urla,
Cerând adevărului mită.
Atâta durere pătrunde-n adânc
Şi forfote ziua de moarte,
Că viaţa rămasă o strângem cu sârg
Şi-o ţinem şi-o ducem departe.
În noi nu mai curge nici sânge, nici dor,
Şi uşa speranţei e-nchisă,
Doar timpul rămâne prin noi trecător.
Nici viaţă, nimic nu există!
Mai sunt adevăruri ce-n lanţuri s-au prins,
Biserici şi vieţi ruinate.
Şi totul în jur e haotic şi trist.
Se spală pe faţă cu moarte...
Adună-ne, Doamne! Precum ne e zis
Şi du-ne în cer, mai departe,
Refă paradisul de veacuri promis
Şi fă-ne, Părinte, dreptate!
Pământul e clopot vuind ne-ncetat,
De teamă şi plâns, de durere.
De azi ne plecăm, dar noi ştim, ne-ai iertat,
Căci scrise sunt toate în stele.
Se-amestecă munţii cu ape, de dor,
Câmpii cu morminte şi şoapte,
Nimic pe pământ, nimic nu-i uşor
E viaţa continuă noapte.
Sunt veşti care vin din tăceri, ferecând,
Iubirea şi pacea deodată.
Văd oameni bolnavi şi copiii plângând,
Şi viaţa e parcă plecată.
Ce sumbru e-n noi, dar ce nobil sfârşit!
Îşi clatină pacea realul,
Şi parcă aud printre şoapte de ploi,
Că, ah, a murit şi groparul.
Atea necazuri, atâtea nevoi...
Dar Doamne, opreşte-ţi mânia!
Că plânge o lume, că plângem şi noi,
Că plânge tăcut România.
Şi-n negura nopţii, ades ne-ntrebăm:
Putea-vom răbda şi la anul?!
Căci zis de ne este, noi, Doamne, răbdăm.
Chiar dac-avem griji cu toptanul.
Nici gropari nu mai sunt,
Nici măcar n-au săpat,
Pământul bolnav să-l îngroape
Şi viermii se plimbă în negrul păcat,
De noi sunt mereu mai aproape.
În loc de copaci, pandemii înfrunzesc
Şi moartea pândeşte rapace.
Atacă, distruge-ntr-un joc fără sens
Şi n-avem iubire şi pace.
.................................................
Pe semne că asta îi place!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii străzii - prunci orfani

Bastarzi de vis, bastarzi de toate,
Încununaţi de ne-cuvinte,
Cine iubirea sa le poarte
În sanctuar de oseminte?!

Cine să mângâie tăcerea
Atâtor răni?! Cine să poată?!
În genocidul nefiinţei
Doarme a lumii-ntreagă sloată...

Pământul, leagăn de durere,
Le-a fost o viaţă aşternut,
Sărmani ai epocii moderne...
Ei n-au avut un început!

Sentinţa lor le fuse dată
De a şe naşte în neant
Şi în mizerie deodată...
Cu lacrima s-au conjugat!

Flămânzi, murdari, prin serpentine
De chinuri şi de nefiresc,
Ori trist uitându-se la mine,
Adesea, Doamne, îi găsesc...

Le-aş da fărâmă de lummină,
În gând credinţă, în ochi rugi,
Căci ei sunt bulgării de aur,
Iar noi, cei mulţi, rămânem stânci...

Copiii străzii, prunci orfani
Purtând poveri prea greu de dus.
Ei cer un zâmbet, nu vor bani...
Voi mângâiaţi-i cu-n surâs,
Fiindcă sunt prunci ai lui Iisus.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii străzii - prunci orfani

Bastarzi de vis, bastarzi de toate,
Încununaţi de ne-cuvinte,
Cine iubirea să le poarte
În sanctuar de oseminte?!

Cine să mângâie tăcerea
Atâtor răni?! Cine să poată?!
În genocidul nefiinţei
Doarme a lumii-ntreagă sloată...

Pământul, leagăn de durere,
Le-a fost o viaţă aşternut,
Sărmani ai epocii moderne...
Ei n-au avut un început!

Sentinţa lor le fuse dată
De a se naşte în neant
Şi în mizerie deodată...
Cu lacrima s-au conjugat!

Flămânzi, murdari, prin serpentine
De chinuri şi de nefiresc,
Ori trist uitându-se la mine,
Adesea, Doamne, îi găsesc...

Le-aş da fărâmă de lumină,
În gând credinţă, în ochi rugi,
Căci ei sunt bulgării de aur,
Iar noi, cei mulţi, rămânem stânci...

Copiii străzii, prunci orfani
Purtând poveri prea greu de dus.
Ei cer un zâmbet, nu vor bani...
Voi mângâiaţi-i cu-n surâs,
Fiindcă sunt prunci ai lui Iisus.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Harta Ucrainei

Un câmp de luptă-i a Ucrainei hartă
Şi lacrima din suflet se deşteaptă...
Iisus coboară iar s-aducă pace
Şi linişte în lumea noastră face.

Şi clocotesc istorii iar şi clopotele-alungă
Liniştea strânsă la altar. Războiul ne repugnă.
Sunt răni ce-n suflete ne dor, obuzele se-mbină
Cu prunci ce plâng, cer ajutor... cu... carnea de lumină.
Şi curge sânge pe pământ şi paşi grăbiţi spre moarte.
Copii şi mame,-n rugi şi plâns, cer pace, libertate.
Cascada morţii şi-a deschis, spre iad, din nou, cărare.
În lume... şi la mine-n vis, adeseori se moare.
Şi calcă tancuri peste tot! Pe carne şi pe arme.
Războiul este un complot, crud şi rapace, Doamne.
Şi trupuri noi din trup zidesc – o nouă libertate
Şi trupul ţării îl hrănesc cu sânge şi cu moarte.
Că pruncii plâng când jocul lor s-a irosit... ce pasă?!
Atacatorii ştiu că vor o ţară mai frumoasă.
Şi mai bogată... cu petrol şi gaze naturale.
Nu au credinţă-n Dumnezeu. Nu plâng dacă se moare?!
Ei vor să fie dumnezei, să calce fraţi pe fraţi,
Vor să dicteze numai ei, vor oameni subjugaţi.
De lanţul morţii-i tot mai greu, voi, oameni, vă rugaţi!
Primiţi în case prunci flămânzi, pe ei îi ajutaţi!
Sunt trup din trupul lui Iisus, sunt sângele Lui sfânt,
Ce-a coborât, spre a sfârşi durerea pe pământ.
Iisus va coborî din nou, durerea s-o sfârşească.
Nu vă lăsaţi îngenunchiaţi nicicând în ţara voastră!
Sub semnul crucii de-aţi sfârşi, vi-i crucea adăpost
Şi Domnul vă va mântui, căci sunteţi cu Cristos.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebări cu lacrimă

Ne iei copiii, Doamne... Ce planuri ai în cer?!
Aici ne viscoleşte şi e atâta ger!
Ni-i sufletul o stâncă pe care s-au urcat,
Părinţii, ce de veacuri, din cer, au lăcrimat.

Şi inima asudă, aici, de-atâta dor...
Sunt îngeri fără aripi, lipsiţi de ajutor.
Străini, în altă lume, pornesc pe altă cale,
Lăsând în lume viaţa. Şi rătăcesc, oh, Doamne!

Li-s aripile frânte, adesea pârjolite,
îşi tăvălesc iubirea, prin ploaie de ispite,
sunt clopote ce urlă, sunt valuri ce se sparg,
În vremuri de furtună, de-al timpului catarg.

Sunt pruncii noştri, parcă, o ultimă epavă,
Iivită-n calendarul apocalipsei crude.
Stau braţele în plângeri, sub a durerii lavă,
Cerşind doar o speranţă, dar, Doamne, sunt prea scurte.

Pe crucea unui munte, s-a strecurat tăcerea,
Se scaldă-n lacrimi ochii, adesea răzvrătiţi,
Pământul se scufundă, lipeşte mângâierea...
La cruci fără de vârste, îngenunchiaţi, părinţi!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-ne, Doamne!

Dă-ne, Doamne, ploi, tornade,
Să plecăm cu toţi în moarte.
Lacrima fă-o pârâu
Şi-nveleşte-al vieţii brâu!
Dă-ne cântece de jale,
Fiindcă viaţa noastră doare...
Cianură dai în grai?
O fărâmă de mălai
Să dai Domne, la săraci!
Să-i încalţi şi să-i îmbraci!
Dă-le literă şi minte
Să meargă tot înainte...
Dă-le-un strop de-nţelepciune,
Să poată trăi în lume!
Dă-ne Doamne, iar, vâltori,
Dă apus în loc de zori,
Căci de-atâta suferinţă
Şi fărâma de credinţă
Am pierdut-o. Şi în rugi,
Doamne, numai tu ne plângi.
Dă păduri şi nu spitale,
Nu lăsa morţii de foame
Neîmpărtăşiţi. Rămâi
Să-i veghezi la căpătâi!
Peste munţii ce se-nalţă,
Lasă doamne iarăşi viaţă
Şi păduri, râuri de dor.
Iartă Doamne, iartă iarăşi,
Încercatul tău popor!
Spovedeşte-ţi credincioşii,
Paşii celui ce-au greşit,
Să-i întorci din întinare,
Căci poporul ţi-ai iubit.
Fă-ne cumpănă şi lege
Şi ne iartă de păcat.
Căci nu e fărădelege
Fără s-o fi încercat...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem slabi!

Suntem slabi! Pierim în val, ca valul...
Sărăciei robi suntem mereu...
Ne-adâncesc durerea şi amarul
Şi ne e din ce în ce mai greu.

Lacrima-n zadar din vad în vad
Se înalţă. Ca-ntr-o citadelă
Izvorăsc speranţe... apoi ard...
Ne-adânceşte-a iadului tavernă.

Boli şi foame, frig şi suferinţi...
Dorm răpuşi de sete, prin canale
Oameni simplii şi copii cuminţi
Care nu au nici o alinare.

Suntem slabi! Ca un plămân bolnav,
Căutând lumină şi iubire...
Suntem slabi! Suntem credinţei prag!
Doamne, numai tu ne ai în ştire!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, potoleşte-i, Doamne

Acum, în ţara numită
Grădina Maicii Domnului,
Viaţa este otrăvită
De slujitorii răului.

Dulcea noastră Românie
Dorită de Eminescu,
O vor unii ca să fie
Ca-n vremea lui Ceauşescu.

Oamenii din fruntea ţării
Nu ne sunt conducători.
Sunt posesorii averii.
Devoratori de comori.

N-au frică de Dumnezeu.
De români nu se-îngrijesc.
Nu le pasă c-o duc rău.
Pentru ei agonisesc.

Copiii ne mor de foame.
Bătrânii se prăpădesc.
Doamne, potoleşte-i Doamne!
Redă-le chip omenesc!

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Venit-a, Doamne, vremuri tulburi...

Venit-a, Doamne, vremuri tulburi
Şi viaţa-i luptă ne-ncetată,
Pustiu se vrea moarte şi neguri,
O lume stearpă şi-ngheţată.

Se vrea, o, Doamne, necredinţă
Şi-un trai cu fruntea în noroi,
Se vrea doar om fără putinţă
Cuprins de neguri şi-n nevoi.
Pândeşte-n umbra nopţii, veliar,
Râzând perfid când suntem încolţiţi
De oastea a sa ce nu are altar,
Nişte mişei ce-n suflet sunt robiţi.

Dar vremea, laţu-ncet îl strânge
Vin semne clare din înaltul cer,
Pământul strigă înecat în sânge
Nu mai suportă negrul temnicer.
Trimite, Doamne, Îngeri cu dreptate,
S-aducă printre noi divina Lege
Şi să păzească intrarea în cetate,
Din laţul lui Satan să ne dezlege.
Veniţi cu toţii la sfântă rugăciune
Un glas să fim şi-o singură dorinţă,
Să ştergem clipa de chin şi-amărăciune,
Să reînviem prin Cruce şi credinţă.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Rodica Constantinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne,-ai uitat de mine?!

Doamne,-ai uitat de mine?!
Traiul nu mi-e uşor!
O ultimă dorinţă mai am -
Aş vrea să mor!
Să nu cunosc durerea...
Păcatul morţii crude
Să-l simt cum mă pătrunde!
Să-l simt cum mă ascunde!
Vuieşte a furtună în mine, nedreptatea.
Cu limbi usturătoare,
Iubirea de copii
M-aruncă în uitare...
Tu nu-mi vezi suferinţa,
Ori m-ai uitat,
Ori poate
Nu-ţi mai doreşti să ştii!
Mă leg cu suferinţa
De-ami duce pân' la capăt
Această umilinţă,
Dar Doamne, nu-nţeleg
De ce atealacrimi?!
M-am poticnit în ura
Şi-n neputinţa firii
Pământului întreg.
Balanţa vieţii mele înclină spre pieire,
Zadarnic rugi, mătănii,
Nimic n-am câştigat!
Destinu-i îndărătnic!
Sunt drum spre risipire
Şi pumnul de ţărână
Prea grabnic întrupat.
În lut trimite-mi Doamne
Durerea mea şi lutul,
De ştii că în lumină
Nu vrei a mă scălda!
Cu braţele deschise mă va primi mormântul
Şi-n umbre şi-n uitare
Mereu mă voi afla.
Singurătate, teamă, amar şi suferinţă,
Cununi de flori şi lacrimi
Mă vor zidi-n mormânt.
Calvar - prohod intrării
Mele în nefiinţă,
Mistuitor şi jalnic,
Fără de mângâieri.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În amintirea duşilor în război

Vezi prunci cerşind la vreme de război,
Trecând desculţi prin colb, la suflet goi,
Ducând cu ei poveri şi suferinţi,
Copii ai nimănui, copii cuminţi...

Vezi scrijelit cu schije un mormânt
Şi numele celor ce nu mai sunt...
Furtuni şi ploi vor plânge zi de zi,
Ei sincer şi cuminte vor muri.

Sunt ploi de lacrimi... Ce dureri deodată!
O altă cruce suferinţa-şi poartă...
Îngerul morţii trece foc şi jar,
Lăsând în urmă trena de amar.

Vezi mame care pruncii-şi ţin la piept,
Urând războiul crud şi prea nedrept.
Sunt scut şi casă, schit şi devenire,
Se dau pe sine întru prăbuşire...

Sunt catedrală sfântă, cer, vulcan...
Au strâns în ele lacrimi şi amar
Şi ar muri spre-a nu putea vedea
Alţi morţi ce-n lume ar putea urma.

Sub biciul crud al ne-nţelesei uri
Dorm prunci fără de case, oameni buni!
Dorm prunci fără părinţi, înlăcrimaţi,
Prunci care plâng de dor, însinguraţi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem săraci

Suntem săraci în suflet şi în gând,
Căci bunul simţ a dispărut de pe pământ,
Suntem săraci în inimi şi la minte,
Îşi plâng bătrâni aducerile-aminte.
Ne vindem sentimentele-n talcioc
Şi prerorăm că-i lipsă de noroc.
Ne este trupul cumul de dureri,
Trudim de-acum cu ultime puteri.
Minţi strălucite intră-n agonie
Sunt stele prinse-n plasa de hârtie
A indolenţei. Sunt decât o umbră
Ce printre alte umbre se surupă.
Suntem săraci, mişei şi plini de ură,
Arar câte un petec de cultură...
Ni-i munca împărţită între hoţi.
Nici să trăieşti decent azi nu mai poţi.
N-avem ruşine de strămoşi. Cumplit!
Ei pentru noi de veacuri au trudit.
Coloşii sunt umbriţi de cei ce fură
Fără ruşine şi fără de măsură.
Dar toţi suntem la fel în faţa morţii...
Ne ducem viaţa-n ură şi-adormire...
Unde e oare marea fericire?!
Azi marile valori înmormântate
În scripta nopţii, caută dreptate.
De-acum cu toţi ne ducem viaţa-n moarte –
Tradiţie, cultură, crez şi arte.
Urcăm cu greu şi trudă-a vieţii scară,
Prostia-i şef în era spaţială.
La scară mondială se întinde
Molima ce în lanţuri ne cuprinde.
Suntem săraci la cote alarmante,
Pădurile de foc sunt sufocate
Şi apele vuiesc în neputinţă.
Suntem bolavi în spirit şi-n fiinţă.
Suntem săraci în cuget şi-n simţiri,
Căci am uitat de marile iubiri,
De rugi şi glie, de strămoşi şi port...
Mă tem că am uitat aproape tot.
În analfabetism ne ducem traiul
Ni-i petecit de englezisme graiul.
Puţini citesc... Şi mai puţini învaţă,
Că nu e prea uşor să treci prin viaţă.
Ce stranii treceri! Doamne, ce declin!
Suntem sortiţi, etern, să suferim?!

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă către Maica Sfântă

Maică, tainice ispite
Vor înjunghia menirea
De-a fi om. Şi suferinţa
Va străpunge omenirea.
Vor fi răni, va curge sânge,
Spaima-n chingi ne va cuprinde,
Însă nici atunci, de Fiu-Ţi,
Nu ne vom aduce-aminte.
Peste ţarini pârjolite,
Prunci vor adăpa pământul
Cu-al lor sânge... Şi din ură
Iadul vieţii va erupe.
Fum de patimă amară –
Goană după pietre scumpe...
Prunci înfometaţi la sânul
Mamei, împietrit de dor...
Ah, Iisus ne-ntinde mâna,
Însă câţi iudei îl vor?!
Se apleacă peste lume...
Lumea-i veşnic în ispită.
Roagă-te pentru iertarea
Noastră, Maică Prea Iubită!
Molima o-ndepărtează!
Fă din pită rugăciune,
Tu, a Domnului Mireasă,
Pentru ziua cea de mâine!
Fă din marea mâniată,
Maică, lacrimă creştină!
Şi ne mângâie, ne iartă!
Noi, cei nelipsiţi de vină...
Plânşi, în negura furtunii,
Lângă crucea lui Iisus,
Să putem găsi iertare
Pentru tot ce am ascuns.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, plâng...

Doamne, plâng şi sufăr, Doamne!
Nu e drept a judeca...
Doar ne ai ca nişte pietre
Putrezind sub crucea ta.

Sângele-Ţi în râuri calde
Se prelinge peste noi...
Ne priveşte suferinţa!
Oh, ne scoate din noroi!

Izbăveşte de osândă
Trupul - humă de păcat
Fiindcă numai Tu ai dreptul
Doamne, de-a ne fi iertat.

Îngenunchi, mi-e rană plânsul...
Gândul, un vulcan... Amar
Îmi duc clipele... În sânul
Tău, de-acum Tu ia-mă iar!

M-am topit sub jarul crucii...
Mulţi mă biciuie... Mă ard...
Eu la umbra crucii Tale,
Doamne, ca o umbră cad.

N-am să vin cu daruri scumpe,
Doar cu sufletul... Sunt eu!
Cer a mă-ntrupa de-acuma
În duh sfânt, cu Tatăl meu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Situaţia la zi

Cei dragi se-nmormântează
În saci de plastic, Doamne.
Se-apropie Crăciunul...
Noi plângem la icoane.
În lume-i pandemie
Ş sufletele plâng,
Vin morţii să se-nchine
Pe muntele Parâng.
Plâg brazii cu tămâie
Şi mir de ape curge
Din muntele durerii.
O lume-ntreagă plânge!
Se sfarmă libertate,
Credinţă şi familii.
Uită că-n astă lume
Noi suntem pelerinii.
Ne-mpresurăm cu ură...
Doamne, acest calvar
E scris cu suferinţă
Şi plâns în calendar.
Spitalele, deodată,
Sunt cimitire pline.
Ni se ucid părinţii,
Copiii... Ce ruşine!
La colţuri se vorbeşte
De-un virus ucigaş
Ce umblă astăzi liber
Prin orişice oraş.
E haos peste lume!
E genocid. Păcat!
La astă suferinţă
Tot oamenii ne-au dat...
Nu mai avem iubire!
S-a prăbuşit în noi...
Avem în schimb mari lipsuri,
Salarii mici, nevoi.
Nici urmă de cultură,
Învăţământ, lumină.
Şi pentru toate-acestea
Tot omul poartă vină.
Of, n-avem anotimpuri!
Suntem flămânzi şi goi.
Ne-am aruncat copiii
La lada cu gunoi.
Nu mai avem credinţă,
Prea mult am îndurat
Şi am trăit de-a pururi
Făraădelegi. Păcat!
În lanţurile morţii,
Tu, Doamne, fi cu noi!
Salvează-ne, Tu, Părinte!
Şi spală-ne cu ploi...
Ne pleacă- n ţări străine
Copiii. Şi trudesc
Îşi părăsesc pământul
Şi portul românesc.
Îşi părăsesc tradiţii
Şi pleacă-n depărtări,
Mai vin la câte-o nuntă
În ţară, uneori.
Ori la o-nmormântare.
Au viza de flotant
De când, plini de speranţă,
Din ţară au plecat.
Opinca şi cojocul
Au devenit istorii.
Alungă, Doamne Sfinte
Durerea, plânsul, norii!

pamflet de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea nu este ceva separat de mine şi de tine. Lumea, societatea reprezintă relaţia pe care o stabilim sau încercăm să o stabilim între noi. Aşa că tu şi cu mine suntem problema şi nu lumea pentru că lumea este proiecţia noastră şi ca să înţelegem lumea trebuie să ne înţelegem pe noi înşine. Acea lume nu este separată de noi, noi suntem lumea şi problemele noastre sunt problemele lumii.

citat clasic din Krishnamurti
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi suntem lumea. Lumea este tu şi cu mine, lumea nu este separată de tine şi de mine. Noi am creat această lume - lumea violentă, lumea războaielor, lumea diviziunilor religioase, sexului, a anxietăţii, a lipsei totale de comunicare dintre noi, cu nici un simţ al compasiunii, sau al consideraţiei pentru un altul. Oriunde ai merge, în orice ţară din această lume fiinţele umane, adică tu şi ceilalţi, suferiţi. Suntem anxioşi, suntem nesiguri, nu ştim ce urmează să se întâmple. Totul a devenit nesigur. Peste tot prin lume noi ca fiinţe umane suntem îndurerate, speriate, anxioase, violente, nesigure pe tot, instabile. Există o relaţie comună între noi toţi. Noi suntem lumea în esenţă, practic şi în mod fundamental. Lumea este tu şi tu eşti lumea. Realizând asta într-un mod fundamental, profund, nu într-un mod romantic, nu într-un mod intelectual vom înţelege că problema noastră este de fapt o problemă globală. Nu este problema mea sau problema ta personală, este o problemă umană.

citat celebru din Krishnamurti
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

De la o vreme ninge a durere,
Nu mai avem nici lacrimi, nici putere.
Ieşiţi voi, morţi, spre a intra noi, vii,
Moartea să nu ne poată birui!
Rugaţi-i voi iertare lui Iisus,
Căci noi nu mai avem nimic de spus.
Aici e-ngenuncheată lumea toată,
Ne plângem morţii, singuri, toţi odată.
Miroase a tămâie şi-a durere.
Aici suntem lipsiţi de mângâiere...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăcare cu Dumnezeu

Cu sufletul mustind de împăcare
Brodează-mi, Doamne, trena de greşale!
Revarsă, Tu lumină, Împărate!
Eliberează neagra vieţii noapte!

Din răsăritul Crucii - cânt de jar,
Inimii mele, Doamne, fă altar!
Alungă noaptea diavoleştei uri!
Fă oamenii din lume mult mai buni!

Precum Iisus primindu-şi crucea grea
Ducând-o pe Golgota spre-a ne elibera,
Fă crucea noastră până la sfârşit
S-o ducem demn precum ne-ai hărăzit!

S-au prăbuşit în noi iubiri, castele...
În lumea asta-s lucruri tot mai rele.
Îngenunchem plângând la crucea Ta
Şi te rugăm: "Doamne, nu ne lăsa!"

Suntem tămâie, candelă plăpândă,
Dar Tu ne ierţi cu mila ta cea sfântă...
Tu ne asculţi şi ne iubeşti mereu.
Eşti vinul... pâinea sufletului meu!

Din lacrima mea Doamne, fă ocean!
Înalţă-mă spre Tine an de an
Şi dă-mi duhovnicească alinare
În viaţa asta grea şi trecătoare!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!