La un capăt de pod

la un capăt de pod
un bătrân cu traista goală
scormoneşte apa
ce se duce la vale
se tot duce...
*
la un capăt de pod
un bătrân priveşte apusul
cum se pierde
în îndepărtata zare
se tot pierde...
*
la un capăt de pod
un bătrân împovărat de ani
ascultă timpul cum trece
se tot trece
fără înţelesuri fără răspunsuri...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi da şi nu

Stau pe acest pod viu! Doar ce s-a trezit
şi îşi pocneşte balustradele ca pe nişte degete...
La un capăt clipeşte dintr-un ochi de apă
la celălalt capăt nu e nimic.
Vrei să sari!? Şi râde balansat... Vrei nu?
Şi da şi nu!
Şi da şi nu!
Şi tac!
El ridică din umerii apei
se aşază picior de pod peste picior de pod
mă cheamă uşor îndoind un felinar
ca pe un deget
şi-mi şopteşte la ureche...
Vrei să fii la capătul podului!?
Asta vrei nu?
Asta!?
Şi da şi nu!
Şi da şi nu!
Şi sar peste băltoacă

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul

m-am trezit strivit între gânduri
mama plânge a jale
nori negri trec agale
în cale, nimic nu răsare
voci aspre răsună
în jur o lume nebună
ascuns este cuvântul şi gândul
azi nu mai sunt copilul de ieri
sunt un bătrân
fără vârstă, fără ani
port pe umeri poveri de secole
trecute, pierdute
în cer bat clopote
lumina se scurge tăcută pe ziduri
văzduhul priveşte
cum timpul trece
pe aici, pe undeva
eu biet pribeag bătrân
păşesc din lac în puţ
ştiu, ştiu unde să mă duc
mă duc şi mă tot duc
doar am uitat pe unde să apuc

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pod de gheaţă

De la casa mea la tine
Pod de gheaţă-i, şi-i subţire
Se rupe dacă alerg
Se topeşte dacă-aştept

Fără pod cum să ajung
Gândul trist să ţi-l alung?
Vino tu în zbor pe seară
Ca un fulg uşor pe geană

Şi m-adoarme, somnul lin
Sub fereastră lângă pin
Mă veghează, dă-mi sărut
Peste-al şoaptelor trecut.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul nucului

Nucul e tot mai bătrân
Şi frunza tot mai rară
Seara în amurg, de departe
Umbre alungite coboară

De pe coama coşcovită a casei
O cucuvea neîncetat cheamă
Nucul e tot mai bătrân
Şi frunza tot mai rară

La mânăstirea din vale
Toaca bate în zadar
La slujba de seară
Nimeni nu coboară

Nucul e bătrân şi frunza rară

rondel de Letiţia Iubu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pod de-a lungul râului... Nu poţi trece de pe un mal pe altul, poţi doar să însoţeşti râul în devenirea lui, de la izvor şi până la vărsare, de la naştere şi până la aneantizare... Un pod evident inutil, pe care nu va trece, poate, nimeni, niciodată...

Mihail Mataringa (10 decembrie 2016)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna

Iarna-i un vestit dulgher
Că ea poate, când voieşte,
Peste râuri pod să puie,
Fără lemne, fără cuie,
Fără nici un pic de fier;
Şi găteşte-aşa deodată,
Pod întreg, dintr-o bucată.

Iarna-i grădinar, când vrea
Pune albe flori la geamuri,
Fără frunze şi cotoare,
Fără chiar să aibă soare,
Numai cum le ştie ea.
Mie-mi plac, că sunt de gheaţă,
Dar când sufli, pier din faţă.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu orice an ce trece

Cu orice an ce trece se duce tinereţea,
Tot mai apăsătoare devine bătrâneţea.
Cu orice an ce trece urci tot mai greu pe scări,
Îţi tremură genunchii, în piept simţi apăsări

Şi, fără supărare, o spun direct, pe şleau,
Renunţi pe rând la multe ce farmec vieţii dau.
Dar, ca o compensare, 'ndulcind amărăciunea,
Cu orice an ce trece sporeşte-nţelepciunea.

poezie de George Budoi din Poezii (5 octombrie 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un pod

Sunt un pod peste râu,
Către tine mereu,
Pe nimic sprijinit,
Doar pe sufletul meu.

Acest râu nemilos
Mă va sparge-n bucati,
Starea mea o-nţeleg,
Dar şi tu seama dă-ţi.

Sunt un pod peste râu,
Pe pilonii mei trişti,
Către tine mereu,
Insă tu nu exişti.

Nu-nţelegi că mi-e greu,
Că mi-e frig şi urât,
Sint greoi şi sunt fix,
Sunt un pod şi atât.

Unde-apuc să mă duc
Sunt silit să rămân
Că miroase a fier,
Că miroase a fân.

Şi deodată-nţeleg
Că sunt trist în zadar,
Pe pilonii mei trişti
Mă cuprind şi tresar.

Tu simţi tot ce simt eu,
Ba mai grav, ba mai mult,
Plânsul tău permanent
Il preiau şi-l ascult.

Şi dau parcă ecou
Şi vibrez în alt mod,
În picioare călcat
Ca un om, ca un pod.

Sunt un pod peste râu,
Sunt un pod peste mers,
Câte vânturi m-au scris,
Câte ploi m-au tot şters.

Dar tu nu eşti pe mal,
Dar tu nu eşti cu ei,
Dar tu nu mă striveşti,
Tu mă ţii şi mă bei.

Sunt un pod ridicat
Peste-un râu incomod,
Sunt un pod, eşti un râu,
Eşti un râu, sunt un pod.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sint un pod

Sint un pod peste riu,
Catre tine mereu,
Pe nimic sprijinit,
Doar pe sufletul meu.

Acest riu nemilos
Ma va sparge-n bucati,
Starea mea o-nteleg,
Dar si tu seama da-ti.

Sint un pod peste riu,
Pe pilonii mei tristi,
Catre tine mereu,
Insa tu nu existi.

Nu-ntelegi ca mi-e greu,
Ca mi-e frig si urat,
Sint greoi si sint fix,
Sint un pod si atat.

Unde-apuc sa ma duc
Sunt silit sa raman
Ca miroase a fier,
Ca miroase a fin.

Si deodata-nteleg
Ca sint trist in zadar,
Pe pilonii mei tristi
Ma cuprind si tresar.

Tu simti tot ce simt eu,
Ba mai grav, ba mai mult,
Plansul tau permanent
Il preiau si il ascult.

Si dau parca ecou
Si vibrez in alt mod,
In picioare calcat
Ca un om, ca un pod.

Sint un pod peste riu,
Sint un pod peste mers,
Cite vanturi m-au scris,
Cite ploi m-au tot sters.

Dar tu nu esti pe mal,
Dar tu nu esti cu ei,
Dar tu nu ma strivesti,
Tu ma tii si ma bei.

Sint un pod ridicat
Peste-un riu incomod,
Sint un pod, esti un riu,
Esti un riu, sunt un pod.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Sunt un om liber
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pod la cer

Nu mai cred şi nu mai sper,
C-ar putea fi ctitorit,
De vre-un demon iscusit,
Pod de piatră pân-la cer...

Nu mai vânt şi nu furtună,
C-ar putea, o zburătoare,
Viscol a lega cu boare,
Pod de aer pân-la lună...

Nu mai of şi nu mai vai,
Că vreun faur oarecare,
Ar tivi din râu şi mare,
Pod de apă pân-la rai...

Nu mai vis şi nu mai cânt,
Că destinul se răsfaţă,
Noapte cununând cu gheaţă,
Pod de rece, sub pământ...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un bătrân

Aplecat peste omătul troienit, pe ulicioară,
Trece lin, cu mersul moale, un bătrân cu-a lui povară.
Ţine strâns de ţolul aspru - cu vreo două legături
Făcut sac – să poată duce, din pădure, uscături.

Pe căciula-i învechită cad zăpezile de-o viaţă,
Haina roasă adunată-i cu-un cordon de zdrenţe-n faţă,
Bumbii au căzut, dar baba n-a mai fost aici, să-i coase.
Sub pufoaică stă ascunsă numai o mână de oase!

Mâinile-s înfăşurate doar în cârpe din ştergare,
Iar din cizmele de gumă ies obielele murdare,
Rupt în coate şi-n genunchii îndoiţi, străbate locul,
El cu ochii minţii vede cum îi arde-n vatră focul.

Pojghiţa sub paşi trosneşte, iar omătul cerne, cerne,
Pe cărarea cea îngustă tot mai aprig se aşterne.
Îngheţat, urmează drumul care duce spre bordeiul
Unde nu mai este pâine şi s-a terminat uleiul,

Dar visează la căldură, trupul rece să-i alinte,
Undeva, prin pod uitată, o găsi el nişte linte.
Şi mălai de-o mămăligă de-o mai fi, încă nu ştie.
Visând cum aprinde focul, îl cuprinde-o bucurie

Şi mai cu nădejde calcă, uşor pasul îl grăbeşte,
Dar prin viforul năpraznic o lumină îl orbeşte,
Iar doi domni, în uniforme, cer ceva ce nu-nţelege,
Cer anume documente şi-i vorbesc despre o lege,

Spun să lase legătura de pe umeri, jos, îndată!
Şi un anumit articol dintr-o carte îi arată.
El nedumerit ascultă şi priveşte cu mirare,
Pune crengile-n zăpadă, nu pricepe legea care

Poate pune stăpânire peste focul din bordeie,
Ca şi cum s-ar putea pune lacăte, pe o scânteie!
Apoi lasă-n drum tot visul cel frumos, cu crengi uscate
Şi se pierde-ncet, de parcă, veşnicia o străbate.

Se rostogolesc, amare, două lacrimi, pe sub barbă
Şi pe Dumnezeu îl roagă să îl ducă lângă babă,
De-o fi cald sau o fi rece, cum o fi, nici el nu ştie,
Doar oftează şi se duce prin zăpada argintie...

poezie de Emilia Amariei din Datori cu o ţară (18 decembrie 2015)
Adăugat de Emilia Amariei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pescar se reazemă de vechiul pod de piatră

Un pescar se reazemă de vechiul pod de piatră,
pod redus de soarele din spatele lui
la două dimensiuni întunecate. Potecile
de pe fiecare mal se pierd printre urzici.
El priveşte cerul, în vreme ce firul undiţei atârnă
ca o întrebare inversată
într-o lume în mişcare, golită de reflecţii.

poezie de Michael Cayley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă cu zarul

dacă tot ai de gând s-o faci, fă-o până la capăt,
altminteri, nici măcar nu încerca.

dacă tot ai de gând s-o faci, fă-o până la capăt.

s-ar putea să-ţi pierzi iubita,
soţia, rudele, serviciul şi poate minţile.
fă-o până la capăt,
s-ar putea să nu mănânci 3 sau 4 zile.
s-ar putea să îngheţi pe o bancă-n parc.
s-ar putea să faci puşcărie,
s-ar putea să te faci de râs,
de batjocură,
să rămâi singur,
singurătatea e un dar,
toate celelalte sunt teste de rezistenţă,
a cât de mult chiar vrei să faci asta.

iar tu o vei face
în ciuda respingerii şi a şanselor schiloade
şi va fi mai minunat decât
orice altceva
ţi-ai putea imagina.

dacă tot ai de gând s-o faci,
fă-o până la capăt.
nu mai există un sentiment ca acesta.
vei fi numai tu şi zeii
şi nopţile vor fi cuprinse de flăcări
fă-o, fă-o, fă-o.
până la capăt
până la capăt.
vei duce viaţa de-a dreptul într-un
hohot de râs, este singura luptă pe cinste
care există.
... tu n-ai putea-o povesti mai bine.

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul podului de onix

Pod de onix se-ncovoaie,
Arcuind o boltă naltă;
Cade foaie după foaie
Peste-azurul de pe baltă.

Dinspre-apusul ce tresaltă
Sângeroase curg şiroaie;
Pod de onix se-ncovoaie
Arcuind o boltă naltă.

Mandarini, stând laolaltă,
Spun că semne sunt de ploaie;
Iar o luntre, cam greoaie,
Printre ape se tot saltă,
Pe sub pod ce se-ncovoaie.

rondel celebru de Alexandru Macedonski din Poema rondelurilor (1927)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amărâtă turturea!

Amărâtă turturea
Când rămâne singurea,
Căci soţia şi-a răpus,
Jalea ei nu e de spus.

Cât trăieşte tot jăleşte,
Şi nu se mai însoţeşte!
Trece prin flori, prin livede,
Nu să uită, nici nu vede

Trece prin pădurea verde
Şi să duce de se pierde.
Zboară până de tot cade,
Dar pre lemn verde nu şade.

Şi când şade câteodată,
Tot pre ramură uscată.
Umblă prin dumbrav-adâncă,
Nici nu bea, nici nu mănâncă.

Unde vede apă rece,
Ea o turbură şi trece;
Unde e apa mai rea,
O mai turbură şi bea.

Unde vede vânătorul,
Acolo o duce dorul,
Ca s-o vază, s-o lovească,
Să nu se mai pedepsească.

Când o biată păsărică
Atât inima îşi strică,
Încât doreşte să moară
Pentru a sa soţioară,

Dar eu om de-naltă fire,
Decât ea mai cu simţire,
Cum poate să-mi fie bine?!
Oh, amar şi vai de mine!

poezie celebră de Ienăchiţă Văcărescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pod de vis

... Un pod de vis, perfect oval
Un cerc al naibii de portal
Oglindă lînă pe canal
Cu arbori trişti în loc de val...

... e podul peste infernal
e punctul peste cardinal
e setea mea de ideal
ca apa linului canal...

Un pod de vis, perfect oval
şi unidirecţional
spre clipa dulcelui final
... inevitabil de banal

poezie de Iurie Osoianu (1 iunie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pod de curcubeu

Norii negri dau să cadă,
dar îi agaţă un pui de vânt,
ploile vor să cuprindă
tot ce este pe pământ.
Pod de curcubeu se pune
peste văile deşarte,
norii toţi se răspândesc,
apele rămân umflate.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa nebunului

Vreţi să vă spun cine sunt eu?...
Un pod cu chip de curcubeu -
Un curcubeu multicolor,
Armonizat pe placul tuturor!...

Cei mai mulţi -
Proştii -
Cred că sunt
Aureola unui sfânt...
Iar cei mai puţini -
Cei cuminţi -
Cei care nu se-ncred în sfinţi,
M-asigură că sunt un pod,
Pe care regele Irod -
Un rege mândru
Şi stupid -
A vrut să-l construiască-n vid...

Dar Dumnezeu l-a pedepsit,
Căci a murit,
Lăsându-şi podul nesfârşit
Exact când reuşise să-l îndoaie
Cu cei din urmă stropi de ploaie
Schimbaţi în lacrime solare,
Ca orice pod fără picioare.

Şi totuşi, acest pod sunt eu -
Un pod cu chip de curcubeu!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Versuri (1943)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constructorul de poduri

Un bătrân mergând pe un drum singuratic
Ajunge în ceasul asfinţitului rece şi gri, tomnatic,
La prăpastia adâncă a unui râu cu vadul lat,
El a traversat în lumina amurgului, săracă,
Fără teamă şuvoiul umflat şi apa lui buiacă;
Dar, odată-ajuns dincolo, s-a-întors şi s-a apucat
Să dureze-un pod pentru-a lega un mal de celălalt.

" Bătrâne," i-a spus un trecător, " poţi oare să-mi explici
De ce-ţi pierzi timpul şi puterea trudind atât aici?
Călătoria ta se va sfârşi curând-curând, oricum
Tu nu vei mai călca a doua oară pe-acest drum;
Ai traversat deja prăpastia adâncă a râului cu vadul lat,
De ce zideşti acest pod când răcoarea serii tocmai s-a lăsat?"

Bătrânul l-a privit ridicând din pământ capul nins;
"Prietene, pe urmele mele păşeşte, întins,
Azi un tinerel fără experienţă," a zis,
"Iar el trebuie să treacă peste-acest abis.
Pentru mine prăpastia a fost un obstacol uşor de-înfrânt,
Dar tânărului cu păr bălai i-ar putea deveni mormânt;
Iar el trebuie la apus să treacă vadul, venind pe-acelaşi drum;
Prietene, pentru el construiesc acest pod acum!"

poezie de Will Allen Dromgoole, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi

A fi nu e totuna cu a exista.
A fi este mai mult decât a exista.
A fi este ceva desăvârşit.
A fi e faptul împlinit.
A fi este dorinţa realizată.
A fi este natura întrupată.
A fi e scorul minţii.
A fi e rodul muncii.
A fi e tot ce noi simţim.
A fi e tot ce construim.
A fi e viaţa oglindită.
A fi e timpul convertit în faptă.
A fi e absolutul.
Dincolo de a fi e nimic,
E vidul.

A fi om este mai mult decât
A fiinţa ca om.
A fi om înseamnă empatie şi dăruire.
A fi om înseamnă iubire.
A fi om înseamnă bunătate.
A fi om înseamnă sinceritate şi dreptate.
A fi om înseamnă demnitate.
A fi om înseamnă toleranţă.
A fi om înseamnă speranţă.
A fi om înseamnă înălţare.
A fi om înseamnă realizare.

A fi bătrân este mai mult decât
A fiinţa bătrân.
A fi bătrân înseamnă cumpătare.
A fi bătrân înseamnă răbdare.
A fi bătrân înseamnă dorinţă,
Dar si suferinţă.
A fi bătrân înseamnă voinţă,
Dar şi neputinţă.
A fi bătrân înseamnă înţelepciune,
Dar şi lacune.

A fi copil este mai mult decât
A fiinţa copil.
A fi copil nu-nseamnă doar candoare,
Poţi fi copil şi-atunci când eşti mai mare,
că spirit ludic încă mai există.
A fi copil nu are vârstă.

poezie de Gheorghe Alionte (27 noiembrie 2020)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!