Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Rodica Nicoleta Ion

* * *

De la o vreme ninge a durere,
Nu mai avem nici lacrimi, nici putere.
Ieșiți voi, morți, spre a intra noi, vii,
Moartea să nu ne poată birui!
Rugați-i voi iertare lui Iisus,
Căci noi nu mai avem nimic de spus.
Aici e-ngenuncheată lumea toată,
Ne plângem morții, singuri, toți odată.
Miroase a tămâie și-a durere.
Aici suntem lipsiți de mângâiere...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Rodica Nicoleta Ion

Apocaliptică

de Rodica Nicoleta Ion Rodica
Ieșiți voi morți, spre a intra noi, vii,
ne stăpânească, frica, mormântul.
Dușmani de temut spre noi vor veni.
Va arde în flăcări pământul...
Sub crucea Ta, Doamne, cerșim adăpost,
Dar dă-ne pedeapsă-n dreptate!
Nimic nu mai e, nimic din ce-a fost,
În suflete-i ură și noapte.
În lume, vulcanii de sânge-or spăla
Prunci cu privirea-mpietrită
Și mamele care vor alăpta
Cu lacrimi de dor și ispită
Vor plânge, în foame, copiii ce mor.
Ce aspră pedeapsă! Cumplită!
Și-ar da și la moarte, din apa-n urcior,
Doar viață, la prunci, promită.
Iar diavolul morții, spre noi va urla,
Cerând adevărului mită.
Atâta durere pătrunde-n adânc
Și forfote ziua de moarte,
Că viața rămasă o strângem cu sârg
Și-o ținem și-o ducem departe.
În noi nu mai curge nici sânge, nici dor,
Și ușa speranței e-nchisă,
Doar timpul rămâne prin noi trecător.
Nici viață, nimic nu există!
Mai sunt adevăruri ce-n lanțuri s-au prins,
Biserici și vieți ruinate.
Și totul în jur e haotic și trist.
Se spală pe față cu moarte...
Adună-ne, Doamne! Precum ne e zis
Și du-ne în cer, mai departe,
Refă paradisul de veacuri promis
Și fă-ne, Părinte, dreptate!
Pământul e clopot vuind ne-ncetat,
De teamă și plâns, de durere.
De azi ne plecăm, dar noi știm, ne-ai iertat,
Căci scrise sunt toate în stele.
Se-amestecă munții cu ape, de dor,
Câmpii cu morminte și șoapte,
Nimic pe pământ, nimic nu-i ușor
E viața continuă noapte.
Sunt vești care vin din tăceri, ferecând,
Iubirea și pacea deodată.
Văd oameni bolnavi și copiii plângând,
Și viața e parcă plecată.
Ce sumbru e-n noi, dar ce nobil sfârșit!
Își clatină pacea realul,
Și parcă aud printre șoapte de ploi,
Că, ah, a murit și groparul.
Atea necazuri, atâtea nevoi...
Dar Doamne, oprește-ți mânia!
Că plânge o lume, că plângem și noi,
Că plânge tăcut România.
Și-n negura nopții, ades ne-ntrebăm:
Putea-vom răbda și la anul?!
Căci zis de ne este, noi, Doamne, răbdăm.
Chiar dac-avem griji cu toptanul.
Nici gropari nu mai sunt,
Nici măcar n-au săpat,
Pământul bolnav -l îngroape
Și viermii se plimbă în negrul păcat,
De noi sunt mereu mai aproape.
În loc de copaci, pandemii înfrunzesc
Și moartea pândește rapace.
Atacă, distruge-ntr-un joc fără sens
Și n-avem iubire și pace.
.................................................
Pe semne că asta îi place!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Doliu

Bergamo e-n doliu...
Morții se plâng într-un mod iluzoriu.
Un preot se roagă deasupra coșciugului închis,
Ca sufletul celui ce-a fost,
Să ajungă în Paradis.
Nu se va învinge moartea
Decât prin rugăciuni...
Luați aminte, români!
Plângem morți fără nume
Din morminte comune.
Nu mai sunt locuri în cimitir.
Repetat plângem. Tot asemeni murim...
E simfonie de lacrimi, durere și chin.
Incinerații se ridică în rugă și cruci.
Ucigaș fără chip,
Vrei tămâie la schimb?!
Oh, tu nu știi plângi!
Tu, satanicul nimb...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Îndemn

Din seara asta-nchină-te, te roagă,
De pace și iubire-n lumea-ntreagă!
Așa îți ajute Dumnezeu,
Român sălășluit în gândul meu!

În post și rugi, către Golgota, iar,
Să-ți plângi durerea, viața de amar!
Cu mirul vieții - plânsul lui Hristos,
Să-nveți, român, viețuiești frumos!

Celui ce-i însetat de rugi fierbinți,
Dați-i să bea, românii mei cuminți!
Iisus e însetat de fapte bune...
Căci plouă peste noi cu-amărăciune...

De-n calea ta, un om flămând va cere
Un colț de pâine, ori vreo mângâiere,
Voi știți cu toți, Isus a flămânzit
Căci lumea noastră, oh, s-a înrăit.

Voi cei bogați, cei care-aveți destul,
Acoperiți pe cel rămas în drum.
Cel rătăcit e sufletul pe care
Iisus îl va primi cu îndurare.

Deși e drumul drept, un vechi calvar,
Ne duce-n fața sfântului altar...
Să fim mai buni, să plângem, doar așa,
Iertare și lumină vom avea.

Talantul vostru, dați-l celor mulți,
Spre a nu fi de Dumnezeu flămânzi!
Aici doar aveți dreptul a plăti,
Pentru ce-n cer, etern veți viețui.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Iisuse

Iisuse, te cobori prin noi
În sfântă zi de sărbăore,
Dar azi suntem la suflet goi,
Nu avem nici o alinare.

Oh, strălucește Tu, Iisus,
Când te cobori printre morminte!
Lucirea noastră a apus...
La Tine noi vom lua aminte.

Ni-i crucea grea, suntem un ceas
Secunda-mir clopot ne e...
Doar Tu venind cu-a Ta sfințire
Ne poți ierta greșelile!

Ți-i trupul împărțit în lacrimi,
Din cer iertare ne-ai adus,
Dar noi nu-ngenunchem la cruce...
Durerea nu ne-a fost de-ajuns.

Tu moartea ai călcat, Iiuse,
Noi nici nu ne putem ierta...
Războaie reci sunt astăzi duse,
De diavoli, împotriva Ta.

Nemai buni, dă-Ți trpul iară
Spre curățire de păcat,
Acelor ce-au crezut în Tine
Și în lumină au sperat.

În sângele prelins pe cruce
Lasă o lacrimă de-a Ta!
Iartă Iisuse păcătoșii!
Din trupul Tău noi vom mânca...

Se-aude în întreaga lume
Iisus Cristos a înviat
Și plâng în cinuri credincioșii
Și-n rugi de-un timp te-au îmbrăcat.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Cimitirul

(dedicație lui Vio)

În cimitirul vechi, de mii de ani,
Cu cruci abstracte, care-n noapte stau cadă
Pe sub streașini de cavouri, sub umbra de castani
Stau și-așteaptă âncă, toți cei ce-au fost odată.
Se-ascund sub lacrimi pruncii... Cu mângâieri de vis,
Pierduți prin generații și ere trec părinții
Și toată lumea pare-un paradis
Și nuntă-i în morminte. Și mult se miră sfinții

"De ce atâta pace?" se-ntreabă uneori,
Căci lumea-i o tavernă și-a mucegai miroase
Aici suntem cu toții, la tâmple cu ninsori
Și lumea noastră este doar un morman de oase.

Dar încă-s sentimente, de- aceea nu murim
Ci doar ne ducem somnul, de când nu știm, în lume
Ne vor cinsti urmașii căci noi prin ei trăim
Și-acolo unde somnul se va opri, sub aripi
De îngeri și speranțe, sub trâmbițe de aur
Domnul Iehova-și va găsi armata-ntinzându-și
nesecatul lui tezaur.

poezie de din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Suferință infinită

Se scutură flori albe de cais
Pe trupuri prelungindu-se în noapte
Se pierd mereu cu fiecare vis,
Tăcut, printre morminte, lacrimi, șoapte...

I-adăpostește doar frunzișul verde?
Ei au speranțe, dar și suferință
Însă tu nici nu vrei măcar să-i crezi
De ce? Când toți avem aceiași ființă?

Toți suntem frați creați de aceiași mamă
De aceea-n sânul ei ne-adăpostim
De ce-aveți voi mai mult noroc în viață?
Iar noi făcuți suntem, suferim?

Iată lumina, dulce sărut
Lume de vise, culori și iubirea.

poezie de din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

În dar de Sfintele Paști, tuturor ce cred în divinitate

Noi toți suntem povara care-o duce,
Iar El, prin noi, s-a răstignit pe cruce.
Aici, doar noi, poverile ne-am dus,
Uitând să ne rugăm și la Iisus.
Noi i-am fost răni, durere și povară...
Din Casa Lui, El nu ne-a dat afară.
Ne-a mângâiat când ne-am rugat fierbinte
Și rugii noastre El a luat aminte.
Din trupul Său, noi înșine-am mâncat
Și sângele-I iertare, iar ne-a dat.
Ni-i trupul plin de rană și păcate,
Dar el, Iisus, ne-a adormit în moarte.
Și va veni la dreapta judecată,
Vindecător de rană-njunghiată.
Iar noi, la adăpostul Sfintei Cruci
Vom fii doar vindecate răni adânci.
Coroana Sa de spini va sângera
Și Soare pe pământ va lumina.
Vor bate inimile noastre - clopot...
Un plâns comun... Și morți și vii - un ropot.
Iisus ne va chema pe fiecare
Și lutului va da eliberare.
Atunci vom știi c-al vieții noastre chin
Se va sfârși doar prin Isus. Amin!
Pe pământene căi - dulce lumină...
Iisus ne iartă de păcat și vină.
Tu bun creștin, mergi, roagă-ți de iertare!
Ca-n cea din urmă clipă-a vieții tale,
Să-ți fie plină candela cu mir,
Cu har, iubire și prinos divin.
Acum de Sfântă zi, în împlinire,
În pace, libertate și iubire,
Să trecți pragul plâns al Învierii
Și uitați de patima durerii!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Acasă, la copilărie

Lumina curge în apusuri,
În noaptea neagră mă-nfășor,
Mă-ntorc copil, la începuturi,
De inocență mi-este dor

Îmi simt privirea tremurândă...
Călătoresc mărgăritare
În ochii plânși, de stea plăpândă...
Ascund emoții de cristale.

Surâs și tainică lumină,
Atâtea zeci de întrebări...
Mă duc spre veșnică odihnă!
Mă nasc străin în alte zări!

Aici mi-e timpul în cădere,
Clepsidra m-a ispitit...
Aici n-am nici o mângâiere...
Acolo-s îngeri de granit...

Sunt îngeri pe altar de stele,
Surâsuri pe cărări de dor...
Aici tristețe-i... și durere!
În lumea nopții mă cobor.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Oh, Doamne, bunule Iisus,
La tine am venit,
Noi Crucea Ta avem de sus,
Căci tare ți-am greșit...

catren de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Și-am plâns...

Și-am plâns trecutul ca pe-un mort... Durere
Îmi picura, nespusă, pe obraz...
Și i-am făcut din roze diademe...
Oh, amintirea-i încă mi-a rămas.

Cu giulgi brodat din aurul divin
Și chiparoase, l-am împodobit...
Pentru acel trecut cât ne jertfim...
În el o veșnicie a pierit.

Și cât de mult l-am plâns... și l-am tot plâns...
Dar pentru toate astea suferim?!
Târziu, în nopți de sângeri a apus...
Iar noi spre mâine trebui privim...

Îngenunchem la alte veșnicii...
Nu suntem prunci... Nu suntem nici profeți.
Precum Iisus adesea suferim
Și ne rugăm, oh, Doamne, să ne ierți.

Un pumn de oase pe pământ străin
Și generații noi ne-or arunca
Într-un abis, ca pe un suvenir
Trudit și inutil în lumea sa.

Deplânși actori în lumea de apoi
Cu-nțelepciune, trudnic fredonând,
Un plâns străin ce nu mai e cu noi,
În umbra unui neștiut mormânt...

Ce drept trecutul verbului "a fi"
Să se-mplinească?! Ramuri de argint
Despart în noapte două veșnicii
Într-un poem haotic și succint...

Despart în noapte două veșnicii...
Cu toți avem trecut și viitor
Și n-avem încă vreme "a muri"
Cât rătăcim și suflete cât dor.

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Vă condamați părinții?!

Vă condamnați părinții?! Ce păcat!
Cu moartea, ei, pe moarte au călcat.
Și sânge de Iisus în ei se zbate
Și s-ar întoarce repetat din moarte.

Trăind prin voi, grăbesc spre nemurire,
Ei sunt un strop din marea fericire
Și între ei și voi sunt ziduri stranii.
S-au dus în noaptea re-zidirii anii!

Voi sunteți visul lor și drum spre mâine,
O viață, cântul vieții,-un colț de pâine.
Îi condamnați tăcut la nepăsare?!
Aceasta e durerea cea mai mare!

Ei nu mai au puterea zâmbească,
Sunt obosiți de boală și de timp,
Dar v-au lăsat cenușa strămoșească
Și obosiți de chinuri, au plecat
Și-n alte lumi grăbesc strălucească,
Căci voi, copiii lor, i-ați alungat.
Ei au zburat – o aripă, spre ceruri,
Adesea, de durere, sângerând.
Zădărnicie fi-va viața voastră
Când poposiți, în lacrimi, la mormânt.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Ultimul rând

sunt pribeagul rătăcit printre voi
un suflet lovit, apoi strivit
e inutil și trist aici
în lumea celor care nu cuvântă
e multă jale și durere
copii plâng pe străzi amputate
familii se destramă
se poate...
sigur se poate
în țara care nu mai este
nu am aflat nimic
ce aflăm
când nimic nu căutăm
îndurăm în neștire
fără a da de știre
dăm de știre cui
nu avem cui
mai bine poți
să o pui în cui
al cui
ce întrebări tu pui
murim în fiecare zi
puțin câte puțin
noroi în noi, gunoi în voi
pulberi pe drum, strigoi acum
strivim frământări
oare mai suntem noi
suntem praf în vânt
purtat aiurea pe pământ
uneori ne așezăm
la masa sorții
bem pelin cu morții
în cană e cucută și venin
de ce vin
în lacrimi și suspin
uitat-am marea albastră
ne acoperim cu țărână... nu
biet suflet rătăcit în lumea asta mare-mare
în care totul este de vânzare
sau poate mi se pare
hei, cât dai pe fiecare
nu's tânăr
nici bâtrân
suflu tăciunii unei vieți
de care nu am azi habar
uneori ocrotesc lumânarea stinsă
de ură, minciună și păcate
o viață într-o rimă, o lume în ruină
pășesc prin colbul vieții și întreb
Doamne, de ce m-ai trimis printre ei
mai am în mână doar o pană

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Fluturi și oameni

În muguri de lumină diafană,
Crâmpei de vise tremură... și trece
Și se desface raza-n evantaie,
Iar sufletele-i plâng lumina rece.

Se-nalță către cer în pulberi fine
Și ninge fulgerări de praf și vis
Pe aripa-i zdrobită de-ntuneric
Pe care, numai un poem s-a scris.

Săruturi, peste urma străvezie,
Se lasă ca oploaie de secunde...
Mormântul non-ființei se deschide,
Lăsând o clipă urmelor fecunde.

Din trupu-i mort, un trup se va desprinde
Și visu-l va purta spre infinit,
Ca un omagiu pentru-ntreaga lume...
Vezi?! Nu degeaba astăzi a murit...

Nici noi, când somnul nostru pare
Zadarnic, nu degeaba vom muri,
Căci vom lăsa penelul moștenire,
Precum un vis în suflet de copii.

Vom duce un omagiu mai departe
Spre lumea cea de dincolo de noi...
Striviți, vom ști că nu urim zadarnic,
Căciavem, oriunde-am fi, pe voi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

De ce?!

De ce să-i lăsăm pe părinți să ne moară?!
Cu ce drept ucidem?! Căci odată cu ei
Vom muri jumătate, vom muri-ntâia oară
Vom simți pașii lor ca pe-o dulce povară -
Pași pierduți în neant, lacrimi grele sub geană.
Vânt de vieți răvășite, pașii singuri și grei.
Ei vor fi doar o umbră, noi o stea căzătoare,
Noi vom fi doar iluzii, tot iluzii și ei.

Cu ce drept lăsăm noi părinții plângă?!
Ei au plâns viața toată și-n genunchi au luptat,
La copii, tot ce au, înc-o zi le-ajungă,
Dintr-un prunc se facă puiul mamei bărbat.
Cu ce drept judecata?! Ce-a greșit un părinte?
Ce-a greșit mama, tata? Vă aduceți aminte?!
Cu ce drept, pentr-o palmă, doar durere să lași
Și pleci la cafea și țigări în oraș?!

Cu ce drept să-i lăsăm condamnați la tristețe?
Au făcut sacrificii și de ei au uitat...
Cu ce drept le semnați condamnarea la moarte?
Ei de mult dintre voi, ca un vis au plecat.
Că sunt triști sau sunt singuri, nici chiar lor nu le pasă,
Nu le pasă că n-au ce pună la masă...
Luminează, căci au drumul vieții-nainte
Și durere și plâns, dar și griji de părinte.

Nu le pasă de ei, pe ce drumuri apucă,
Nici nu știu ce poveri au sau pot să mai ducă,
Doar de voi le mai pasă, cât rămâneți copii,
Cât aveți un părinte, până-n ultima zi.
Cât e Soare pe cer și în ei Dumnezeu,
Vor lupta pentru voi și vor plânge mereu,
Vor trudi în genunchi, vor muri repetat,
Vor muri zi de zi, că așa le e dat.

Cu ce drept să-i lăsăm condamnați la uitare?!
Da, ne sunt o povară, paranoici sau răi,
Ei au râs când pe voi a uitat vă doară
Și-au vegheat zi și noapte printre sute de ploi.
Cu speranțe și rugă s-au lăsat în uitare,
Dar pe voi nici acum de părinți nu vă doare.
Un blestem repetabil cu părinți și copii,
Lacrimi, suflete goale, până-n ultima zi...

P. S.
Deci cu ce drept vă condamnați părinții,
Când chiar și ei, pe ei s-au condamnat?!
Rugați mai bine îngerii și sfinții
Să le lumine drumul întinat!
Întindeți-le mâna cu iubire
Și dați putere! Pașii obosiți,
Să își găsească forță-n pașii voștri.
Doar asta îi va face fericiți.
Părinții-s doar o lacrimă de-a voastră
În care ca-n oglindă se privesc,
Ei vor rămâne veșnic pronie cerească...
Și dincolo de moarte vă iubesc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Să nu întrebați

nu mai întrebați de sufletul meu!
Nuvoi recunoaște.
Între noi s-au înălțat munți de ceață.
voi reîncarna într-un alt trup
Și îl voi investi cu forța visului meu.
Da-ți-mi înapoi timpul
Și timpul vă va aparține!
Chiar dacă voi purta un alt nume aici, pe pământ,
Voi nu veți cunoaște
Faptul că mă voi ascunde în el,
Devenind frază divină
Ce acoperă cu sine cenușa trecutului.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Simțim deseori că ne lipsește ceva, căutăm și-nțelegem că dacă ne lipsesc prietenii, suntem lipsiți de prezent, atunci când ne lipsesc părinții suntem lipsiți de trecut, iar dacă ne lipsesc și copiii nu mai avem un viitor de care să ne putem aminti.

în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Adio, mamă patrie, adio!

Probabil, mâine-aici va fi pustiu
Și toți în pribegie vom porni-o.
Drum bun, popor pierdut la un pariu,
Adio, mamă patrie, adio!

În loc fim o țară numai frați,
Simțim, în noua epocă barbară,
C-am fost în viața noastră blestemați
S-ajungem chiriași la noi în țară.

Din tot ce facem, nu avem nimic,
Ne macină străine interese,
Făina noastră n-are spor nici pic,
Nici pâinea în cuptor nu ne mai iese.

Trăim același tragic simțământ
Sub politicieni și sub contabili,
noi, ca neam, avem destinul frânt
Și suntem de prisos și nerentabili.

Umili, ne cerem scuze de la toți,
nu ne-au chinuit destul în viață,
Și ne conduc niște fanarioți.
Ce pe cei mici trădarea îi învață.

Poet nebun, ce vorbe mai îndrugi,
Când am ajuns în țara noastră slugi
Și suntem cerșetori la noi acasă?
Și vii, și morți, amestecați, acum,
Dispuși emigreze, se arată,
Mormintele se pregătesc de drum,
În România deromânizată.

Sus-pușii nu mai au nimica sfânt,
Ca pe cravate, jurământu-și schimbă,
Nu mai avem nici fabrici, nici pământ,
Vorbim și limba noastră-n altă limbă
Și-acum, se aude clopotul final.

Vin vremuri de urgie și de grindini
Și este seara ultimului bal,
Din zori, vom fi români de pretutindeni.

Probabil, mâine – aici va fi pustiu
Și toți în pribegie, vom porni-o,
Drum bun popor pierdut la un pariu,
Adio, mamă patrie, adio!

poezie celebră de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.
Rodica Nicoleta Ion

Nicicând nu-i prea târziu

N-am contest c-ajungi târziu... La mine-n suflet s-a-nnoptat
Și primitivă de-am fiu, e pentru că te-am așteptat.
Definitiv te voi iubi și-n brațe am te cuprind,
Același trup vom deveni și dragostea am s-o aprind.

Voi fi scânteia de lumin㠖 un vreasc de dragoste cerească.
Noi amândoi am fost de vină, că n-am numit un loc "acasă".
Să rupem de trecut tăcerea, îmbrățișării să-i dăm glas,
Căci vine noaptea bătrâneții și... uite! Singuri am rămas.

Un zâmbet cald să ne-nvelească, s-avem același așternut,
Și a lavandă miroase în fiecare început.
Acelaș vis fără urmări, fără sărut și garanții,
Ne mai alungă uneori în toamna-n care ai să vii.

Nu vrem! N-ar fi de contestat decât tăcerea unei vieți,
Din care, uite-am evadat înspre apus de tinereți!
Și plânge Dumnezeu cu noi și cumpăna-n extaz ne e,
Iar noi suntem atât de goi de trupuri și de dragoste...

Suntem acum un singur gând, "avem o singură privire",
Un râu spre nicăieri curgând și un crâmpei de nemurire.
Eu, tu, suntem și vom mai fi, exemplul dragostei supreme,
Spre care îngeri vor nunti în ierni uitate și rebele.

Până și strângerea de mână ne este semn de întrebare...
E doar un vis uitat sub umbre pe-a infinitului cărare.
Că sunt doar eu, c-ai fost doar tu, sublimul clipei ne convoacă.
Am luat în grabă Teraflu, crezând că dragostea-i o joacă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bem că se duce dracului țara, bem că nu mai avem nici o speranță, bem că alții nu fac nimic pentru noi, bem că nu eliberează nimeni, ne văicărim și plângem cât ne țin glandele, și istoria trece fluerând pe lângă noi, sau cum ar spune tata: avem ce merităm!

în Recviem pentru nebuni și bestii (1999)
Adăugat de TRAIAN BRADEASemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Recviem pentru nebuni si bestii" de Augustin Buzura este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -45.01- 24.99 lei.
Rodica Nicoleta Ion

Bătrânilor

Cad fulgi de nea la tâmple și am îmbătrânit...
Atâta tinerețe în noi s-a cuibărit!
Ne cuibărim actorii în suflete și-n lume
Nu mai cunoaștem replici, nici temeri, nici renume.
Ne stingem astăzi stele, la margine de cer,
Uitând, la varsta asta, ce rosturi mai avem.
Știm c-am pierdut și drumul spre transcendent... Trudim
Și-n iarna fărț nume, în noi ne regăsim.
Ne prăbușim, de-acuma, quasari în lumea noastră
Privind pustietatea tăcerii, prin fereastră.
Arzând vulcani, o clipă, cenușă devenim
Și prunci pentru o clipă nutrim... nutrim fim.
.......................................................................
Și ne privim tăcut prin moartea noastră
Și ne vedem... și ne vedem murind
Mereu ne colindăm prin amintire,
Un clopot viu în cântec de colind.
Nameți, la tâmple, își împart tăcere,
Murim în noapte întru devenire
Să ningă peste suflet mângâiere...
nu ne-ascundă pruncii în neștire.
Nu vă uitați la pleoapele-mpietrite!
Nici numele, de-acum, nu mai contează...
Căci am trecut – un abur peste lume
Și ne-am promis că vom trăi o viață.

poezie de din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook