Sunt un pod
Sunt un pod peste râu,
Către tine mereu,
Pe nimic sprijinit,
Doar pe sufletul meu.
Acest râu nemilos
Mă va sparge-n bucati,
Starea mea o-nțeleg,
Dar și tu seama dă-ți.
Sunt un pod peste râu,
Pe pilonii mei triști,
Către tine mereu,
Insă tu nu exiști.
Nu-nțelegi că mi-e greu,
Că mi-e frig și urât,
Sint greoi și sunt fix,
Sunt un pod și atât.
Unde-apuc să mă duc
Sunt silit să rămân
Că miroase a fier,
Că miroase a fân.
Și deodată-nțeleg
Că sunt trist în zadar,
Pe pilonii mei triști
Mă cuprind și tresar.
Tu simți tot ce simt eu,
Ba mai grav, ba mai mult,
Plânsul tău permanent
Il preiau și-l ascult.
Și dau parcă ecou
Și vibrez în alt mod,
În picioare călcat
Ca un om, ca un pod.
Sunt un pod peste râu,
Sunt un pod peste mers,
Câte vânturi m-au scris,
Câte ploi m-au tot șters.
Dar tu nu ești pe mal,
Dar tu nu ești cu ei,
Dar tu nu mă strivești,
Tu mă ții și mă bei.
Sunt un pod ridicat
Peste-un râu incomod,
Sunt un pod, ești un râu,
Ești un râu, sunt un pod.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tristețe
- poezii despre vânt
- poezii despre suflet
- poezii despre râuri
- poezii despre poduri
- poezii despre plâns
- poezii despre ploaie
- poezii despre picioare
- poezii despre fier
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.