Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Rodica Nicoleta Ion

Copiii străzii - prunci orfani

Bastarzi de vis, bastarzi de toate,
Încununați de ne-cuvinte,
Cine iubirea sa le poarte
În sanctuar de oseminte?!

Cine să mângâie tăcerea
Atâtor răni?! Cine să poată?!
În genocidul neființei
Doarme a lumii-ntreagă sloată...

Pământul, leagăn de durere,
Le-a fost o viață așternut,
Sărmani ai epocii moderne...
Ei n-au avut un început!

Sentința lor le fuse dată
De a șe naște în neant
Și în mizerie deodată...
Cu lacrima s-au conjugat!

Flămânzi, murdari, prin serpentine
De chinuri și de nefiresc,
Ori trist uitându-se la mine,
Adesea, Doamne, îi găsesc...

Le-aș da fărâmă de lummină,
În gând credință, în ochi rugi,
Căci ei sunt bulgării de aur,
Iar noi, cei mulți, rămânem stânci...

Copiii străzii, prunci orfani
Purtând poveri prea greu de dus.
Ei cer un zâmbet, nu vor bani...
Voi mângâiați-i cu-n surâs,
Fiindcă sunt prunci ai lui Iisus.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Rodica Nicoleta Ion

Copiii străzii - prunci orfani

Bastarzi de vis, bastarzi de toate,
Încununați de ne-cuvinte,
Cine iubirea să le poarte
În sanctuar de oseminte?!

Cine să mângâie tăcerea
Atâtor răni?! Cine să poată?!
În genocidul neființei
Doarme a lumii-ntreagă sloată...

Pământul, leagăn de durere,
Le-a fost o viață așternut,
Sărmani ai epocii moderne...
Ei n-au avut un început!

Sentința lor le fuse dată
De a se naște în neant
Și în mizerie deodată...
Cu lacrima s-au conjugat!

Flămânzi, murdari, prin serpentine
De chinuri și de nefiresc,
Ori trist uitându-se la mine,
Adesea, Doamne, îi găsesc...

Le-aș da fărâmă de lumină,
În gând credință, în ochi rugi,
Căci ei sunt bulgării de aur,
Iar noi, cei mulți, rămânem stânci...

Copiii străzii, prunci orfani
Purtând poveri prea greu de dus.
Ei cer un zâmbet, nu vor bani...
Voi mângâiați-i cu-n surâs,
Fiindcă sunt prunci ai lui Iisus.

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Harta Ucrainei

Un câmp de luptă-i a Ucrainei hartă
Și lacrima din suflet se deșteaptă...
Iisus coboară iar s-aducă pace
Și liniște în lumea noastră face.

Și clocotesc istorii iar și clopotele-alungă
Liniștea strânsă la altar. Războiul ne repugnă.
Sunt răni ce-n suflete ne dor, obuzele se-mbină
Cu prunci ce plâng, cer ajutor... cu... carnea de lumină.
Și curge sânge pe pământ și pași grăbiți spre moarte.
Copii și mame,-n rugi și plâns, cer pace, libertate.
Cascada morții și-a deschis, spre iad, din nou, cărare.
În lume... și la mine-n vis, adeseori se moare.
Și calcă tancuri peste tot! Pe carne și pe arme.
Războiul este un complot, crud și rapace, Doamne.
Și trupuri noi din trup zidesc – o nouă libertate
Și trupul țării îl hrănesc cu sânge și cu moarte.
Că pruncii plâng când jocul lor s-a irosit... ce pasă?!
Atacatorii știu că vor o țară mai frumoasă.
Și mai bogată... cu petrol și gaze naturale.
Nu au credință-n Dumnezeu. Nu plâng dacă se moare?!
Ei vor să fie dumnezei, calce frați pe frați,
Vor dicteze numai ei, vor oameni subjugați.
De lanțul morții-i tot mai greu, voi, oameni, vă rugați!
Primiți în case prunci flămânzi, pe ei îi ajutați!
Sunt trup din trupul lui Iisus, sunt sângele Lui sfânt,
Ce-a coborât, spre a sfârși durerea pe pământ.
Iisus va coborî din nou, durerea s-o sfârșească.
Nu vă lăsați îngenunchiați nicicând în țara voastră!
Sub semnul crucii de-ați sfârși, vi-i crucea adăpost
Și Domnul vă va mântui, căci sunteți cu Cristos.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Doamne, ce schimbări!

Câte se-ntâmplă-n lumea asta, Doamne!
Privește și întoarce în mormânt
Toți morții plânși... copiii mor de foame...
Sunt criminali și hoți pe-acest pământ.

Privește Tu durerea! Hai și schimbă
Măcar o clipă ordinea de zi...
Răufăcătorii liniștiți se plimbă.
Pe noi neliniști noi ne vor lovi.

De-s prunci ori sunt nepoți, aceeași soartă...
Ne-așteaptă suferința urmăm
Calvarul lui Iisus. O lume dreaptă,
Să cerem prin iubire, învățăm.

S-a instalat o altă lege, Doamne,
Suntem sub jugul diavolilor, da.
Suntem săraci în duh. Atâta foame,
În vremuri crude, ne va decima.

Ne va sorbi ocean de oseminte
În neguri de lumini fără de sens.
Ne vor muri aducerile-aminte,
Căci lumea noastră este în regres.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Apocaliptică

de Rodica Nicoleta Ion Rodica
Ieșiți voi morți, spre a intra noi, vii,
ne stăpânească, frica, mormântul.
Dușmani de temut spre noi vor veni.
Va arde în flăcări pământul...
Sub crucea Ta, Doamne, cerșim adăpost,
Dar dă-ne pedeapsă-n dreptate!
Nimic nu mai e, nimic din ce-a fost,
În suflete-i ură și noapte.
În lume, vulcanii de sânge-or spăla
Prunci cu privirea-mpietrită
Și mamele care vor alăpta
Cu lacrimi de dor și ispită
Vor plânge, în foame, copiii ce mor.
Ce aspră pedeapsă! Cumplită!
Și-ar da și la moarte, din apa-n urcior,
Doar viață, la prunci, promită.
Iar diavolul morții, spre noi va urla,
Cerând adevărului mită.
Atâta durere pătrunde-n adânc
Și forfote ziua de moarte,
Că viața rămasă o strângem cu sârg
Și-o ținem și-o ducem departe.
În noi nu mai curge nici sânge, nici dor,
Și ușa speranței e-nchisă,
Doar timpul rămâne prin noi trecător.
Nici viață, nimic nu există!
Mai sunt adevăruri ce-n lanțuri s-au prins,
Biserici și vieți ruinate.
Și totul în jur e haotic și trist.
Se spală pe față cu moarte...
Adună-ne, Doamne! Precum ne e zis
Și du-ne în cer, mai departe,
Refă paradisul de veacuri promis
Și fă-ne, Părinte, dreptate!
Pământul e clopot vuind ne-ncetat,
De teamă și plâns, de durere.
De azi ne plecăm, dar noi știm, ne-ai iertat,
Căci scrise sunt toate în stele.
Se-amestecă munții cu ape, de dor,
Câmpii cu morminte și șoapte,
Nimic pe pământ, nimic nu-i ușor
E viața continuă noapte.
Sunt vești care vin din tăceri, ferecând,
Iubirea și pacea deodată.
Văd oameni bolnavi și copiii plângând,
Și viața e parcă plecată.
Ce sumbru e-n noi, dar ce nobil sfârșit!
Își clatină pacea realul,
Și parcă aud printre șoapte de ploi,
Că, ah, a murit și groparul.
Atea necazuri, atâtea nevoi...
Dar Doamne, oprește-ți mânia!
Că plânge o lume, că plângem și noi,
Că plânge tăcut România.
Și-n negura nopții, ades ne-ntrebăm:
Putea-vom răbda și la anul?!
Căci zis de ne este, noi, Doamne, răbdăm.
Chiar dac-avem griji cu toptanul.
Nici gropari nu mai sunt,
Nici măcar n-au săpat,
Pământul bolnav -l îngroape
Și viermii se plimbă în negrul păcat,
De noi sunt mereu mai aproape.
În loc de copaci, pandemii înfrunzesc
Și moartea pândește rapace.
Atacă, distruge-ntr-un joc fără sens
Și n-avem iubire și pace.
.................................................
Pe semne că asta îi place!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Unde să vă plâng?!

Unde vă plâng?! Morminte goale
Își așteaptă dreptul la-ncarnare...
Cruci fără de nume se așteaptă,
Prunci pe mame, fiicele pe tată...
În durere lumea se îmbracă,
Lacrima în lacrimi se îneacă,
Nu mai sunt nici litere, nici rugi,
Nu mai ai nici dreptul mai plângi.
Nu mai ai nici timp și nici icoane...
Clocotește sângele de mame.
Ochiul este un ocean de rugi...
Tu în rugă te întorci... și plângi...
Bate-n suflet clopotul durerii.
Plâng părinți și prunci sub doliul serii.
Au plătit prea mult cu viața lor.
Suflet, lacrimi și tăcere, dor.
Mai întoarce, Doamne, morții-n viață
Și să fim mai buni, de-acum, ne-nvață!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Drumul spre Soare

O fărâmă de credință
Avem cu toții în suflet,
Căci ne-am născut în lumină,
Iar taina botezului ne-a învelit
Cu trupul lui Iisus.
Iată că am plutit în noaptea durerii
Spre a ne limpezi lacrima.
Iată cu vor veni zorii speranței,
Când rănile genunchilor noștri
Se vor vindeca,
Iar sângele sufletului se va uni cu Hristos,
Pentru a ne curăți de păcate.
A fost prea lungă ultima noapte...
Clopotele inimii au bătut
Cu aceeași credință,
Apoi s-au așezat rugi, la picioarele Mântuitorului...
nu mai privim trecutul
Ca pe o nucă îngăurită de vierme!
A fost spre învățătura și eliberarea noastră.
Iartă-ne Doamne!
Am trăit o viață, coșmarul unei singure nopți.
E dimineața Ta, Doamne!
Soarele a răsărit
Și lecția aceasta a luat sfârșit.
Ajută-ne să putem posti o clipă,
Pentru a trăi cu Tine o viață!
Tu ești Soarele care ni se arată
Și viața vșnică pentru care trebuie luptăm.
Amin!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Durere nerostită

Unii-și clădesc palate și imperii,
Alții trăiesc în lacrimi și-n mizerii,
Pe unii, pe când banii-i înconjoară,
Mulți viețuiesc în noaptea de afară.

Alții cerșesc și boala îi învinge,
Cureaua sărăciei mult îi strânge.
Și ar munci, căci cât e de departe
Și cât de crudă, mult râvnita moarte!

Li-i sufletul o pâine coaptă-n vatră
Și pregătit la prunci să se împartă.
Desculți, în haine rupte și sărmani,
Se luptă zilnic pentru-un pumn de bani.

le e foame sau n-au ce-mbrăca,
Că sete li-i, ce rost a-i întreba?!
Pe străzi și în canale viețuiesc
Dar prunci și frați și neamuri își iubesc.

Mai varsă, Doamne,-o lacrimă divină!
În vis durerea vieții le-o alină!
Pe umerii împovorați apasă
Blestemul, plânsul și-o durere crasă...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Rugă către Maica Sfântă

Maică, tainice ispite
Vor înjunghia menirea
De-a fi om. Și suferința
Va străpunge omenirea.
Vor fi răni, va curge sânge,
Spaima-n chingi ne va cuprinde,
Însă nici atunci, de Fiu-Ți,
Nu ne vom aduce-aminte.
Peste țarini pârjolite,
Prunci vor adăpa pământul
Cu-al lor sânge... Și din ură
Iadul vieții va erupe.
Fum de patimă amar㠖
Goană după pietre scumpe...
Prunci înfometați la sânul
Mamei, împietrit de dor...
Ah, Iisus ne-ntinde mâna,
Însă câți iudei îl vor?!
Se apleacă peste lume...
Lumea-i veșnic în ispită.
Roagă-te pentru iertarea
Noastră, Maică Prea Iubită!
Molima o-ndepărtează!
Fă din pită rugăciune,
Tu, a Domnului Mireasă,
Pentru ziua cea de mâine!
Fă din marea mâniată,
Maică, lacrimă creștină!
Și ne mângâie, ne iartă!
Noi, cei nelipsiți de vină...
Plânși, în negura furtunii,
Lângă crucea lui Iisus,
Să putem găsi iertare
Pentru tot ce am ascuns.

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Vă condamați părinții?!

Vă condamnați părinții?! Ce păcat!
Cu moartea, ei, pe moarte au călcat.
Și sânge de Iisus în ei se zbate
Și s-ar întoarce repetat din moarte.

Trăind prin voi, grăbesc spre nemurire,
Ei sunt un strop din marea fericire
Și între ei și voi sunt ziduri stranii.
S-au dus în noaptea re-zidirii anii!

Voi sunteți visul lor și drum spre mâine,
O viață, cântul vieții,-un colț de pâine.
Îi condamnați tăcut la nepăsare?!
Aceasta e durerea cea mai mare!

Ei nu mai au puterea zâmbească,
Sunt obosiți de boală și de timp,
Dar v-au lăsat cenușa strămoșească
Și obosiți de chinuri, au plecat
Și-n alte lumi grăbesc strălucească,
Căci voi, copiii lor, i-ați alungat.
Ei au zburat – o aripă, spre ceruri,
Adesea, de durere, sângerând.
Zădărnicie fi-va viața voastră
Când poposiți, în lacrimi, la mormânt.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cine crede dar în Mine

Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată
Și cine se-ncrede în Mine sus în cer are un Tată
Căci din cer m-am pogorât nu să fac dar voia Mea
Ci a scumpului Părinte — -mplinesc doar voia Sa
Voia Lui acesta este din tot ce dar El mi-a dat
nu pierd aici nimica cum dar El m-a învățat
Voia Tatălui Meu este pe Fiu cine îl vede
nu piară pe vecie — în El cine se încrede
Și așa Mântuitorul ne-a vorbit de Ființa Sa
Pe acel ce crede-n Mine din morți îl voi învia

Eu sunt Pâinea — din cer ce s-a pogorât
Domnu așa odinioară despre Sine ne-a vorbit
Dar iudeii nu credeau și-i vorbiră împotrivă
Căci a lor viață atunci — era-o barcă în derivă
Nu-i acesta Fiul lui Iosif între noi care trăiește
Cum dar El acum ne spune din cer că El Însuși este

Însă Doamnul le-a vorbit — între voi să nu cârtiți
La Mine nimeni nu vine viața de nu o sfințiți
Dacă Tatăl nu v-atrage și nu locuiește-n voi
Nu puteți veni la Mine vă-nvii în ziua de apoi
În proroci e scris — toți vor fi învățați de Dumnezeu
Cine dar de Tatăl ascultă va primi Cuvântul Meu
Iar în ziua de apoi Eu ființa îi voi învia
Și de-a pururi și-n vecie viață el va căpăta
Adevărat adevărat vă spun — cine crede dar în Mine
Viața veșnică o are și el de la moarte — la viață vine
Căci Eu sunt Pâinea Vieții din cer care se coboară
Și din Ea cine mănâncă în veci dar ca să nu moară
Cine dar din Ea mănâncă în veci dar — el va trăi
Și Pâinea pe care o dau este trupul Meu știți
Pentru voi dar iată-l dau frații Mei cu toți fiți
Cine crede dar în Mine Viața veșnică o are
Căci Eu îi ofer un nume și îi dau pe veci salvare
O veniți dar prin credinț㠗 Evanghelia o urmați
Ca fiți cu toți de aicea și surori și să-mi fiți frați
11-02-2020- mănăștur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossa pruncilor orfani

Priviți, oh, oameni, lumea asta mare!
Vedeți și stăpânire și teroare,
Vedeți huzur, ori lacrimă de prunci,
Pe chipuri obosite cute-adânci...
Vedeți copii înfometați și goi
Scârbiți de suferință și nevoi.
Câte orori în lumea asta, Doame!
Mor prunci de frig! Oh, pruncii mor de foame!

Priviți, oh, oameni, lumea asta mare!
Rana ascunsă-n suflete nu doare?!
Nu doare plânsul, noaptea, sărăcia?!
De ce trăiți atunci în România?!
În parcuri, pe poteci, atât de singuri,
Copiii străzii trec prin anotimpuri,
Cerșind un colț de pâine, ori o haină.
Voi nu-i vedeți?! Ori nu-i băgați în seamă?

Vedeți și stăpânire și teroare...
Închideți ușa celui care n-are.
Se-afundă-n valuri de dureri, dar voi,
Voi cei ce-aveți, nu-i scoateți din nevoi.
În ochiul vostru ei rămân de stâncă
Și între voi prăpastia-i adâncă.
Oh, n-aveți milă! Crucea și-o vor duce
Să fie sprijin pentr-o altă cruce.

Vedeți huzur, ori lacrimă de prunci?
Străin de Dumnezeu, nu-ți mai aduci
Aminte de poruncile zidite
În stânca unui trup de oseminte?!
Fii drept și bun, aproapele-ți ajută,
Din duhul tău, tu duhul i-l înfruptă,
Celui bolnav, dă-i liniște în gând
Și vindecă-i durerea mai curând!

Pe chipuri obosite cutea-adânci
Dac-ai să vezi, aminte -ți aduci
s-au zidit pe ei ca tu fii
Mai fericit cu fiecare zi.
Dar tu, străin, alergi... Și-ntunecare
Îți este de un timp întreaga zare.
Te cheamă, iată, diavolii-n luciri
Și viața ta-i un șir de amăgiri.

Vedeți copii înfometați și goi...
Ca ei ați fi putut fiți și voi.
Cerșesc desculți, li-i foame, ori li-i sete,
Încă mai speră, încă pot s-aștepte.
Bolnavi, febrili, părinții li-s... pe moarte.
Destine frânte, lacrimi, nedreptate...
Ei nu s-au lepădat de Dumnezeu,
Căci numai El îi sprijină la greu.

Scârbiți de suferință și nevoi,
Puteați cândva, oricând, fiți și voi.
O zi măcar încercați a fi
Săraci, bolnavi... Poate așa veți ști
Să dați lumină celor etern întunecați,
Să vreți dați acelor flămânzi, ca între frați,
Mâncare, ori o haină, ori un pahar cu apă...
Nu fiți infirmi la suflet, cu inimă săracă!

Câte orori în lumea asta, Doamne!
De ce se plânge și de ce se moare?!
Și dincolo de plângeri, în regres
E astăzi, Doamne, al planetei mers.
Dă timpul înapoi! Rana-mi alină!
Învie-i iar pe cei care muriră!
Dă-le și soare, dă-le și iubire!
Renască crini de-acum în nemurire!

Mor prunci de frig! Oh, pruncii mor de foame!
Tu mângâie-i și îi ajută, Doamne!
Prin brațul nostru dă blândețe, azi,
Durerea lor de-acum, te rog s-o arzi!
Și dă-le lor și zâmbet și lumină
Și suferința, Doamne, le-o alină!
Căci, oh, altar din trupul meu face,
Dar dă-le Doamne azi în suflet pace!

Mor prunci de frig! Oh, pruncii mor de foame!
Câte orori în lumea asta, Doame!
Scârbiți de suferință și nevoi,
Vedeți copii înfometați și goi.
Pe chipuri obosite cute-adânci...
Vedeți huzur, ori lacrimă de prunci.
Vedeți și stăpânire și teroare...
Priviți, oh, oameni, lumea asta mare!

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

În amintirea dușilor în război

Vezi prunci cerșind la vreme de război,
Trecând desculți prin colb, la suflet goi,
Ducând cu ei poveri și suferinți,
Copii ai nimănui, copii cuminți...

Vezi scrijelit cu schije un mormânt
Și numele celor ce nu mai sunt...
Furtuni și ploi vor plânge zi de zi,
Ei sincer și cuminte vor muri.

Sunt ploi de lacrimi... Ce dureri deodată!
O altă cruce suferința-și poartă...
Îngerul morții trece foc și jar,
Lăsând în urmă trena de amar.

Vezi mame care pruncii-și țin la piept,
Urând războiul crud și prea nedrept.
Sunt scut și casă, schit și devenire,
Se dau pe sine întru prăbușire...

Sunt catedrală sfântă, cer, vulcan...
Au strâns în ele lacrimi și amar
Și ar muri spre-a nu putea vedea
Alți morți ce-n lume ar putea urma.

Sub biciul crud al ne-nțelesei uri
Dorm prunci fără de case, oameni buni!
Dorm prunci fără părinți, înlăcrimați,
Prunci care plâng de dor, însingurați...

poezie de din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossa celor plecați

Pâlpâie fulgere-n suflet,
Tunet brăzdează pământul
Și lumea-i jale și vuiet,
Plâns de dureri așternutul.
Ne apasă doruri multe,
Prunci în lumea largă pleacă,
Nimeni plânsul să ne-asculte,
Ca pe-un cânt, nu mai încearcă.

Pâlpâie fulgere-n suflet,
Verbe, în văpăi se-nalță,
Al durerii noastre cântec,
E-un vulcan ce prinde viață.
Ce sfielnic trece vântul
Pe arzândele ogoare!
Ni s-a sărăcit pământul
De cenușa din osoare.

Tunet brăzdează pământul,
Vocea lui Iisus coboară.
Gol ca-n suflet e mormântul
Și furtună e-n afară.
Ninge fluturi de mătasă
Din frântura de credință.
Fie-ți ființa iar miloasă,
Ca o candelă aprinsă!

Și lumea-i jale și vuiet,
Plătește cu boli și ură...
Cerul nu cunoaște zâmbet,
Timpul nu are măsură.
Stânci în suflete se-nalță,
Toți luptăm spre a avea,
Apoi, sărăciți de viață,
În urmă le vom lăsa.

Plâns de dureri e așternutul...
Iisus prin noi s-a răstignit
Și-nsângerat este pământul.
Din neam în neam, s-au risipit
Atâtea seminții prin care
S-ar fi plătit greul păcat
Și lumea toată-nsângerare
Prin viața însăși a lăsat.

Ne apasă doruri multe
Dor de prunci, părinți și frați.
Plânsul nu vor să-l asculte
Cei mișei și cei bogați.
Până dincolo de zare
Cerul s-a-mpărțit în umbre,
Rana, azi, în suflet doare...
Ce folos pietrele scumpe?!

Pruncii-n lumea largă pleacă,
Au uitat de Dumnezeu.
Alte griji pe umeri poartă!
Doar atunci când le e greu
Văd Golgota. Văd Iisusul
Blând și bun și iertător,
Doar atunci li-i rană plânsul
Și se-ntorc la casa lor.

Nimeni plânsul să le-asculte
Nu-i, căci toți s-au risipit.
Cruci bătrâne, chipuri slute,
Înainte-le-au sosit.
Sterp ca praful din uliță,
Satul, azi s-a arătat.
Doliul flutură-n portiță...
Plânge un bătrân pe prag.

Ca pe-un cânt, nu mai încearcă,
Nimeni plânsul să-i asculte.
Dumnezeu, deodată, pleacă
După inimile frânte.
După prunci fără de tată,
Ori părinți fără copii...
Dumnezeule, îi iartă!
De-acum nu-i mai osândi!

Ca pe-un cânt, nu mai încearcă
Nimeni plânsul să le-asculte.
Pruncii-n lumea largă pleacă,
Ne apasă doruri multe...
Plâns de dureri așternutul
Și lumea-i jale și urlet,
Tunet brăzdează pământul,
Pâlpâie fulgere-n suflet.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Durere în stele

Câtă durere este-n stele, Doamne?!
Oh, s-au topit și curg prin ochii Tăi!
Iar Tu ne cerți cu boală și cu foame,
Cu moarte și cu virușii-călăi,
Fiindcă am fost copii rebeli și răi
Și nu ne-am plâns greșeala la icoane.

Ori poate ceri dreptatea pentru care
Cei asupriți, în viață au luptat...
Acum îngenunchem și-ți dăm crezare
Și Doamne, știm că am făcut păcat.
Azi fiecare este vinovat
Și lacrimile noastre sunt amare.

ne unim în luptă, toți, ca unul!
Iubirea nu ne fie în zadar...
Ne iartă, Doamne! Plânge azi românul.
Ne iartă și ne ai în paza Ta!
Plâng toți cei dragi, pier unul câte unul...
Ne iartă Doamne! Nu te mânia!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când nu voi mai fi

Mă gândesc și la acea zi
Când nu voi mai fi și nici alții
Din cei ce-au supraviețuit morții
De la Auschwitz
Atunci cine va mai povesti
Cine va mai auzi și se va îngrozi?
Desigur copiii, nepoții, urmașii
Celor ce s-au dus în lumea neluminii
Poate ar trebui scriu un testament
Ca un document, ca o rugăciune sfântă
Pentru a săpa în inima fiecăruia un monument
În memoria celor pieriți
Și un cuvânt în memoria celor
Ce născuți după noi
nu uite, repovestească celor
Ce n-au știut, n-au văzut
Ori n-au cunoscut genocidul
Că el a existat, ca un rug uriaș
Pe care au ars părinții și strămoșii lor
Și să nu admită nimănui de a ne mai scuipa,
A ne denigra
A spune orice cuvânt nesfânt
Despre cei pieriți fără mormânt
Să fie cinstită în veci
Memoria acelor milioane
Exterminate cu nemilă și cruzime
Pentru singura lor vină:
Erau evrei.

poezie de din Auschwitz, țara morții: eu nu pot să uit și nu pot să iert (2011)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Rodica Nicoleta Ion

Au trecut atâtea clipe

Au trecut atâtea clipe în zadar!
Nisipul în clepsidră s-a topit
Și timpul dintr-o dată s-a oprit
Căci sângerează iar... și iar... și iar.

La poarta unui vis a-ngenunchiat,
Bătrân și singur, trist și fără rost,
Uitând de timpul vieții lui frumos...
Și astfel suferința i-am aflat.

Au izvorât poeme de dureri,
Întunecare, lacrimi și suspin.
S-au risipit luminile de ieri!

De-acuma nici copiii nu mai vin.
Sunt obosiți, poate prea mult le ceri...
S-au dus în grabă, vezi, atâtea ierni!

rondel de din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cine a zis? Cine a făcut? Cine a uitat? Cine a strigat? Cine a râs? Cine a plâns? Cine a fost ca tine? Cine a fost ca mine? Câți vor fi ca noi? Cine va putea răspunde la aceste întrebări cu zâmbetul pe buze?... Poate doar timpul fără sentimente, care a uitat că i-am fost tovarăși...

citat din (4 ianuarie 2012)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Răspuns la "Aș fi putut să fiu", scrisă de Velicu Marinela

Eu m-am născut în toamnă... Ce folos?!
Căci toamna-n mine-ades își face casă...
Că ploaia parcă n-are nici un rost
Și-s singură în casă și la masă.

Din ochi, pe vreascuri ude de argint
Pică din mustu-amărăciunii mele...
Sunt frunza care cade la pământ
În goana ei nebună după stele.

Foșnesc de ne-cuvinte și de dor...
Un dor de-a fi și eu o primăvară,
Să-nmuguresc, să nu mai pot mor
Cu înc-o zi în fiecare seară...

De ce cadă bruma peste noi?!
Să fim o simfonie de durere
Cu ploaia rece... cu copacii goi...
Mai bine fi fost un cer de miere!

Cum?! Să mă plec în repetate rugi?!
Un cer de frunze și-un pământ de nori,
De-ar fi ca osanale -mi aduci,
Eu tot sunt vis de primăvară-n zori.

Pe umeri cu un șal liliachiu
Și în priviri purtând de veacuri toamna,
Eu veșnic primăvară o să fiu
Cu ochi chihlimbării precum arama.

Mai protestez... Cedez într-un târziu...
Când vine ceasul parcă nu-mi dau seama,
Căci penitentă prea de timpuriu,
În propria-mi cenușă, sunt tot toamna...

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Întrebări cu lacrimă

Ne iei copiii, Doamne... Ce planuri ai în cer?!
Aici ne viscolește și e atâta ger!
Ni-i sufletul o stâncă pe care s-au urcat,
Părinții, ce de veacuri, din cer, au lăcrimat.

Și inima asudă, aici, de-atâta dor...
Sunt îngeri fără aripi, lipsiți de ajutor.
Străini, în altă lume, pornesc pe altă cale,
Lăsând în lume viața. Și rătăcesc, oh, Doamne!

Li-s aripile frânte, adesea pârjolite,
își tăvălesc iubirea, prin ploaie de ispite,
sunt clopote ce urlă, sunt valuri ce se sparg,
În vremuri de furtună, de-al timpului catarg.

Sunt pruncii noștri, parcă, o ultimă epavă,
Iivită-n calendarul apocalipsei crude.
Stau brațele în plângeri, sub a durerii lavă,
Cerșind doar o speranță, dar, Doamne, sunt prea scurte.

Pe crucea unui munte, s-a strecurat tăcerea,
Se scaldă-n lacrimi ochii, adesea răzvrătiți,
Pământul se scufundă, lipește mângâierea...
La cruci fără de vârste, îngenunchiați, părinți!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Zăpezile iubirii

Zăpezile iubirii s-au topit...
Curg râuri reci spre minus infinit.
Mi-e sufletul, adesea, gând ce zboar㠖
Un fluture de vis, în primăvară.

Tăceri și dor, un plâns prelung, hoinar,
Strângând în noapte clipele de jar,
Cu buze reci de frunze-ngălbenite.
Mă dor de-acum aducerile-aminte...

Zăpezile iubirii s-au topit,
Curg râuri reci spre minus infinit
Ce-n mine sunt uitate... sau ascunse...
Și se așează ca un gând, pe buze...

Sunt un vulcan uitat în adormire,
Sunt primul zâmbet cald, de fericire...
Mă-nalț prin voi, spre-a coborî tăcut,
În mine,-n vise și în început.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook